Pretentii. Hotărâre din 10-04-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 2366/93/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA CIVILĂ NR. 2862
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.04.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 907 din data de 10.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurentul – pârât S. F. Orășenesc B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. S. L. S.R.L..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune rectificarea citativului și în Sistemul Ecris, în sensul că recurentul – pârât este S. F. Orășenesc B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov.
Totodată, verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată faptul că recurentul - pârât a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs și rămâne în pronunțare pe recurs.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr._, reclamanta . a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Administratia Finantelor Publice a Orasului B., urmând ca pe baza probelor ce vor fi administrate, instanța să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să dispună: obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ lei și a dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea efectivă; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivare, reclamanta a arătat că a achitat taxa de poluare în cuantum total de_ lei, după cum urmează: în cuantum de 3905 lei, achitată pentru înmatricularea autovehiculului marca Nissan, tipul/varianta SDFTL/HAULOTTE/CABSTAR 35.10, fabricat în anul 2006, nr. omologare SB1H191M11B71R3/2006, nr. identificare VWASDFTL_, . auto J076980; în cuantum de 1429 lei, achitată pentru înmatricularea autovehiculului marca Volkswagen, tipul/varianta 2DXOFE//LT35, fabricat în anul 2001, nr. omologare SH121D1411B62E3/2001, nr. identificare WV1ZZZ2DZ1H031972, . auto J346168; în cuantum de 5333 lei, achitată pentru înmatricularea autovehiculului marca Nissan, tipul/varianta TLO/CABSTAR E 110, fabricat în anul 2001, nr. de omologare SB1H1Z1111B62R2/2001, nr. de identificare VWASBFTLO11137043, . auto J346170.
Prin cerere, reclamanta a arătat că, consideră că în speță se aplică art 148 alin 2 din Constituția României, care prevede că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
S-a mai arătat că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art 148 alin 2 și 4 din Constituție, reclamanta a făcut referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 par. 1 din Tratat și a conchis că prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
A mai arătat reclamanta că, prevederile OUG 50/2008 sunt similare cu cele ale art. 214 ind. 1- 214 ind. 3 din Codul fiscal, în sensul că se stabilește plata unor sume de bani doar în scopul reînmatriculării lor în România, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ca și cum ar fi un factor poluant doar la introducerea în România, nu și ulterior. Practic, s-a modificat denumirea și modul de calcul, celelalte aspecte rămânând în esență, aceleași.
Învederând faptul că taxa de prima înmatriculare în integralitatea ei, este ilegală, reclamanta a arătat că practica judecătorească este unanimă: taxa este ilegală și trebuie restituită celor care au fost obligați să o plătească pentru a-și putea înmatricula autovehiculul, cu dobânzile legale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art 90 al Tratatului CE.
Reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Sub aspect probatoriu, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă recurată, instanța a admis acțiunea.
A obligat pârâta AFP B. să restituie reclamantei sumele de 3905 lei, 1429 lei, 5333 lei reprezentând taxe de poluare, actualizate cu dobânda fiscala aferenta debitelor potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003
A luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
In ceea ce privește legitimarea procesual pasiva a paratei, se retine ca autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta Administrația Finanțelor Publice, singura care are calitate procesuală pasivă, având calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamant și Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu. Or, potrivit art. 41 alin.2 C. proc. civ., Administrația Finanțelor Publice poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere.
. contencios administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat este suficient să se facă dovada că acea autoritate publică este emitenta actului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării și a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ”se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitatului în termenul legal.
Pârâta este însa o autoritatea publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
In ceea ce privește fondul cererii deduse judecații, tribunalul a reținut în fapt că reclamantul a achiziționat în anul 2012 un autoturism marca NISSAN tip TLO/CABSTAR E 110, fabricat în anul 2001, nr. de omologare SB1H1Z1111B62R2/2001, nr. de identificare VWASBFTLO11137043, înmatriculat anterior in Olanda, data primei înmatriculări 2008, pentru înmatricularea căruia a plătit o taxa de 5333 lei prin OP 12 /07.08.2012, in temeiul deciziei nr._/06.07.2012.
A achiziționat autovehicul marca Nissan, tipul/varianta SDFTL/HAULOTTE/CABSTAR 35.10, fabricat în anul 2006, nr. omologare SB1H191M11B71R3/2006, nr. identificare VWASDFTL_, inmatriculat anterior in franta in 2007, pentru care a achitat o taxa de 3905 lei cu chitanta nr._/11.07.2011, in baza deciziei nr._/11.07.2011, precum si autovehiculul marca Volkswagen, tipul/varianta 2DXOFE//LT35, fabricat în anul 2001, nr. omologare SH121D1411B62E3/2001, nr. identificare WV1ZZZ2DZ1H031972, înmatriculat anterior in Olanda, pentru care a achitat o taxa de 1429 lei cu ordin de plata nr.11/07.08.2012, in baza deciziei nr._/06.07.2012
Tribunalul a considerat că reclamantul este îndreptățit la restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe de poluare pentru autoturism.
Potrivit art. 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin.1, 2 si 3 din Legea nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar in cazul soluționării cererii instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010.
OUG 50/2008 a fost abrogata prin legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
Potrivit art. 4 din acest act normativ ” (1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
(2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.”
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de urgenta nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Tribunalul a constatat că s-a invocat în susținerea acțiunii caracterul discriminatoriu și contrar normelor comunitare al prevederilor Legii nr.9/2012.
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța a retinut ca, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (in continuare TFUE) niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, prin Hotărârea pronunțata la 07.04.2011 in cauza T. contra României Curtea Europeana de Justiție a stabilit ca a doua varianta a taxei reglementata de OUG nr. 50/2008 începând cu 01.07.2008 contravine dispozițiilor comunitare, in condițiile in care art. 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri este astfel stabilit incit descurajează punerea in circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fara a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Problema care se ridica in cauza este aceea de a stabili daca legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Din dispozițiile legii nr. 9/2012 –forma in vigoare - rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art., 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
Prin urmare, in prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
La acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N. raman actuale, fiind menținuta discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
In consecința, instanța a retinut ca legea nr. 9/2012, in vigoare la data emiterii deciziei si achitării taxei, este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fara impedimente in interiorul comunitatii si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
In consecința, instanța a apreciat ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunitatii, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că solicitarea de a restitui taxa este justificata, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea, a obligat parata sa restituie reclamantului sumele de 3905 lei, 1429 lei, 5333 lei reprezentând taxe de poluare, actualizate cu dobânda fiscala aferenta debitelor potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003, avându-se in vedere insa si jurisprudența recenta a CJUE in materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice B..
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este, Administrația Fondului pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i obligația calculării taxei de poluare (art. 3 alin. 1, lit. a si b. din H.G. 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 arătându-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare "."Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu".
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petenta (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația Fondului Pentru Mediu - respectiv": "(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației Fondului pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice B. conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre pârâtă și D. C., nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care ințelege să invocam excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal Administrația Finanțelor Publice B..
De asemenea a arătat instanței faptul ca intimata a formulat contestația administrativa depășind termenul legal de 30 de zile in raport de prevederile art. 207 alin.1 din Codul de procedura fiscala.
Conform prevederilor arătate contestația împotriva actelor administrative fiscale se depune in termen de 30 de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar, petentului i s-a emis Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, decizia respectiva fiind comunicata petentului care a achiesat la aceasta si a achitat taxa respectiva.
Administrația Finanțelor Publice a orașului B., a comunicat contribuabilului ca plata taxei este legala, fiind efectuata in baza prevederilor unui act normativ in vigoare, iar in sistemul de drept romanesc precedentele judiciare referitoare la cauze similare nu constituie izvor de drept si nu pot reprezenta o baza legala pentru restituirea taxei.
Această taxă de poluare se calculează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second hand, în funcție de mai mulți parametri, în această categorie intrând și autovehiculul pentru care a fost promovată această acțiune.
Rațiunea introducerii unei astfel de taxe de poluare este în primul rând reducerea gradului de poluare a mediului, fapt pentru care taxa de poluare este mai mare în condițiile în care norma de poluare Euro este mai scăzută.
În aceste condiții, nu putem vorbi de o discriminare sau de o încălcare a principiului egalității în drepturi, taxa fiind introdusă doar pentru a limita gradul de poluare a mediului și a fost stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ce nu a fost declarat neconstituțional și care nu încalcă prevederile din Tratatul Comunității Europene.
Emiterea acestor acte administrative fiscale s-a făcut in condiții de legalitate ținându-se cont de normele comunitare care au caracter prioritar in raport cu cele naționale, ce rezulta din Constituția României art. 11 al.1 si 2 precum si de art.148 alin.2 si 4, din Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana.
Susținerile reclamantului că taxa de poluare, așa cum este reglementata în legislația interna a României ar contraveni Tratatului de instituire a Comunităților Europene, sunt neîntemeiate, intrucat valorile sociale a căror ocrotire a fost avuta in vedere de legiuitorul național, atunci cand a adoptat norma juridica in temeiul căreia a fost încasata taxa respectiva, sunt diferite fata de cele avute in vedere de legiuitorul comunitar cand a edictat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Consideră că instanța trebuie sa circumstanțieze corect, din punct de vedere juridic, cadrul legislativ, atunci cand analizează dispozițiile OUG 50/2008 si ale HG 686/2008, care, susține reclamantul, că ar încălca art.110 paragraful 1 din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, adoptând o abordare cu particularizare strictă la speță, prin administrarea probatoriului propus de către părți.
Instituția comunitara Comisia Europeana a recomandat instituirea acestei taxe de poluare având la baza principiul ca nivelul taxei de poluare să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculul, respectându-se totuși principiul „poluatorul plătește".
In momentul de fata se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului de taxare a autovehiculelor, iar dupa adoptarea unei directive in aceste sens, aceasta va deveni obligatorie la nivelul întregii Uniuni.
In prezent exista in vigoare un sistem de taxare a autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in alte 16 state membre din cele 27 sub o forma sau alta, adică sub forma unei taxe de poluare sau sub forma unui impozit anual.
De asemenea, se poate observa ca reclamantul nu face dovada că aceasta taxa de poluare instituita ar fi nelegala, obligația plății acestei taxe de poluare fiind prevăzuta atat pentru autoturismele autohtone noi si second-hand cat si pentru cele achiziționate din spațiul comunitar (noi si second-hand), astfel ca prin achitarea acestei taxe de poluare de către petent, nu i s-a incalcat acestuia niciun drept sau interes legitim și nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.
In ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la plata dobânzilor legale de la momentul perceperii taxei pana in momentul restituirii ei, a arătat că in mod greșit a fost solicitata obligarea sa la plata dobânzii legale atat timp cat reclamantul, nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, aceasta taxa de prima înmatriculare fiind plătită de către proprietarul autovehiculul, in temeiul dispozițiilor legale in vigoare la momentul efectuării plații.
Astfel, arătam ca potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin. (2) sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
De asemenea, potrivit art. 117 Cod Procedura Fiscala, se restituie, la cerere, următoarele sume:
a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art.170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Aplicând cele doua texte legale, coroborate, la speța dedusa judecații, a arătat ca aceasta solicitare a reclamantului, nu se încadrează in niciuna din situațiile legale pentru a beneficia de dobânda legala.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect restituirea taxei achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a stabilit și încasat această taxă și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația Finanțelor Publice B. are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de restituire a taxei sus-menționate.
Astfel, cererii ce face obiectul prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiat.
În ceea ce privește afirmațiile recurentei-pârâte privind depășirea de către intimata-reclamantă a termenului pentru formularea contestației administrative, Curtea constată că, în cauză, nu era obligatorie inițierea procedurii prealabile.
Astfel, prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei pronunțate în cadrul soluționării recursului în interesul legii că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
A constatat Înalta Curte că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare.
A mai reținut că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
A statuat instanța supremă că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Taxa a fost plătită, de către intimata-reclamantă, la data de 7.08.2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, redevin actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a admis acțiunea, obligând pârâta la restituirea către reclamantă a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale, Curtea reține că, instanța de fond, prin sentința recurată, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, conform cărora „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz (…)”, adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei.
Potrivit jurisprudenței constate a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instant de fond a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 907 din data de 10.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurentul – pârât S. F. Orășenesc B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, cu sediul în București, .. 10, sector 3, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. S. L. S.R.L., cu sediul în ., ., cam.3, județul Ilfov și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în sector 1, București, Drumul Agatului, nr. 78-80, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. P.
GREFIER,
R. B.
Red./Tehnored. C.R.I../2 ex./
Tribunalul Ilfov – jud. fond N. M. N.
Cu opinia separată a judecătorului A. J., în sensul:
Admite recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 907 din data de 10.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov– Secția Civilă în dosarul nr._ de recurentul – pârât S. F. Orășenesc B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. S. L. S.R.L..
Modifică în parte sentința în sensul că respinge cererea de restituire a taxei pe poluare de 3.905 lei prevăzută de decizia nr._/11.07.2011 emisă de AFP B., ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2013.
Judecător,
A. J.
Dosar nr._
Opinia separată
a domnului judecător J. A., redactata în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin.( 2) din Codul de procedură civilă
Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în decizia de mai sus, apreciez că soluția legală și temeinică era de admitere a recursului și de modificare in parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de restituire a taxei pe poluare de 3.905 lei prevazuta de decizia nr._/11.07.2011 emisa de Administratia Finantelor Publice a Orasului Bragadire, ca neîntemeiată, si de mentinere in rest a sentintei atacate, având în vedere considerentele care vor fi prezentate în continuare, argumente ce se vor referi strict la pretentiile pe care le consider neintemeiate, in rest fiind pe deplin de acord cu opinia majoritara:
Compatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza I. T. contra Romaniei.
In primul rand se impune a preciza ca instanta europeana a facut distinctie intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior.
Astfel, in paragraful 38 al hotararii, Curtea a precizat ca „pentru a verifica daca o taxa precum cea in cauza in actiunea principala creeaza o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national, este necesar sa se examineze mai intai daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008. In continuare, va fi necesar sa se examineze neutralitatea aceleiasi taxe intre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008”.
Analizand separat cele doua situatii, Curtea retine ca OUG este susceptibila sa incalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, mai exact numai in cazul autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE anterior datei de 01.07.2008.
In privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, prezentand urmatorul rationament:
“40.In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul inmatriculat in statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinuta ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41.Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
42.Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte . (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie in mod necesar sa fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem intemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garanteaza ca baremul reflecta deprecierea reala a acestor vehicule (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 si 29, precum si Comisia/G., punctele 38-42). In special, in lipsa luarii in considerare a rulajului, baremul retinut de legislatia in cauza nu conduce, ca regula generala, la o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43).
43.In actiunea principala, din dosarul prezentat Curtii reiese fara echivoc ca valoarea taxei este stabilita, pe de o parte, in functie de parametri care reflecta . poluarea cauzata de vehicul, precum capacitatea cilindrica a acestuia si norma Euro careia ii corespunde, si, pe de alta parte, tinand seama de deprecierea vehiculului mentionat. Aceasta depreciere, care conduce la reducerea valorii obtinute pe baza parametrilor de mediu, este determinata nu numai in functie de vechimea vehiculului [elementul E in formulele prevazute la articolul 6 alineatul (1) din OUG nr.50/2008], ci si, astfel cum rezulta din articolul 6 alineatul (3) din OUG nr.50/2008 si din articolele 4 si 5 din normele metodologice, de rulajul mediu anual real al acestuia din urma, cu conditia ca o declaratie care sa ateste acest rulaj sa fi fost depusa de contribuabil. Pe de alta parte, in cazul in care apreciaza ca vechimea si rulajul mediu anual real nu reflecta, in mod corect si suficient, deprecierea reala a vehiculului, contribuabilul poate, in temeiul articolului 10 din OUG nr.50/2008, sa ceara ca aceasta sa fie determinata printr-o expertiza ale carei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depasi costul operatiunilor aferente expertizei.
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
45.Aceasta concluzie este confirmata de imprejurarea ca, in baremele forfetare care figureaza in anexa nr.4 la OUG nr.50/2008, s-a tinut seama in mod corespunzator de faptul ca diminuarea anuala a valorii autovehiculelor este in general mai mare de 5% si ca aceasta depreciere nu este lineara, in special in primii ani, in care se dovedeste mult mai pronuntata decat ulterior (a se vedea Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43 si jurisprudenta citata).
46.De altfel, guvernul roman a apreciat in mod intemeiat ca criteriile de depreciere referitoare la starea vehiculului si a dotarilor sale nu pot fi aplicate corespunzator decat prin recurgerea la o verificare individuala a acestui vehicul de catre un expert si ca, pentru ca expertizele sa nu aiba loc prea frecvent si sa nu ingreuneze astfel, atat din punct de vedere administrativ, cat si financiar, sistemul instituit, contribuabilului i se cere sa suporte costurile expertizei.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008”.
Desigur, in hotararea de mai sus, Curtea a analizat numai OUG nr.50/2008, deoarece numai acest act normativ era incident in cauza principala care a generat intrebarea preliminara.
Trebuie retinut insa ca argumentele Curtii sunt perfect valabile si in cazul taxei speciale de prima inmatriculare aplicata in baza C.fiscal, in perioada 01.01._08, precum si in cazul taxei pe emisiile poluante aplicate in baza Legii nr.9/2012, deoarece ambele acte normative au prevazut aceleasi criterii de determinare a taxei ca si OUG nr.50/2008.
Ca atare, in principiu, nu va exista nicio alterare a concurentei in privinta autovehiculelor inmatriculate pentru prima data in UE in perioada 01.01._12 (cum este cazul masinii reclamantului inmatriculata in data de 05.01.2007) si reinmatriculate in Romania, in comparatie cu autovehiculele similare inmatriculate pentru prima data in Romania in pe aceeasi perioada, in ambele situatii, taxa regasindu-se in valoarea finala a produsului.
Cu alte cuvinte, reclamantul era pus in fata urmatoarei optiuni: fie sa cumpere autovehiculul inmatriculat pentru prima data in U.E. in data de 05.01.2007, fie sa cumpere de pe piata second hand din Romania, un autovehicul identic, inmatriculat pentru prima data direct in Romania in data de 05.01.2007 (numai in conditii de vechime identica-adica de inmatriculare in aceeasi zi- cei doi termeni ai comparatiei fiind similari).
In primul caz, reclamantul ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa pe poluare platibila in data de 11.07.2011.
In al doilea caz, reclamantul ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa speciala de prima inmatriculare care a fost platita la prima inmatriculare in Romania in data de 05.01.2007 si pe care vanzatorul o introduce in pretul final de vanzare a masinii.
Se observa deci ca, in ambele cazuri, pretul final al autovehiculului include pe langa valoarea de circulatie si taxa pe poluare sau taxa speciala de prima inmatriculare.
Ca atare, in ambele situatii, reclamantul ar fi suportat taxa fiscala in discutie.
Eventuala discriminare intre cele doua situatii, ar fi putut fi determinata doar de suportarea in anul 2011 a unei taxe pe poluare mai mari decat taxa speciala de prima inmatriculare calculata la nivelul anului 2007.
Reclamantul nu a invocat insa un astfel de motiv de discriminare si, evident, nici nu a propus vreun calcul comparativ relevant, critica lui vizand negarea dreptului de principiu al autoritatilor romane de a conditiona inmatricularea masinii de plata taxei.
JUDECĂTOR,
J. A.
| ← Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 1093/2014. Curtea de Apel... | Despăgubire. Sentința nr. 2629/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
