Obligaţia de a face. Decizia nr. 1725/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1725/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 1348/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1725
Ședința publică de la 07.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (anterior M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI) împotriva sentinței civile nr.244/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. (Z.) S. A. și cu intimata – pârâtă U. S. HARET.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 07.03.2014, din partea recurentului – chemat în garanție M. Educației Naționale, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe cererea de recurs, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă.
Curtea, constatând că, atât prin cererea de recurs cât și prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar din partea intimatei – pârâte U. S. HARET s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 244/21.03.2013 Tribunalul G. a admis cererea formulată de reclamanta B. (Z.) S. A. în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret și chematul în garanție M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), a obligat pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă. A admis cererea de chemare în garanție a MEN și a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă, pentru a se asigura realizarea dreptului reclamantei de ai fi eliberate documentele oficiale de confirmare a absolvirii studiilor de învățământ superior efectuate în cadrul universității pârâte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, chematul în garanție M. Educației Naționale – fost MECTS, solicitând casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
I. O prima critică adusă sentinței instanței de fond este că aceasta a admis în mod greșit cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, hotărârea pronunțată de aceasta fiind lipsită de temei legal prin raportare la prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. Haret " din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret" București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând. Instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriii. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
U. „S. Haret" din București a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.
Deci M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. „S. Haret". Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa Ministerului Educației Naționale.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare — "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. "
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a "aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamantă", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi.
Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care se raportează instanța de fond statuează la art. 29 din OUG nr.2005: " (4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b)acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. "
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantei, U. "S. Haret" nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
Motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților Universitarii "S. Haret" nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii.
Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate și, mai mult, nu este un înscris opozabil Ministerului Educației Naționale.
M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.
Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.
Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar oricine poate organiza fără drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fără să respecte legea.
II. O a doua critica adusa soluției instanței de fond se refera la depășirea atribuțiilor sale deoarece a conferit legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct.(4) Cod procedură Civilă.
A învederat că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de Guvern care se actualizează anual.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea, potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.
A mai menționat că U. "S. Haret" din București a solicitat în dosarul nr._ anularea H.G. nr.676/2007 și HG nr.635/2008.
Prin Decizia nr.4726/29.10.2009 pronunțată în dosarul nr._, înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către U. "S. Haret" din București.
În considerentele acestei hotărâri judecătorești, instanța supremă a reținut următoarele: "Guvernul are competența atât de a reglementa durata cursurilor la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, cât și de a exercita controlul asupra duratei stabilite de universități pentru cursurile de zi, în raport cu criteriile oferite de standardele europene de calitate și eficiență a învățământului și pe baza procedurilor de evaluare prestabilite prin acte normative speciale.
Prin urmare, o instituție care înscrie „studenți" și eliberează diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
În cazul Universității „S. Haret" din București, specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fii înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată /autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.
Conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fără frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
In concluzie, instanța de fond, încălcând principiul separației puterilor în stat, dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Faptul că au fost emise niște adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond se raportează la adeverințele emise, deși acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă și care nu pot înlocui legea.
Admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale este nelegală, acesta fiind obligat să încalce actele normative menționate mai sus prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.
În drept a invocat art.60, art. 304 pct.(4), (5) și (9), art. 304 indice 1 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, OMECT nr.2284/2007.
Intimata-pârâtă U. "S. HARET", a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat ca sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare in garanție, deoarece admiterea acestei cereri, asigura efectiv punerea in executare a obligației de a elibera reclamantei - intimate, diploma de licența obținută in urma susținerii examenului de licența sesiunea iulie 2009.In cauza exista o interdependenta intre cele doua obligații menționate in cereri, respective cererea de chemare in judecata si cererea de chemare in garanție, in raport de competenta fiecărei autorități.
A învederat instanței ca, pentru tipărirea si difuzarea către intimata-parata U.S.H., a formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnata de MECTS, conform art.7 din OMECT.nr.2284/2007(in speța ROMDIDAC SA) este necesara aprobarea scrisa a recurentului -chemat in garanție M.E.C.T.S., aspect ce rezulta si din conținutul adresei nr._/25.06.2009, iar cum aprobarea cererilor de către MECTS nu a fost dovedita, instanța de fond in mod corect a admis cererea de chemare in garanție.
Din adresa nr._/25.06.2009, emisa de MECTS, rezultă fără echivoc că tipărirea si eliberarea actelor de studii, ale reclamantului, nu se poate realiza decât cu aprobarea scrisa a MECTS., in calitate de autoritate competenta si chemat in garanție.
Prin invocarea informă a diverselor impedimente legale care nu sunt incidente in speța, MECTS cauta să găsească o modalitate de a se sustrage de la executarea obligațiilor ce-i revin in exclusivitate, motivele de refuz invocate fiind desființate de dispozițiile art. 8 din Ordinul 3404/2006 care leagă posibilitatea organizării formei de învățământ la distanta doar de condiția acreditării cursurilor de zi.
Având in vedere ca se află in imposibilitate de a elibera diplomele de licența, iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este in competenta exclusiva a recurentului conform O.M.nr.2284/2007, solicită sa se constatate legalitatea si temeinicia hotărârii instanței de fond.
Susținerile din recurs privind avizarea formularelor destinate actelor de studii pentru intimat, in vederea tipizării, nu pot fi reținute întrucât nu a făcut dovada aprobării in totalitate a cererilor universității prin adresele atașate cauzei si întrucât nu exista concordanță intre solicitările pârâtei si avizele recurentului - chemat in garanție MECTS, privind aprobarea tipizării actelor de studii pentru reclamant.
Pârâta USH, are obligația ca, ulterior eliberării adeverințelor de studii ce atesta calitatea intimatului- reclamant de licențiat, prin promovarea examenului de licența in sesiunea iulie 2009, sa elibereze si diploma de licenta. Aceasta obligație nu poate fi dusa la îndeplinire, deoarece recurentul -chemat in garanție MECTS refuza sa aprobe tipărirea formularelor tipizate necesare. Motivul refuzului este acela ca nu se pot elibera diplome, decât pentru formele de invatamant acreditate sau autorizate provizoriu sa funcționeze.
Întrucât a funcționat ., care i-a permis sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată sa organizeze cursuri de zi si fata de împrejurarea ca nici dupa încheierea perioadei de monitorizare, prevazuta de art.8 din Leg.nr.443/2002, si având in vedere ca nici dupa emiterea HG nr.676/2007 si a HG nr.635/2008 precum si nici dupa . OUG nr.75/2005-privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației nu au sesizat nereguli, solicită să fie înlăturate susținerile MECTS ca lipsite de fundament.
Mai mult, art.4 din HG nr.535/1999 arata ca :" Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de invatamant de zi pot funcționa si la forma de invatamant seral sau fara frecventa, fără a fi necesara îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica si Acreditare, institutiilor de invatamant superior."
Învățământul deschis la distanta beneficiază de o reglementare la art.5 din același act nomativ „învatamantul deschis la distanta, similar cu invatamantul fara frecventă se poate organiza numai in cadrul instituțiilor de invatamant superior care au urmat procedura de autorizare prevăzuta de lege". Prin art.5 din HG 916/2005 se arata ca: "(1) Structurile si specializările prevăzute in anexele nr.1 si 2 funcționează incepand cu anul universitar 2005/2006, pentru anul intai de studii. (2) Specializările prevăzute in anexele nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.410/2002 privind structurile si specializările acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din instituțiile de invatamant superior, cu modificările si completările ulterioare, care nu se regăsesc in anexa nr.3 la prezenta hotarare, intra in lichidare incepand cu anul universitar 2005/2006."
U. S. Haret este cuprinsa in anexa nr.3 a acestui act normativ. Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007 "specializarile (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de invatamant superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu si a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența si prin Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența si aprobarea listei domeniilor si specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora, cu modificările ulterioare, care funcționează incepand cu anul I, 2005-2006 si care se regăsesc in prezenta hotărâre își continua activitatea".
Prin art.1 din HG nr.1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența si a specializărilor din cadrul acestora,al specializărilor reglementate sectorial si/sau general. Din lecturarea textelor legale, evocate mai sus, se poate observa ca a funcționat .. În aceste condiții de reglementare si in raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale chemat sa organizeze si sa conducă sistemul național de educație, apreciază ca aprobarea de către U. S. Haret din București a admiterii la forma de învățământ la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi tine de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr.84/1995 in vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate.
Celelalte susțineri din recurs, privind neanalizarea instanței de fond a hotărârilor de guvern, prin care U.S.H. a fost acreditata/autorizata sa funcționeze provizoriu si a dreptului de a elibera acte de studii pentru absolvenții anului 2009, nu pot fi reținute deoarece acestea nu vizează si nu fac obiectul cererii de chemare in garanție, instanța de fond nefiind investita cu o astfel de cerere.
II. Privind criticile aduse hotărârii instanței de fond, raportate la prevederile art.304 pct.4 Cod proc.civ.. respectiv încălcarea atribuțiilor judecătorești, arată următoarele:
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi confera intimatei reclamante dreptul de a cere sa i se elibereze Diploma de licentă însotita de Suplimentul la Diploma, drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.
Acest drept nu poate fi afectat si cu atat mai puțin suprimat în fapt sau in drept, de divergentele ce au aparut în decursul timpului, intre U. "S. Haret" si M. Educatiei pe seama valabilității inițierii si desfășurării formei de invatamant la distanta pentru specializările la care se organizau si cursuri de zi acreditate/autorizate atâta timp cat M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superior(ARACIS), înființata in baza O.U.G. nr.75/2005 nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca pârâta a acționat in afara cadrului legali în condițiile in care în principiu, Ministerului Educației îi este recunoscut prin art.6 din Legea nr.443/2002, dreptul de a "propune încetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".
Programa de studii ( vizând materiile parcurse ) este cea care susține calificarea distincta indiferent de forma de invatamant absolvita (zi,seral,frecventa redusa sau invatamant la distanta).
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către recurentii-reclamanti era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art.29 alin.3 si 4 din acest act normativ „in invatamantul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licenta, care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de invatamant si de a organiza,dupa caz,admitereala studii
b)dreptul de a emite diplome,certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza,dupa caz,examen de absolvire,doctorat".
Dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de invatamânt, nici doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Noțiunea de „program de studii"a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr.1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare,conducere si realizare efectiva a predarii învatarii si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Coroborând cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de invatamant superior în condițiile legii, pentru aceeași specializare sau echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvita este cea care duce la o calificare universitara, ci specializarea aleasa si urmata.
In temeiul art.274 Cod proc.civ. solicită cheltuieli de judecata (onorariu avocat) asa cum rezulta din documentele atașate (extras de cont, contract de asistență juridică)
A anexat în copii adresa MECTS nr._/25.06.2009, practica judiciara.
Intimata-reclamantă B. (Z.) S. A., a depus întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței civile recurate, pentru următoarele considerente:
1) Privitor la criticile aduse soluției instanței de fond raportate la dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă solicită înlăturarea acestora, deoarece apreciază că în mod corect a fost obligat M. Educației Naționale (fost M.E.C.T.S) la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licență si suplimentul la diplomă. Invocă în acest sens, dispozițiile art.2 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale care proclamă dreptul la instruire oricărei persoane, ce include obligația statelor să garanteze persoanelor aflate sub jurisdicția lor dreptul de a beneficia, în principiu, de posibilitățile de instruire existente la un moment dat și în consecință de a asigura accesul liber la toate formele de învățământ. în conținutul acestui drept Curtea a statuat că acest acces la formele de învățământ este o parte a acestui drept privind efectele acestuia, în special ca titularul dreptului să fie în măsură să poată obțină potrivit normelor în vigoare din statul național, recunoașterea oficială a studiilor dobândite, ceea ce incumbă obligația statului de a respecta dreptul reclamantei de a obține diploma de licență care atestă calificarea profesională dobândită pentru a avea acces egal la piața muncii, cât și la continuare studiilor dorite.
Susținerile recurentului privind avizarea formularelor destinate actelor de studii pentru intimata - reclamantă, în vederea tipizării nu pot fi reținute întrucât nu a făcut dovada aprobării în totalitate a cererilor. Refuzul M. Educației Naționale (fost M.E.C.T.S) nu este justificat deoarece personal, i-a fost emisă adeverința că este licențiată, aceasta fiind emisă sub egida recurentului chemat în garanție.
Deși intimata - pârâtă U. S. Haret are obligația eliberării diplomei de licență, această obligație nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece recurentul chemat în garanție refuză aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare.
Având în vedere că U. S. Haret a funcționat în mod public într-un cadru legal, iar M. Educației Naționale nu a sesizat nereguli, solicită să fie înlăturate susținerile recurentului.
2). Referitor la motivul de recurs întemeiat de recurentul - chemat în garanție pe dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, consideră că, prin obligarea recurentului - chemat în garanție la aprobarea tipăririi formularelor de diplomă de licență și a suplimentelor la aceste diplome, instanța de fond nu a trecut în domeniul altei puteri constituite în stat rămânând în limitele atribuțiilor puterii judecătorești astfel cum sunt stabilite de dispozițiile constituționale și ale legii de organizare.
Astfel, instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, Constituția României (art. 126 alin. 6) stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Aprobarea de către intimata - pârâtă U. S. HARET a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art.32 al in.6 din Constituția României si Legea nr.84/1995 în vigoare la momentul înmatriculării reclamantei.
Precizează că dreptul de a cere eliberarea diplomei de licență însoțită de suplimentul la diplomă nu poate fi afectat sau suprimat de divergențele apărute între U. S. Haret si M. Educației Naționale, atâta timp cât M. Educației Naționale (fost M.E.C.T.S) sau ARACIS nu au demarat si nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. S. Haret a acționat în afara cadrului legal.
Totodată arătă, că în baza art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995 activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, seral, frecvență redusă și la distanță., ca atare singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ zi, iar dispozițiile art.29 din OUG 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă.
Mai mult de atât, specializarea pe care a urmat-o a fost confirmată de M. Educației Naționale (fost M.E.C.T.S) prin emiterea formularelor până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea acestora, prin urmare prevederile legale în vigoare la acea perioadă permiteau Universității S. Haret să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, deci si pentru specializarea administrație publică, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție și de lege.
Aprobarea în parte a tipizării formularelor de diplomă echivalează cu recunoașterea din partea METCS, că U. S. Haret a funcționat într-un cadru legal, care le-a permis să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță.
Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul său la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept.
Pe de altă parte, nu se poate face discriminare între reclamantă și alți absolvenți, câtă vreme în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.
Nu este posibilă crearea unei situații discriminatorii, atâta vreme cât pentru alți absolvenți recurentul - chemat în garanție MECTS a aprobat formularele tipizate de diplomă.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret București în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome, este o consecință a recunoașterii formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării.
Invocând în motivele de recurs depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul probabil dorește să arate că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale MECTS și ARACIS, instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile în atribuțiile acestuia.
Ori, astfel cum rezultă din dispozițiile legale anterior menționate, controlul judecătoresc ai actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora, deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
3). Celelalte susțineri din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. S. Haret a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu si a dreptului de a elibera acte de studii pentru absolvenții anului 2009, nu pot fi reținute deoarece acest aspect nu formează obiectul cererii de chemare în garanție.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 1/2011; Legii nr. 84/1995, republicată; art.111-113 Cod procedură civilă; și art. 15 alin.2 ,art. 126 alin. 6, art. 52 alin. 1, art.32 alin.6 din Constituția României; Legea 554/2004.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamanta este absolventă a Universității S. Haret, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, specializarea Administrație Publică, promoția iulie 2009, titulară a adeverinței nr. 5553/08.07.2009.
U. S. Haret din București a fost înființată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin H.G. nr. 693/2003 si HG nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ de zi, domeniile de licență: drept, sociologie, management, psihologie, științe ale educației, informatică, și altele.
In aplicarea dispozițiilor Legii 84/1995, M. Educației a emis la 7.03.2006 Ordinul nr 3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art. 2 că „Admiterea in invatamantul superior public si particular se organizează pe domenii de studiu de licența, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate" iar la art. 8 se prevede ca „Formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective si dispun de departamente specializate".
Specializarea urmată de reclamantă respectiv Administrație Publică la forma de invatamant ID a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea acestora.
Prin urmare, prevederile legale in vigoare in acea perioada permiteau paratei U. S. Haret sa organizeze formele de învățământ cu frecventa redusa sau învățământ la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditata/autorizata sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru specializarea urmata de reclamantă, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție si de lege.
OUG nr 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării sa transmită anual ARACIS rapoarte anuale de evaluare interna. M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului trebuia sa avertizeze pe furnizorul de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, prin hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
Este important de subliniat aspectul ca nici dupa incheierea perioadei de monitorizare, prevăzuta de art. 8 din Legea nr 443/2002, si nici dupa emiterea HG nr 676/2007 si a HG nr 635/2008, precum si nici dupa . OUG nr 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii de decizie din sistemul de invatamant nu au sesizat nereguli semnificative in procesul de organizare si desfășurare a procesului educațional la nivelul paratei, nu a fost demarata si finalizata vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca universitatea a acționat in afara cadrului legal, cu precizarea ca, in conformitate cu prevederile art. 6 din Legea 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune incetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a acestei instituții de invatamant superior.
Înalta Curte de Casație si Justiție în considerentele Deciziei nr.2874/1 iunie 2010, a reținut ca finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret, in cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome ,,presupune in fapt recunoașterea formei de învățământ urmata, de către M. Educației Cercetării si Inovării", menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituției publice cu atribuțiuni in domeniul asigurării calității educației, in condițiile in care OUG nr.75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca după obținerea acreditării, sa transmită anual A.R.A.C.I.S rapoarte anuale de evaluare interna iar pe instituția de interes public național menționata sa avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
Acest refuz este nejustificat, in sensul art. 2 alin (1) lit. i) din Legea nr 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, intrucat Ordinul nr 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate la formei de învățământ „la distanță", pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru domeniile urmate de reclamantă.
Acest refuz constituie un exces de putere, in condițiile in care in perioada 2005-2009 M. Educației sau Agenția R. de asigurare a Calității in învățământul Superior (ARACIS) nu au derulat nicio procedură administrativă în urma căreia sa se constate funcționarea in afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputând fi imputata reclamantei care a acționat cu bună-credință.
Pe de alta parte, potrivit art. 20 din Ordinul ministrului educației si cercetării nr 2284/2007, „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul sa solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de doua luni de la confirmarea titlului științific de doctor".
Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se pot face discriminări intre reclamantă si alți absolvenți, având în vedere că in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate. Nu este posibila crearea unei situații discriminatorii, în condițiile în care pentru alți absolvenți, MECTS a aprobat formularele tipizate de diploma. Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret București, in cadrul formei de învățământ la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome, este o consecința a recunoașterii formei de învățământ urmata, de către M. Educație, Cercetării, Tineretului si Sportului.
De altfel, MECTS invocându-si in apărare propria culpa, in sensul ca in anul 2009 a refuzat eliberarea de formulare tipizate, a adoptat OG nr.10/12.08.2009 publicată în M.O. la data de 20.09.2009, care însă nu poate produce efecte cu privire la situația reclamantei – aceasta, la acea dată deja susținuse și promovase examenul de licență, nemaifiind deci în procesul continuării studiilor. Prin urmare, apare evident ca MECTS nu are argumente de natura legala sa împiedice USH sa-si valorifice dreptul derivat din „Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant "aprobat prin Ordinul nr.2284/2007 M.Of.716/23.10.2007, art. 7, si ca atare, trebuie sa aprobe formularele, sens in care MECTS trebuie sa respecte dreptul absolvenților din anul 2009.
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006, emis de către ministrul educației a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanta pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi conferă reclamantei dreptul de a cere sa i se elibereze Diploma de licență însoțită de Suplimentul la Diploma, drept recunoscut de pct. VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.
Întrucât, obligația Universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție MECTS, în prezent M. Educației Naționale, refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, deși pârâta a emis reclamantei adeverința că este licențiată și, prin urmare, poate pretinde eliberarea diplomei de licență, iar, în cauză, există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă, în raport de competența fiecărei autorități, în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. “S. Haret” și a obligat MEN (fost MECTS) să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
Motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu poate fi primit întrucât prima instanță, obligând chematul în garanție la aprobarea tipizatelor, a cercetat dacă refuzul de emitere a acestor acte este sau nu justificat în raport cu actele normative incidente și atribuțiile ce îi incumbă, soluția dată de instanță fiind în concordanță cu dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004. De asemenea actele (ne)emise de recurent nu sunt exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ, potrivit art. 5 din Legea nr. 554/2004 și art. 126 alin. 6 din Constituție, iar instanța a obligat recurenta să facă o operațiune ce intră în sfera atribuțiilor sale.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. va fi obligat recurentul-chemat în garanție la plata către intimata-pârâtă USH a sumei de 620 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în recurs, conform contractului de asistență juridică și ordinului de plată atașate la filele 16-17.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (anterior M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI) împotriva sentinței civile nr.244/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. (Z.) S. A. și cu intimata – pârâtă U. S. HARET, ca nefondat.
Obligă recurentul la 620 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. P.S./07.04.2014/2 ex.
JUD. FOND M. C. - Tribunalul G. – Secția Civilă
L.M. 08 Aprilie 2014
← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 619/2014.... | Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... → |
---|