Obligaţia de a face. Decizia nr. 7506/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7506/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 7019/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 7506
Ședința publică din data de 16.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
JUDECĂTOR: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
GREFIER: R. O.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta reclamantă S.C. M. P. EXIM S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4333/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C., în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata chemată în garanție – ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cererea de chemare în judecată având drept obiect pretenții – taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă prin apărător ales G. V., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că nu se face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe noi de administrat în recurs, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele expuse în scris și modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii acțiunii, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Curtea reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4333/11.06.2014 Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ Și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SRL, 3, ca neîntemeiată și a respins cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.
În considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut, în esență că reclamanta dobândit vehiculul cu numărul de identificare VF7FC8HZC28944298, fiind obligată pentru înmatricularea acestuia în România la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 924 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/26.10.2011 și a ordinului de plată de la fila 10.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei tribunalul a considerat că este neîntemeiată și o va respinge, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Taxa de poluare a autoturismelor a fost prevăzută prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, care stabilesc obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Dispozițiile art. 110 TUE interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Din această perspectivă, reglementarea internă este contrară dreptului comunitar în ceea ce privește perceperea unei taxe de poluare pentru un autoturism care a fost înmatriculat anterior în alt stat membru UE și care este înmatriculat ulterior pentru prima dată în România, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor second-hand importate din alte state membre, influențând astfel alegerea.
Însă, în cauza de față, din actele depuse nu rezultă că autovehiculul ar fi fost înmatriculat anterior într-un stat membru UE deși i s-a solicitat reclamantei în mod expres, prin citație.
În consecință, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 110 TUE.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. M. P. EXIM S.R.L înregistrat pe rolul Curții la data de 21.07.2014 solicitând admiterea recursului și – modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii de fond.
În motivare, recurentul a arătat că instanța de fond a respins cererea de chemare in judecata, fără sa aiba in vedere faptul ca OUG nr.50/2008 este contrara dispozițiilor art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second¬hand deja înmatriculate . UE.
Dupa aderarea României la UE, acest lucru nu mai este admisibil atunci cand produsele importate sunt din tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala naționala diminuaza sau este susceptibila sa diminueze, consumul produselor importante, influetand astfel alegerea.
In acest sens s-a pronunțat Curtea Europeana de Justiție in cuaza T. stabilind ca art.l 10TFUE(fost art.90) trebuie interpretat in sensul ca, « se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala ».
De asemenea, instanța a apreciat, ca din inscri șurile aflate la dosarul cauzei nu rezulta ca autoturismul ar fi fost inmatriculat . UE, desi s-a pus in vedere reclamentei in mod expres prin citație sa faca aceasta dovada.
F. de aceasta precizare, a solicitat să se constate ca inscrisurile despre care face vorbire instanța de fond au fost depuse la termenul de judecata din data de 11.06.2014 mai precis, s-a depus Certificatul de prima înmatriculare in Franța precum ȘI Factura fiscala nr.0079/13.09.2011, traduse.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 si următoarele, art.304 pct.9, art.304 ind.l C.pr.civ.
Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Recursul este fondat.
În acest sens, Curtea reține că in cauză recurentul-reclamant a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru al Uniunii Europene, acest aspect rezultând din analiza înscrisurilor depuse la dosar, respectiv a facturii fiscale nr.0079/13.09.2011 (f.14 dosar tribunal), din cuprinsul căreia rezultă că autoturismul in discuție a fost înmatriculat prima oară în Franța la data de 02.07.2007.
Totodată, Curtea constată că cererea acestuia privind restituirea taxei pe poluare este întemeiată.
Reține Curtea că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Citroen, care a fost înmatriculat pentru prima dată în Franța la data de 02.07.2007 și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 în cuantum de 924 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/26.10.2011 și ordinului de plată nr. 432/03.11.2011.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Curtea reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile OUG nr. 50/2008 ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, Curtea constată că taxa pe poluate achitată de reclamant a fost percepută nelegal, pârâta urmând a fi obligată la restituirea către reclamant a sumei solicitate în cuantum de 924 lei, reprezentând taxa pe poluare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzii, Curtea reține că în această materie dobânda legală este reprezentată de dobânda fiscală, iar potrivit art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.” Iar art. 70 alin. 1 C.pr.fiscală prevede: „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Prin urmare, Curtea va obliga pârâta la plata dobânzii fiscale aferente sumei solicitate ce va fi calculată de la data de 03.11.2011, data perceperii taxei – dată stabilită în conformitate cu considerentele CJUE din cauza I., până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâtei, Curtea urmează să o oblige pe aceasta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 43 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Totodată, Curtea reține că este întemeiată si cererea de chemare în garanție.
În acest sens, instanța reține că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu
Față de cele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica sentința civilă recurată în sensul că: va admite cererea de chemare în judecată, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 924 lei taxă de poluare, cu dobânda fiscală de la data de 3.11.2011 și până la restituirea efectivă, va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție A.F.M. la plata către pârâtă a sumei de 924 lei, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 43 lei cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a intimatei-pârâte, Curtea urmează să o oblige pe aceasta la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 21,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. M. P. EXIM S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4333/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C., în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata chemată în garanție – ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 924 lei taxă de poluare, cu dobânda fiscală de la data de 3.11.2011 și până la restituirea efectivă.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție A.F.M. la plata către pârâtă a sumei de 924 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 43 lei cheltuieli de judecată.
Obligă intimata pârâtă la plata către recurentă a sumei de 21,5 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER
R. O.
Red./tehnored./ 2 ex./ ODP/24.11.2014
Tehnored. C.I.Ș./
Tribunalul București – Secția a II-a C.
Judecător de fond: P. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5011/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 5016/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
