Pretentii. Decizia nr. 7309/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7309/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 45412/3/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7309
Ședința publică de la 09.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant P. D. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 6439/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant P. D., personal și asistat de reprezentant convențional, avocat C. E. – A., care depune împuternicire avocațială în ședință publică, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, după care,
Recurentul-reclamant, prin reprezentant convențional, depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,50 lei, pe care Curtea le anulează.
La interpelarea instanței cu privire la adresarea anterioară sesizării instanței de judecată către organul fiscal cu o cerere de restituire a taxei de poluare, recurentul-reclamant, prin reprezentant convențional, arată că a mers la organul fiscal, iar acolo i s-a transmis să se adreseze direct instanțelor de judecată pentru că organul fiscal nu avea de gând să restituie nimic fără o hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, consideră că cererea este admisibilă, cum de altfel a stabilit și instanța de fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea acordă cuvântul pe recursuri.
Recurentul-reclamant, prin reprezentant convențional, solicită respingerea recursului formulat de recurenta-pârâta ca neîntemeiat. Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte având în vedere că titularul obligației în raportul juridic dedus judecății este pârâta, autoritatea fiscală competentă ce a calculat și a perceput de la acesta taxa de emisii poluante. Învederează că nu are relevanță modul de utilizare ulterioară a acestei sume de bani în stabilirea legitimității procesuale de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantul contribuabil și pârâta administrație fiscală. Solicită respingerea excepției de inadmisibilitate ca neîntemeiate, având în vedere că și instanța de fond a reținut că această acțiune este admisibilă în sensul că decizia pentru emiterea taxei de emisii poluante provenite de la autovehicule emisă pe numele reclamantului nu s-ar încadra în prevederile art. 41 din OG nr. 92/2003 coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ. Solicită instanței să țină cont că prin această decizie s-a individualizat creanța fiscală sub aspectul obligației de plată, a titularului acesteia și a organului fiscal colector.
Recurentul-reclamant, prin reprezentant convențional, solicită admiterea recursului formulat de acesta și completarea sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la plata dobânzii fiscale de la data de 5.11.2012 la zi, impunând astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de acesta de la data achitării acestei taxe până la distribuirea efectivă. Cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat conform chitanței de la dosarul de fond plus taxa de timbru achitată pentru calea de atac a recursului.
Curtea reține recursurile spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 6439/18.12.2013 ,Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. A anulat Decizia nr._/05.11.2012 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6693 lei. A respins cererea de acordare a dobânzii fiscale, ca neîntemeiată. A obligat pârâta la 539,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S. 5 (Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice), Tribunalul a aratat că titularul obligației în raportul juridic dedus judecății este pârâta, ca autoritate fiscală competentă ce a calculat și perceput de la reclamant taxa pentru emisiile poluante (f.23). Excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal nu poate fi primită pe considerentul că suma se face venit la bugetul F. pentru Mediu, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumei de bani în stabilirea legitimării procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantul - contribuabil și pârâta A.F.P. S. 5. În consecință, excepția a fost respinsă.
Asupra excepției inadmisibilității tribunalul nu a putut primi ca întemeiate susținerile pârâtei în sensul că decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/05.11.2012, emisă pe numele reclamantului (f.23), nu s-ar încadra în prevederile art.41 din OG nr.92/2003 coroborat cu art.2 alin.1 lit.c) din Legea contenciosului administrativ, ținând cont de faptul că prin decizie s-a individualizat creanța fiscală, sub aspectul întinderii obligației de plată, a titularului acesteia și a organului fiscal colector.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Ford dintr-un stat membru al UE (Italia), având . WFOAXXWPDA1D82692 și data înmatriculării în țara de proveniență 31.05.2002 (f.12-13, 26-31, 36-38), pentru înmatricularea căruia în România a plătit o taxă pentru emisiile poluante în cuantum de 6693 lei (chitanță - f.14), conform deciziei nr._/05.11.2012 (f.23) emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 în baza Legii nr.9/2012.
În temeiul art.4 alin.1 lit.a) din Legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirii unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Este adevărat că în alin.2 al aceluiași articol s-a prevăzut că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Numai că alin.2 a fost suspendat prin art.1 din OUG nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece dispozițiile alin.2 din art.4 din Legea nr.9/2012 au fost suspendate, rezultă că la momentul la care reclamantului i-a fost calculată taxa pentru emisiile poluante și acesta a efectuat plata (05.11.2012/07.11.2012), aceasta era datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înscriere în România, nu si pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . Legii nr.9/2012, așa cum s-a creat și prin OUG nr.50/2008.
Analizând dispozițiile Legii nr.9/2012, rezultă că, pe parcursul anului 2012 (începând cu data de 31.01.2012), pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la transcrierea dreptului de proprietate asupra unui vehicul rulat taxa pentru emisiile poluante, dacă a fost anterior înmatriculat în România. Dar se percepe această taxă pe poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE cu ocazia înmatriculării în circulație în România (la înscrierea dobândirii dreptului de proprietate de către primul proprietar din România).
Reglementată în acest mod, taxa în discuție este contrară art.110 din T.F.U.E., întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
Conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În cauză, astfel cum s-a menționat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim fiscal între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină de ocazie („second hand”) din România, pentru care nu va plăti taxa pe emisiile poluante, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Uniunii Europene pentru care ar trebui să plătească această taxă, dezavantajarea acestora din urmă prin intervenția art.1 din OUG nr.1/2012 fiind evidentă, aspect ce atrage incompatibilitatea Legii nr.9/2012, în forma în vigoare la momentul efectuării plății de către reclamant, cu art.110 din Tratat, în sensul celor statuate prin hotărârea menționată a CJUE.
În aceste condiții, se reține că normele interne aplicabile cererii reclamantului au dispus cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. discriminarea a fost creată de legiuitor prin faptul că acesta a legat plata taxei de faptul înmatriculării pe teritoriul național.
Cât privește pretenția constând în plata dobânzii, tribunalul a reținut că în materie fiscală acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, potrivit art.124 alin.1 din OUG nr.92/2003, iar condițiile textului de lege nu sunt probate ca îndeplinite în cazul reclamantului, cât timp aceasta nu s-a adresat cu cerere organului fiscal, potrivit celor declarate de apărătorul său .
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâta căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată constând în 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, aferente cererii de chemare în judecată (f.2) și 500 lei onorariu avocațial, cu aplicarea criteriilor prevăzute de art.274 alin.3 C.pr.civ., respectiv cu cenzurarea onorariului de reprezentare și asistență juridică a cărui percepere a fost ocazionată de prezentul litigiu, apreciind că suma de 1000 lei dovedită cu chitanța nr.67/26.11.2012 (f.40) nu se justifică raportat la valoarea pricinii și la parcursul judecății reflectat în soluționarea cauzei la primul termen și în lipsa unui probatoriu complex, practic munca apărătorului constând în redactarea acțiunii și susținerea unor scurte concluzii în instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFPS5 București ,solicitând instantei admiterea recursului asa cum a fost formulat, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de P. D., ca netemeinica si nelegala si respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de emisii poluante.
În motivare a arătat că in mod nelegal instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti in reprezentarea Administratiei S. 5 a Finantelor Publice.
A învederat instantei faptul ca in conformitate cu dispozitiile art. 1 din Legea nr. 9/2011 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabileste temeiul legal incasarii acestei taxe pentru emisiile poluante achitată de catre contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului.
De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1 alin. 2 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția careia ii revine obligatia administrarii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administratia F. pentru Mediu.
A învederat faptul ca actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare de catre petenta (respectiv Legea nr. 9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr, 9/2012) arata si expune pe larg in cadrul art. 3 alin. 5 - 8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului catre destinatarul acestei taxe de poluare - Administratia F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către reclamant-intimat nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administratia S. 5 a Finantelor Publice conform dispozitiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de catre acesta, intre institutia noastra si reclamant -intimat nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si respingerea actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Referitor la anularea Deciziei nr._/05.11.2012. rezultă faptul că obligația de plată în sumă de 6.693 lei a fost stabilită din aplicarea elementelor de calcul prevăzute de Legea. 9/2012 pentru instituirea taxei de emis poluante pentru autovehicule.
Potrivit mențiunilor efectuate în cuprinsul deciziei, aceasta constituie titlu de creanță și totodată înștiințare de plată, și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii la organul fiscal competent, în conformitate cu dispozițiile art. 207 alin.1 și art. 209 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la acea dată.
In speta de fata, reclamantul nu a formulat contestatie pe cale administrativa impotriva actului administrativ atacat.
In aceste caz, instanta de judecata nu are competenta sa se pronunte direct asupra legalitatii actelor administrative contestate, in lipsa unei decizii emise de organul administrativ.
Potrivit dispozitiilor art. 210 si art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, poate fi supusa cenzurii, in fata instantei, decizia ori dispozitia pronuntata in calea administrativa de atac.
In aceeasi ordine de idei, considera ca reclamantul nu are temei legal pentru a solicita direct instantei de contencios administrativ anularea Deciziei nr._.11.2012 privind stabilirea taxei pe emisii poluante provenite de la autovehicule.
In speta, partile se afla ., fiind incidenta O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, dispozitii legale care se aplica cu prioritate fata de cadrul general in materie respectiv Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele aratate solicita admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii si in consecinta respingerea actiunii reclamantului.
In ceea ce priveste fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii avand in vedere urmatoarele considerente:
Astfel, a aratat ca urmare solicitarii reclamantului, in temeiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Administratia S. 5 a Finantelor Publice a procedat, in baza datelor inscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/05.11.2012, pentru suma de 6.693 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobandirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul a taxei, depuse de catre acesta.
Asa cum se poate observa din motivele prezentei actiuni, reclamanta nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevazut in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislatia nationala contravine prevederilor legislatiei Uniunii Europene.
Insa arata ca prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricaror forme de discriminare a platii taxei.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr. 9/2012 si care stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinatia de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administratia F. pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, reprezentand optiunea legiuitorului national.
Prin urmare, cata vreme legislatia fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii autovehiculului pentru prima data in Romania, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce priveste prevederile comunitare invocate in sustinerea actiunii, arata ca prin Legea nr. 9/2012 ce a intrat in vigoare incepand cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricarei forme de discriminare a platii taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozitiile art. 4.
Mai mult, arata ca prin Legea nr. 9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligatia platii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, cat si pentru cele pentru care se realizeaza prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr. 50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art. 214 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, a învederat faptul ca ceea ce se restituie este numai diferenta dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule platita in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 si taxa pentru emisiile poluante. in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012.
Astfel, avand in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispozitii legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideram ca suma nu poate fi restituita, motiv pentru care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea reclamantului de restituirea a sumei de 6.693 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale aferente, arata ca cererea este inadmisibila, avand in vedere textele legale incidente.
Referitor la restituirea sumei de 6.693 lei, recurenta arata ca reclamantul nu se incadreaza in dispozitiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul procedura fiscala pentru a fi indreptatita la restituire, în conformitate cu art.124 din același act normativ, taxa pe poluare fiind stabilita în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, invocă art.1 din actul normativ mentionat anterior.
In cuprinsul art. 9 din OG nr. 13/2011 este prevazut imperativ faptul ca: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finantelor Publice. precum si modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."
Acest texte se coroboreaza cu dispozitiile Codului de procedura fiscala, potrivit carora cererea de acordare a dobanzii se face de catre contribuabil la organul fiscal, in temeiul titlului "cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii" - art. 117 alin. 1 lit. f) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr._ privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la ari. 117 alin. (2) sau la ari. 70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor".
A învederat ca reclamantul nu se incadreaza in dispozitiile art. 117 Cod procedura fiscala pentru a fi indreptatita la restituirea sumei de 7.266 lei, ci aceasta a fost stabilita în conformitate cu dispozițiile Legii 9/2012.
Prin urmare, apreciem ca solicitarea privind restituirea sumei de 2153 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii legale, pe calea prezentei actiuni, este inadmisibila.
Referitor la capatul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicita instantei respingerea lui, ca neintemeiat, avand in vedere ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derularii procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta conditie care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul, ori in situatia de fata nu se incadrează in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credinta, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina acesteia pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
În cauză învederează că reclamantul nu invocă niciun motiv de nelegalitate a Deciziei nr._/05.11.2012 de calcul al taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, emisă de către institutia noastra, ci caracterul ilicit al dispozițiilor Legii 9/2012 aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției recurente.
În masura în care cheltuielile de judecată la care a fost obligată intimata AFP S. 5 includ și taxa de timbru, hotărârea recurată este nelegală, instanta de fond neaplicând corect dispozitiile legii, respectiv ari. 19 alin. (1) din Legea 146/1997.
Potrivit art.19 alin.( 1) din Legea 146/1997 "Taxele judiciare de timbru se platesc in numerar, prin virament sau in sistem on-line, in contul bugetului local al unitatii administrativ¬teritoriale in care isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul fiscal debitorul taxei. Costurile operatiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxa judiciara de timbru sunt in sarcina debitorului taxei.."
Prin urmare, instanta de fond, pronuntand admiterea ccererii de chemare in judecata, trebuia sa dispuna restituirea taxei de timbru catre reclamant, iar nu obligarea intimatei AFP S. 5 la plata cheltuielilor de judecată reprezentând și taxa de timbru.
In cazul in care AFP S. 5 nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotararii instantei de fond, platind reclamantei taxa de timbru, aceasta, dupa ramanerea irevocabila a sentintei civile recurate ar beneficia, la cerere, si de restituirea taxei de timbru, imbogatindu-se fara just temei.
Astfel, dupa ramanerea irevocabila a hotararii judecatoresti de admitere a cererii de chemare in judecata, reclamantul poate cere instantei restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta taxa fiind restituita de institutia care a incasat-o, respectiv Directia de Impozite si Taxe Locale S. 5 - organ al administratiei publice locale (Primaria Sectorului 5) - diferit de Administratia Finantelor Publice S. 5, institutie fara personalitate juridica din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala ¬Ministerul Finantelor Publice.
Dupa obtinerea sumei restituita de catre DITL S. 5, reclamantul s-ar putea indrepta si impotriva Administratiei S. 5 a Finantelor Publice prin punerea in executare silita a hotararii instantei de fond, si astfel ar obtine inca o data aceeasi suma, imbogatindu-se fara justa cauza.
In drept a invocat art. 304, alin.9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzi lor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constitutia Romaniei.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs si reclamantul P. D. ,solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea in parte a sentintei recurate si obligarea paratei la acordarea dobanzii fiscale de la data de 05.11.2012 la zi, impunand astfel repararea integrala a prejudiciului suferit de catre recurent de la data achitarii taxei si pana la restituirea efectiva, cu restul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat in cuantum de 500 lei, dar si taxa de timbru achitata pentru calea de atac a recursului.
În motivare a arătat că instanta de fond nu a acordat dobanda fiscala aferenta ,calculata de la data efectuarii plații si pana la restituirea efectiva, si nici toate cheltuielile de judecata in cuantum total de 1.039,3 lei suportate de catre acesta.
A învederat faptul ca dosarul pentru inmatriculare a autoturismului nu i-a fost primit la politie pana nu a facut dovada achitarii acestei taxe de poluare.
A platit taxa la data de 05.11.2012 sub imperiul prevederilor OUG nr.50/2008 modificata prin actele normative ulterioare, respectiv prevederile Legii nr.9/2012 sunt discriminatorii, abuzive si nelegale. Discriminarea rezulta din aplicarea dispozitiilor art. 1 din OUG nr.1/2012. Aceste prevederi au fost introduse ca urmare a hotararii Curtii Europene de Justitie date in cauza N. prin care s-a retinut ca "toate modificarile succesive aduse OUG nr.50/2008 mentin un regim de impozitare care descurajeaza inmatricularea in Romania si contravin normelor comunitare.
In atare conditii, recurentului i s-a impus plata unei taxe stabilite in baza unui act normativ,contrar dreptului comunitar si ,drept urmare ,se impune in mod corect restituirea ei, ceea ce instanta de fond a si dispus in acest sens.
A menționat ca, taxa perceputa este contrara dreptului comunitar european, discriminatorie si ilegala si in raport de art.148 alin. 2 din Constitutie raportat la art. 90 alin.1 din Tratatul Comunitatilor Europene, cat si datorita faptului ca nu exista nici un act de administrare fiscala prin care aceasta taxa sa fie incasata.
De asemenea, prin Hotararea pronuntata la 07.04.2011 in cauza T. contra Romaniei, Curtea Europeana de Justitie a stabilit ca a doua varianta a taxei reglementata de OUG nr.50/2008 incepand cu 01.07.2008 contravine dispozitiilor comunitare, in conditiile in care art.ll0 TFUE (Tratatul privind functionarea Uniunii Europene) trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri este stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre, fara a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala.
Mai mult, instanta europeana a decis in cauza I. contra Romaniei ca dobanda pentru suma restituita se va calcula de la data platii taxei si nu de la data formularii cererii de restituire a taxei. In cazul d-nei I., aceasta a platit o taxa de 6.500 lei, urmand sa primeasca o dobanda de 9.000 lei mai mult decat taxa platita!
Astfel instanta europeana a decis ca " Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca, in cazul perceperii de catre un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, (. .. ) acest stat este obligat sa restituie cuantumul acestei taxe si sa plateasca dobanzile aferente cuantumului acesteia incepand de la data platii sale de catre contribuabil".
I. Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041 C.pr.civ. și cu precădere prin prisma criticilor aduse sentinței de către recurenta ADMINISTRATIA S. 5 BUCUREȘTI, Curtea retine urmatoarele :
1.Cat priveste asertiunea recurentei privitor la destinatia bugetara a sumelor incasate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ,Curtea retine că este irelevanta ,cata vreme AFP S. 5 se legitimează în calitate de emitent al deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante ,pe baza careia reclamantul a achitat suma anterior mentionata.
Taxa pentru emisii poluante achitata de către reclamant a fost încasată de către AFP S5,astfel că reclamantul a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată ,existand identitate între persona chemată în judecată și aceea obligată în raportul de drept fiscal dedus judecătii.
2.Referitor la exceptia inadmisibilitatii actiunii ,Curtea retine ca ,astfel cum s-a decis de Inalta Curtea de Casatie si justitie prin decizia nr.24/14.11.2011 pronuntata în recursul in interesul legii , parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Prin urmare ,reclamantul nu era dator a urma procedura de contestare prevăzută la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală.
3.Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România. Astfel, răspunzand întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerente Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De altfel, CJUE, prin ordonanța pronunțată la data de 3 februarie 2014, a răspuns întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București în cauzele conexate C. C-97/13 și C. C-214/13 și a decis că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, statuând că "art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumcis de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentului-pârât de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
4.Critica recurentei în ceea ce priveste dispozitia instantei de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecata,este apreciata de catre Curte ca nefondata.
Curtea retine că de vreme ce parata a cazut în pretentii -fiind obligata la restituirea taxei pentru emisii poluante- culpa sa procesuala este evidenta ,fapt ce indreptateste reclamantul ,în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ ,la a pretinde si primi cheltuielile de judecata efectuate in cadrul litigiului dedus judecatii.
Faptul ca taxa pentru emisii poluante are o consacrare in legislatia romaneasca nu indreptateste concluzia recurentei in sensul ca nu se poate identifica vreo culpa a sa in declansarea procedurii judiciare ,cata vreme aplicarea cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții
Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, să respingă ca nefondat recursul recurentei AFPS5.
II. Cat priveste recursul promovat de reclamantul P. D.,Curtea il apreciaza ca intemeiat,pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:
Criticile recurentului au vizat exclusiv solutia instantei de respingere a cererii privind acordarea dobanzii fiscale .
Curtea retine ca o atare solutie este in dezacord cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., conform carora justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe. În aceste condiții, este nerelevant că dobânda nu a fost solicitată prin cererea administrativă adresată pentru restituirea taxei, dacă aceasta este solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Intrucat raportul juridic dedus judecatii are natura fiscala,dobanda datorata este aceea in materie fiscala ,in cuantumul prevazut de art.124 alin.2 rap.la art.120 alin.7 din OG nr.92/2003,aceasta urmand a fi acordata, insa, cu incepere de la data platii taxei ,in considerarea principiului echivalentei si a efectivitatii ,interpretate in considerarea hotararii pronuntate in cauza I.,punerea in intarziere intervenind de drept ,prin faptul incalcarii cu rea- credinta a dreptului unional la data perceperii taxei.
Asa fiind ,Curtea constata ca hotararea instantei de fond este nelegala sub aspectul analizat anterior si ,fata de art.312 alin.1 C.proc.civ rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ ,Curtea va admite recursul reclamantului P. D. si va modifica în parte sentința recurată ,în sensul obligării pârâtei AFP sector 5 București și la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei pentru emisii poluante, de la data plății taxei și până la restituirea efectivă,urmand a menține restul dispozițiilor sentinței.
Cererea recurentului referitor la plata cheltuielilor de judecata efectuate in recurs se gaseste de instanta ca neintemeiata.
Pe de o parte ,recursul reclamantului a vizat exclusiv solutia data de instanta de fond asupra cererii de acordare a dobanzilor fiscale ,pentru care recurentul nu datora vreo taxa de timbru,acesta fiind si motivul pentru care ,la primirea cererii de recurs ,judecatorul nu a dispus in sarcina titularului cererii achitarea taxei de timbru.Faptul ca recurentul a inteles sa achite ulterior ,din proprie initiativa ,o taxa de timbru de 20 de lei ,nu indreptateste admiterea cererii de obligare a intimatei-parate la plata acesteia.
Pe de alta parte ,cererea recurentului de obligare a intimatei-parate la plata onorariului avocatial in cuantum de 500 lei,cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, nu poate fi primita ,cat timp nu s-a facut dovada efectuarii unor atare cheltuieli in calea de atac amintita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul AFP sector 5 București împotriva sentinței civile nr. 6439/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ .
Admite recursul reclamantului P. D. împotriva sentinței civile nr. 6439/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ .
Obligă pârâta AFP sector 5 București să achite reclamantului și dobânda fiscală aferentă sumei de restituit, începând cu data plății taxei pe poluare și până la restituirea efectivă.
Respinge pretențiile recurentului reclamant privind plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 octombrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red.PBL
Jud.fond B. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5295/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2933/2014. Curtea de... → |
|---|
