Pretentii. Decizia nr. 1073/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1073/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 14741/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1073
Ședința publică de la 13 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta reclamantă M. C.. împotriva sentinței civile nr.3479 din 17.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta reclamantă, prin consilier juridic, I. L. P. cu delegație pe care o depune la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 16.01.2014, prin serviciul registratură, Societatea Civilă Profesională de Executori judecătorești D. C./Asociații înaintează copia dosarului de executare nr.314/2013 și a dosarului nr.612/2012.
Recurenta-reclamantă prin avocat depune la dosar extras după portalul instanțelor de judecată referitoare la dosarul nr._/301/2013 al Judecătoriei 3 din care rezultă soluția pronunțată referitoare la dosarul de executare 315/2013 și si al dosarului_/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 referitoare la dosarul de executare 612/2012, precizând că s-a achitat prima tranșă din totalul despăgubirilor rămânând de plată tranșa a II-a de asemenea solicită suspendarea cauzei potrivit dispozițiilor art 244 alin.1 pct.1 c.pr.civ. până la soluționarea definitivă .
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurenta-reclamantă, prin avocat solicită, admiterea recursului, în principiu obligarea pârâtei la plata ambelor tranșe avându-se în vedere că pe data de 12.12.2013 s-a declarat neconstituționale prevederile Ordonanței 10 prin care s-a dispus plata eșalonată pe 10 ani și având în vedere că între timp și-a modificat acțiunea inițială solicită admiterea recursului și actualizarea sumei cu rata inflației.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CERERILE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-sectia a IX-a, la data de 26 aprilie 2012 reclamantele M. C. și G. L. au solicitat obligarea ANRP la plata sumei de 380 546, 53 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin hotărârea nr. 1129 din 16.02.2012. S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta, legal citată a depus la data de 11 iunie 2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca prematur formulate, dat fiind . OUG 10/2013.
În ședința publică din data de 17.06.2013 reclamanta M. C., prin reprezentant, a indicat faptul că reclamanta G. L. a decedat ulterior sesizării instanței, prima reclamantă fiind unicul succesor și continuând prezenta cerere și în această calitate.
În favoarea ambelor părți instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.3479/17.06.2013, tribunalul a respins actiunea precizata ca prematura.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
În fapt, prin hotărârea nr. 1129 din 16.02.2012 Comisia Municipiului București de aplicare a Legii 290/2003 a admis cererea reclamanților de acordare a compensațiilor pentru bunurile lăsate de autorii lor în zona Bucovinei de Nord, ca urmare a refugiului. Suma acordată cu acest titlu a fost de_,53 lei.
Reclamanții nu au formulat contestație împotriva acestei hotărâri, apreciind-o astfel ca fiind legală și corespunzând așteptărilor lor.
Ca urmare a solicitărilor ANRP, reclamanții au comunicat acestei autorități, în cursul anului 2012, datele necesare efectuării plății.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata sumei de 380 546,53 lei, instanța reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 10/2013 privind plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006 publicata in MO nr.114/28.02.2013.
Astfel, conform acestor noi dispoziții legale: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.”
Chiar dacă prezenta acțiune a fost formulată anterior intrării în vigoare a acestei legi, respectiv hotărârea în baza căreia se solicită plata compensațiilor este anterioară acesteia, instanța nu poate ignora faptul că legiuitorul a prevăzut expres reglementarea acestei situații. Astfel, conform art. 1 alineat 2: „Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.”
F. de aceste prevederi legale, chiar daca acțiunea reclamantului a fost promovata anterior adoptării acestui act normativ, întrucât potrivit art.1 al.2 din OUG nr.10/2013 orice plata in temeiul unei hotărâri emise in baza Legii nr.290/2003, Legii nr.9/1998 sau Legii nr.393/2006 este suspendata prin lege pana la data de 01.04.2014, iar titlul de plata în cauză a fost emis si este neachitat integral pana la data intrării in vigoare a ordonanței amintite, rezulta ca acțiunea reclamanților având ca obiect plata întregii despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr.1129/2012 este prematură.
Nu poate fi primită nici cererea precizatoare a reclamantului prin care acesta solicită obligarea ANRP la plata eșalonată, conform prevederilor OUG 10/2013, inclusiv o astfel de acțiune apărând ca prematură, dat fiind faptul că a fost formulată înainte de împlinirea termenelor de scadență, stabilite în favoarea debitorului, prin urmare, fără a se putea reține vreo culpă a acestuia în neexecutarea obligației legale.
Instanța apreciază că această măsură de eșalonare a plății compensațiilor, în circumstanțele specifice ale speței și contextului economic actual, răspunde exigenței de proporționalitate a măsurii cu dreptul de proprietate al reclamanților, așa cum au fost definite aceste noțiuni în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Este adevărat că o autoritate publica nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii, totuși, jurisprudența recentă a Curții Europene a subliniat faptul că întârzierea în plata acestora poate fi totuși justificată de împrejurări speciale, cu condiția ca aceasta să nu afecteze însăși substanța dreptului de proprietate (a se vedea, printre altele, Honsby c. Greciei, pct. 40; Jesiuniene c. Lituaniei, pct. 27, Qufaj Co. Sh.p.k. c. Albaniei, pct. 28, precum si Beshiri si altii c. Albaniei, pct. 60).
Totodata, pentru a se pronunța asupra respectării cerinței executării ., Curtea ia in considerare complexitatea comportamentului tuturor autorităților naționale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului național (a se vedea, mutatis mutandis, Young, James si Webster c. Regatului Unit, pct. 48-49).
Chemată, în spețe similare, să se pronunțe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a considerat ca legiuitorului național trebuie să i se recunoască, la punerea in aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale si economice, o ampla marja de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existentei unei probleme de interes public ce necesita un act normativ, cat si asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. Curtea respecta modul in care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului in care hotărârea se dovedește lipsita in mod vădit de temei rațional (Mellacher si altii c. Austriei, pct. 45).
În ceea ce privește jurisprudența sa anterioară relativă la analiza unor acte interne de eșalonare a datoriilor statului către particulari, remarcă instanța faptul că Curtea de la Strasbourg a declarat incompatibila cu cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție fie eșalonarea plații datoriilor stabilite pe cale judiciara, reținând că actul de eșalonare nu avea statut de "lege" in sensul jurisprudenței Curții (SARL Amag-G si Mebachichvili c. Georgiei, pct. 61), fie pentru că a remarcat faptul că mecanismul de eșalonare prevăzut de lege fusese aplicat in mod defectuos (Suljagic c. Bosniei-Hertegovinei, pct. 56-57).
Or, în cauză, nu se poate vorbi despre o lezare a substanței dreptului reclamanților atât timp cât guvernul nu numai că nu neagă datoria sa față de aceștia ci adoptă măsuri legale în vederea asigurării plății acesteia. Cert, așa cum s-a indicat și anterior, aceste măsuri nu pot fi concepute exclusiv prin prisma interesului individual al reclamanților ci trebuie să respecte în primul rând interesul public general, grija executivului extinzându-se asupra tuturor.
Mai reține instanța faptul că motivul care a stat la baza acestei eșalonări este unul pertinent, justificat de interesul public. Astfel, instanța constată că potrivit expunerii de motive, adoptarea OUG 10/2013 a avut ca scop protejarea interesului economic național, respectarea țintei de deficit bugetar, asumată la nivel european. La baza luării acestei măsuri de eșalonare s-au plasat studii de impact referitoare la modalitatea concretă în care plata titlurilor actuale ar influența atât bugetul statului cât și respectarea obligației asumate de legiuitor pentru toți beneficiarii legilor de reparație. Trebuie subliniată grija executivului în sensul asigurării resurselor bugetare pentru toate persoanele îndreptățite, unul din argumentele care au stat la baza emiterii acestui act normativ fiind tocmai necesitatea creării unui cadru legal unitar pentru satisfacerea tuturor cererilor de despăgubire.
Or, instanța reține că în cauzele Mihaies si Sentes c. Romaniei (dec.), pct. 24, precum si Panfile c. Romaniei (dec.), pct. 21, Curtea europeană a hotărât deja ca masurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar intre cheltuielile si veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publica.
Până la acest moment, nu există nici un motiv pertinent pentru care instanța să se îndoiască de seriozitatea pârâtei în aplicarea concretă a acestui act normativ. Mai mult, sumele datorate urmează a fi actualizate cu rata inflației, aspect care este de natură a acoperi prejudiciul material suferit de reclamanți ca urmare a eșalonării.
Astfel, conform alineatului 4 din art. 1 din OUG 10/2013: „Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui preturilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe.”
Față de aceste argumente, instanța va respinge prezenta acțiune ca prematură.
RECURSUL
Reclamanta a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand ca este titulara unui drept de creanța (născut la data de 16 februarie 2012), drept ce constituie un „bun" in accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, ca aceasta creanta este suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protecția instituita de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție si ca este asa, recunoaște si instanța de fond in considerentele sentinței recurate.
Recurenta a mai aratat ca prin cererea de chemare in judecata astfel cum a fost precizata in termen legal si procedural, a solicitat ca instanța de contencios sa oblige parata la plata despăgubirilor datorate exact in condițiile (adică eșalonat) si la termenele (anual, in 10 rate, incepand cu data de 1 ianuarie 2014) prevăzute in Ordonanța nr. 10/2013, astfel incat actiunea nu era prematura.
Recurenta a mai afirmat ca a solicitat instantei de fond sa aplice prevederile art.110, alin.3 C.pr.civila, potrivit caruia: ..Președintele mai poate "încuviința, in general, inainte de "împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligații, ori de cate ori va socoti ca cererile sunt indreptatite pentru a preîntâmpina reclamantului o paguba insemnata pe care acesta ar încerca-o daca ar aștepta "împlinirea termenului".
In drept, recurenta a invocat art. art. 8 Legea 554/2004 si Legea 290/2003, art. 110 alin 3 Cod pr.civ si art. 299 si următoarele Cod procedura civila.
Parata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, afirmand ca plata despagubirilor se face esalonat potrivit OUG nr.10/2013, astfel incat actiunea era prematura.
Parata a mai aratat ca la data pronunțării Sentinței civile nr. 3479/17.06.2013 de Tribunalul București în dosar nr._, reclamanta prin reprezentanții legali a formulat cerere de executare silită pentru recuperarea tranșei I de 40% din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 1129/16.06.2012 emisă de Comisia Municipiului București. S-a format astfel, dosarul de executare silită nr. 314/2013 a1 SCPEJ D., C. și D., în baza căruia s-a poprit și indisponibilzat din conturile ANRP suma de 250.238,30 lei cu adresa de poprire nr._/04.06.2013. Suma de 250.238,30 lei reprezintă tranșa I de 40% din totalul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de mai sus.
Solicită recurentei-reclamante sa-și precizeze recursul, în sensul indicării sumei reprezentând tranșa a II-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 1129/2012 emisă de Comisia Municipiului "București de aplicarea Legii nr. 290/2003.
Referitor la solicitarea recurentei-reclamante cu privire la actualizarea compensațiilor, recurenta a aratat ca modalitatea de actualizare a despagubirilor este prevazuta de art. 1 alin. (4) din OUG nr. 10/2013, in sensul ca în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv "Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe".
Astfel, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în ceea ce privește actualizarea compensațiilor bănești, iar a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală
In drept, intimata-parata a invocat art. 299 și următoarele C.pr.civ. și O.U.G. nr. 10/2013.
Recurenta a mai formulat o cerere de suspendare a judecatii recursului, pana la solutionarea irevocabila a contestatiei la executare ce formeaza obiectul dosarului nr._/300/2012 aflat pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti.
CURTEA
1.In ceea ce priveste cererea de suspendare a judecatii
Dosarul nr._/300/2012 aflat pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti a avut ca obiect o contestatie la executarea silita pornita in dosarul de executare silita nr.612/2012 al SCPE D., Cosoreanu si Asociatii.
Acest dosar de executare silita a avut ca obiect transa I de 40% din despagubirile stabilite prin Hotărârea nr. 1129/16.02.2012 emisă de Comisia Municipiului "București de aplicarea Legii nr. 290/2003.
Din analiza dosarului de executare silita rezulta ca transa I de 40% a fost poprita de executorul judecatoresc, a fost virata de Trezoreria sectorului 1 Bucuresti in contul executorului judecatoresc in data de 09.10.2012 (f.19 recurs), iar apoi executorul judecatoresc a eliberat-o catre creditoarea-reclamanta din cauza de fata in data de 30.10.2012 (f.72 recurs).
Ca atare, in prezent, reclamanta si-a realizat dreptul privind transa I de 40%.
Pe cale de consecinta, pretentia dedusa judecatii este, in parte, in ceea ce priveste transa I de 40%, ramasa fara obiect.
In justificarea cererii de suspendare a judecatii, reclamant invoca riscul ca actele de executare intocmite in dosarul de executare silita nr.612/2012 al SCPE D., Cosoreanu si Asociatii sa fie anulate irevocabil de instante (cel mai probabil, cu motivarea ca hotararea emisa in baza Legii nr.290/2003 nu ar constitui titlu executoriu), astfel incat sa fie expusa riscului intoarcerii executarii, situatie in care reclamanta sustine ca, fiind lipsita de un titlu executoriu in privinta primei transe de 40%, ar fi nevoita sa introduca o noua actiune in justitie, special pentru aceasta transa, pentru a obtine un titlu executoriu.
Curtea invedereaza faptul ca nu se poate face abstractie de faptul ca suma pretinsa se afla in mainile creditoarei, chiar daca in baza unui alt titlu, ce ar putea fi anulat, creditoarea avand posibilitatea de a retine suma si de a-i opune debitorului, in cazul unei cereri de intoarcere a executarii silite, un alt titlu, respectiv prezenta hotarare judecatoreasca.
In plus, trebuie precizat ca riscul invocat de reclamanta, constand in intoarcerea executarii, este eventual, necunoscandu-se care va fi atitudinea pe care o va adopta-o debitoarea, in cazul in care va obtine anularea actelor de executare silita.
Or, prezenta cauza nu poate fi suspendata pe timp nedeterminat, in asteptarea conduitei debitoarei, iar o suspendare pana la momentul la care, ipotetic, actele de executare ar fi anulate irevocabil, nu ar produce nici un beneficiu reclamantei, deoarece ea s-ar afla in aceeasi situatie ca si in prezent, mai exact ar detine in mainile proprii transa I de 40%, ceea ce ar atrage in prezentul proces aceeasi solutie de respingere ca ramasa fara obiect a pretentiei.
In ceea ce priveste utilitatea pentru reclamanta, a continuarii judecatii in prezenta cauza, curtea retine ca, desigur, stricto-sensu, notiunea de titlu executoriu implica mentionarea expresa in continutul titlului a unei obligatii a debitorului catre creditor (in cazul de fata, a obligatiei de a da).
per a contrario, in lipsa unei astfel de obligatii, un inscris, fie el si hotarare judecatoreasca, nu ar constitui titlu executoriu.
Ca atare, aparent, pronuntarea in prezenta cauza a unei hotarari judecatoresti prin care sa se respinga ca ramas fara obiect capatul privind plata transei I de 40%, ar fi inutila reclamantei.
Cu toate acestea, pentru a paraliza o eventuala cerere de intoarcere a executarii silite, reclamantei nu ii este neaparat necesara o hotarare judecatoreasca prin care debitoarea sa fie obligata la plata transei I de 40% (o astfel de hotarare fiind imposibil de pronuntat atat timp cat reclamanta detine fizic banii respectivi), fiind suficienta o hotatare judecatoreasca care sa constate irevocabil faptul ca reclamanta are dreptul la primirea transei I de 40%, ca parata-debitoare avea obligatia platii acestei transe si ca obligatia a fost indeplinita in mod valabil de debitoare.
Cu alte cuvinte, reclamantei ii este suficienta o hotarare de constatare a dreptului sau, in conditiile in care pronuntarea unei hotarari de realizare a dreptului nu mai este posibila.
F. de cele de mai sus, instanta va respinge cererea de suspendare a judecatii ca neintemeiata.
2.In ceea ce priveste recursul
Reclamanta este titulara dreptului de a incasa despagubirile de 380.546,53 lei stabilite prin Hotărârea nr. 1129/16.02.2012 emisă de Comisia Municipiului București de aplicarea Legii nr. 290/2003.
Hotararea de mai sus nu a fost contestata, astfel ea a ramas definitiva, dreptul reclamantei devenind si el unul definitiv, intrat sub protectia art.1 din Protololul aditional nr.1 la CEDO.
Corelativ acestui drept, instanta retine ca parata A. N. pentru Restituirea Proprietatilor avea obligatia de a plati despagubirile de mai sus.
Instanta retine ca OUG nr.10/2013 care prevedea esalonarea platii acestor despagubiri pe o perioada de 10 ani a fost declarata neconstitutionala prin Decizia nr.528/2013 a Curtii Constitutionale.
Ca atare, OUG nr.10/2013 nu mai poate produce efecte juridice, situatie in care devin aplicabile prevederile Legii nr.290/2003.
Art 10, alin.2 din Legea nr.290/2003 prevedea ca despăgubirile vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene, cu posibilitatea ca plata lor sa se faca și în rate, în maximum 2 ani.
Instanta retine ca ambele transe au devenit scadente in prezent.
Ca atare, parata are obligatia de a plati de indata, intreaga despagubire de 380.546,53 lei stabilita prin Hotărârea nr. 1129/16.02.2012 emisă de Comisia Municipiului București de aplicarea Legii nr. 290/2003.
Instanta retine ca parata a achitat o transa de 40% din aceste despagubiri.
Imprejurarea ca plata a fost facuta in urma unei executari silite, pornite direct in baza Hotărârii nr. 1129/16.02.2012 emisă de Comisia Municipiului București de aplicarea Legii nr. 290/2003, nu prezinta nicio importanta si nu afecteaza in nicio masura dreptul reclamantei de a retine suma incasata, atat timp cat, dupa cum s-a aratat mai sus, parata datora suma, iar obligatia de plata era scadenta.
Ca atare, instanta retine ca parata a efectuat o plata absolut valabila, astfel incat in privinta acestei transe de 40%, cererea reclamantei a ramas fara obiect.
In ceea ce priveste actualizarea transei cu inflatia, instanta retine ca potrivit art.18, alin.6 din HG nr.1120/2006, prima transa nu este supusa actualizarii daca este platita pana la scadenta, adica in termenul de 1 an.
Cum in speta, prima transa a fost achitata in data de 31.10.2012, adica in termenul de 1 an de la comunicarea hotararii, instanta va respinge cererea de actualizare cu inflatie.
In ceea ce priveste restul despagubirilor, mai exact transa de 60%, instanta retine ca parata are obligatia de a o achita cel mai tarziu pana in data de 16.02.2014, acesta fiind termenul legal de gratie, astfel incat urmeaza a fi obligata in acest sens.
In ceea ce priveste actualizarea transei cu inflatia, instanta retine ca potrivit art.18, alin.6 din HG nr.1120/2006, cea de-a doua transa se actualizeaza, cu inflatia calculata din luna decembrie a anului anterior platii, pana la data platii efective.
Ca atare, instanta va obliga parata la actualizarea transei a II-a pe perioada decembrie 2013-data platii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a judecății, ca neîntemeiată.
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă M. C.. împotriva sentinței civile nr.3479 din 17.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Modifică sentința în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Respinge capătul privind tranșa I de 40% ca rămas fără obiect și capătul privind actualizarea acestei tranșe ca neîntemeiat.
Obligă pârâta ANRP la plata către reclamantă a tranșei a II-a de 60% din Hot.1129/16.02.2012 emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii 290/2003, până la data de 16.02.2014, actualizată cu inflația calculată din decembrie 2013 pana la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. J. A. P.
GREFIER
G. P.
Red A.J. – 2 ex./2014
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud. Alexandra I. N.
OPINIE SEPARATĂ
Prin sentința civilă nr. 3479/17.06.2013, Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamanta M. C. în nume propriu și ca succesoare a reclamantei G. L., ca prematur introdusă, reținând că sunt aplicabile în cauză dispozițiile O.U.G. nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Prin decizia nr. 528/12.12.2013, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 63 din 24.01.2014, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de C. Bafane, în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților E. B., Venghiu Bafane, M. Cumita și A. C., în dosarul nr.1._ al Tribunalului C. — Secția de contencios administrativ și fiscal, precum și de către J. B., în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților M. Lepăr și Elefteria L., în dosarul nr.2._ al aceleiași instanțe, și a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr.393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.9/1998, Legii nr.290/2003 și Legii nr. 393/2006, sunt neconstituționale.
Excepția prematurității acțiunii, în baza căreia a fost soluționată cauza, reprezintă o excepția de fond, absolută și peremptorie.
În cazul în care se constată că dreptul subiectiv nu este actual, cererea de chemare în judecată este respinsă ca prematură fără a mai fi cercetată pe fondul pretenției.
Având în vedere că prevederile O.U.G. nr. 10/2013, prin care s-a dispus eșalonarea plății despăgubirilor au fost declarate neconstituționale, cererea de chemare în judecată nu mai poate fi apreciată ca fiind prematură.
Potrivit art. 312 alin. (3 ) C.proc.civ., „modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4, 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului (…)”.
Soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului presupune rezolvarea acestuia în temeiul unei excepții procesuale ori omisiunea de a se fi pronunțat asupra unei cereri deduse judecății.
În prezenta cauză, instanța de fond a soluționat cauza în temeiul excepției prematurității.
Pentru aceste considerente apreciez că se impunea admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, (iar nu modificarea acesteia), și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, conform art. 312 alin. (3) și (5) C.proc.civ.
JUDECĂTOR,
R. I. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1609/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
