Obligaţia de a face. Decizia nr. 3360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3360/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 48916/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3360
Ședința publică din data de 28.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 176/14.01.2014 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamanta O. P. G. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „pretenții – taxă pe poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în cauză s-a solicitat judecată și în lipsă, după care,
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamanta O. P. G. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună restituirea sumei de 6034 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme, cu dobânda aferentă și cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 176 din 14.01.2014, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pîrîtei AFPS3, a admis în parte acțiunea, a obligat pîrîta AFPS3 să restituie reclamantei suma de 6034 lei reprezentând taxă specială auto, cu dobînda aferentă de la data plății taxei și pînă la data restituirii effective, precum și la plata sumei de 39,3 lei către reclamantă reprezentînd cheltuieli de judecată.
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS3, cu motivarea căreclamanta a achitat taxa la data de 1.08.2007, deci anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008, taxa fiind prevăzută de art.214/1-214/3 C.fisc., care nu conținea dispoziții privind vărsarea sumelor la Fondul pentru Mediu.
Instanța de fond areținut că refuzul de restituire a taxei integral către reclamantă este nejustificat, fiind irelevant faptul că ulterior s-a instituit o procedură de restituire prev. de OUG nr.50/2008, cît timp art.11 din acest act normativ nu prevede restituirea întregii sume către plătitor, ci doar a diferenței între suma achitată anterior de contribuabil și cuantumul prevăzut de noul act normativ.
Astfel, s-a constatat că s-au invocat, în susținerea refuzului de restituire integrală a taxei, prevederile art. 214/1 al. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
S-a apreciat că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de înmatriculare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului Fiscal și a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
S-a constatat că, în reglementarea internă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 214/1 – 214/3, care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia.
Din interpretarea acestor prevederi legale, instanța de fond a reținut că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
S-a reținut că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
S-a menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, s-a constatat că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că refuzul organelor fiscale de restituire a întregii taxe este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei. Însă în cazul taxei speciale auto, taxa nu se vira la Fondul de Mediu, deci nu era gestionată de AFM, astfel cum a fost reglementat ulterior de OUG nr.50/2008, deci nu există temei pentru a admite pretențiile formulate de reclamantă în contradictoriu cu AFM.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat următoarele:
1."Hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal, ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 304, C.pr.civ
Recurenta a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
A învederat instanței faptul ca in conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului. De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare in casata, astfel că instituția ca reia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituție si intimata-reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, în sensul restituirii sumei de 6.034 lei, recurenta a arătat că instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont ca, dispozițiile Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare începând cu data de 13 ianuarie 2012. a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in Romania autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second hand ia scurt timp de la introducerea acestora in Romania, țara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera ia" interzicerea taxelor vamale la import si la export și la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate in Romania indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto, din Romania este discriminatorie apreciază ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in Romania.
De asemenea, a susținut că în cazul în care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare in Romania in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Apreciază că instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context, a menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, a precizat ca principiul " poluatorul plătește pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
Recurenta a arătat ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzută de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art.126 alin.2 din Constituția României" Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, a susținut că nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de â se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale. Această atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura să aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotarari in consecința.
Recurenta a mai arătat ca potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „împotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul ia acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile a ratate de art.205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca în fața instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestat» in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea însă a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamanta nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
A menționat că în prezenta speță exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, recurenta a arătat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă, în opinia recurentei, ca reclamanta nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Cu privire la obligarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale, a arătat că sentința este netemeinică și nelegală.
În acest sens, a menționat faptul ca, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzută pentru acordarea acestora.
Referitor la obligarea pârâtei A.F.P. Sector 3 la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei., recurenta a arătat că, potrivit art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca aceasta sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita să fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se încadrează in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, recurenta a invocat art.304 pct. 9 si art.3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În ce privește faptul că recurenta a fost obligată la restituirea taxei deși aceasta se face venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, Curtea reține că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția intimatei-reclamante de a i se restitui taxa de primă înmatriculare încasată de AFP sector 3, organ căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, cerere respinsă de recurenta-pârâtă.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, intimata-reclamanta a achitat taxa anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008, taxa fiind prevăzută de art.214/1-214/3 C.fisc., care nu conținea dispoziții privind vărsarea sumelor la Fondul pentru Mediu.
Prin urmare, soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 3 este legală și temeinică.
În ceea ce privește susținerea recurentei, în sensul că intimata nu a contestat decizia de calcul a taxei, Curtea reține că, în mod temeinic a reținut instanța de fond, așa cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/14.11.2011, că pentru soluționarea unui recurs în interesul legii, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe fondul cauzei, se constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea taxei de primă înmatriculare, reglementată de dispozițiile art. 2141 - 2143 C.fiscal, în vigoare în perioada 01.01.2007 – 30.06.2008, cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE), care interzice orice discriminare între produsele naționale ș iprodusele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Raționamentul primei instanțe, care a ajuns la concluzia că taxa în discuție contravine art. 110 TFUE, este corect și complet, fiind în concordanță cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Relevantă în acest sens este hotărârea pronunțată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Nadasdi și J. N. c. E.E.F-B. Regionalis E., prin care s-a stabilit că, pentru a fi compatibilă cu prevederile art. 110 TFUE, o taxă ca cea reglementată de art. 2141 C.fiscal, percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru, trebuie să ia în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, să nu exceadă valorii reziduale a taxei inclusă în prețul de vânzare a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Or, taxa instituită de art. 2141 C.fiscal nu îndeplinește această cerință, nivelul său fiind calculat independent de deprecierea autoturismului, astfel că are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Aceeași concluzie se impune și prin prisma jurisprudenței ulterioare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv hotărârile pronunțate în cauzele T. și N., din care rezultă că art. 110 TFUE se opune unei taxe de poluare precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, fiind discriminatorie în raport cu autoturismele înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse unei asemenea sarcini fiscale. Considerentele reținute de instanța europeană în cuprinsul acestor hotărâri sunt aplicabile și taxei de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141 C.fiscal.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar referirile din cuprinsul motivelor de recurs la poziția Comisiei Europene sunt neconcludente prin prisma jurisprudenței CJUE, invocată în prezenta decizie, CJUE fiind singura autoritate abilitată să interpreteze dreptul Uniunii.
Recurenta a mai susținut că legislația europeană este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii doar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, fiind la latitudinea autorităților naționale forma și mijloacele prin care se asigură atingerea rezultatului, iar taxa de poluare instituită de OUG nr. 50/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului național.
Curtea reține că recurenta face confuzie între întinderea forței juridice obligatorii a diferitelor acte juridice comunitare. Astfel, doar directivele sunt obligatorii numai în privința rezultatului, în timp ce prevederile tratatelor constitutive sunt în întregime obligatorii, iar potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE au aplicabilitate directă, nefiind necesară transpunerea conținutului lor într-o lege internă, și sunt prioritare normelor naționale contrare, ceea ce presupune că nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre au obligația de a asigura deplina eficacitate a acestor norme, lăsând neaplicată, din oficiu, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a legislației naționale (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele C-106/77 Simmenthal II și C-103/88 Frateli Costanzo Spa). Prin urmare, organele fiscale nu pot justifica perceperea unei taxe invocând legislația internă contrară dreptului Uniunii.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa de primă înmatriculare achitată de intimata-reclamantă contravine dreptului comunitar, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la obligarea sa la plata dobânzii legale, Curtea reține că, întrucât în speță recurenta a refuzat restituirea taxei, refuz contestat de intimată în contencios administrativ, solicitarea de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor aferente debitului principal, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, este admisibilă în raport de dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”, chiar dacă cererea a fost adresată direct instanței, criticile recurentei în acest sens fiind neîntemeiate.
În același sens Curtea reține că, prin hotărârea din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 I., CJUE a statuat, cu referire la dispozițiile art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, stabilind că pentru sumele prelevate cu încălcarea dreptului european statul datorează dobânzi din momentul încasării.
În ceea ce privește critica referitoare la obligarea recurentei-pârâte de către instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât, soluția este legală și temeinică, în raport de dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Se impune precizarea că singura condiție care trebuie îndeplinită pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată este aceea de a fi căzut în pretenții, nevând relevanță aspectele învederate de recurentă - comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale etc.
Având în vedere că, în faza judecății de fond, recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, în mod legal și temeinic, Tribunalul a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta, nefiind necesar, așa cum se susține, ca hotărârea să fie irevocabilă, întrucât cheltuielile de judecată se datorează distinct, pentru fiecare etapă procesuală în parte.
Din aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 176/14.01.2014 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamanta O. P. G., cu domiciliul ales la SPRL „D. și D.”, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 41, .. A, .-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, sectorul 6, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. B. C. P. D. M. D.
GREFIER,
M. B.
Red/thred. jud. PC/ 2 ex./
Jud. fond: C. I., Tribunalul București
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7646/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7773/2014.... → |
|---|
