Pretentii. Decizia nr. 1962/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1962/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 901/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1962
Ședința publică de la 13.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - A. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 3 prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.1390/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL prin reprezentant SPRL D. și D. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ. o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1390/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București, SCAF a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 6 București.
Au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a STATULUI ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 7671 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, achitată cu chitanța . nr._/18.07.2008 emisă de Trezoreria Sectorului 3 București.
Totodată a fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.
A fost respinsă și cererea pârâtei de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 339, 3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta . SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI, restituirea sumei de 7671 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, achitată cu chitanța . nr._/18.07.2008 emisă de Trezoreria Sectorului 3 București, cu dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a dobândit în anul 2008 autoturismul second-hand marca Mercedes Benz tip Sprinter, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să achite taxa pe poluare, a cărei restituire a solicitat-o ulterior în scris la pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, iar cu adresa nr._/26.10.2011, pârâta i-a respins cererea.
Pe fondul cererii, a arătat reclamanta în esență că diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
În plus, taxa este percepută în baza unor texte legale inaplicabile din dreptul intern, întrucât contravin art. 110 alin.(1) din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene. Mai arată reclamantul că prevederile Tratatului trebuie aplicate cu prioritate, conform dispozițiilor cuprinse în art. 148 din Constituție și conform jurisprudenței CJE.
În drept, reclamantul a invocat art. 1 alin.(1) și 8 din Legea nr. 554/2004, OUG nr. 50/2008, art. 110 din TFUE, art. 148 alin.(2) și (4) din Constituția României.
Legal citat, a formulat întâmpinare pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la data de 03.08.2012 (f.34-43), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a formulat întâmpinare la data de 16.01.2013 (f.44-51), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind dobânda aferentă sumei de restituit, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI a formulat întâmpinare la data de 16.01.2013 DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (f.52-54), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât taxa pe poluare a cărei restituire se pretinde a fost legal percepută, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008.
Totodată, potrivit art.148 alin.(2) din Constituție, este instituit principiul supremației tratatelor constitutive al Uniunii Europene, cu respectarea prevederilor tratatului de aderare, iar art. 90 alin.(1) din TCE se referă la interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent, or taxa pe poluare nu intră în această categorie, deoarece regimul fiscal se aplică tuturor persoanelor ce înmatriculează autovehicule în România.
S-a mai invocat și faptul că valorile sociale a căror ocrotire a fost avută în vedere de legiuitorul național, atunci când a adoptat norma juridică în temeiul căreia a fost încasată taxa respectivă, sunt diferite față de cele avute în vedere de legiuitorul comunitar când a edictat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E., iar Comisia Europeană a recomandat instituirea acestei taxe pe poluare având la bază principiul că nivelul taxei să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculului, respectându-se totuși principiul „poluatorul plătește”. Totodată, s-a susținut că prin modificările aduse Codului Fiscal prin Legea nr.343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, iar opinia Comisiei Europene a fost că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare, iar la acest moment, legislația română privind taxa de înmatriculare este conformă art. 110 din TFUE.
Referitor la cererea de restituire a taxei achitate, arată pârâta că restituirea se poate realiza doar în condițiile art.117 Cod pr. fiscală, or restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite în textul legal. Pe de altă parte, potrivit OUG nr.50/2008, taxa pe poluare nu se poate restitui decât în condițiile prevăzute de art.8 din ordonanță, reclamantul negăsindu-se în nici una din prevederile menționate și nu există nici o diferență de restituit în acest sens.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu referitor la dobânzi, se arată că raporturile juridice dintre părți sunt de drept fiscal și atrag acordarea doar a dobânzii fiscale, prevăzute de art.124 Cod pr. fiscală, dar nici una dintre condiții nu este îndeplinită în cauză, iar cu privire la cheltuielile de judecată, de asemenea se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin.(1) Cod pr.civ.
Prin aceeași cerere, pârâta a solicitat pentru cazul respingerii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, chemarea în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând în drept art. 60-61 Cod pr. civ.
La termenul de judecată din 16.11.2012, Tribunalul din oficiu a invocat excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, privind scutirea reclamantului de plata taxei pe poluare.
Tribunalul a admis proba cu înscrisuri, la dosarul cauzei fiind depuse, în copie înscrisuri privind autoturismul în cauză (f.13-14, 17-23), decizia de calcul al taxei pe poluare (f.15), chitanța emisă de Trezoreria Sectorului 3 București (f.16), cererea de restituire adresată pârâtei și răspunsul pârâtei AFP Sector 3 București (f.24-26), dovezi privind onorariul de avocat achitat de reclamantă (f.10-11).
Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate, conform art.137 alin.(1) Cod pr. civ., prin prisma excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză, Tribunalul reține că ceea ce reclamanta deduce judecății în speța de față este de fapt refuzul, pretins nejustificat, al autorității publice cu atribuții în materia încasării taxei pe poluare, de a da curs favorabil cererii privind restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare opentru autovehicule, prevăzută de OUG nr.50/2008, astfel că acțiunea se încadrează în prevederile art.8 alin.(1) teza a II-a și art.18 din Legea nr.554/2004, raportat la art. 2 alin. (1) lit. i teza I din Legea nr. 554/2004, sub forma refuzului explicit, cu exces de putere, de a nu rezolva cererea reclamantei.
Ca atare, față de obiectul acțiunii, se legitimează procesual doar autoritatea publică căreia reclamanta i s-a adresat și care și-a exprimat refuzul de soluționare a cererii, or din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că reclamanta s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român și nici DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, calitatea procesuală pasivă reprezentând o reflectare în plan procesual a aptitudinii organului administrativ de a fi subiect în raporturile reclamate de realizare a competenței sale.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București este autoritatea publică fiscală – în sensul art.2 alin.(1) lit.b din Legea nr.554/2004 – care a emis decizia de calcul al taxei, a colectat taxa, în calitate de organ fiscal și căreia i s-a adresat reclamanta în scopul restituirii, în stabilirea calității procesuale neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumelor.
Pe de altă parte, relativ la excepția invocată de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, se reține că Fondul pentru Mediu reprezintă un fond public, iar veniturile sale constituie venituri publice, incluse în bugetul general consolidat și constituite prin lege specială ce stabilește și destinația acestor venituri. Dispozițiile art.1 alin.(1) din OUG nr.50/2008 determină destinația taxei pe poluare, dar natura acesteia este de creanță bugetară aparținând statului, reprezentat de pârâtă.
În consecință, întrucât este probată existența raportului juridic între reclamantă și pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, Tribunalul a respins excepția invocată de aceasta, dar a admis excepțiile invocate de S. Român și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și, în consecință, a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de modalitatea de soluționare a acestor excepții, Tribunalul nu va mai analiza excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, ca situație de fapt, Tribunalul reține că reclamanta a dobândit în anul 2008 autoturismul în cauză, înmatriculat prima dată în 11.06.2003 în Republica Federală Germania (f.20-22), iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să achite taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, stabilită prin decizia de calcul emisă de pârâtă (f.15), în sumă de 7671 lei, prin chitanța emisă de Trezoreria Sectorului 3 București (f.16).
Ulterior, reclamanta a formulat la data de 13.10.2011, în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004, cererea prin care a solicitat pârâtei restituirea acestei sume, cu dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000, iar prin adresa nr._/26.10.2011, pârâta i-a comunicat că nu există temei legal pentru restituirea taxei pe poluare, neîncadrându-se în prevederile OUG nr.218/2008 sau ale OUG nr.7/2009 (f. 24-26).
În demersul restituirii taxei pe poluare, reclamanta a invocat incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 alin. (1) TFUE. Prin urmare, fiind de competența judecătorului național să verifice dacă legislația națională incidentă în cauză este sau nu în concordanță cu normele comunitare care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în interiorul spațiului comunitar, tribunalul va analiza compatibilitatea normei interne cu cea comunitară.
În conformitate cu art. 110 TFUE, (fostul articol 90 TCE), „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Se cuvine a stabili cu prioritate locul pe care dispozițiile art. 90 alin. (1) TCE (actualmente art.110 TFUE) îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat, care, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. CJUE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Obiectivul art. 110 TFUE nu este să impună statelor membre vreun sistem anume de impozitare internă, acestea păstrând un grad considerabil de libertate și autonomie în ceea ce privește uniformizarea taxelor și a impozitelor și cotele aplicate. Ceea ce face art. 110 TFUE este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
Astfel, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C–41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Ca atare, se constată că, în lumina acestei dispoziții nu rezultă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, regimul fiscal ales să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa pe poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, pe de o parte, iar pe de altă parte, neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, care să probeze neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca C‑47/88, Hotărârea Weigel, C‑387/01).
Din analiza teleologică a OUG nr.50/2008, pentru a identifica intenția legiuitorului, rezultă că aplicarea acesteia are ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, situație ce permite astfel Statului Român să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, prin instituirea acestui impozit intern al cărui regim este astfel stabilit, încât să aibă efectul de descurajare a importurilor de autovehicule în România.
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Din analiza acelorași dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
În plus, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că obiectivul primordial urmărit este cel al protecției mediului, „prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene”, din analiza actului normativrezultă că efectul concret al reglementării este că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, principiul „poluatorul plătește” nu se aplică în mod uniform, impunându-se în realitate un regim discriminatoriu, ce leagă plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării și nu de consecințele ce decurg din utilizarea respectivelor vehicule, în condițiile în care toți participanții la trafic sunt răspunzători, chiar dacă în proporții diferite, de poluarea mediului înconjurător.
Potrivit jurisprudenței CJUE, un produs devine național din momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente. Prin urmare, dispozițiile articolului 110 TFUE se aplică taxei de înmatriculare, denumită taxă pe poluare, la importul autoturismelor de ocazie. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea Regionalna Mitnicheska Direktsia – Plovdiv Petar Dimitrov Kalinchev (C-2/09).
Așadar, prin adoptarea sistemului fiscal reglementat de OUG nr. 50/2008, se produce un efect de discriminare în favoarea vânzării de autovehicule înmatriculate în România față de cele provenind din alte state membre, conducând astfel la limitarea importului de autovehicule de ocazie în România și favorizarea vânzării de autovehicule de ocazie cumpărate pe piața din România.
OUG nr.50/2008 este prin urmare contrară art. 110 TFUE, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Totodată, se impune a menționa faptul că, prin Hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09 T. vs. România, CJUE a stabilit că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, având ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre”, concluzie reluată și în Hotărârea din 7 iulie 2011, în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de consecință, constatând că speța de față trebuie asimilată situației impunerii unei plăți de obligații fiscale fără a avea baza legală necesară, Tribunalul reține că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.(1) și 8 alin.(1) din Legea nr.554/2004, raportat la art.117 alin.(1) lit.d Cod pr. fiscală – conform căruia se restituie, la cerere, debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale – pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului la restituirea taxei și reparării pagubei, astfel că, văzând și prevederile art. 18 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul va admite în parte acțiunea și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme.
În referire la capătul de cerere privind plata dobânzii legale aferente taxei pe poluare achitate de reclamantă, Tribunalul reține că potrivit art. 124 alin.(1) Cod pr. fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.(2), adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei sau, după caz, la art. 70. Totodată s-a prevăzut în mod expres că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În speță, reclamanta a solicitat achitarea sumelor reprezentând dobânda legală aferentă taxei achitate, care în dreptul național este reglementată de OG nr.9/2000 și în prezent de OG nr.13/2001, dar este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice civile contractuale, nicidecum raporturilor de drept fiscal determinate de natura juridică a creanței încasate de organul fiscal și a cărei restituire s-a solicitat.
Cu referire la cererea de chemare în garanție a AFM, Tribunalul reține că nu sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 60 alin.(1) Cod pr. civ., pârâta nedovedind existența față de aceasta a unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina AFM, fundamentată pe transmiterea cu titlu oneros a unui drept subiectiv, în condițiile în care instituția chemării în garanție este incidentă doar în cazul transmisiunii de bunuri cu titlul oneros.
Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine AFM, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice.
O astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice, al căror specific impune reglementarea strictă a raporturilor juridice, dar permite adoptarea – la inițiativa legislativă a autorității centrale ANAF sau Ministerul Finanțelor Publice – a unui act normativ apt să reglementeze situația juridică creată de necesitarea rambursării de către organul fiscal a sumelor reprezentând taxa pe poluare din fondul gestionat de AFM.
Cu certitudine, este mult mai facil pentru pârâta organ fiscal să eludeze o astfel de procedură legislativă ce ar necesita demersuri suplimentare pentru toți actorii implicați în activitatea legislativă la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, alegând așadar să formuleze o simplă cerere de chemare în garanție în cadrul judecății pendinte, însă această atitudine procesuală nu poate fi girată de instanța de judecată, care are obligația de a nu ignora încălcarea normelor imperative ale dreptului procesual civil prin acreditarea interpretării extensive a sferei de aplicare a instituției chemării în garanție, dincolo de scopul prevăzut expressis verbis de către legiuitor.
Cât privește cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a autorității publice pârâte, în condițiile art.274 alin.(1) Cod pr. civ., Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată, a sumei de 339,3 lei, din care 39, 3 lei taxa de timbru și timbrul judiciar, iar 300 lei onorariul avocațial suportat de reclamantă (f.10-11), procedând cu privire la onorariul avocațial la aplicarea art. 276 Cod pr. civ., în raport cu admiterea în parte a acțiunii pendinte și a art.274 alin.(3) Cod pr.civ., în raport cu valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă redus presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de complexitatea și durata litigiului, în condițiile în care cauza a avut doar două termene de judecată, iar apărătorul reclamantei nu a fost prezent în fața instanței și nu a formulat concluzii în cauză asupra apărărilor invocate de pârâți.
În același context, Tribunalul atrage atenția asupra faptului că cenzurarea onorariului avocațial ce urmează a fi restituit reclamantei de către pârâtă nu poate afecta raportul juridic izvorât din încheierea convenției de prestare a serviciilor avocațiale, acest raport rămânând supus dispozițiilor imperative ale art. 30 din Legea nr.51/1995.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, in temeiul art. 304 pct. 9 si 304 din Codul de procedura civila solicitând modificarea sentinței mai sus menționata, pentru următoarele motive:
1."Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 304, C.pr.civ
2.Fiind indreptat impotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 3, nu este limitata la motivele de casare sau modificare prevăzuta de art. 304 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 304/1 C pr. civ.
In fapt, prin acțiunea introdusa pe rolul acestei instanțe, reclamanta a solicitat, in contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Sector 3, ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună restituirea sumei de 7.671 lei, cu dobânda legala din momentul plații si pana la data restituirii efective si plata cheltuielilor de judecata in valoare de 339,3 lei.
Prin sentința civila recurata, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, dispunând obligarea A.F.P. Sector 3 la plata către reclamanta a sumei de 7.671 lei reprezentând taxa de poluare si a sumei de 339,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 3.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".învederăm faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Per^^ Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003. prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția noastră si intimata -reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 7.671 lei, urmează a se avea in vedere faptul ca, instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamanta nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, a inlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148 precizează următoarele:
Potrivit art.l-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005:" Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată precizează faptul ca alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.Cu privire la prevederile art.9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" terzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de prima inmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Eurpene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor inmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciază ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care inmatriculeaza autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, in cazul in care este in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de inmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, invederează ca argumentele invocate sunt neintemeiate, intrucat legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare ar trebui sa se stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).Prin urmare, existenta unei taxe de prima inmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de inmatriculare.De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima inmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar.F. de cele menționate mai sus, invederam instanței faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, intrucat obligația plații taxei de prima inmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei ingradiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene.
Mai mult decât atat potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României " Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internationale.
Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima inmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Având in vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.214/1 Cod fiscal consideră ca suma nu poate fi restituita.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „impotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu inlatura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamanta nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ - fiscal prin cțț a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
Corespondenta adresata instituției reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În situația in care instituția nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi incasat taxa de poluare fara existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, reiterează ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).Totodată, menționează ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momerM înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamanta nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamanta ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
3. Referitor la obligarea pârâtei A.F.P. Sector 3 la plata cheltuielilor de judecată in suma de 339,3 lei.
Prin sentința recurată, instanța de fond a obligat Administrația Finanțelor Publice Sector 3 la plata sumei de 339,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta.
Conform art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se încadrează in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
F. de argumentele prezentate, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
In drept, art. 304 pct. 9 si 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma susținerilor recurentei, a probelor administrate în prima instanță, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-AFP Sectorul 3, Curtea constată că prima instanță a respins această excepție în mod corect având în vedere că a constatat că există o identitate între persoana acestei pârâte și persoana căreia reclamanta i-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată acesteia, neavând relevanță sub acest aspect împrejurarea că potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008 contravaloarea acestei taxe a fost virată în contul administrat de către Administrația F. pentru Mediu, având în vedere că această taxă a fost determinată de calculul efectuat de către recurenta-pârâtă concretizat prin decizia de calcul atacată de către reclamant cu contestație administrativ-fiscală, respinsă de asemenea ca neîntemeiată.
De asemenea, criticile vizând fondul cauzei nu pot fi reținute având în vedere în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimate, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
În acest context, împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantei a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență, prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
Din această perspectivă, se constată că susținerile recurentei-pârâte privind necesitatea încadrării reclamantei în dispozițiile de excepție ale art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, precum și art. 33 din Directiva a șasea privind sistemul comun al TVA nu pot fi apreciate ca întemeiate având în vedere că sunt străine cadrului procesual invocat de către reclamantă și nu înlătură concluzia primei instanțe în sensul încălcării principiului nediscriminării în materia stabilirii taxei de poluare, în sensul reținut prin jurisprudența menționată.
De asemenea, faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neînmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu sunt însă supuse obligație de a plăti o asemenea taxă.
Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infringement, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.
Va fi înlăturată și susținerea privind încălcarea separației puterilor în stat și a dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, având în vedere că dispozițiile TFUE sunt obligatorii pentru statele membre UE, astfel cum acestea au fost interpretate și aplicate de CJUE în cadrul cauzelor supuse acestei instanțe comunitare, având în vedere disp. art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și dispozițiile legii nr. 157/2005.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia a fost imposibilă stabilirea unei asemenea taxe de poluare cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior intrării în vigoare a disp. OUG nr. 50/2008 având în vedere că principiul neretroactivității implica exclusiv stabilirea unei asemenea taxe pentru viitor, începând cu operațiunile juridice având ca obiect aceste autovehicule încheiate ulterior intrării în vigoare a noilor prevederi, astfel încât principiul poluatorul plătește să fie pe deplin respectat în sensul reținut în cadrul cauzelor T. și N. împotriva României.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamanta solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.
În plus, curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile recurentei-pârâte privind neîncadrarea reclamantei în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”
Nefondat este și motivul de recurs vizând greșita interpretare și aplicare a disp. art. 274 C.proc.civ. având în vedere culpa procesuală a recurentei-pârâte, conform celor reținute anterior, neavând relevanță buna-credință în acordarea acestor cheltuieli, ci exclusiv caracterul fondat al acțiunii și refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaște reclamantei dreptul de a-i fi restituită taxa de poluare plătită cu încălcarea dreptului comunitar, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 la respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 3 prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.1390/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL prin reprezentant SPRL D. și D. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1366/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1552/2014. Curtea de... → |
|---|
