Pretentii. Decizia nr. 1258/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1258/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 1734/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1258
Ședința publică de la 20.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
JUDECĂTOR - J. A.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 1016/17.06.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. N. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor, după care,
Curtea constată că părțile au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.411 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alineat 1 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA
P. cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal sub nr._ la data de 03.04.2013 reclamantul G. N. L. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Z. și Ministerul M. și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la restituirea sumei de 3714 lei achitată cu titlul de taxă de poluare, actualizată cu indicele de inflație calculat la data plății (02.03.2010 și până la data introducerii acțiunii 27.03.2013); la plata cheltuielilor de judecată, la plata dobânzii legale calculată la suma de 3714 lei de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și până la plata efectivă a acestei sume, calculate conform OG nr. 13/2011.
În motivare reclamantul arată că a achiziționat un autoturism Seat tip Ibiza în regim second-hand, an fabricație 2008, data primei înmatriculări fiind 02.04.2008. Acest autoturism l-a adus în România și pentru a-l putea înmatricula a fost nevoit să plătească taxa de poluarea în valoarea de 3714 lei, sumă pe care a achitat-o cu chitanța . nr._.
Arată reclamantul că cererea de restituire a taxei de poluare este urmarea măsurii administrative nelegale, a încasării sumei și nu are legătură cu legalitatea sau nelegalitatea deciziei de calcul a taxei.
Reclamantul invocă jurisprudența CEDO cauza T. contra României, art.110 TFUE – interpretat de CJUE.
CJCE în cauza Michel Humblot similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că statele au libertatea să taxeze cum doresc autoturismele care circulă pe drumurile publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența art.90 (110) din Tratatul CE, adică să nu fie discriminatorii.
Dreptul fiscal românesc nu identifică în prezent vreun remediu special care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european deși statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicare hotărârea în cauza T.. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o are contribuabilul este aceea în temeiul art.148 alin.2 și 4 din Constituția României și art.117 lit.c din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei de poluare prelevate.
Termenul de restituire este de 5 ani calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul de restituire, conform art.135 Cod de procedură fiscală.
Astfel, acțiunea de față este admisibilă atâta timp cât este formulată în interiorul termenului de prescripție prevăzut de Codul de procedură fiscală.
Înalta Curte de Casație și Justiție București la data de 14.11.2011, s-a pronunțat prin Decizia nr.24 în dosarul nr.9/2001 – RIL în sensul că este admisibilă înmatricularea autovehiculelor second-hand, achiziționate dintr-un stat membru UE fără plata taxeid e poluare.
per a contrario, cei care au plătit taxa de poluare au dreptul la restituire.
Reclamantul a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1 și următoare din Legea nr. 554/2004, art. 16, 148 din Constituția României, art. 25, 28, 3 alin. 3 din Directiva nr. 92/12, 90/CE.
În dovedirea cererii a depus reclamantul în copie, înscrisuri: carte identitate, cartea de identitate a vehiculului, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, decizie de calcul a taxei pe poluare, chitanță pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/02.03.2010, acte de proprietate ale autoturismului.
La 17.04.2013 este primită la dosar întâmpinare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Z. prin care solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Instanța a constatat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman nu a făcut dovada dreptului procesual de a formula întâmpinare în numele pârâtei din cauză.
P. sentința civilă recurată, instanța a admis acțiunea.
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 3714 lei plătită cu titlu de taxă de poluare prin chitanța . nr._ cu dobânzile calculate potrivit codului de procedură fiscală.
A obligat pârâta să plătească reclamantului 392 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Art. 110 versiunea consolidată a Tratatului Comunității Europene reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent.
Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre.
Aceasta nu înseamnă că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte un anume regim fiscal ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminarea produselor similare importate.
Tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent iar aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele importate aflate în raport de concurență cu produsele indigene. Art.110 TFUE are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că această normă impune o neutralitate totală a fiscalității interne în cea ce privește produsele naționale și cele importate.
Instanța de la Luxemburg a reiterat faptul că, în ceea ce privește serviciile fiscale aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri.
Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare trebuie să fie lipsite de efectul mai sus descris.
În jurisprudența Curții Europene de Justiție noțiunea de „impozit intern” are accepție diferită de cea din dreptul intern deoarece Curtea Europeană de Justiție a statuat că sistemul general de taxe interne trebuie să fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor ci duce în anumite cazuri la discriminări între produsele naționale și produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale și locurilor de muncă.
Începând cu 1 ianuarie 2007 până la 31 iunie 2008 dispozițiile art.214/1 Cod fiscal au instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Unul dintre principalele aspecte problematice ale acestei taxe a fost faptul că aceasta se aplică autovehiculelor second-hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă.
Comisia Europeană a demarat etapele inițiale a procedurii de infrigement față de statul român ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 110 TFUE, Guvernul adoptând o nouă reglementare respectiv OUG nr.50/2008 instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Art. 3 pct.1 și art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 prevăd că autovehiculele din categoriile M1 – M 3 și N 1 – N 3, cu ocazia primei înmatriculări în România, li se aplică taxa de poluare.
Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele din categoriile M 1 – M 3 prevăd că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția între autovehiculele produse în România și cele din afara acesteia sau între autoturismele noi și cele second-hand.
Astfel, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Conform art. III al O.U.G. nr. 218/2008 pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008, autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și toate autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în state membre ale UE în perioada 15.12.2008 – 15.12.2009 inclusiv se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule stabilită potrivit OUG 50/2008.
Autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și tuturor autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele 1 și 2.
În noua reglementare, O.U.G. nr. 50/2008 modificată prin O.U.G. 218/2008 rezultă că diferența plătită în plus, sub incidența Codului Fiscal – art. 2141 – 2143, se restituie contribuabilului .
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi înmatriculate în perioada 15.12._09 care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România, în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
OUG nr. 50/2008 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene .
Ulterior pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 402/09, I. T. contra Statului Român prin care instanța de contencios european a statuat că reglementarea internă în vigoare la acel moment(respectiv OUG nr.50/2008) este contrară art.110 TFUE, jurisprudența constatată a fost a reținerii caracterului contrar a OUG nr.50/2008 față de art.110 TFUE.
La data de 6 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art.214/1 Cod fiscal sau taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008, norma care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată a fost suspendată prin OUG nr.1/2012 până la data de 1 ianuarie 2013.
În această perioadă, între reglementarea anterioară (OUG nr.50/2008 modificată prin OUG nr.218/2009) și Legea nr.9/2012 nu există nici o diferență de natură juridică.
Potrivit Legii nr.9/2012 tranzacțiile de autovehicule interne sunt favorizate față de importuri atâta timp cât cele interne care privesc autovehiculele pentru care nu s-a achitat nici o taxă de poluare pot efectua cu ușurință transferul de proprietate astfel ca și taxa să fie achitată în defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate nu se pot ocoli în mod legal.
La data de 1 ianuarie 2013 au reintrat în vigoare dispozițiile suspendate ale Legii nr.9/2012 care prevedeau faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturism și autovehicule prevăzute de art.214/1 Cod fiscal și nici taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare.
Din considerentele ce preced rezultă caracterul și efectul discriminator a reglementării interne în raport de produsele importate precum și corelativul efect favorizant al produselor interne în raport de produsele importate.
Reclamantul G. N. L. ca proprietar al autoturismului Seat Ibiza conform înscrisului atașate la dosar cu număr de identificare VSSZZZ6LZ8R131281 înmatriculat pentru prima dată în alt stat membru al Uniunii Europene (Spania)– la 02.04.2008, categoria auto M1, norma de poluare Euro 4, a solicitat înmatricularea în România a acestui autoturism iar cu chitanța . nr._/02.03.2010 a achitat suma de 3714 lei (taxă de poluare).
Prevederile legale în vigoare la data la care reclamantul a solicitat și efectuat înmatricularea erau dispozițiile OUG 50/2008.
Acțiunea are ca obiect restituire taxă de poluare iar cererea formulată de reclamant se încadrează în dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală.
Instanța, în raport de dispozițiile art.110 TFUE și legislația internă, a reținut că se face o evidentă diferențiere de regim între bunuri, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second-hand din România pentru care nu va mai plăti taxa de poluare în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Comunității Europene pentru care ar trebui să plătească taxa de poluare, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă atât în reglementarea din codul fiscal,art. 214/1 cât și prin adoptarea OUG nr.50/2008 (în toate formele existând diferențe de regim al taxei), abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, de asemenea contrară art.110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru.
În consecință, întrucât potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, tratatele constitutive ale UE se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne iar art.110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța a constatat cererea de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare ca fiind întemeiată.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța în temeiul art.1 și 18 din Legea nr.554/2004 a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3714 plătită cu titlul de taxă de poluare, cu dobânzile legale calculate conform codului de procedură fiscală.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă republicat a obligat pârâta la plata sumei de 392 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate in sensul respingerii ca neîntemeiata a acțiunii.
În motivarea recursului, a arătat că, în mod greșit și cu aplicarea eronată prevederilor legale in materie, instanța de fond a admis acțiunea intimatului reclamant art.488 alin.1 pct.8 ).
Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
În mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și faptul că, începând cu data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, apreciind acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
În conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în aceiași timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
Arătăm în continuare că, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, a învederat instanței de recurs că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 deoarece aceasta este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
La apărarea pe fond a solicitat instanței sa introducă in calitate de chemat in garanție Administrația Fondului de Mediu din cadrul Ministerului M. si Pădurilor, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294. Corp A, Sect.6 intrucat taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este incasata si administrata de Administrația Fondului de Mediu.
DGFP Teleorman nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației Fondului de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP Teleorman.
Acest aspect este întărit de dispozițiile prevăzute de Hot.686/2008, Secțiunea a 3-a.
P. urmare, Administrația Fondului de Mediu trebuie, conform legii, sa
stea in instanța in calitate de chemat in garanție.
O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum a mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest fond este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu.
Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.
Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul inmatricularii autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".
Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."
Întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația Fondului de Mediu.
In ceea ce privește obligarea DGFP Teleorman, la plata cheltuielilor de judecata, a învederat următoarele:
Materia cheltuielilor de judecata, este reglementata de art.274 - 277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea de vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a castigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. P. aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.
In aceasta cauza nefiind nevinovata de declanșarea activității judiciare, DGFP Teleorman nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Administrației Fondului de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, întrucât DGFP Teleorman nu face decât oficiul încasării acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația Fondului de Mediu, si nu fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
Cu privire la dobânda calculata la suma încasata, pe care reclamantul o solicita, considerand-o folos nerealizat, o considera nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a DGFP Teleorman către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art.1082 si art.1084 Cod Civil.
În drept, a invocat prevederile art. 483 si următoarele Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefundat, pentru următoarele considerente:
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2009 cu prevederile art. 110 TFUE, invocată de către recurenta-pârâtă, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
P. hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar din data de 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, rezultând că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
P. urmare, taxa percepută de statul român intimatei-reclamante reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
P. Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, în mod legal instanța de fond a admis acțiunea, obligând pârâta la restituirea sumei încasate cu titlu de taxă pe poluare.
Contrar susținerilor recurentei-pârâte, aceasta nu a învestit instanța de fond cu soluționarea unei cereri de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 274 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantului, pârâta fiind partea care „a căzut în pretenții” iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamant, în mod legal aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 483 alin. (4) și art. 496 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 1016/17.06.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. N. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 300 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. A. C. R. I.
GREFIER,
S. I.
Red. CRI/ 5 ex.
Jud. fond – Z. L.
Opinie separată judecător J. A., în sensul:
Admite recursul.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2014.
Opinia separată
a domnului judecător J. A., redactata în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin.( 2) din Codul de procedură civilă
Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în decizia de mai sus, apreciez că soluția legală și temeinică era de admitere a recursului și de modificare a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere considerentele care vor fi prezentate în continuare:
Taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule prevazuta de Legea nr.9/2012 a vizat toate autoturismele și autovehiculele, indiferent daca acestea era noi sau rulate si indiferent daca erau produse in Romania sau in alta tara a Uniunii Europene.
Solutia legislativa adoptata prin Legea nr.9/2012 este similara atat cu cea anterioara prevazuta de OUG nr.50/2008 si aplicata in perioada 01.07._12, cat si cu cea prevazuta de C.fiscal si aplicata in perioada 01.01._08.
De asemenea, criteriile de determinare a cuantumului taxei utilizate de cele trei acte normative sunt similare, diferentele aparand in special in ceea ce priveste coeficientii si valorile finale.
Compatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza I. T. contra Romaniei.
In primul rand se impune a preciza ca instanta europeana a facut distinctie intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior.
Astfel, in paragraful 38 al hotararii, Curtea a precizat ca „pentru a verifica daca o taxa precum cea in cauza in actiunea principala creeaza o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national, este necesar sa se examineze mai intai daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008. In continuare, va fi necesar sa se examineze neutralitatea aceleiasi taxe intre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008”.
Analizand separat cele doua situatii, Curtea retine ca OUG este susceptibila sa incalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, mai exact numai in cazul autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE anterior datei de 01.07.2008.
In privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, prezentand urmatorul rationament:
“40.In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul inmatriculat in statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). P. urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinuta ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41.Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
42.Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte . (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 37). P. urmare, acestea nu trebuie in mod necesar sa fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem intemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garanteaza ca baremul reflecta deprecierea reala a acestor vehicule (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 si 29, precum si Comisia/G., punctele 38-42). In special, in lipsa luarii in considerare a rulajului, baremul retinut de legislatia in cauza nu conduce, ca regula generala, la o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43).
43.In actiunea principala, din dosarul prezentat Curtii reiese fara echivoc ca valoarea taxei este stabilita, pe de o parte, in functie de parametri care reflecta . poluarea cauzata de vehicul, precum capacitatea cilindrica a acestuia si norma Euro careia ii corespunde, si, pe de alta parte, tinand seama de deprecierea vehiculului mentionat. Aceasta depreciere, care conduce la reducerea valorii obtinute pe baza parametrilor de mediu, este determinata nu numai in functie de vechimea vehiculului [elementul E in formulele prevazute la articolul 6 alineatul (1) din OUG nr.50/2008], ci si, astfel cum rezulta din articolul 6 alineatul (3) din OUG nr.50/2008 si din articolele 4 si 5 din normele metodologice, de rulajul mediu anual real al acestuia din urma, cu conditia ca o declaratie care sa ateste acest rulaj sa fi fost depusa de contribuabil. Pe de alta parte, in cazul in care apreciaza ca vechimea si rulajul mediu anual real nu reflecta, in mod corect si suficient, deprecierea reala a vehiculului, contribuabilul poate, in temeiul articolului 10 din OUG nr.50/2008, sa ceara ca aceasta sa fie determinata printr-o expertiza ale carei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depasi costul operatiunilor aferente expertizei.
44.P. introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
45.Aceasta concluzie este confirmata de imprejurarea ca, in baremele forfetare care figureaza in anexa nr.4 la OUG nr.50/2008, s-a tinut seama in mod corespunzator de faptul ca diminuarea anuala a valorii autovehiculelor este in general mai mare de 5% si ca aceasta depreciere nu este lineara, in special in primii ani, in care se dovedeste mult mai pronuntata decat ulterior (a se vedea Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43 si jurisprudenta citata).
46.De altfel, guvernul roman a apreciat in mod intemeiat ca criteriile de depreciere referitoare la starea vehiculului si a dotarilor sale nu pot fi aplicate corespunzator decat prin recurgerea la o verificare individuala a acestui vehicul de catre un expert si ca, pentru ca expertizele sa nu aiba loc prea frecvent si sa nu ingreuneze astfel, atat din punct de vedere administrativ, cat si financiar, sistemul instituit, contribuabilului i se cere sa suporte costurile expertizei.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008”.
Desigur, in hotararea de mai sus, Curtea a analizat numai OUG nr.50/2008, deoarece numai acest act normativ era incident in cauza principala care a generat intrebarea preliminara.
Trebuie retinut insa ca argumentele Curtii sunt perfect valabile si in cazul taxei speciale de prima inmatriculare aplicata in baza C.fiscal, in perioada 01.01._08, precum si in cazul taxei pe emisiile poluante aplicate in baza Legii nr.9/2012, deoarece ambele acte normative au prevazut aceleasi criterii de determinare a taxei ca si OUG nr.50/2008.
Ca atare, in principiu, nu va exista nicio alterare a concurentei in privinta autovehiculelor inmatriculate pentru prima data in UE in perioada 01.01._12 (cum este cazul masinii reclamantului inmatriculata in data de 02.04.2008) si reinmatriculate in Romania, in comparatie cu autovehiculele similare inmatriculate pentru prima data in Romania in pe aceeasi perioada, in ambele situatii, taxa regasindu-se in valoarea finala a produsului.
Cu alte cuvinte, reclamantul era pus in fata urmatoarei optiuni: fie sa cumpere autovehiculul inmatriculat pentru prima data in U.E. in data de 02.04.2008, fie sa cumpere de pe piata second hand din Romania, un autovehicul identic, inmatriculat pentru prima data direct in Romania in data de 02.04.2008 (numai in conditii de vechime identica-adica de inmatriculare in aceeasi zi- cei doi termeni ai comparatiei fiind similari).
In primul caz, reclamantul ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa pe poluare platibila in data de 17.02.2010.
In al doilea caz, reclamantul ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa pe poluare care a fost platita la prima inmatriculare in Romania in data de 02.04.2008 si pe care vanzatorul o introduce in pretul final de vanzare a masinii.
Se observa deci ca, in ambele cazuri, pretul final al autovehiculului include pe langa valoarea de circulatie si taxa pe emisiile poluante sau taxa pe poluare.
Ca atare, in ambele situatii, reclamantul ar fi suportat taxa fiscala in discutie.
Eventuala discriminare intre cele doua situatii, ar fi putut fi determinata doar de suportarea in anul 2010 a unei taxe pe poluare mai mari decat taxa pe poluare calculata la data de 02.04.2008.
Reclamantul nu a invocat insa un astfel de motiv de discriminare si, evident, nici nu a propus vreun calcul comparativ relevant, critica lui vizand negarea dreptului de principiu al autoritatilor romane de a conditiona inmatricularea masinii de plata taxei.
JUDECĂTOR,
J. A.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 7679/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1686/2014. Curtea de... → |
|---|
