Pretentii. Decizia nr. 6372/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6372/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 2816/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.6372
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15 SEPTEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - V. H.
JUDECĂTOR - B. C.
JUDECĂTOR - R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2467 din 02.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. B. V. și intimata pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că, la data de 11.09.2014 prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare - 3 exemplare, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2 C.pr.civ.(1865), reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.2467/02.04.2014, pronunțată în dosarul nr._ /CA/2013, Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal a dispus: admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și respinge acțiunea în contradictoriu cu aceasta; respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, ca neîntemeiată; admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. B. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București; anulează decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. nr._/15.10.2012; obligă pe pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI la restituirea către reclamant a sumei de 1482 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată de la data de 18.10.2012 până la data restituirii efective; admite cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu; obligă pe chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată la data de 24.01.2013, reclamantul M. B. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București și Administrația F. pentru Mediu a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/15.10.2012, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1482 lei plătite, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației Uniunii Europene, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate anterior în România.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În motivarea efectivă a sentinței pronunțate, a reținut Tribunalul următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2012 un vehicul folosit, marca Renault, având număr de identificare VF1357K0F17375329, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 1482 lei prin chitanța TS8_/18.10.2012 (fila 9), taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul legii nr.9/2012 prin decizia nr._/15.10.2012 (fila 10).
Tribunalul mai reține că Decizia de calcul este un act administrativ-fiscal, chiar dacă nu reprezintă un titlu de creanță, apt de a fi pus în executare, deoarece produce efecte juridice (imposibilitatea înmatriculării vehiculului fără plata taxei), astfel că instanța este competentă să se pronunțe asupra cererii de față, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, tribunalul consideră că este neîntemeiată și o va respinge, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Față de considerentele arătate, este în schimb admisă excepția lipsei calității procesuale pasive în privința Administrației F. pentru Mediu.
Asupra fondului acțiunii, instanța apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Or, același regim a fost menținut și prin Legea nr. 9/2012, din moment ce aplicarea art. 4 alin. 2 a fost suspendată până în data de 01.01.2013.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din cuprinsul Legii nr. 9/2012 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, admite acțiunea reclamantului, anulează decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule contestată, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București la restituirea sumei de achitate.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul constată că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul reține că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare, tribunalul obligă pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 1482 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 18.10.2012 până la data restituirii efective.
Văzând prevederile art.274 Cod procedură civilă, obliga pe pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Asupra cererii de chemare în garanție, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisii poluante se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
În condițiile în care textele de lege prevăd că taxa pentru emisii poluante se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și dispune obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 18.04.2014, a declarat recurs, înregistrat la data de 05.05.2014, pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice din cadrul D.G.R.F.P. București, solicitând modificarea sentinței civile nr.2467/02.04.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 1.482 lei către reclamantul M. B. V., reprezentând taxa pentru emisiile poluante și respingerea cererii privind obligarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice la plata dobânzii legale si a cheltuitelor de judecată.
În motivare a invocat recurenta – pârâtă disp. art.304 ind.1 C.pr.civ.
Arată recurenta că în motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a administrației si a cererii de chemare in garanție, instanța de fond retine faptul ca raportul juridic de drept fiscal s-a născut intre AFP și reclamant, ca urmare încasării taxei.
Apreciază recurenta că instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, titularul contului și destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care este reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.
În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si Norma metodologică de aplicare a Legii nr.9/2012, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget în calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu, organului fiscal, respectiv AFP sector 1 revenindu-i numai obligația calculării si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului conform art.5 din Legea nr.9/2012.
Prin urmare, până nu se stabilește dacă s-a născut raportul juridic în temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare și nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata si incasata ilegal, instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurata. De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
Referitor la obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata dobânzilor, această cerere ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată întrucât data de la care se impune restituirea este data de la care petentul a primit un răspuns nefavorabil la contestația formulată, pentru că numai în aceasta condiției se poate spune că este vorba de un refuz nejustificat.
Un alt aspect este și faptul că soluția instanței de fond este nelegală, calculul dobânzii putând începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a taxei, conform 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, obligația AFP Sector 1 de plată a dobânzii legale nu este născută, întrucât nu a expirat termenul legal în care aceasta poate restitui taxa pe poluare reclamantului.
In ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute pentru ca organul fiscal să fie obligat la plata cheltuielilor de judecata.
Însă, în cazul de față, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții.
Un alt aspect învederat constă în aceea că obligarea la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 342 lei nu poate fi dispusă potrivit art. 45 alin.1 lit. h) din O.U.G. nr. 80/2013, "cand probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici.".
În cazul in care instituția nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotărârii instanței de fond, contestatoarea, dupa rămânerea irevocabila a sentinței civile, ar beneficia la cerere și de restituirea taxei de timbru, imbogatindu-se fara just temei.
Astfel, conform art. 45 alin.5 din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de restituire soluționata de către instanța de judecata va fi depusa in vederea restituirii la unitatea administrativ teritoriala la care a fost achitata taxa, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 1 - organ al administrației publice locale (Primăria Sectorului 1) - diferit de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, instituție fara personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
După obținerea sumei restituite de către DITL Sector 1, contestatoarea s-ar putea îndrepta si împotriva instituției prin punerea in executare silita a hotărârii instanței de fond si astfel ar obține inca o data aceeași suma, imbogatindu-se fara justa cauza.
Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, plata cheltuielilor de judecată presupune ca aceste cheltuieli să fie dovedite ca reale și necesare și, în plus, să aibă un nivel rezonabil, cheltuielile de judecată putând fi recuperate doar în măsura în care se raportează la încălcarea constatată.
Pentru considerentele prezentate anterior, s-a solicitat admiterea recursului.
In drept, s-au invocat disp. art.115 si art. 60 si urm. C.pr.civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 9/2012. A fost solicitată judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citat, intimatul – reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând în esență că motivele invocate sunt lipsite de temei. A solicitat judecata în lipsă.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Din analiza înscrisurilor atașate (filele 9-12 și 43-45 din dosarul tribunalului), instanța constată că taxa litigioasă a fost stabilită, respectiv percepută, la 18.10.2012, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 1997 într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei AFP obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea până la data de 01.01.2013 în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația F. pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel institui, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
În ce privește criticile părții recurente - pârâte sub aspectul dobânzii fiscale, Curtea arată că și acestea sunt lipsite de temei.
Astfel, se are în vedere hotărârea CJUE din 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza M. I., C-565/11, în care s-a arătat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”; a reținut instanța de la Luxemburg în paragraful 26 al hotărârii că „În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alțiii…, punctul 29)”.
Relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
De asemenea, la art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, iar la art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
În aceste condiții, câtă vreme taxa litigioasă a fost încasată de autoritatea publică pârâtă la data de 18.10.2012 cu încălcarea dreptului relevant al Uniunii Europene în materie, este legală și temeinică soluția primei instanțe care a dispus acordarea ei începând cu data plății taxei, procedând astfel la recunoașterea în beneficiul reclamantului a unei despăgubiri adecvate pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Devine astfel lipsită de orice temei raportarea părții recurente – pârâte la data primirii de către reclamant a răspunsului organului fiscal competent la cererea de restituire formulată de contribuabil ori la termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. În plus, acest din urmă text are aplicabilitate limitată, inclusiv în ceea ce privește termenul pe care îl prevede, la ipotezele în care „(…) în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, (…).”, adică în caz de instituie a unor obligații de a face și a nu face, nevizând și obligațiile de a da cum este cea de plată a unei sume de bani.
În ce privește criticile privind acordarea cheltuielilor de judecată de prima instanță, Curtea constată că nu se identifică nici în minuta întocmită la 05.02.2014 (fila 55 din dosarul tribunalului) și nici în dispozitivul hotărârii judecătorești recurate (fila 58 verso din dosarul tribunalului) vreo dispoziție de obligare a părții pârâte la plata de cheltuieli de judecată.
În drept, potrivit art. 261 C.pr.civ.(1865) „Hotărârea se dă în numele legi și va cuprinde: (…) 3. obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor; (…) 5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; 6. dispozitivul; (…).”, art. 258 alin. 1 și art. 264 prima teză C.pr.civ. (1865) prevăzând că „După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate.”, respectiv „Motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare.”.
Totodată, relevanță prezintă și disp. art. 299 alin. 1 C.pr.civ.(1865), text potrivit căruia „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.”, respectiv art. 312 alin. 1 și 2 C.pr.civ.(1865) care arată că „(1) Instanța poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.”.
Din interpretarea dispozițiilor menționate în precedent, doctrina de drept procesual civil relevantă și jurisprudența constantă au dedus că în fața instanței de control judiciar, în lumina Codului de procedură civilă de la 1865, prin intermediul căii de atac formulate, este admisibil a se ataca dispozitivul hotărârii judecătorești, acesta fiind susceptibil de modificare sau casare, iar nu exclusiv considerentele acelei hotărâri.
Or, câtă vreme nu se regăsește în dispozitivul hotărârii recurate o dispoziție de obligare a părții la plata de cheltuieli de judecată, orice mențiune regăsită exclusiv în considerente în acest sens este fie rezultatul unei erori materiale, fie în caz contrar nu este susceptibilă de a fi pusă în executare, căci nu corespunde soluției pronunțate, iar potrivit art. 258 alin. 3 C.pr.civ. (1865) „[d]upă pronunțarea hotărârii niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale”.
Față de cele arătate în precedent, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 C.pr.civ.(1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2467 din 02.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. B. V. și intimata-pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. V. B. C. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red B.C. - 2 ex./5.11.2014
Tribunalul București - Secția II-a – jud. P. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6928/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7646/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
