Obligaţia de a face. Decizia nr. 1737/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1737/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 9458/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1737
Ședința publică de la 07.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă . SRL împotriva sentinței civile nr.3329 /10.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a d C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/3/2012, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI – prin Primar și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta – reclamantă – prin avocat Lungănosu C., cu împuternicire avocațială la dosar; intimatul – pârât M. BUCUREȘTI – prin avocat A. B., cu împuternicire avocațială la fila 26 dosar, intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – prin consilier juridic Ciocardel V. C., cu delegație de reprezentare la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 25.02.2014, din partea intimatei – pârâte C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA întâmpinare / Note de ședință la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății, comunicată celorlalte părți, conform citativului și a dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare atașate la filele 51 – 53 dosar.
Curtea față de dispozițiile art. 137 alineat 1 C.pr.civ. pune în discuție, în prealabil, excepția nulității recursului, astfel cum a fost invocată de intimatul – pârât M. București prin întâmpinarea depusă anterior la dosar.
Apărătorul intimatului – pârât M. BUCUREȘTI – prin Primarul General solicită a se constata că recursul promovat de recurenta – reclamantă . SRL este nul, raportat la dispozițiile art. 306 alineat 1 C.pr.civ., nefiind motivat.
Analizând recursul formulat de aceasta, se poate constata că nu s-a invocat nici un motiv de nelegalitate a sentinței de fond ci doar a expus starea de fapt din dosar. Chiar dacă indică drept motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 indice 1 C.pr.civ., partea nu poate să arate care sunt criticile exacte pentru aceste trei articole.
Cu privire la art. 304 pct.8 nu arată nici că instanța de fond ar fi interpretat greșit vreun act dedus judecății sau ar fi schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; nici măcar nu dezvoltă care ar fi acest motiv de recurs.
Cu privire la art. 304 pct.9 C.pr.civ., indicate de asemenea de recurentă, din cuprinsul recursului se poate observa că nu se regăsește nici o motivare, dezvoltare a acestui temei de drept.
De asemenea, simpla invocate a prevederilor art. 304 indice 1 C.pr.civ., fără să existe o critică adusă sentinței nu este suficientă pentru ca instanța de recurs să judece recursul atâta vreme cât nu există o critică la această sentință.
Pentru toate aceste considerente și mai ales pentru cele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar, apreciază că, atâta vreme cât recursul nu a fost motivat, se impune a fi anulat.
Recurenta – reclamantă - prin avocat, având cuvântul pe acest aspect, solicită respingerea excepției nulității, invocată de apărătorul intimatului – pârât M. București, solicitând, în primul rând, ca instanța să aibă în vedere aplicarea dispozițiilor art. 304 indice 1 C.pr.civ. respectiv faptul că singura cale de atac este recursul, astfel că, această instanță este învestită să analizeze cauza sub toate aspectele. Pe de altă parte, cele învederate de intimatul – pârât sunt strict apărări pe fond. Atâta vreme cât prima instanță a respins acțiunea, a considerat că este de datoria sa să reia toate aspectele invocate inclusiv prin cererea de chemare în judecată.
Reprezentantul intimatei – pârâte C. NAȚIONALĂ DE AUTORSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA formulează concluzii de admitere a excepției nulității recursului, astfel cum a fost invocată de M. București, apreciind, la rându-i că nu a putut identifica un motiv legal de recurs.
Curtea, deliberând asupra excepției nulității recursului, pentru nemotivare, astfel cum a fost invocată de intimatul – pârât M. BUCUREȘTI, o respinge; pe de o parte, întrucât se aplică dispozițiile art. 304 pct.1 C.pr.civ., astfel că instanța urmează a analiza cauza sub toate aspectele, iar, pe de altă parte, motivele invocate de intimatul - pârât M. București în susținerea excepției nulității țin de temeinicia recursului.
Reprezentanții tuturor părților precizează că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe fondul recursului.
Curtea nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă reprezentanților tuturor părților cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentei – reclamante solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a sentinței recurate, având în vedere motivele expuse pe larg în cererea de recurs. Menținerea interdicției cu privire la construirea sau amenajarea terenului cauzează un prim prejudiciu dat de diminuarea valorii acelui teren pentru că, efectiv, nu se mai poate face absolut nimic cu acel teren. Este adevărat că, în abstract, părții pe care o reprezintă i se respectă dreptul de proprietate, dar, în fapt, partea nu poate beneficia de cele trei prerogative esențiale ale acestui drept real. Ca atare, prin conduita intimatelor, partea pe care o reprezintă este prejudiciată, deși a rămas, teoretic, în acte, proprietara acestui teren, dar în realitate nu poate beneficia de atributele dreptului de proprietate asupra terenului. Acesta este de fapt motivul pentru care a promovat prezenta acțiune.
Cât privește cheltuielile ocazionate de proces, își rezervă dreptul de a le solicita, eventual, pe cale separată.
Apărătorul intimatului – pârât M. BUCUREȘTI solicită respingerea recursului, ca nefondat, nefiind aplicabile prevederile art. 2 litera n) din Legea nr. 554/2004, cum corect a reținut și prima instanță, având în vedere că nu a existat și nu există un exces de putere al Municipiului București, care doar se conformează unor acte administrative necontestate și aflate în vigoare, astfel cum a expus pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar. Consideră că, prin această acțiune, practic, recurenta își invocă propria culpă și până la acest moment a stat în pasivitate.
De asemenea, nu există nici o expropriere de fapt, câtă vreme, inițial partea a solicitat demararea procedurilor legale de expropriere a terenului iar ulterior face precizare, prin care acest capăt de cerere nu mai este susținut de către parte, deci, aceasta a acceptat că acest teren a fost expropriat și nu mai poate solicita exproprierea sa. Mai mult, faptul că nu se poate folosi de acel teren nu înseamnă că a fost expropriat. Procedura de expropriere presupune o altă cale, ce nu a fost urmată de parte. NU solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei – pârâte C. NAȚIONALĂ DE AUTORSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond, în sensul menținerii soluției de respingere a acțiunii promovate de recurenta – reclamantă, ca nefondată. În fapt, exproprierea a avut loc conform Planului de Amplasament aprobat de Primărie.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 3329/10.06.2013 Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesual pasive a CNADNR, ca nefondată și a respins acțiunea astfel cum a fost modificată de reclamanta . SRL împotriva Municipiului București și CNADNR ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C A. T. CO S.R.L., solicitând ca, prin decizia se va pronunța, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 2 coroborat cu art. 304 lit. 8 si 9 C.proc.civ și art. 304 ind.1 C.proc.civ., sa se dispună admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate si, pe cale de consecința, admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea este criticabilă prin prisma art. 304 pct. 8 C.proc.Civ., potrivit cărora: „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori intelesul lămurit si vădit neindoielnic al acestuia” și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ”când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii", după cum poate fi suspusă analizei și prin prisma art. 304 ind. 1 C. proc. civ.
Astfel, a susținut recurenta că, in mod greșit, a reținut tribunalul faptul ca nu exista un abuz din partea intimatilor-parati, in sensul prevăzut de art. 2 lin. n) din Legea nr. 554/2004, intrucat nu a inteles sa conteste documentațiile de urbanism care reglementează interdicțiile de construire.
De asemenea, este eronata aprecierea instanței de fond potrivit căreia „dreptul de proprietate nu este unul absolut, exercitarea sa urmând a se face in limitele prevăzute de lege, respectiv a actelor administrative date in executarea legilor", având in vedere faptul ca prin actele administrative la care instanța face referire se incalca in mod flagrant dreptul său de proprietate.
Tribunalul București trebuia sa constate existenta unui abuz din partea intimatilor-parati asupra exercitării dreptului său de proprietate în condițiile în care terenul in suprafața de 1.109 mp cu nr. cadastral_, situat in ., sector 1, București este afectat de interdicția de construire, fiind astfel indisponibilizat, iar această stare de fapt dăinuie de un număr mare de ani, astfel incat prejudiciul exista si nu poate fi contestat, si nefiind limitata ., nu face decât sa constituie o veritabila expropriere de facto, neconcretizata prin acordarea unei juste si prealabile despăgubiri, conform legii in materie.
Este de notorietate faptul ca lucrările de construire a cailor de circulație, pentru care s-a dispus interdicția de construire si indisponibilizarea terenului său, nu au fost demarate si nici nu se întrevede o asemenea operațiune in viitorul apropiat. De altfel, in județul Ilfov, care era cuprins in proiectul de construire a cailor de circulație, au fost ridicate toate interdicțiile de construire pe terenurile ce făceau obiectul acestor lucrări, motivat de faptul ca proiectul nu se va mai concretiza.
Cu toate acestea, interdicția de construire ce afectează terenul său subzista, cu lezarea grava a exercitării dreptului de proprietate, cu toate consecințele negative ce decurg din aceasta.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.299-316 C.proc.civ., precum si pe orice alte dispoziții legale incidente in cauza.
Intimatul-pârât M. BUCUREȘTI, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului prin raportare la prevederile art. 306 alin. 1 Cod procedură civil, iar, pe fond, respingerea lui ca nefondat.
Excepția nulității recursului a fost respinsă de Curte prin practicaua prezentei.
Cât privește fondul acestuia, verificând criticile aduse și prevederile legale în materie, Curtea urmează a-l respinge pentru considerentele ce urmează:
După cum corect a reținut și instanța de fond, prevederile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile, nefiind dovedit un exces de putere al Municipiului București, care doar se conformează unor acte administrative necontestate și aflate în vigoare. Respectiv, se constată că, potrivit înscrisurilor depuse, suprafața de teren a reclamantei, de 1.109 m.p., este inclusă în reglementările urbanistice aprobate la nivelul CGMB, respectiv PUG al Municipiului București aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 și PUZ Modernizarea Șoselei de centură a Municipiului București aprobat prin HCGMB nr. 8/2008, acestea fiind actele administrative care stabilesc interdicțiile de construire pe acest teren.
Or, câtă vreme aceste actele administrative ce reglementează interdicțiile sunt în vigoare, valabile și producătoare de efecte, nefiind contestate în contenciosul administrativ, este evident că nu li se poate imputa autorităților locale ”un exces de putere”, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentei referitoare la o expropriere de facto, neconcretizată prin acordarea unei juste și prealabile despăgubiri, conform legii în materie.
Aceasta pentru că prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Drepturilor Omului se dispune, într-adevăr, că: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor”.
În cauză, Curtea reține că reclamanta are un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Interdicția de a construi asupra terenului constituie, o ingerință în dreptul său de proprietate.
Rămâne de analizat dacă ingerința constatată încalcă sau nu art. 1 din Protocolul nr. 1.
Sub acest aspect se observă că textul analizat cere, înainte de toate ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală.
Principiul legalității înseamnă existența unor norme de drept intern suficient de accesibile și previzibile. Actele emise de autoritățile publice în exercitarea atributelor și prerogativelor de putere publica, asigură organizarea executării si executarea in concret a legii. Or, în cauză, interdicția a fost impusă reclamantei prin Hotărârea Consiliul General al Municipiului București nr. 8/17.01.2008, necontestată, ce se bucură, așadar, de prezumției legalității și temeiniciei.
În ceea ce privește scopul ingerinței, Curtea consideră că ingerința vizează un scop legitim, astfel cum acesta este prezentat în hotărârea amintită și în hotărârea CGMB nr. 269/2000, fiind respectată și proporționalitatea ingerinței, respectiv justul echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului.
Pentru aceste argumente, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă . SRL împotriva sentinței civile nr.3329 /10.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a d C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/3/2012, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI – prin Primar și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. R.V./27.03.2014
JUD. FOND A. I. N. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
L.M. 31 Martie 2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7709/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3895/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
