Anulare act administrativ. Sentința nr. 2933/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2933/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 1651/2/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.2933
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 31.10.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. - C. I.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Z. SA în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.10.2014 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 31.10.2014 când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ la data de 12.03.2014 formulată de reclamanta Z. SA în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE s-a solicitat anularea actului administrative emis de CNAS, respective Notificarea MS/FD/3253/01.08.2013 transmisă prin e-mail la data de 01.08.2013 și intitulat “Scan Data from FX-245AD7” (Notificarea) prin care au fost communicate:
- valoarea procentului “p” pentru trimestrul I al anului 2013 care este de 14,55% și
- consumul de medicamente pretins înregistrate în trimestrul II al anului 2013 suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, pretins centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției;
Precum și a Adresei nr.DMS/3422/06.09.2013 de soluționare a contestației formulate împotriva Notificării în cadrul procedurii prealabile și primită de reclamantă la data de 13.09.2013.
În motivare s-a arătat că toate sumele solicitate de intimată prin notificările atacate erau purtătoare de TVA, aspect asupra căruia Curtea Constituțională a statuat în sensul că sintagma „care include și taxa pe valoarea adaugată” din cuprinsul art. 3/1 alin.5 din OUG nr. 77/2011 este neconstituțională (Decizia CCR nr. 39/05.02.2013). Prin întâmpinare intimata a arătat că prin includerea TVA-ului în consumul centralizat reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de deduce TVA-ul, conform Legii nr. 571/2003, iar aceasta nu a fost prejudiciată prin punerea in aplicare de CNAS a prevederilor art.3/1 din OUG nr. 77/2011. Prin răspunsul la întâmpinare petenta a arătat că are interes în prezenta acțiune, neputând să rectifice cuantumul vânzărilor comerciale în sensul eliminării TVA-ului din structura prețurilor, deci vătămarea este una patrimonială, plătind o taxă mai mare decât în mod legal. Cu privire la aplicarea Deciziei CCR nr.39 s-a invocat art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea a admis cererea reclamantei, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat în fapt că printr-o . acte administrative individuale pe parcursul anului 2013 CNAS a stabilit taxa de clawback la valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente, dar prin Decizia CCR nr. 39/05.02.2013 s-a declarat neconstituționalitatea art. 3/1 alin.5 din OUG nr. 77/2011, întrucât includerea TVA-ului în calcul taxei de clawback reprezenta o taxă la taxă incompatibilă cu Constituția.
Curtea a apreciat că notificările aveau o bază legală (OUG nr.77/2011) și aveau o motivare preluată prin trimitere la actul normativ din preambulul OUG nr.77/2011 („Ținând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației, și de faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităților din domeniul sanitar și la imposibilitatea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a acestora, iar amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecințe negative în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenței medicale pentru un număr important de pacienți; în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență a căror reglementare nu poate fi amânată, cu impact direct asupra asigurării asistenței medicale populației, prin suplimentarea surselor de finanțare a sistemului public de sănătate”), dar efectele lor juridice au intrat ulterior în contradicție cu decizia CCR nr.39/2013, în mod parțial, cu privire la TVA.
Aceste notificări sunt nelegale dacă includ și taxa pe valoarea adăugată, deoarece sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, este neconstituțională, așa cum a arătat de altfel Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 100/20.02.2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, cu referire expresă la sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată".
Curtea a apreciat că nulitatea actelor administrative presupune nerespectarea condițiilor legale anterioare sau contemporane emiterii actelor atacate, dar în cauză notificările au fost emise în anul 2012 deci anterior datei publicării Deciziei CCR nr. 39/2013.
Intimata a emis acte-notificări într-un status quo juridic din care nu făcea parte Decizia CCR nr. 39/2013. Principiul tempus regit actum ține de aplicarea legii și deciziilor Curții Constituționale de la data intrării lor în circuitul juridic, prin aducerea la cunoștință tuturor subiecților de drept, aspect realizat de publicarea în Monitorul Oficial.
Curtea a considerat că principiul neretroactivității legii a fost preluat inițial de legiuitorul român în Codul civil și, respectiv, în Codul penal. În considerarea importanței sale pentru statul de drept, acest principiu a fost ridicat la rang constituțional, fiind consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituția României din 1991. Ca urmare a receptării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forma inițială a textului a fost îmbogățită cu ocazia revizuirii Constituției, astfel încât, în prezent, acesta are următoarea redactare: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Așa cum observa Curtea Constituțională în una dintre deciziile sale (Decizia CCR nr.9/1994), „consecințele înscrierii principiului neretroactivității în Constituție sunt foarte severe și probabil, tocmai de aceea, soluția aceasta nu se întâlnește în foarte multe țări, dar în același timp ridicarea la rangul de principiu constituțional se justifică prin faptul că asigură în condiții mai bune securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, precum și datorită faptului că blochează nesocotirea separației dintre puterea legislativă, pe de o parte, și puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept”. Ca urmare a consacrării sale constituționale, acest principiu a devenit obligatoriu nu doar pentru judecătorul care aplică legea, ci și pentru legiuitor, care este ținut deopotrivă să-l respecte în procesul de legiferare, neretroactivitatea legii constituind o garanție fundamentală a drepturilor constituționale.
Conform art. 147 alin. 4 din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Curtea a apreciat astfel că interpretările care urmăresc aplicarea retroactivă a Deciziei CCR nr. 39/2013 asupra notificărilor din 2012 în scopul de a atrage sancțiunea nulității lor sunt o încălcare a art. 147 alin. 4 din Constituție, deoarece sintagma „au putere numai pentru viitor” nu poate fi schimbată cu aplicarea lor pentru trecut, iar aplicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004 este nuanțată de existența Deciziei CCR nr. 660/2007. Curtea consideră că art. 9 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 nu poate stabili prin lege o derogare de la Constituție, cu privire la sintagma „deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Pentru aceste motive, Curtea a considerat că nulitatea poate fi doar parțială, cu privire la efectele juridice ale notificărilor după publicarea Deciziei CCR nr. 39/2013, întrucât în caz contrar principiul constituțional al aplicării pentru viitor de la data publicării a deciziilor Curții Constituționale ar fi schimbat cu principiul aplicării retroactive a acestor Decizii, ceea ce ar afecta și securitatea raporturilor juridice, dar și toate actele realizate anterior Deciziei CCR cu terți de bună-credință.
În practică există jurisprudență diferită asupra aplicării principiului neretroactivității Deciziilor CCR și asupra situațiilor juridice „pendinte”, adică cele care nu au devenit facta praeterita (definitive ca urmare a necontestării lor), noțiuni introduse de doctrină.
S-a arătat mai ales în jurisprudența Curții Constituționale și în doctrina oferită de magistrații săi asistenți (Senia M. C. și Benke Karoly: http://www.ccr.ro/uploads/RelatiiExterne/2012/CB.pdf) că sunt „cauze pendinte” în care este aplicabilă erga omnes decizia Curții Constituțională, acelea aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării Deciziei CCR, acelea în care fusese invocată deja excepția de neconstituționalitate, dar și acelea în care nu fusese invocată excepția de neconstituționalitate însă este aceeași situație juridică neconsolidată încă.
În cauzele care nu se aflau pe rolul instanțelor la data publicării deciziei Curții Constituționale, „chiar dacă acțiunea este introdusă în termenul de prescripție a dreptului, partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei Curții Constituționale, din perspectiva acesteia fiind vizat un raport juridic epuizat. În aceste cazuri, decizia Curții Constituționale se va aplica exclusiv în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial. Așadar, raportul juridic stabilit anterior publicării deciziei reprezintă o facta praeterita din perspectiva acestei decizii. Pronunțarea unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, întrucât, prin crearea situației litigioase, partea ar viza modificarea raporturilor juridice existente, cu consecința extinderii efectelor deciziei Curții pentru trecut. Or, o asemenea situație ar contraveni flagrant prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră expres efectul ex nunc al deciziilor instanței constituționale.” (fila 8 din articolul citat mai sus).
Înalta Curte are o abordare nuanțată în sensul că „deciziile Curții aplicându-se numai pentru viitor nu pot aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite” (Decizia nr.12 din 19 septembrie 2011, pronunțată ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii: „efectele deciziilor nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare. Totuși, pentru a nu se aduce atingere unui drept statuat jurisdicțional definitiv, incidența deciziilor menționate nu va fi recunoscută în faza procesuală a recursului, unde nu mai are loc o devoluare a fondului pentru stabilirea faptelor, ci controlul se limitează la verificarea bazei legale de la momentul pronunțării hotărârii”).
Astfel, rezultă din interpretarea ICCJ că decizia Curții Constituționale se va aplica exclusiv în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial și doar în faza procesuală a fondului.
Deciziile Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea sunt general obligatorii (erga omnes) și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes).
De asemenea prin Decizia nr.29/2011 a ICCJ pronunțată ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte a arătat că „Având în vedere cele anterior stabilite cu privire la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, Înalta Curte reține că instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit”.
Pentru aceste motive, Curtea a considerat că nulitatea poate fi doar parțială, cu privire la efectele juridice ale notificărilor după publicarea Deciziei CCR nr. 39/2013, întrucât în caz contrar principiul constituțional al aplicării pentru viitor de la data publicării a deciziilor Curții Constituționale ar fi schimbat cu principiul aplicării retroactive a acestor Decizii, ceea ce ar afecta și securitatea raporturilor juridice.
Pentru motivele de mai sus, Curtea va admite cererea în parte și va anula actele atacate exclusiv cu privire la includerea in valoarea sumelor comunicate a valorii TVA aplicata acestor sume, după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr.39/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Z. SA cu sediul ales în București, .,sector 1 în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE cu sediul în București, Calea Călărașilor, nr.248,..
Anulează actele atacate strict cu privire la includerea în valoarea sumelor comunicate a valorii TVA aplicată acestor sume, după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr.39/2013.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi,31.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. - C. I. D. Ș.
Red. M.C.I
Tehnored.D.Ș. /4ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 7309/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 6729/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
