Pretentii. Decizia nr. 5016/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5016/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 600/122/2013
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5016
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.06.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 449/13.06.2013, pronunțată de Tribunalul G., Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. A. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-taxă de poluare.”
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ /11.03.2013, reclamanta S. A. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea actului administrativ-fiscal . Nr._ emis la data de 18.10.2012, în cuantum de 2514 lei către pârâtă, reprezentând încasare taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și decizia de calcul nr._ din 15.10.2012, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2514 lei încasată nelegal, precum și la plata dobânzilor legale de la data plății până la achitarea efectivă, cat si la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta arată că în luna octombrie 2012 a cumpărat un autoturism marca FORD KA dintr-un stat membru al Uniunii Europene, ca si România, si cu ocazia înscrierii a achitat suma de 2514 lei conform chitanței . Nr._ emisă la data de 18.10.2012 reprezentând taxa de poluare fără de care nu se pute înmatricula autoturismul.
Menționează reclamanta că această taxă contravine reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România prin Tratatul de instituire a C.E. (Comunității Europene) semnat la 01.01.2007. Potrivit art.148 alin. 2 din Constituia României, rezultă că prevederile tratatelor constitutive ale UE precum și celelalte reglementar comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducere la îndeplinire a obligaților rezultate din actul aderării și de prevederile tratatelor constitutive ale UE precum și de celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.
În România, stat comunitar, nu se percepe niciun fel de taxa pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxa pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici se constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminarea a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate de Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculare pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E, în competiție cu produsele similare autohtone. Taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 al Trataului C.E.E. devenit art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona și care prevede că „niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție "inclusiv al Tratatului de aderare a României si Bulgariei la U.E. ratificat de România prin Legea nr. 157/2005 care prevede ca de la data aderării dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
Mai arată reclamanta că solicitarea pe care o face este întemeiată în baza prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de Procedura Fiscala (taxa de poluare a fost prelevată ca urmare aplicării eronate a prevederilor legale) din moment ce Curtea de. Justiție a U.E. a constatat ca de la data de 01.07.2008 O.U.G. nr.50/2008 in forma inițiala este incompatibila cu art. 1 10 TFUE care interzice acest lucru. Actul administrativ fiscal emis anterior încasării taxei (decizia de calcul a taxei de poluare) a fost contestat deoarece în absența unei reglementari comunitare cu privire la restituirea taxelor naționale percepute este de competența ordinii juridice interne a fiecărui stat membru să stabilească normele procedurale iar in ce privește cererea de rambursare sunt aplicabile prevederile art.135 Cod Procedura Fiscal conform cărora dreptul la restituire se prescrie în termen de 5 ani de la data de ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.
La data de 03.04.2013 pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pentru următoarele argumente:
Pe capătul de cerere privind anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/15.10.2012, pârâta a invocat excepția tardivității formulării acțiunii. În susținerea excepției s-au invocat dispozițiile art. 205 alin. 1 si art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, care prevăd: Art. 205 - (1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa "acestuia, în condițiile legii." Art. 207 - (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii." Potrivit acestor dispoziții legale împotriva oricărui act administrativ fiscal se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare.
Având în vedere faptul că Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/15.10.2012 a fost comunicată reclamantului sub semnătura la data emiterii, se apreciază că cererea de anulare a acestei decizii este formulată peste termenul prevăzut de lege. D. urmare, se solicită admiterea excepției și respingerea ca tardivă a cererii de anulare.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata întrucât, în baza cererii nr._/11.10.2012 formulată de reclamanta și depusă la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G., organul fiscal a procedat la calculul taxei pentru emisii poluante aferente autovehiculul achiziționat de reclamantă și pe care urma sa îl înmatriculeze în România, emițând Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/15.10.2012. În baza deciziei emise, reclamanta a achitat la Trezoreria G. taxa pentru emisiile poluante în sumă de 2.514 lei cu chitanța . nr._/18.10.2012. astfel se susține că reclamanta a plătit o taxa legală, obligatorie cu ocazia primei - înmatriculări a unui autovehicul in România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a înlocuit OUG nr. 50/2008.
Reclamanta nu poate invoca nelegalitatea taxei plătite pe motiv ca aceasta contravine normelor europene, întrucât în speța de față taxa de poluare a fost plătită în temeiul Legii nr. 9/2012, act normativ care nu a fost declarat ca ar contraveni normelor europene. Prin adoptarea acestui act normativ România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie care direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuieli legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse.
La aceeași dată, pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând admiterea acesteia, în ipoteza admiterii cererii reclamantei.
În fapt, s-a motivat că Legea nr. 9/2012 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule, care constituie conform art. l alin. 2 venit la bugetul F. pentru Mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu in vederea finalizării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 5 din Legea nr. 9/2012, taxa se calculează de către autoritatea fiscala competenta si se plătește de către contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție.
La data de 23.04.2013, reclamanta S. A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției invocate de către Direcția generală a Finanțelor Publice, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Raportat la motivarea pârâtei, reclamanta arată că temeiul de drept pentru calcularea și perceperea taxei pe poluare pentru autoturisme îl constituie dispozițiile OUG nr. 50/2008, prevederi legale care contravin reglementărilor comunitare, care prevăd în art. 90 paragraful 1 din Tratatul Uniunii Europene că niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, urmărindu-se în acest mod reglementarea și asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurentă, prin eliminarea oricăror forme de discriminare. Aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul reînmatriculării lor în tara noastră, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în tara de proveniență, iar pentru autovehiculele reînmatriculate în România aceasta taxă nu se percepe.
Principiile dreptului comunitar sunt obligatorii și se bucură de supremație fată de dreptul intern, fiind aplicabile prevederile art. 148 alin. (2) din Constituția României, ori prin instituirea prevederilor legale invocate se aduce atingere în mod direct dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene. TCE prevede, prin art. 25, 28, 90, interzicerea taxelor cu efect echivalent, măsurilor cu efect echivalent, precum și discriminarea produselor importate, fată de cele din statul membru. Astfel, art. 25 prevede: «Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import și export și taxele cu efect echivalent. Aceasta interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal» Prin art. 28 se statuează: «între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu caracter echivalent»
Prevederile menționate mai sus interzic discriminarea unor produse provenind din alt stat membru, fată de cele ale statului membru care impune condiții în plus pentru acestea dintâi. Raportat la cele invocate mai sus, se consideră că pârâta a procedat la calcularea și perceperea în mod nelegal a taxei pe poluare pentru autoturisme.
În ceea ce privește excepția tardivității reclamanta arată faptul că termenul stabilit de legiuitor nu este depășit pentru următoarele motive: In primul rând calcularea termenului se face de la data la care hotărârea de restituire a taxei de prima înmatriculare a devenit neconforma legislației europene. Acela este momentul la care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire. Ulterior a formulat cerere de restituire a taxei de prima înmatriculare, solicitare care i-a fost respinsă conform răspunsului atașat la dosar. Acest fapt întrerupe de asemenea cursul prescripției, pentru aceste motive solicitându-se respingerea excepțiilor invocate.
Prin sentința civilă nr. 449//2013, tribunalul respinge excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești.
Admite excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei și respinge această cerere ca tardiv formulată.
Admite în parte acțiunea și obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 2.514 lei reprezentând taxa pt. emisii poluante achitată conform chitanței . nr._/2012, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 Cod proc. fiscală, începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire la pârâtă (13.11.2012) și până la data restituirii efective a sumei.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească pârâtei AFP mun. G. suma de a de 2.514 lei reprezentând taxa de poluare plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 Cod proc. fiscală, începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire la pârâtă (13.11.2012) și până la data restituirii efective a sumei.
Pentru aceasta, tribunalul constată următoarele:
Excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de pârâta AFP G. este nefondată întrucât, pe de o parte, instanța a fost sesizată cu o cerere de restituire a întregii sume achitate cu titlu de taxă de poluare, considerată de reclamant ilegală, iar nu cu o cerere de restituire a diferenței dintre taxa de poluare și taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2010, iar pe de altă parte, declinarea de competență solicitată de pârâtă nu este posibilă deoarece organul fiscal prevăzut la art. 12 din legea menționată nu este organ cu atribuții jurisdicționale.
Referitor la excepția tardivității cerere de anulare a deciziei de calcul taxă poluare tribunalul reține că, deși procedura de contestare prevăzută de art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, deoarece trebuie apreciat că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d Cod procedură fiscală (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“), excepția tardivității acestei contestării deciziei de calcul se impune a fi primită, întrucât restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu este condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, termenul în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare trebuie să fie unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naționale cu dreptul european, dar termenul de 30 de zile pentru contestarea actului a curs de la pronunțarea și publicarea hotărârii în cauza T., prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, fiind de mult împlinit .
În ce privește cererea de rambursare sunt aplicabile prevederile art. 135 Cod procedură fiscală, conform cărora dreptul la restituire se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. Astfel, pentru taxele de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dreptul la restituire se prescrie la 31 decembrie 2013.
Pe fondul cererii de rambursare, tribunalul reține că reclamanta a achitat la data de 18.10.2012 suma de 2514 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante, pentru a putea înmatricula în România auto marca FORD KA, înmatriculat prima dată în Germania, potrivit art. 7 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.
Conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto național a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
La momentul plății taxei de către reclamant, alineatul (2) era suspendat prin OUG nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 și până la 01.01.2013.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene (actualul art. 110 din TFUE) conform cărora ,,niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.”
În opinia literaturii de specialitate, dispozițiile art. 90 din Tratat este acela de împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. Astfel, dacă art. 23 interzice în relațiile dintre statele membre taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 interzice taxarea internă discriminatorie.
Astfel, deși prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 forma inițială, România, stat membru al Comunității Europene, nu mai supunea direct sau indirect autovehiculele produse ale altor țări membre ale comunității unor impozite interne superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, taxa pentru emisii poluante fiind datorată și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme si autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, iar nu numai pentru înmatricularea unor autovehicule rulate importate, în fapt, prin efectul suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din lege, taxa pentru emisii poluante a fost datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate și care sunt deja în circulație, de vreme ce art. 4 alin. 2 a fost suspendat până la 1.01.2013.
În consecință, Tribunalul reține că Legea nr. 9/2012 – forma în vigoare la data plății taxei de către reclamantă – este contrară art. 11 TFUE, fiind de natură să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, așa cum este cazul de față.
Interpretarea instanței europene privind compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este aplicabilă în cauză, prin analogie, prin această hotărâre Curtea stabilind cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie: 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe incorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, astfel încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar, să descurajeze importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie existente pe piața națională.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea s-a pronunțat astfel:``Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.``
Tribunalul, aplicând deci norma comunitară ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și ignorând legislația națională contrară, în speță, Legea nr. 9/2012, constată că taxa percepută reclamantei cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului second hand cumpărat din Germania încalcă dispozițiile art. 110 TFUE iar din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Cu privire la dobânda aplicabilă, tribunalul apreciază că se impune plata către reclamantă a dobânzii legale în materie fiscală, și anume la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de art. 124 (contribuabilii au dreptul pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat la dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest cod și care se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz) raportat la art. 120 Cod procedură fiscală. În speță se aplică termenul prevăzut la art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia cererile depuse de contribuabili potrivit prezentului cod se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare. În consecință, reclamanta are dreptul la dobânda calculată de la data expirării termenului de 45 de zile de la data când reclamanta a înregistrat cererea de restituire la pârâtă ( (13.11.2012) și până la data restituirii efective a taxei de poluare.
În raport de cele reținute tribunalul, în baza art. 1, art. 2 alin. 2, art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 117 lit. d Cod procedură fiscală a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice G. să restituie reclamantei taxa pe emisii poluante achitată plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 Cod procedură fiscală, începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantei la pârâta ori la instanță și până la data restituirii efective a sumei.
A admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. suma de 2.514 lei reprezentând taxa de poluare plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 Cod proc. fiscală, începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire la pârâtă (13.11.2012) și până la data restituirii efective a sumei, pentru următoarele considerente:
În condițiile în care dispozițiile legale enunțate prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice are posibilitatea de a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu, în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât a virat suma respectivă la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru Mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu, cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Rezultă astfel obligația acestei din urmă autorități ca în măsura în care se constată caracterul neconform normelor privind discriminarea în stabilirea impozitelor și taxelor cu încălcarea art. 110 TFUE, precum și a normelor constituționale anterior menționate, aceeași sumă astfel percepută să fie restituită în mod efectiv către pârâta care determinat în mod concret obligația reclamantului de a plăti o astfel de taxă de poluare, prin virarea acestei sume în contul pârâtelor în vederea restituirii către contribuabilul astfel vătămat.
În cauză, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. cazând în pretenții, se poate îndrepta împotriva chematului în garanție, astfel încât, în temeiul art. 60 Cpr.civ., a fost admisă cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, care consideră că instanța de fond trebuia să admită excepția de necompetență generală a instanței de judecată și să decline competența de soluționare a cauzei la organul fiscal competent să restituie taxa de poluare, respectiv A.F.P. G., având în vedere că la data de 10.01.2012 în Monitorul Oficial al României nr. 17 a fost publicată Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care abrogă O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 stipulează următoarele:
(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elemente avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
(2) Sumele prevăzute la alin. 1 se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere aceste dispoziții legale și principiul de imediată aplicare a legii noi consideră că, competența de soluționare a prezentei cauze aparține organului fiscal AFP G..
În subsidiar, solicită în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, să fie modificată sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, ținând cont de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, deoarece instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții legale la pronunțarea sentinței.
Recursul nu este fondat.
Va fi înlăturată susținerea recurentei privitoare la o presupusă necompetență a instanțelor judecătorești în cauză față de dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012, întrucât situația din speță nu se circumscrie ipotezei normei invocate și care se referă la alte situații; instanțele sunt evident competente să verifice refuzul de restituire a taxelor încasate nelegal (în speță, cu încălcarea dispozițiilor Tratatului UE).
Pe fond, Curtea constată că în mod corect tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În baza art. 496 N.C.p.civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 449/13.06.2013, pronunțată de Tribunalul G., Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. A. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.
Red. și dact. Jud. L.E.F./gref. E.S.M./5 ex.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 7506/2014. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 614/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
