Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1178/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1178/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 7116/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 1178
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 9.04.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE N. V.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H. F. G., în contradictoriu cu pârâții G. R. și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul, personal, și pârâtul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, prin consilier juridic A. T., în baza împuternicirii pe care o depune la dosar, lipsind pârâtul G. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamantul, personal, depune la dosar precizare a acțiunii, în dublu exemplar.
Interpelat fiind de către instanța de judecată cu privire la modificarea acțiunii, întrucât prin răspunsurile la întâmpinare reclamantul și-a modificat acțiunea, arătând, în mod expres că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea Guvernului sau Ministerului M. la emiterea actului administrativ cu caracter normativ, astăzi, în ședință publică, depunând la dosar un înscris prin care arată că înțelege să insiste în acest capăt de cerere, reclamantul, personal, precizează că a adăugat, ulterior, o cerere de acordare a daunelor morale. Nu știe dacă această cerere va fi admisă, dacă va renunța la acel capăt de cerere însemnând că va renunța la întreaga cerere. Pe de altă parte, apreciază că este normal să lase la aprecierea instanței de judecată dacă acest act normativ trebuie emis fie sub forma unei hotărâri de Guvern, fie sub o altă formă, atâta timp cât prevederile art. 56 și art. 139 din Constituția R. sunt neexecutate în domeniile investițiilor și comisioanelor private, practic, aceste articole fiind suspendate din 2013.
Curtea comunică reprezentantului pârâtului un exemplar al precizării depuse astăzi, în ședință publică.
Reprezentantul pârâtului, față de aspectul că s-a revenit asupra ultimei precizări, în sensul că se menține și capătul de cerere privind obligarea Guvernului sau Ministerului M. la emiterea unui act administrativ cu caracter normativ, arată că, așa cum a arătat și prin întâmpinare, solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii, precum și asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, pe care instanța de judecată o invocă din oficiu cu privire la capetele de cerere referitoare la refuzul nejustificat de soluționare a cererilor nr. 2181/27.12.2012 și nr. 1292/29.01.2013.
Reprezentantul pârâtului, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, solicită admiterea acesteia așa cum a fost motivată prin întâmpinare. Solicită a se avea în vedere faptul că cererea reclamantului de obligare a pârâților la emiterea unui act normativ, în speță a unei hotărâri de Guvern, este inadmisibilă în raport de prevederile art. 8 și art. 18 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii ca inadmisibilă. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care instanța de judecată a invocat-o din oficiu cu privire la capetele de cerere referitoare la refuzul nejustificat de soluționare a cererilor nr. 2181/27.12.2012 și nr. 1292/29.01.2013, solicită admiterea acesteia.
Reclamantul, personal, referitor la excepția inadmisibilității invocată prin prisma art. 18 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, sunt incorecte, deoarece acele articole permit obligarea executivului să emită acte administrative, neexistând excepțiile respective în lege. Excepția respectivă nu se regăsește în Legea nr. 554/2004. Mai mult decât atât, prin definițiile date de lege actului administrativ, și definițiile date hotărârii de Guvern, executivul nu este exceptat de la obligația de a respecta drepturile reclamantului și de a emite acte administrative cu caracter general. Arată că există acte administrative generale sau individuale, acestea fiind prezentate în același paragraf, în același alineat din lege, fără a se face distincție în sensul că cetățeanul are voie să ceară numai emiterea de acte individuale. Legea permite ca procedură obligația Guvernului care este instituția statului să respecte drepturile cetățenești pe baza celor prevăzute de Constituția R., inclusiv pentru emiterea unei hotărâri de Guvern.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, arată că, pe de o parte, prescrierea ca principiu, nu este definită în lege, dacă ar fi definită, ducând la limitarea și desființarea drepturilor constituționale. Deci, drepturile constituționale nu pot fi prescrise. Pe de altă parte, aceasta se poate referi la limitarea acțiunii unui document, ori cererea formulată de către reclamant se referă la abuzuri care se produc în formă continuată. Termenul de prescriere, ca principiu, trebuie să fie cel puțin dublu față de termenul de judecată, ori termenul de judecată este de un an de zile. Menționează art. 21 din Constituția R. care interzice folosirea legii cu efect de îngrădire a drepturilor. Astfel, reclamantul este împiedicat să-și apere drepturile în contencios administrativ, pe un drept care nu este nicăieri definit în legislația R.. Astfel, prescripția este un neologism, pentru că, dacă ar fi definit, ar duce la concluzia desființării legislației și limitării Constituției la 6 luni, iar Legea nr. 554/2004, fiind a doua lege după Constituție, are un capitol de definiții unde nu este definită noțiunea de prescriere. Prescrierea poate funcționa dacă este vorba despre niște contracte concrete, în speță fiind vorba despre legi cu caracter permanent și drepturi cu caracter permanent.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului la acțiune, pe care instanța de judecată a invocat-o din oficiu cu privire la capetele de cerere referitoare la refuzul nejustificat de soluționare a cererilor nr. 2181/27.12.2012 și nr. 1292/29.01.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.unic_, la data de 29.10.2013, pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, reclamantul H. F. G., în contradictoriu cu pârâții G. R. și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, a solicitat întocmirea actului administrativ-normativ (Hotărâre de Guvern) referitor la interdicția deturnării de fonduri în cadrul pensiilor private obligatorii solicitat în cererea nr. 2181/27.12.2012 adresată Guvernului și plângerea nr. 1292/29.01.2013 adresată Guvernului, respectiv nr. 3120/29.01.2013 adresată Ministerului M., prin precizarea limitei superioare de maxim 0% din baza de calcul, pentru sumele destinate fondurilor de pensii obligatorii (de stat, ppo), ce sunt utilizate pentru investiții private sau comisioane private, pe baza art.139.3 din Constituție: interdicția utilizării unor fonduri cu anumită destinație (pensii de stat, ppo -pensii private obligatorii), pentru altă destinație (investiții private), prevăzută în, art.56.1 din Constituție: interdicția colectării obligatorii, a altor prestații financiare (investiții private, comisioane private), decât cele destinate taxelor și impozitelor pentru cheltuieli publice, prevăzută în, deoarece pârâții au refuzat în mod nejustificat legal întocmirea actului administrativ -normativ, prin răspunsul nr.109/_ /16.01.2013 din partea Ministerului M., precum și răspunsul nr.3120/RG/274/GB/05.02.2013 din partea Ministerului M..
Deși investițiile private sau comisioanele private nu sunt nici cheltuieli publice nici pensii, utilizarea banilor de pensii obligatorii, pentru investiții private sau comisioane private reprezintă deturnare de fonduri, interzisă explicit de art.139.3, art.56.3 din Constituția -2003, aplicarea acestor prevederi constituționale este imperativă și imediată, în baza art.1.5 - supremația Constituției, iar lipsa acestui document îi lezează reclamantului drepturi interese legitime garantate.
Cererea se referă doar la precizarea unor valori procentuale maxime, ce nu pot fi depășite, rezultate din Constituția – 2003, art.139.3, art.56.3. aceste prevederi fiind obligatorii.
În motivarea acțiunii, a arătat că, actul normativ solicitat - Hotărâre de Guvern, are drept obiect de reglementare organizarea executării următoarelor prevederi: art. 139.3 din Constituție, referitor la interdicția utilizării unor fonduri cu anumită destinație (pensii obligatorii, de stat sau ppo), pentru altă destinație (investiții private, comisioane private), -art.56.1 din Constituție referitor la interdicția colectării obligatorii, a altor prestații financiare (pentru investiții private, comisioane private), decât cele destinate taxelor și impozitelor pentru cheltuieli publice, prin: precizarea limitei superioare de maxim 0% din baza de calcul, pentru sumele provenite din fondurile destinate pensiilor obligatorii (de stat, ppo), ce sunt utilizate pentru investiții private sau comisioane private.
Casa Națională de Pensii Publice (Direcția Economică și Execuție Bugetară) și casele de pensii sectoriale, în calitate de instituții de colectare, vor vira către fondurile de pensii administrate privat, pentru investiții private, parte din contribuția individuala de asigurări sociale datorata la sistemul public de pensii, definită astfel în art.42.1 din Legea 411-2004, fără a depăși plafonul maxim de 0% din baza de calcul, în temeiul art. 139.3 din Constituție referitor la interdicția dirijării-deturnării unor procente mai mari de 0% din fondul destinat pensiilor, pentru investiții private, deoarece investițiile private nu sunt pensii și nu reprezintă cheltuieli publice
Fondurile de pensii administrate privat, vor achita pentru investiții private sume ce nu pot depăși plafonul maxim de 0% din sumele administrate pentru plata pensiilor administrate privat, în temeiul art. 139.3 din Constituție, referitor la interdicția dirijării - deturnării unor procente mai mari de 0% din fondul destinat pensiilor, pentru investiții private, deoarece investițiile private nu sunt pensii și nu reprezintă cheltuieli publice.
Fondurile de pensii administrate privat vor achita comisionul de administrare constituit prin deducerea unui cuantum din contribuțiile plătite, înaintea convertirii acestora în unități de fond, definite astfel în art. 86.1-a Legea 411-2004, fără a depăși plafonul; maxim de 0% din respectivele contribuții, în temeiul art.56.3 din Constituție referitor la interdicția altor prestații (mai mari de 0% din venituri), decât cele pentru cheltuieli publice, deoarece, comisioanele particulare nu sunt pensii și nu reprezintă cheltuieli publice.
Fondurile de pensii administrate privat vor achita pe fiecare lună, comisionul de administrare constituit prin deducerea unui procent din activul net total al fondului de pensii administrat, definit în art.86.1-b Legea 411-2004, fără a depăși plafonul maxim de 0%-pe1lună din respectivul activ, în temeiul art.139.3 din Constituție referitor la interdicția dirijării - deturnării unor procente mai mari de 0% din fondul destinat pensiilor, pentru comisioanele unor firme particulare, deoarece comisioanele particulare nu sunt pensii și nu reprezintă cheltuieli publice.
Diferențele în plus, vor fi recuperate la fondurile de pensii obligatorii, de stat sau ppo, într-o perioadă de maxim 5 ani, pentru a respecta principiul supremației Constituției -art.1.5.
Actul administrativ cu caracter normativ solicitat poate avea și altă formă de exprimare decât cea menționată, dar trebuie să prevadă obligatoriu limita superioară de maxim ,,0%" pentru toate situațiile prezentate, respectiv investiții private și comisioane private din banii de pensii, deoarece investițiile sau comisioanele particulare nu sunt pensii și nu reprezintă cheltuieli publice.
Completul de judecată va trebui să decidă de fapt, prin respingerea cererilor reclamantului, desființarea statului roman prin înstrăinarea - vânzarea acestuia pe bucăți, în cazul de față decapitalizarea fondurilor publice obligatorii ale pensiilor de stat, prin dirijarea - deturnare de fonduri destinate pensiilor, de stat sau ppo, către investiții, private sau comisioane private, urmată de înlocuirea sumelor respective prin credite externe cu dobândă, pe datorie publică în creștere, făcând posibilă între altele, privatizarea pe banii statului, deoarece sumele ,,investite de ppo" pot fi utilizate de particulari pentru cumpărarea obiectivelor privatizate.
A solicitat reclamantul plata unor penalizări de 100 lei pe zi de întârziere a întocmirii documentului solicitat; nu a solicitat cheltuieli de judecată, deoarece se apără singur; dacă G. sau M. M. îi vor pretinde cheltuieli de judecată, a solicitat reclamantul respingerea unei asemenea cereri, deoarece el nu pretinde cheltuieli de judecată, fiind vorba de apărarea unor drepturi – interese legitime garantate de Constituția -2003, iar plata din partea sa a
unor cheltuieli de judecată ar însemna drepturi contra cost, ceea ce nu ar fi normal;
Dacă G. sau M. M., vor cere intervenția prealabilă a CCR, sau respingerea solicitărilor reclamantului pe motiv de lipsă a sesizării excepției de neconstituționalitate a Legii 411-2004, în legătură cu întocmirea actului administrativ solicitat, a cerut reclamantul respingerea unei astfel de pretenții, deoarece ar fi neîntemeiată legal sau procedural, precum și eronată.
Astfel, a arătat reclamantul 2 erori de conținut.
Obiectul solicitărilor sale nu este Legea 411/2004, ci precizarea unor limite maxime prevăzute de art.139.3,art.56.3 din Constituție.
Faptul că documentul solicitat conține valori mai mari sau mai mici decât cele prevăzute de Legea 411/2003, nu constituie obiectul cererii, fiind o problemă ulterioară, de aritmetică.
A mai invocat reclamantul 3 erori procedurale, respectiv: întocmirea unor HG nu presupune intervenția CCR; Legea 554/2003 nu prevede intervenția CCR pentru întocmirea unor acte administrative - normative, prin care G. sau alte instituții, execută prevederi constituționale sau legale, asigurând în acest fel respectarea unor drepturi - interese legitime cetățenești; activitatea CCR nu se referă la aplicarea Constituției, ci a unor legi, CCR nu poate împiedica aplicarea Constituției, neavând asemenea atribuții, în timp ce solicitarea reclamantului se referă la aplicarea Constituției, deci nu presupune intervenția CCR.
A arătat reclamantul că, lipsa documentului solicitat îi lezează drepturi - interese legitime garantate, dreptul - interesul legitim de asigurare a condițiilor necesare creșterii calității vieții, a nivelului de trai, garantat în baza art.135.2-f din Constituția -2003, este lezat pe termen scurt, mediu, lung.
Pe termen scurt, bugetul pensiilor obligatorii (de stat sau ppo), este diminuat cu sumele dirijate - deturnate (300 ...500mil.eu –pe/an) către investiții particulare din banii de pensii, diminuând cu suma respectivă bugetul național, deci scăzând capacitatea bugetară de asigurare a condițiilor necesare creșterii/calității vieții
Pe termen lung, G. va fi obligat să returneze băncilor creditoare atât sumele împrumutate din care se achită deficitul bugetului pensiilor de stat, aproximativ 3000mil.eu-pelan, din care se plătesc;implicit ppo (300 ...500mil.eu-pe1.an) cât și dobânzile, scăzând cu aceste sume veniturile bugetare ce pot fi folosite pentru creșterea calității vieții cetățenilor, deci și pentru reclamant.
Pe termen lung, bugetul național va pierde miliard, reclamantul, prin obligarea Guvernului, de băncile creditoare ale sumelor din care se achită deficitul pensiilor de stat (3000mil.eu-pe1an) implicit ppo (500mil.eu-pe1an), să înstrăineze SA-uri ce pot aduce statului profituri de sute mii. eu –pe/an, după dublarea prețului energiei, cum ar fi Romgaz, Transgaz, CFR Marfă, Poșta Romană, Hidroelectrica, Nuclearelectrica ..., scăzând cu aceste sume veniturile bugetare ce pt fi folosite pentru creșterea calității vieții cetățenilor, deci și pentru reclamant.
Pe termen scurt, mediu, lung, prețul energiei se va dubla, prin obligarea Guvernului, de băncile creditoare ale sumelor din care se achită deficitul pensiilor de stat (3000mil.eu-pe1an) implicit ppo (500mil.eu-pe1a"n), să mărească prețul energiei electrice și termice, nejustificat deoarece SA-urile de stat ce furnizează această energie, realizate de cetățeni, fără datorii, își acoperă cheltuielile din venituri, au balanțe venituri - cheltuieli excedentare.
Dreptul - interesul legitim de a fi cetățean al unui stat suveran, garantat prin art.1.1 din Constituția -2003, este lezat din 2 motive: băncile creditoare pentru sumele din care se achită deficitul bugetului pensiilor de stat, aproximativ 3000mil.eu-pe1an, implicit ppo (300 ...500mil.eu-pe1an), imixtionează în afacerile interne ale statului, condiționând creditele acordate pentru plata pensiilor, de înstrăinarea unor SA-uri de stat, cum ar fi Poșta Romană, CFR Marfă ...etc, lezând suveranitatea statului; băncile creditoare pentru sumele din care se achită deficitul bugetului pensiilor de stat, aproximativ 3000mil.eu-pe1an, implicit ppo (300 ...500mil.eu-pe1an), imixtionează în autonomia administrativă și comercială a unor SA-uri de stat, garantată în baza art. 135.1 din Constituție, prin obligarea acestora să emită și să vândă acțiuni în anumite procente (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Poșta Romană), lezând suveranitatea statului și autonomia administrativă.
Dreptul - interesul legitim la informare corectă și completă asupra treburilor publice și de interes personal, garantat prin art.31.2, art.31.1 din Constituția -2003, este lezat deoarece se comunică public, lucru prezentat și în răspunsul A3, asigurarea sustenabilității pensiilor de stat, prin ppo, deși în realitate nu poate fi vorba de asemenea sustenabilitate, din 3 motive:
-ppo reprezintă un procent destul de mic din pensiile de stat (5...10%), deci pot asigura așazisa sustenabilitate a pensiilor de stat, în limita respectivului procent, foarte redus 10%
-ppo se plătesc de fapt din credite externe, ce trebuiesc returnate cu dobîndă, ceea ce înseamnă plata de stat în continuare a sumelor aferente ppo, după . (peste 20 ...40ani), sub forma returnării creditelor, adaugîndu-se dobînzile, deci este vorba de scăderea suștenabilității pensiilor de stat
-ppo vor intra în funcție abia peste 20 ...40 ani, perioada de acumulare, deci în următorii 20 ...40 ani nu poate fi vorba de această sustenabilitate, ci din contră, de scăderea sustenabilității, prin diminuarea fondului pensiilor de stat, cu sumele trasferate către ppo.
Dreptul - interesul legitim de a fi cetățean al uni stat de drept, garantat în baza art.1.3 din Constituția -2003, este lezat, încălcându-se explicit art.139.3 din Constituție, referitoare la interdicția dirijării -deturnării unor procente din fondurile destinate pensiilor, către investiții particulare, sau plata unor comisioane particulare; se încalcă explicit art.56.3 din Constituție, referitoare la interdicția obligării cetățenilor la plata unor prestații pentru investiții particulare, sau plata unor comisioane particulare, acestea nefiind cheltuieli publice, deoarece aparțin unor firme particulare; se încalcă explicit supremația Constituției, garantată prin art. 1.5 din Constituție, dând de înțeles caracterul facultativ al prevederilor constituționale.
Cu privire la primul răspuns din partea Guvernului și Ministerului M., a arătat reclamantul că prin acesta se recunoaște explicit utilizarea unor procente din fonduri publice de pensii obligatorii, pentru investiții partculare, dar și dezinformează prin omisiune, afirmându-se sustenabilitatea fondurilor pensiilor de stat prin ppo.
Cu privire la cel de-al doilea răspuns din partea pârâților, a precizat reclamantul că acesta este în afara obiectului solicitărilor sale, deoarece nu se referă la art. 139.3, art. 56.3 din Constituție.
Posibilitatea obligării pârâților să emită actul administrativ solicitat de reclamant, prin contencios, este prevăzută în art.18.1 din Legea 554/2004, iar posibilitatea obligării acestora la plata unor penalizări -pe zi de întîrziere, prin contencios, este prevăzută în art.18.5 din Legea 554/2004.
În faza scrisă prealabilă judecății, pârâtul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE a depus întâmpinare la data de 17.12.2013, prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, și în subsidiar, ca nefondată.
Raportat la obiectul cauzei și la susținerile reclamantului, a invocat pârâtul excepția inadmisibilității acțiunii.
Astfel, cererea reclamantului de obligare a pârâților la emiterea unui act normativ, în speță, o Hotărâre de Guvern, este inadmisibilă în raport de dispozițiile art.8 și ale art. 18 alin.l din Legea 554/2004 care reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ și soluțiile care pot fi pronunțate de către instanța de judecată, acestea fiind anularea, în tot sau în partea a actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Hotărârea de Guvern nu reprezintă un act administrativ în înțelesul Legii nr.554/2004 ci este un act normativ emis de G. R. pentru organizarea executării legilor, conform prevederilor art.108 alin.2 din Constituție.
Instanța de judecată nu poate obliga G. R. să emită un act normativ, în baza Legii nr.554/_ a contenciosului administrativ, deorece acesta este un act normativ și nu un act administrativ, astfel încât estei supus regimului juridic prevăzut de Legea nr.24/2000. Actul normativ se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică potrivit dispozițiilor constituționale.
Admiterea de către instanța a solicitării reclamantului ar însemna încălcarea dispozițiilor Constituției R..
Instanța de judecată nu se poate substitui unei autorități publice pentru a soluționa favorabil o cerere adresată acesteia din urmă. Autoritatea publică este singura care are abilitatea legală de a dispune cu privire la solicitările ce-i sunt adresate.
Instanța de judecată are competența legală de a cenzura actul administrativ prin care se reglementează aspectele la care face referire reclamantul sau un eventual refuz nejustificat al pârâților de a soluționa cererea reclamantului. Instanța nu face altceva decât să verifice legalitatea actului administrativ emis ca urmare a soluționării cererii sau după caz, refuzul de emitere a actului administrativ.
Având în vedere toate aceste considerente, a solicitat pârâtul respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, a solicitat pârâtul respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
La data de 11.03.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinările pârâților, prin care a învederat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâților la emiterea HG având conținut solicitat, existând posibilitatea rezolvării cererilor de apărare a unor drepturi în contencios, exclusiv prin plata unor daune morale pentru lezarea intenționată a valorilor nepatromoniale reprezentate de drepturile -interesele individuale încălcate și urmare a obiecțiilor din întîmpinarea Guvernului despre emiterea HG-urilor, exclusiv la inițiativa din partea Guvernului, pe baza art.108 din Constituție.
De asemenea a solicitat acordarea de daune morale pentru lezarea intenționată a unor drepturi constituționale garantate la nivel de valoare supremă a societății.
Astfel, a solicitat reclamantul recunoașterea drepturilor -intereselor sale individuale, deoarece acestea sunt recunoscute de lege prin art. 31.2, art. 31.1, art. 47.1, art. 1.3, art. 1.1 din Constituție. De asemenea, acestea sunt individuale, neputând fi exercitate în colectiv.
A mai solicitat reclamantul recunoasterea_lezării în mod intenționat și continuu, a valorilor nepatrimoniale reprezentate de drepturile fundamentale prevăzute la art. 31.2, art. 31.1, art. 47.1, art. 1.3, art. 1.1 din Constituție, garantate la nivel de valoare supremă a societății, prin art. 1 din Constituție.
A solicitat reclamantul plata unor daune morale de 220.000 lei pentru lezarea intenționată, continuă, a valorilor nepatrimoniale reprezentate de drepturile sau interesele individuale constituționale, aceste valori nepatrimoniale fiind valori supreme ale societății, recunoscute și garantate prin art.1.3 din Constituție.
Plata daunelor morale este singura modalitate de garantare în practică a drepturilor sau intereselor mele constituționale, această garantare fiind prevăzută explicit la art.1.3 din Constituție, în absența acestor daune, desființându-se garantarea drepturilor prin art.1.3 din Constituție. Lipsa daunelor facilitează încălcarea drepăturilor cetățenești pentru viitor, desființîndu-le. Cuantumul daunelor morale nu poate fi probat material, prin natura nematerială, morală, a daunelor.
Daunele morale sunt subiective, putând fi apreciate de subiect, adică de către reclamant.
De asemenea, prin răspunsul la întâmpinările pârâților, reclamantul a ssolicitat respingerea susținerilor prezentate în întâmpinări și respingerea excepției inadmisibilității invocată de către pârâți, având în vedere modificarea cererii de chemare în judecată.
În ședința publică de la data de 9.04.2014, reclamantul a depus o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că, prin acțiune, înțelege să solicite obligarea Guvernului sau Ministerului M., pentru emiterea unui act administrativ cu
caracter normativ, avînd drept obiect, organizarea executării următoarelor 4 limite maxime
prevăzute de art.56.3, art.139.3 din Constituție, în domeniile investițiilor private și
comisioanelor private plătite din fonduri destinate pensiilor, sau provenite din prestații
obligatorii: limita maximă a sumelor provenite din fonduri destinate pensiilor, ce pot fi achitate de M. M., fn mod temporar sau permanent, pentru investiții private, este de 0% din valoarea fondurilor respective, pe baza art.139(3) din Constituție; limita maximă a sumelor provenite din fonduri destinate pensiilor, ce pot fi achitate de M. M., în mod temporar sau permanent, pentru comisioane private, este de 0% din valoarea fondurilor respective, pe baza art.139(3) din Constituție; limita maximă a sumelor provenite din prestații obligatorii, ce pot fi achitate de M. M., în mod temporar sau permanent, pentru investiții private, este de 0% din valoarea prestațiilor resperctive, pe baza art.56(3) din Constituție; limita maximă a sumelor provenite din prestații obligatorii, ce pot fi achitate de M. M., în mod temporar sau permanent, pentru comisioane private, este de 0% din valoarea prestațiilor resperctive, pe baza art.56(3) din Constituție.
Actul administrativ solicitat nu trebuie să fie neapărat hotărâre de Guvern, ci poate fi oricare alt act administrativ, în cadrul Guvernului sau Ministerului M..
Încadrarea sau nu a valorilor din Legea 411 /2004, în limitele solicitate de reclamant, prevăzute de Constituție, nu face obiectul acestei cereri.
A mai solicitat reclamantul plata daunelor morale, chiar dacă a achitat cu întârziere taxa de 300 lei, pentru judecarea acestor daune: taxa de 300 lei a fost mărită de 80 ori, de la valoarea inițială de 4 lei în 2012, fiind destinată cheltuielilor Primăriei Sectorului 2, ceea ce explică neachitarea de mine a acestei taxe de la început, precum și neincluderea în prima cerere, a solicitării daunelor morale, mărirea respectivă fiind de natură să îi îngrădească acestuia accesul la justiție, garantat prin art.21 din Constituție, contravenind acestui articol.
Analizând cu prioritate, conform art.248 alin.1 C.pr.civ., excepția inadmisibilității primului capăt de cerere din acțiunea precizată, Curtea reține următoarele:
Primul capăt de cerere din acțiunea principală, astfel cum a fost precizată ultima oară la 9.04.2014, are ca obiect obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ cu caracter normativ.
Pe de o parte, Curtea reține, din reglementarea dată de art.8 și art.18 din Legea nr.554/2004, că, în materia contenciosului administrativ, obligația de emitere a unui act administrativ este subsidiară constatării refuzului nejustificat al autorității publice (ca act administrativ asimilat) de emitere a actului respectiv prin care să se recunoască un drept legitim sau să se realizeze un astfel de interes.
Potrivit art.108 din Constituție, hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.
Or, reclamantul pretinde obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ în executarea directă a unor prevederi ale Constituției referitoare la contribuțiile financiare (art.56), respectiv la impozite, taxe și alte contribuții (art.139) .
Pe de altă parte, este greșit să se considere că instanța de judecată poate aprecia în locul Guvernului Romaniei oportunitatea adoptării unei hotărâri și, mai ales, că poate eluda intreaga procedura prealabila de avizare a proiectului de hotarare de guvern supus aprobarii.
Ar fi vorba în acest caz de o evidentă depasire a atributiilor puterii judecatoresti si de o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei.
Este vorba de o depasire in cauza a atributiilor puterii judecatoresti si o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția Romaniei, ceea ce nu este admisibil.
În consecință, Curtea va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la celelalte capete de cerere din acțiunea precizată, Curtea reține că reclamantul a solicitat daune morale pentru lezarea unor drepturi constituționale, în concret apreciind că s-a refuzat nejustificat soluționarea favorabilă a cererilor sale nr.2181/27.12.2012 și nr.1292/29.01.2013 adresate Guvernului, respectiv nr.3120/29.01.201, adresată Ministerului M..
Curtea constată că la aceste cereri reclamantul a primit răspunsuri care l-au nemulțumit, la datele de 16.01.2013 și, respectiv, 5.02.2013, iar acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă la data de 29.10.2013.
Or, potrivit art.11 din Legea nr.554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;…”
Prin urmare, dreptul reclamantului la acțiunea întemeiată pe refuzul nejustificat este prescris în raport cu ambele cereri mai sus menționate, acțiunea urmând a fi respinsă în rest pe acest motiv, în baza art.18 și art.11 alin.1, 5 din Legea nr.554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității primului capăt de cerere din acțiunea precizată formulată de reclamantul H. F. G., CNP_, domiciliat în București, .-6, ., ., în contradictoriu cu pârâții G. R., cu sediul în Piața Victoriei nr. 1, București și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, cu sediul în . nr. 2-4, sector 1, București, Cod fiscal_, C. RO59TREZ_X005077.
Respinge ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ cu caracter normativ.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la celelalte capete de cerere din acțiunea precizată.
Respinge ca fiind prescrise capetele de cerere din acțiunea precizată referitoare la constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererilor reclamantului, obligarea la recunoașterea drepturilor și plata de daune.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. V. M. G.-D.
Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./5 ex
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 311/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4310/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
