Anulare act administrativ. Decizia nr. 5279/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5279/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 62299/3/2010
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 5279
Ședința publică de la 23 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă . C. împotriva sentinței civile nr.2699/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații – pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE – OFICIUL DE PLĂȚI CONTRACTARE PHARE și M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și intimații chemați în garanție M. F. EUROPENE și M. E. COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2014 când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2699 din 13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respins capătul de cerere privind anularea somației nr._/09.07.2008, ca inadmisibil și a fost respinsă acțiunea formulate de reclamanta . C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți Contracte Phare și Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată. A fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulate de reclamantă împotriva chematului în garanție Minsiterul E. Comerțului și Mediului de Afaceri, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
1) Cu privire la exceptia inadmisibilitatii petitului 1 din cererea introductive:
La data de 09.07.2008, invocand prevederile art. 145 din O.G. nr. 92/2003, parata 2 a emis somatia nr._, prin care o instiinta pe reclamanta ca figureaza in evidenta fiscala cu obligatia de plata a sumei de 271.295,74 de lei (echivalentul a 74.785 euro, la cursul de 3,6361 lei/euro), reprezentand contributie de cofinantare din fonduri PHARE (contract RO9910.01), suma pentru care s-a inceput executarea silita in temeiul titlului executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare nr._/21.05.2008 emis de parata 1.
Totodata, reclamanta a fost invitata ca, in termen de 15 zile de la primirea somatiei, sa achite sumele datorate sau sa faca dovada stingerii obligatiei de plata, conform prevederilor legale, in caz contrar urmand a se proceda la “continuarea masurilor de executare silita”.
Potrivit mentiunii inscrise in penultimul paragraf al somatiei, „Impotriva acestui inscris se poate introduce contestatie la instanta judecatoreasca competenta, in termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunostinta, in conformitate cu prevederile art. 172-173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala [...]”.
Inadmisibilitatea constituie un mijloc de aparare specific prin intermediul caruia paratul, fara a contesta direct dreptul invocat de reclamant, se opune actiunii acestuia, declarand-o inacceptabila, sustinand ca instanta nu poate examina cererea ce i s-a supus.
Inadmisibilitatea unei actiuni poate interveni numai atunci cand dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau cand conditiile de admisibilitate ale caii procedurale exercitate nu sunt indeplinite in raport cu reglementarea legala.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Rezulta ca, printre conditiile de admisibilitate a actiunii in contencios administrativ intemeiata pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, categorie din care face si cererea dedusa judecatii, se numara si aceea a inexistentei unui recurs paralel.
Conform dispozitiilor art. 145 alin. 1 C.proc.fisc., “Executarea silită începe prin comunicarea somației […]”, iar in conformitate cu dispozitiile art. 172 alin. 1 C.proc.fisc. „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.
In cauza, din analiza continutului inscrisului care incorporeaza actul a carui anulare formeaza obiectul primului petit al cererii introductive, prin prisma prevederilor legale anterior redate, rezulta ca inscrisul analizat cuprinde manifestarea de vointa a paratei 2 in sensul invitarii reclamantei, in calitate de debitoare, sa-si achite datoria inscrisa in evidenta fiscala si, totodata, in sensul avertizarii reclamantei ca, in cazul in care nu-si executa de bunavoie obligatia in termenul prevazut de lege, executarea silita va continua.
O asemenea manifestare de vointa este specifica somatiei de plata, ca forma procedurala necesara declansarii executarii silite, reglementata de prevederile art. 145 C.proc.fisc.
Asa fiind, reclamanta, considerandu-se vatamata prin emiterea somatiei de catre parata 2, ca organ de executare, are la indemana, pentru a obtine desfiintarea acestui act, calea procedurala a contestatiei la executare, reglementata de prevederile art. 172 si urm. C.proc.fisc., procedura de solutionare a contestatiei fiind cea reglementata de prevederile speciale ale Codului de procedura fiscala.
In raport de elementele de fapt si de drept mai sus expuse, incidenta prevederilor dreptului comun in materia contenciosului administrativ in ceea ce priveste primul petit al cererii introductive este exclusa.
Pentru aceste motive, exceptia analizata apare ca fiind intemeiata, instanta urmand a o admite si a dispune respingerea petitului analizat ca fiind inadmisibil.
2) Cu privire la fondul cauzei:
Critica reclamantei intemeiata pe pretinsa incidenta a prescriptiei dreptului de a stabili obligatia de plata nu poate fi primita.
In acest sens, potrivit prevederilor art. 11^2 alin. 1 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, in forma activa la data emiterii procesului verbal contestat, „Dreptul de a stabili obligația de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului”, iar in conformitate cu dispozitiile art. 11 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, „Termenul de prescripție prevăzut de art. 11^2 alin. (1) din ordonanță începe să curgă de la data închiderii programului, aceasta considerându-se data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau, în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia Europeană a plății finale în cadrul programelor de preaderare și al programelor operaționale”.
In speta, din cuprinsul scrisorii nr._/19.12.2007, rezulta ca pozitia exprimata de Comisia Europeana, prin reprezentantul sau, cu privire la inchiderea programului RO9910.01 a fost in sensul considerarii acestui program ca fiind inchis numai dupa reglementarea situatiei Notei de debit nr._/19.12.2007, atasata scrisorii.
Asa fiind, posibilitatea legala a paratei 1 de a stabili obligatia de plata in sarcina reclamantei, materializata prin emiterea Procesul-verbal constatare nr._/21.05.2008, nu era afectata de incidenta prescriptiei reglementata de prevederile legale anterior redate.
Nici celelalte critici formulate de reclamanta nu pot justifica anularea actelor atacate.
Mai intai, critica reclamantei potrivit careia nu ar avea calitatea de beneficiar al proiectului nu poate fi retinuta, dat fiind faptul ca, potrivit pct. 7.1 din Fisa de proiect - anexa la Memorandumul de finantare, S.C. O. T. S.A. Constanta, in calitate de operator al terminalului petrolier, este responsabila cu implementarea proiectului, iar directorul tehnic al societatii va actiona in calitate de coordonator de proiect, pe de o parte, si, pe de alta parte, conform Memorandumului, obiectivul proiectului a fost acela de a sprijini privatizarea terminalului de petrol C., operat de reclamanta, prin dezvoltarea unei strategii de privatizare, îmbunătățirea managementului, protecția mediului și a planificării și, de asemenea, prin reducerea poluării care provine din descărcarea, transportul și depozitarea petrolului.
Apoi, nici afirmatia reclamantei potrivit careia nu ar fi avut cunostinta despre modalitatea de repartizare a contributiei financiare prevazuta in cuprinsul Fisei de proiect in baza careia s-a stabilit obligatia de plata nu poate fi primita, in conditiile in care, in calitate de beneficiara a proiectului, aceasta a avut reprezentanti in comisia de evaluare.
In fine, sustinerea reclamantei in sensul ca Nota de debit nr._/19.12.2007 emisa de Comisia Europeana nu s-ar referi la programul RO9910.01 este neintemeiata, din cuprinsul scrisorii nr._/19.12.2007 rezultand, cu certitudine, contrariul celor sustinute de reclamanta.
3) Cu privire la cererea formulata de reclamanta impotriva chematei in garantie 2:
Potrivit prevederilor art. 60 alin. 1 C.proc.civ., “Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
In cauza, reclamanta nu a demonstrat existenta vreunei obligații legale sau conventionale de garanție sau de despăgubire in sarcina autoritatii publice chemate in garantie. Or, in drept, este acelasi lucru a nu exista si a nu fi dovedit (idem este non esse .>
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta . solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii inițiale.
În curpinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă arată următoarele:
Instanta de fond, in mod eronat, a considerat ca somația in 09.07.2008 nu reprezintă un act administrativ susceptibil a fi anulat in condițiile Legii nr.554/2004 si este un act de executare - primul act de executare in procedura executării creanțelor fiscale"reglementata de Titlul VIII din OG 92/2003, privind Codul de procedura fiscala.
Legea nr. 554/2004 definește in mod expres actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica in vederea executării sau organizarii executării legii, dand naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Apreciază ca somația face parte din categoria actelor administrative propriu-zise, fiind un act juridic unilateral, cu caracter individual emis de o autoritate publica, in vederea executării legii.
Constituie autoritate publica orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale, care actioneaza in regim de putere publica pentru satisfacerea unui interes public.
Este evident faptul ca somația a cărei anulare se cere este un act administrativ in vederea executării legii.
In consecința, suntem in prezenta unui act administrativ a cărui anulare se poate cere in condițiile Legii 554/2004.
Referitor la prescripția dreptului la stabilirea obligației
Instanta in mod greșit a interpretat dispozițiile art. 112 din OG 79/2003 care dispune: „dreptul de a stabili obligația de plata se prescrie in termen de 5 ani de la data inchiderii programului".
In accepțiunea noasțra data inchiderii programului coincide cu data fmalizarii implementării contractului.
Astfel contractul de servicii PHARE nr. RO 9910.01 a fost incheiat intre Guvernul României, reprezentat de M. de Finanțe, Divizia finanțelor centrale si a contractelor, in calitate de parte contractanta si M. Industriei si Comerțului, in calitate de autoritate implementară, pe de o parte si Scott Wilson Kirkpatrick&Co Ltd, in calitate de contractor al programului PHARE al Comunităților Europene, pe de alta parte, in data de 29.12.2000.
In conformitate cu dispozițiile contractului incheiat, contractorului ii revine obligația de a incepe implementarea sarcinilor conform prevederilor contractului in termen de 15 zile, durata legala de finalizare a implementării fiind de 14 luni, potrivit art.2 din contract, respectiv pana la data de 29.02.2002.
In raport cu data incheierii contractului si finalizarea implementării acestuia, obligația de plata este prescrisa, fiind depășit termenul de 5 ani stabilit de art. 112 din OG 79/2003.
Pe fondul cauzei, solicita anularea actelor administrative ca nelegale si nefondate.
Contractul program PHARE RO 9910.01 incheiat la 29.12.2000 a avut ca obiect pregatirea pentru privatizarea S.C. O. T. S.A.
Interesul pentru incheierea acestui contract a fost al Guvernului roman, prin reprezentanții sai, urmarindu-se privatizarea unei societati cu capital majoritar de stat, respectiv creșterea atractivitatii S.C. O. T. S.A.
Referitor la critica instantei de fond precum ca S.C. O. T. S.A. ar avea calitatea de beneficiar al Proiectului, apreciază ca nu este fondata deoarece singurul act transmis către aceasta a fost „ termenii de referința", pentru proiectul Asistenta pentru pregatirea privatizării S.C. O. TERMINL S.A., transmis in data de 17.08.1999. Ulterior acest proiect nu a fost pus in aplicare deoarece Fondul Proprietatii de Stat nu si-a dat acordul in vederea privatizării societatii.
In cadrul termenului de referința este stabilita la art.7, organizarea, sarcina proiectului si echipa contra pârtii, in care se stipuleaza expres ca autoritatea contractanta pentru acest proiect este CFCU, aceasta fiind responsabila pentru toate problemele financiare referitoare la acest contract.
Cu privire la cererea de chemare in garanție
Instanta de fond in mod greșit a constatat ca reclamanta nu a făcut dovada unei obligații legale sau convenționale de garanție sau de despăgubire in sarcina autoritatii publice chemate in garanție.
In aprecierea sa, obligația legala de garanție a autoritatii publice, chemata in garanție, consta in interesul in vederea incheierii acestui contract prin reprezentanții sai, urmarindu-se privatizarea unei societati cu capital majoritar de stat.
Subliniază faptul ca reclamanta nu a fost parte in acest contract si niciodata nu au fost aduse la cunostinta prevederile contractuale, dispozițiile acestuia, facand parte din baza legala, verificării controlului efectuat de către Oficiul de Plați si Contractare PHARE, in care S.C. O. T. S.A. este numit beneficiar al contractului, calitate pe care nu a avut-o niciodata.
Mai mult, culpa nerealizarii acestui proiect aparține Fondul Proprietatii de Stat, care nu si-a dat acordul in vederea privatizării reclamantei.
Considera ca inițierea unui astfel de proiect ar fi trebuit sa aibe loc doar in condițiile in care M. E. ar fi obtinut, in prealabil, toate autorizațiile si avizele necesare in vederea fmalizarii acesteia.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Minsiterul F. Europene s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Este nefondată susținerea recurentei-reclamante în sensul că somația nr._/09.07.2008 ar reprezenta un act administrativ ce poate fi anulat în condițiile Legii 554/2004, întrucât prin această somație nu se stabilește debitul datorat de reclamantă, ci doar se aduce la cunoștiință acest debit ce a fost stabilit prin procesul verbal de constatare nr._/21.05.2008.
Prin urmare, procesul verbal de constatare este actul administrative fiscal prin care se stabilște debitul datorat de reclamantă și care poate fi contestat în contencios administrativ, somația reprezentând doar un act de executare silită, fiind reglementată de art. 145 din Codul de procedură fiscală și care poate fi contestată prin contestație la executare în condițiile art. 172 și urm. din Codul de procedură fiscală, ci nu printr-o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii 554/2004, cum a procedat în mod greșit recurenta-reclamantă.
În ceea ce privește criticile privind prescripția dreptului de stabilire a obligației, Curtea reține că instanța de fond a reținut corect că data închiderii programului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 5 ani prev. de art. 112 alin. 1 din OG nr. 79/2003, nu este data finalizării implementării contractului, ci data prev. de art. 11 alin. 5 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1306/2007, și anume “data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau, în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia Europeană a plății finale în cadrul programelor de preaderare și al programelor operaționale”.
În cazul de față, închiderea programului nu a fost confirmată de către Comisia Europeană, aspect ce rezultă din cuprinsul scrisorii nr._/19.12.2007 în care se precizează că programul va fi considerat închis numai după reglementarea situației Notei de debit nr._/19.12.2007.
În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante că interesul pentru incheierea contractului a fost al Guvernului României, contractul nefiind încheiat de reclamantă, iar în cuprinsul acestuia se prevede expres că CFCU este autoritatea contractantă, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, întrucât în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta a fost beneficiara proiectului. În acest sens, Curtea reține că de acest proiect urma să beneficieze direct societatea reclamantă, ci doar indirect Statul roman în calitate de acționar majoritar al reclamantei. Mai mult, reclamanta este menționată expres în art. 7.1 din fișa proiectului ca având responsabilitatea implementării proiectului.
Referitor la soluția de respingere a cererii de chemare în garanție, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, întrucât recurenta-reclamantă nu a dovedit existența unei obligații legale sau convenționale de garanție sau despăgubire în sarcina autorităților chemate în garanție, aceasta neputând rezulta doar din interesul avut de aceste autorități în vederea încheierii contractului și privatizării societății reclamante. De asemenea, recurenta-reclamantă nu aduce nici o dovadă în sprijinul afirmației că nerealizarea proiectului s-ar datora culpei Fondului Proprietății de Stat sau M. E..
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă . C. împotriva sentinței civile nr.2699/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații – pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE – OFICIUL DE PLĂȚI CONTRACTARE PHARE și M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și intimații chemați în garanție M. F. EUROPENE și M. E. COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. ICG
2ex/
| ← Pretentii. Decizia nr. 8700/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 13/2014. Curtea de... → |
|---|
