Pretentii. Decizia nr. 1175/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1175/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 5717/87/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1175
Ședința publică din data de 17 februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 213/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. A., având ca obiect pretenții - restituire taxa poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant a depus prin serviciul registratură, la data de 17.02.2014, un set de înscrisuri, astfel cum i s-a pus în vedere prin încheierea de la termenul anterior precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin 2 C.pr.civ., Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligate la restituirea sumei de 3285,64 lei, reprezentând contravaloare taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale.
În motivarea acțiunii, reclamantul, în esență, a arătat că pentru a înmatricula în România autoturismul marca Audi, tip A 6 a fost obligat să achite taxa de primă înmatriculare prevăzută de dispoz. OUG nr. 50/2008 modif. în cuantum de 3285,64 lei, taxă achitată cu chitanța . nr._ din data de 12.07.2007 în contul Trezoreriei A.. De asemenea, reclamantul a arătat că taxa achitată este nelegală, pentru că în cauză nu sunt incidente art. 5 din OUG nr. 50/2008, ci dispozițiile art. 23 CE, art. 25 CE și art. 90 din Tratatul CE. În acest sens reclamantul a susținut că, în temeiul art. 148 din Constituția României în cauza de față sunt aplicabile în mod direct prevederile art. 90 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, acestea fiind prioritare față de dispozițiile contrare cuprinse în OUG nr. 50/2008 modif. prin care se instituie obligativitatea de plată a taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul second-hand importat dintr-un alt stat membru. La fel a susținut că, urmare a efectului direct al art. 90 paragraful 1, art. 2141-art. 2143 din Codul fiscal care se refereau la taxele speciale pentru autoturisme și autovehicule au fost abrogate, astfel că taxa de poluare a fost încasată ilegal, fiind o plată nedatorată, plătită din eroare și în mod forțat, fiind singura modalitate de a pune în circulație autoturismul achiziționat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispoz. art. 23, art. 25 și art. 90 din Tratatul CE, art. 148 din Constituția României, art. 1 și 16 din Legea nr. 554/2004, art. 16, alin. 1 din Constituție iar în dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, carte de identitate a autovehiculului marca Audi, tip A 6, chitanța de achitare a taxei de poluare, precum și înscrisuri privind îndeplinirea procedurii prealabile.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului invocând, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, precum și excepția tardivității.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii susținând că reclamantul nu se află în vreun caz expres prevăzut de lege pentru a fi exonerat de plata taxei auto astfel cum prevăd dispoz. art. 3 din OUG nr. 50/2008.
Prin sentința civilă nr. 213/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, au fost respinse, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității și tardivității invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A.; a fost admisă acțiunea; a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3.285,64 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu chitanța . nr._/12.07.2007, cu actualizare la data plății și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile părților, instanța constată că reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Audi, tip A 6, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008, în cuantum de 3285,64 lei, conform chitanței . nr._ din data de 12.07.2007 în contul Trezoreriei A..
Referitor la excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., Tribunalul constată că acestea sunt neîntemeiate, motiv pentru care urmează a fi respinse ca nefondate. Astfel, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă. De altfel, această problemă a fost tranșată de Înalta Curte de Casație prin decizia nr. 24/2011 prin care s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, cum este și situația în cauză.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul constată acțiunea întemeiată pentru considerentele:
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România.Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România. Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Or, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare . Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate, deoarece în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului dreptului comunitar conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare .
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v.Enel ( 15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978). Pe de altă parte, în condițiile în care această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, deși este evident că și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, Tribunalul constată că față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008. În consecință, constatând că taxa de poluare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor .
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembrug prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C – 367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV s.a., c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În consecință, acțiunea urmează a fi admisă, sens în care se va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. să restituie reclamantului suma de 3.285,64 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu chitanța . nr._/12.07.2007, cu actualizare la data plății și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare. Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită, precum și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:
Sentința criticată este pronunțată după Decizia nr. 24/ 14 noiembrie 2011, prin lărgirea cadrului procesual, câtă vreme intimata nu a solicitat restituirea fără a-și întemeia cererea pe art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, cum greșit s-a consemnat în sentință.
Se invocă aspecte legate de greșita aplicare a deciziilor T. și N., care nu pot institui cu putere de lege că taxa colectată în temeiul OUG nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar. Se invocă o dezbatere ce a avut loc în cadrul INM, unde s-a ajuns la concluzia că art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul unei analize de la caz la caz.
Se mai invocă faptul că practica instanței de fond este unitară și în sensul omiterii aplicării legii noi în raport cu cererea reclamantului; legea nr. 9/2012 prevede un termen în care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat OUG nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei și restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totală, un drept pe care nu îl au.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa sa.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și în raport de apărările formulate de intimatul-reclamant, Curtea reține următoarele:
Curtea analizează legalitatea perceperii taxei speciale de înmatriculare in raport de normele interne, cat mai ales de normele legale impuse de Uniunea Europeană. Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 și 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 214 ,214 și 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin O.U.G nr. 110/2006. Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită „ taxă de primă înmatriculare” care potrivit art.214 alin 2 se plătește „cu ocazia primei înmatriculări în România”.
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene. Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. De asemenea, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143 din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Această obligație este prevăzută atât în Constituției României art. 148 cât și din Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europene este în acest sens, exemplu fiind cauza C./Enel (1964 ) și cauza Simmenthal (1976) care reglementează efectual direct al normelor comunitare. Pentru motivele astfel arătate, temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, temeiul juridic în baza căreia a fost încasată taxa de primă înmatriculare este în contradicție și cu jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție Europene (cauza Nadasdi și Nemeeth - Ungaria și cauza Berezinischi – Polonia) care stabilește incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în Ungaria și Polonia.
Tribunalul are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în Cauza T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N.. Astfel, în ambele hotărâri, C.J.E. a statuat ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește aprecierea instanței de fond asupra compatibilității normelor de drept interne care au instituit taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată de către reclamant cu dispozițiile acquis-ului comunitar, format din dispozițiile cuprinse în fostul art. 90 din TCE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa în materie, Curtea constată că soluția primei instanțe este corectă.
Curtea reține că la data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în Cauza I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009. Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea: “Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?"
Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel: “Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7 /2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117 /2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume: prioritatea normelor europene față de normele interne contrare; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale; obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar; autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european; repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european. În special după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efectul direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale, potrivit jurisprudenței CEJ din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos: "În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe. De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora. Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic. Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la .. Limitarea în timp a acestor efecte nu a fost cerută în Cauza T., iar în Cauza N. solicitarea Guvernului României a fost respinsă, Curtea considerând că o astfel de măsură nu este necesară (paragraful 48 din hotărâre).
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instanțele judecătorești și organele fiscale.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia. D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite, precum și instituțiilor responsabile cu calcularea și perceperea acestor taxe.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială nici de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii promovat.
Curtea subliniază că principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european, relevantă în această privință fiind hotărârea pronunțată în Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.
În esență, după cum s-a expus anterior, la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Astfel, acest prim motiv de recurs este nefondat. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura "restituirii de sume", invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, "aplicarea eronată a prevederilor legale", iar Curtea apreciază că în sine, această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității; nu s-a susținut că art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma națională, adică nu ar putea constitui o prevedere legală aplicată eronat.
Invocarea prevederilor Legii nr. 9/ 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu poate avea relevanță în prezentul recurs, cauza de față privind o taxă pe poluare achitată în anul 2007 în baza Codului Fiscal, iar Legea nr. 9/2012 intrând în vigoare la 31 ianuarie 2012, astfel că legalitatea taxei trebuie evaluată în raport de legea în vigoare la data plății acesteia.
Cât privește critica legată de faptul că sentința criticată este pronunțată după Decizia nr. 24/ 14 noiembrie 2011, prin lărgirea cadrului procesual, câtă vreme intimata nu a solicitat restituirea fără a-și întemeia cererea pe art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, cum greșit s-a consemnat în sentință, Curtea reține că o decizie dată de ICCJ într-un recurs în interesul legii are efectul unei norme juridice de interpretare, fiind obligatorie pentru instanțe în mod retroactiv, de la data intrării în vigoare a normei supuse interpretării; astfel, prima instanță era obligată să facă aplicarea deciziei nr. 24/2011, chiar neinvocată și chiar împotriva voinței părților, deoarece face corp comun cu legea. Cât privește neinvocarea de către reclamant a prev. art. 117 lit. d din Codul fiscal, Curtea reține că este un argument nereal, reclamantul întemeindu-și în drept cererea pe aceste prevederi legale. Curtea mai reține că efectele unei dezbateri în cadrul Institutului Național al Magistraturii nu pot depăși cadrul orientativ, doctrinar și de recomandare și nu pot fi invocate ca și argument împotriva interpretării proprii pe care trebuie să o facă instanța de judecată a modului de aplicare a deciziilor CJUE.
În esență, Curtea reține că un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Față de considerentele sus arătate, constatând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, Curtea apreciază că are obligația impusă de prevederile art. 148 din Constituția României să înlăture aplicarea acesteia. Prin urmare, concluzionează că reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN cu sediul în A., ., județ Teleorman împotriva sentinței civile nr. 213/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. A. cu domiciliul în A., . 4, ., județ Teleorman, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red. 13.03.2014
2 ex; red. Jud. AV
sentința civilă nr. 213/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._
judecător fond: – N. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6610/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2690/2014.... → |
|---|
