Pretentii. Decizia nr. 3895/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3895/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 48878/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3895
Ședința publică de la data de 19.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - L. E. F.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sectorului 2 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3327/18.09.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat lipsa de procedură cu intimatul-reclamant T. A., dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta fiind returnată dosarului cauzei cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă fără a se anunța noua adresă. Noul proprietar nu permite afișarea”.
Mai învederează că intimatul-reclamant a depus, la data de 13.05.2014, întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea apreciază că procedura este legal îndeplinită cu intimatul-reclamant T. A., acesta depunând la dosarul cauzei întâmpinare, se prezumă că are cunoștință de termen.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2011, reclamantul T. A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, solicitând obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 6943 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare pentru înmatricularea în circulație a unui autoturism provenit din afara granițelor țării și obligarea pârâtei să achite și folosul nerealizat potrivit art.1084 raportat la art.1082 C.civ.m respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, de la dat încasării sumei până la data restituirii legale și efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în anul 2010, a achiziționat un autoturism marca BMW, tip 318 CI, vehicul provenit din spațiul intracomunitar, iar pentru legala înmatriculare a acestuia a fost obligat, conform dispozițiilor legale de la acel moment, să plătească suma de 6943 lei, sumă achitată în data de 22.12.2010, astfel cum rezultă din chitanța atașată.
Arată reclamantul că dispozițiile OUG nr.50/2008, în formă modificată, îndeplinesc toate criteriile pentru a fi declarate incompatibile cu dispozițiile art.110 (fost 90) din TUE, paragraful 1. Astfel, la data achitării taxei pe poluare aflată în discuție, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se reînmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România, precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi (cele încadrate în clasa de poluare Euro 5) și restul autoturismelor noi (încadrate în altă clasă de poluare), discriminare introdusă de legiuitor. Acest scop este incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalurilor. Se creează astfel un raport de concurență neloială între produsele importate și produsele naționale, așa încât alegerea consumatorului este orientată spre o anumită categorie de produse, respectiv cele înmatriculate în circulație. Așadar, instanța va trebui să verifice neutralitatea taxei pe poluare în raport de influențarea opțiunii consumatorului în ceea ce privește achiziția de autovehicule.
Susține reclamantul că taxa pe care a plătit-o nu face decât să mărească în mod nejustificat prețul autoturismului care, dacă ar fi fost înmatriculat în circulație, nu ar mai fi fost supus dispozițiilor OUG nr.50/2008.
Mai arată că în mod evident o taxă pe poluare ar trebui plătită de toți deținătorii de vehicule, atâta timp cât norma legislativă nu încalcă principiul nediscriminării garantat de Constituție. Nefirească este și condiționarea de plata taxei pe poluare în vederea înmatriculării în circulație a vehiculului, situație ce pune contribuabilul, în lipsa posibilităților materiale și necunoscând la achiziția autoturismului care este valoarea taxei pe poluare, în imposibilitatea de a se folosi de acesta.
Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 conform O.P.A.N.A.F. nr.3411/08.11.2011, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității cererii de restituire și lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Sector 2, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. Arată pârâta că taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine și că pretinsa discriminare nu este fundamentată prin nici un argument de către reclamant. Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune restituirea. Mai arată că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art.117 din OG nr.92/2003, or restituirea solicitat de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile stabilite de art.117 lit.a)-h) din actul normativ menționat. În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, potrivit art.124 alin.1 din OG nr.92/2003, pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor iar în cauză nu este îndeplinită condiția pentru acordarea acesteia, deoarece reclamantul nu s-a adresat cu o cerere către organul fiscal, ci direct instanței de judecată, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând un titlu de creanță. Cât privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute art.274 alin.1 C.pr.civ. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr.3327/18.09.2012, tribunalul respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 2 București și inadmisibilității.
Admite în parte acțiunea, obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 6943 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, respinge cererea de acordare a dobânzii legale, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul constată următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 2 tribunalul reține că titularul obligației în raportul juridic dedus judecății este pârâta, ca autoritate fiscală competentă ce a calculat și perceput taxa pe poluare (f.6). Excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal nu poate fi primită pe considerentul că suma se face venit la bugetul F. pentru Mediu, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumei de bani în stabilirea legitimării procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantul - contribuabil și pârâta AFP Sector 2, căreia îi aparțin deopotrivă competențele privind restituirile de sume, potrivit art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Asupra admisibilității acțiunii în restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare, tribunalul reține că prezenta acțiune nu are ca obiect anularea unui act administrativ, ci obligarea la restituirea unei sume de bani, astfel că prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 și art.205 – 209 din OG nr.92/2003, invocate în întâmpinare (f.17-18) nu sunt incidente. Mai mult, față de Decizia nr.24/2011 a Î.C.C.J., publicată în M.O., Partea I, nr.1 din 03.01.2012, acțiunea în restituire nu poate fi condiționată de contestarea deciziei de calcul, a cărei consecință este înlăturarea acesteia din ordinea juridică. Nici argumentul pârâtei A.F.P. Sector 2 în sensul că reclamantul, în măsura în care considera taxa nelegal datorată, avea posibilitatea să solicite autorităților în drept să efectueze înmatricularea autovehiculului fără plata acesteia, nu poate fi primit, față de considerentele aceleiași decizii. În consecință, tribunalul va respinge excepția de inadmisibilitate.
Pe fondul cauzei, tribunalul constată că, după cum reiese din materialul probatoriu administrat în dosar, reclamantul a achiziționat un autovehicul de ocazie dintr-un stat membru U.E. (Regatul Unit al Marii Britanii), cu nr. de identificare – . WBABD92060EN85262 și data primei înmatriculări în circulație în acest stat 22.04.2003 (f.30-34), pentru înmatricularea căruia în România a achitat taxa pe poluare în sumă de 6943 lei cu chitanța din data de 22.12.2010 (f.5), în baza deciziei de calcul nr._/20.12.2010 emise de pârâta A.F.P. Sector 2 conform prevederilor OUG nr.50/2008 (f.6).
Potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr.211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie („second-hand”).
Actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultând ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că nu se percepe taxa pe poluare pentru autoturismele (produse în România sau în alte state membre) deja înmatriculate în România, în cazul unor vânzări ulterioare.
Dar se percepe aceasta taxă de poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa în discuție este contrară art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 din Tratatul de Instituire a Comunitarii Europene), întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
Pe rolul CJE s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C 402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În cauză, astfel cum s-a menționat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim fiscal între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină de ocazie („second hand”) din România, pentru care nu va plăti taxa pe poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Uniunii Europene pentru care ar trebui să plătească această taxă, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, aspect ce atrage incompatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 din Tratat, în sensul celor statuate prin hotărârea menționată a CJUE.
În aceste condiții, se reține că normele interne aplicabile cererii reclamantului au dispus cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. Discriminarea a fost creată de legiuitor prin faptul că acesta a legat plata taxei de faptul înmatriculării pe teritoriul național.
Pe cale de consecință, sunt îndeplinite condițiile pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei prin obligarea pârâtei la restituirea sumei percepute.
Cât privește cererea de acordare a dobânzii legale aferente, tribunalul constată că această pretenție este neîntemeiată și o respinge, deoarece dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale potrivit OG nr.13/2011 (în prezent OG nr.9/2000, invocată de reclamant, fiind abrogată), nu și în materie fiscală, unde, potrivit art.124 din OUG nr.92/2003, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă a fost respinsă, față de inexistența unei obligații de garanție sau despăgubire rezultată din transmiterea unui drept subiectiv, pârâta fiind autoritatea publică ce a efectuat operațiunile pentru colectarea taxei și singurul titular al obligației de restituire către contribuabil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, arătând ca in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 2.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Din aceleași motive, în mod greșit și în ciuda art. 60 C.pr.civ. a fost respinsă cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește fondul cauzei, se arată ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, se arată că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.214/1- 214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, se arată că potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Se apreciază că incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene e inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, se menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizează de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
În ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, se arată următoarele:
În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict.
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, se învederează că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii că intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, câtă vreme pârâta recurentă este autoritatea emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare în temeiul căreia a fost efectuată plata, ceea ce atrage răspunderea sa juridică pentru prejudiciul creat prin actul administrativ vătămător; este mai puțin important cui i-au fost virate finalmente sumele încasate, în condițiile în care raportul de drept administrativ fiscal este legat între reclamant și pârâtă, în conformitate cu art. 7 din OG 92/2003.
Pe de altă parte, corect a fost respinsă cererea de chemare în garanție, câtă vreme nu există un raport de garanție sau care să atragă obligații de despăgubiri între pârâtă și chemata în garanție, acestea urmând a se desocoti în cadrul raporturilor fiscale.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În aceste condiții, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sectorului 2 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3372/18.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
Președinte Judecător Judecător
G. AttilaFarmathy L. E. F. H. P.
Grefier
M. H.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1737/2014. Curtea de Apel... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Hotărâre din... → |
|---|
