Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2690/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2690/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 471/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2690
Ședința publică din data de 3 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: PATRAȘ B. L.
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 1806/ 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița-Secția Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamanta N. E., având ca obiect contestație act administrativ fiscal .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 27.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03.04.2014 când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1806/ 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta N. E. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE IALOMIȚA.
În consecință, s-a constatat prescris debitul reprezentând contribuție la fondul de asigurări de sănătate pentru anul 2006 datorat de reclamantă pârâtei și s-a dispus anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată și calcul accesorii nr. 2711 din 31.05.2012 emisă de pârâtă.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin decizia contestată nr. 2711/31.31.05.2012 referitoare la obligațiile de plată și calcul accesorii, în temeiul art. 88 lit. c și art. 119 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „s-au calculat următoarele accesorii: Natura obligației de plată: Nota internă corectivă numărul_ din_, debit principal restant: 4122,93 lei și accesorii restante: 3867,07 lei”.
Se menționează în decizie „Detaliile referitoare la modul de calcul al sumelor reprezentând accesorii aferente obligațiilor de plată se află în anexă”, anexă atașată la dosarul cauzei, fila 4 verso. În prima rubrică la Anexă intitulată „ Documentul prin care s-a individualizat suma de plată” se menționează ca fiind acest document „ Nota internă corectivă numărul_ din 25.05.2011”, la următoarea rubrică intitulată „ Categoria de sumă” se menționează „ Dobândă”, „Penalitate”, „ Dobândă”, „Penalitate”, „ Dobândă”, se unde instanța ar concluziona că ar fi vorba doar de accesorii, nu și de debit principal cum se menționează în decizie, perioada 01.09._10… nimic despre anul 2006, ultimele două rubrici ale Anexei la Decizia nr. 2711, unde sunt trecut sumele datorate sunt intitulate 2 Suma accesoriu calculat” și „ Suma accesoriu restant”, deci numai sume accesorii.
În virtutea rolului activ reglementat de art. 129 Cod procedură civilă ( forma în vigoare înainte de 15.02.2013), instanța a solicitat intimatei să detalieze debitul stabiulit în sarcina contestatoarei prin titlu executoriu nr._ și actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate nr. 2711/31.31.05.2012 și pentru că înscrisuri de la filele 45-59, înaintate de intimată însoțite de precizările de la fila 44 din dosarul cauzei, vizau debite scadente de la 30.09.2010, în continuare tribunalul a pus în vedere intimatei să detalieze pentru fiecare an și lună sumele din actele contestate de reclamantă. În continuare, intimata a depus aceleași înscrisuri anterior menționate, fără să se conformeze cerinței exprese a instanței.
N. E. a înregistrat sub nr. 1365 din 30.09.2010 la sediul intimatei CAS Ialomița o Declarație Specială privind obligațiile de constituire și plată la Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate datorate de alte persoane decât cele care desfășoară activitate în baza unui contract individual de muncă, pentru veniturile realizate pe anul 2006
Conform art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății:
„(1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
Persoanele care desfășoară activități independente au obligația, conform dispozițiilor art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 „să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond”.
În Declarația privind obligațiile de constituire și plată la Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate pentru anul 2006, depusă de reclamantă la data de 30. 09.2010, Declarație aflată la fila 46 din dosarul cauzei, la rubrica „Termen de plată” este trecută data de 02.09.2007.
Analizând cu prioritate critica contestatoarei cu privire la excepția prescripției debitului aferent anului 2006, tribunalul o găsește întemeiată având în vedere următoarele prevederi legale din OG nr. 92/2003:
„ Art. 131- Începerea termenului de prescripție
(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Art. 23- Nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale
(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
Art. 45- Opozabilitatea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
Art. 44- Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.
(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Decizia nr. 2177 a fost emisă la data de 31.05.2012, comunicată contestatoarei la cererea acesteia pentru a o anexa cerii de chemare în judecată, la data de 31.01.2013 când a intrat în posesia ei, modalitatea comunicării debitului prin publicitate, prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet este una subsidiară ( art.44 alin. 2 ind. 2) primirii sub semnătură a actului administrativ fiscal sau la domiciliul fiscal prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Contestatoarea a realizat venitul în anul 2006, având termen de plată până la data de 02.09.2007 (astfel cum s-a menționat în Declarația privind obligațiile de constituire și plată la Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate pentru anul 2006 . Prin urmare, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă s-au născut, potrivit dispozițiilor art. 23 coroborat cu art. 131 din OG nr. 92/2003 de la 1 ianuarie 2007 sau de la 02.09.2007, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale prescriindu-se cel târziu la data de 02.09.2012.
Cum decizia nr. 2177/31.05.2012 a fost comunicată prin remitere contestatoarei abia în luna ianuarie 2013, până la acel moment neproducând nici un efect conform dispozițiilor art. 45 din OG nr. 92/2003, debitul reprezentând contribuție la fondul de asigurări de sănătate pentru anul 2006 datorat de reclamantă pârâtei se prescrisese.
Este posibil ca decizia nr. 2177/31.05.2012 să privească debite pe care reclamanta le-ar datora și pentru alți ani, dar întrucât în această decizie nu are conținutul și motivarea prevăzută de art. 43 din OG nr. 92/2003, nu se identifică baza de calcul a contribuției, modul de calcul al debitului principal și/sau accesoriu, termenul de scadență al fiecărei obligații detaliată cel puțin pe fiecare an de impunere, temeiul juridic al sumelor calculate ca fiind datorate, etc. această deciziei nu poate fi decât anulată pentru lipsa condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE IALOMIȚA, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că, întrucât reclamanta a depus declarația privind obligațiile de constituire și plată la FNUASS la data de 30.09.2010, este clar că termenul de prescripție a fost întrerupt la acea dată.
În ce privește modalitatea de înștiințare, arată că nu se poate reține că reclamanta nu a fost înștiințată, dovadă că avea cunoștință atât despre cuantumul contribuției, cât și despre termenul de plată a acesteia, fiind însăși declarația completată personal de către reclamantă.
Titlul de creanță în baza căruia i s-au stabilit obligațiile de plată îl reprezintă în primul rând declarația privind obligațiile de plată la FNUASS depusă de către reclamantă.
În ceea ce privește afirmația că nu a avut încheiat contract cu CAS Ialomița, aceasta nu are relevanță în situația de față și nu se aplică asupra obligațiilor de plată pentru veniturile realizate din activități independente, cât timp avea o atare obligație de a se asigura.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Recurenta invocă, drept temei al recursului său, incidența cazului de întrerupere a cursului termenului de prescripție, prin depunerea de către reclamantă, la 30.09.2010, a declarației pentru a ul 2006 privind obligațiile de constituire și plată la FNUASS.
Curtea reține că textele invocate de recurentă, mai exact forma redată de aceasta a art. 92 C.pr.fiscală, nu erau în vigoare în această formă nici la momentul scadenței obligației aferente anului 2006, după cum nu era nici la momentul depunerii declarației, la 30.09.2010, astfel încât nu-i poate fi conferit efectul întrerupător pe care legea nu i-l atribuia la momentul formulării declarației.
- Astfel, potrivit art. 90 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare atât la momentul scadenței obligației, cât și al depunerii declarației, la data de 30.09.2010, era: ”Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale
(1) Termenele prevăzute la art. 89 se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun.
…………………..”.
- La data scadenței obligației de plată erau incidente în materia prescripției extinctive, ca drept comun, la care făcea trimiterea art. 90 alin. 1 C.pr.fiscală, redat mai sus, prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
La data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Noul Cod Civil, care – în art. 6 Aplicarea legii civile în timp – statuează în alin. 4 că ” (4) Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Prin urmare, Decretul nr. 1567/1958 guvernează în speță regimul prescripției extinctive în integralitate.
- Potrivit art. 6 din decretul nr. 167/1958, ”Prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În raporturile dintre organizațiile socialiste, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea”.
- Curtea observă că nu poate fi reținut ca aplicabil în speță niciunul din actele întrerupătoare de prescripție din textul mai sus redat, neexistând o recunoaștere neechivocă de către reclamantă a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale,, întrucât textul face vorbire despre recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, în speță a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale.
Depunerea declarației invocată de recurentă nu are, în opinia instanței, semnificația neechivocă a recunoașterii dreptului organului fiscal de a stabili în sarcina reclamantei obligația fiscală aferentă anului 2006.
- Abia prin OG nr. 29/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost modificată reglementarea privind cazurile de întrerupere a cursului prescripției, în prezent textul art. 92 alin. 1 lit. b statuând, așa cum a invocat și recurenta, următoarele: ”(1) Termenele de prescripție prevăzute la art. 91 se întrerup:
……………………
b) la data depunerii de către contribuabil a declarației fiscale după expirarea termenului legal de depunere a acesteia”.
- Or, un atare caz de întrerupere a cursului prescripției nu exista la momentul de început al cursului prescripției, moment care – așa cum statuează art. 6 alin. 4 cod civil – este determinant pentru regimul juridic al prescripției aplicabile.
Față de aceste considerente, curtea apreciază soluția tribunalului ca legală și temeinică, astfel că – în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. – va respinge prezentul recurs ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 1806/ 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimata-reclamanta N. E..
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 3 aprilie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
E. C. V. | M. N. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red M.N. 2 ex
Jud. fond D. R.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1175/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
