Obligaţia de a face. Sentința nr. 2774/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2774/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 66633/3/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2774

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. M. P.

GREFIER – E. S.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamantele S.C. A. S.A., S.C. A. S.A., S.C. A. S.A., S.C. A. T. S.A., S.C. D. G. S.A., S.C. G. T. S.A., S.C. L. C. S.A. G., S.C. S. L. S.A.în contradictoriu cu intimații S. DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA S.A., S. DE INVESTIȚII FINANCIARE BANAT - CRIȘANA S.A., C. T., S.C. P. S.A., B. R. S.A., F. DE INVESTIȚII BUSSINESS CAPITAL FOR OPPORTUNITY și pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, având ca obiect obligația de a face.

Cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta A. de S. Financiară prin consilier juridic O. S. cu delegație de reprezentare la dosar - fila 10, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la data de 15.10.2014, prin serviciul registratură, pârâta S. de Investiții Financiare Banat - Crișana S.A. a depus concluzii scrise iar în data de 17.10.2014, SCA Z. Racoții & Partners prin avocat C. V. a depus precizare din care rezultă că a încetat contractul de asistență juridică încheiat cu F. de Investiții Bussiness Capital For Opportunity, după care:

Curtea ia act de împrejurarea că pârâtă în cauză este A. de S. Financiară, anterior Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, și, având în vedere faptul că dosarul este suspendat din data de 08.04.2013, acordă cuvântul pe excepția perimării invocată din oficiu.

Pârâta ASF, prin reprezentant, arată că verificând lucrările aflate la dosar a observat că reclamantele nu au depus diligențele procesuale necesare pentru a repune cauza pe rol cu îndeplinirea tuturor cerințelor legii astfel că la acest moment sunt incidente prevederile C.pr.civ. prin care lăsarea în nelucrare a cauzei pe o perioadă mai mare de un an de zile se sancționează cu constatarea perimării acesteia. În consecință, solicită ca instanța să constate perimată acțiunea introductivă astfel cum a fost formulată.

La interpelarea instanței în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către S. de Investiții Financiare Banat - Crișana S.A., reprezentantul pârâtei ASF solicită să se ia act de această solicitare și să se admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Curtea, constatând terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe aspectul perimării.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanta S.C. L. C. S.A. GALATI, în contradictoriu cu pârâta COMISIA N. A VALORILOR MOBILIARE, a solicitat să se constate că acționarii C. T., Bussines capital for Romania Opportunity, SIF Banat Crișana și SIF Oltenia, acționează concertat în raport de emitentul S.C. Argus S.A. C.; obligarea pârâtei la emiterea ordonanței de concertare a acționarilor C. T., Bussines capital for Romania Opportunity, SIF Banat Crișana (SIF 1) și SIF Oltenia (SIF 5), prin care să se constate că C. T., Bussines capital for Romania Opportunity, SIF 1 și SIF 5 acționează în mod concertat în raport de emitentul S.C. Arfus S.A. Constatnța și pe cale de consecință, reducerea dreptului de vot al acestor acționari la limita de 33% și obligarea acestora de a face oferta publică de preluare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cereri similare au fost formulate și de reclamantele S.C. A. S.A. (sub nr._/3/2011), S.C. A. S.A. (sub nr._/3/2011), S.C. A. S.A. (sub nr._/3/2011), S.C. A. T. S.A. (sub nr._/3/2011), S.C. D. G. S.A., S.C. G. T. S.A. (sub nr._/3/2011) și respectiv de S.C. S. L. S.A. (sub nr._/3/2011).

Prin hotărâri judecătorești, în toate aceste dosare Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Toate cauzele au fost conexate sub nr._ (conform încheierilor de ședință din data de 25.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, din data de 06.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, din data de 06.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, din data de 06.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, din data de 06.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, din data de 30.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, precum și din data de 30.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2011).

Prin Încheierea din 08.04.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C.pr.civ. ca urmare a neîndeplinirii de către reclamante a obligației procesuale stabilite la data de 25.03.2013, respectiv de a de a traduce cererea de chemare în judecată, cererea de introducere în cauză a intimatei F. de Investiții Bussiness Capital for Opportunity și a celorlalte acte anexate în limba olandeză, respectiv de a depune respectiva traducere legalizată la dosar, până la termenul de judecată din data de 08.04.2013, desfășurarea normală a procesului fiind împiedicată din vina părților reclamante.

La data de 08.05.2013 reclamantele au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, în vederea soluționării acesteia instanța fixând termen la 27.05.2013 și dispunând citarea părților cu anumite mențiuni, inclusiv cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 14 lei și a timbrului judiciar de 1,05 lei.

Reclamantele nu au depus dovada timbrajului solicitat prin viză, ci numai cerere de amânare pentru lipsă apărare întrucât a fost reziliat contractul de asistență cu cabinetul de avocatură.

Prin încheierea din 27.05.2013, instanța a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de repunere pe rol formulată de reclamante ca netimbrată.

De asemenea, a menținut suspendarea dispusă prin încheierea din data de 8.04.2013.

La data de 20.10.2014, cauza a fost repusă pe rol din rațiuni administrative în vederea discutării excepției de perimare.

Analizând actele dosarului,

Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ. „(1) Orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecata.”

De asemenea, potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate.

Astfel, în analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății, invocată din oficiu, conform art. 252 C.pr.civ., instanța reține că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08.04.2013, când a suspendat judecarea cauzei, moment de la care pricina a rămas în nelucrare din vina părților, nefiind efectuate demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea care se datorează pasivității exclusive a părților fiind menținută mai mult de 1 an.

În ceea ce privește solicitarea reclamantelor de repunere a cauzei pe rol, formulată la data de 08.05.2013, această împrejurare nu constituie un caz de întrerupere a cursului perimării, deoarece respectiva cerere nu a fost admisă, ci a fost anulată ca netimbrată și menținută suspendarea dispusă la data de 08.04.2013.

Dând efect sancțiunii instituite prin art. 248 alin 1 C.pr.civ., care arată că termenul de perimare este de 1 an dacă suspendarea cauzei durează din vina părții, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu și în consecință va constata perimată judecarea cauzei.

Deopotrivă, în baza disp. art. 274 C.pr.civ., văzând că reclamantelor le incumbă culpa procesuală în raport de soluția de pronunțat pe fondul cauzei, precum și caracterul real și cert al cheltuielilor de judecată efectuate și respectiv pretinse de pârâta S. de Investiții Financiare Banat – Crișana S.A. (filele 651-657), Curtea va obliga reclamantele la plata către această pârâtă a sumei de 2.234 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimate cererile conexate formulate de reclamantele S.C. A. S.A. cu sediul în București, str. . Plaza) nr. 1, sector 1, S.C. A. S.A. cu sediul în București, str. . Plaza) nr. 1, sector 1, S.C. A. S.A. cu sediul în București, str. . Plaza) nr. 1, sector 1, S.C. A. T. S.A. cu sediul în București, str. . Plaza) nr. 1, sector 1, S.C. D. G. S.A. cu sediul în București, str. . Plaza) nr. 1, sector 1, S.C. G. T. S.A. cu sediul în București, str. . Plaza) nr. 1, sector 1, S.C. L. C. S.A. G. cu sediul în București, str. . Plaza) nr. 1, sector 1, S.C. S. L. S.A. cu sediul în G., ., ., ., județul G. în contradictoriu cu intimații S. DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA SA cu sediul în C., ., județul D., S. DE INVESTIȚII FINANCIARE BANAT - CRIȘANA SA cu sediul în A., .. 35A, C. T. cu domiciliul în C. . nr. 14, județul D., .>cu sediul în București, .. 256, sector 3, B. R. SA cu sediul în București, str. .. 5, sector 3, F. DE INVESTIȚII BUSSINESS CAPITAL FOR OPPORTUNITY și pârâta A. DE S. FINANCIARĂ (fost Comisia Națională a Valorilor Mobiliare) cu sediul în București, ., sector 3.

Obligă reclamanții la plata către pârâta S. de Investiții Financiare Banat – Crișana S.A. a sumei de 2.234 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. M. P. E. S.

Red. MMP/Tehnodact. ES

2 ex/28.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 2774/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI