Pretentii. Decizia nr. 8700/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8700/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 819/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.8700
Ședința publică de la 20.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - C. A.
Pe rol se află repunerea pe rol privind recursul formulat de recurenta pârâtă DGRFP Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman pentru fosta Administrație a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.337/05.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă ..
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare la sfârșitul ședinței, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ., o reține în pronunțare atât cu privire la repunerea acesteia pe rol, cât și pe fondul recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.337/05.03.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, SCAF a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., dispunându-se restituirea către reclamantă a sumei de 2040 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisiile poluante prin chitanța . nr._/2012 cu dobânda prevăzută de codul de procedură fiscală.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 42 lei cheltuieli de judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 05.02.2013 reclamanta . A., a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea sumei de 2040 lei achitată conform chitanței TS7 nr._/2012 emisă în baza Deciziei nr._/2012.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a achiziționat un autoturism Second-hand, marca Ford, model Tranzit, pentru înmatricularea căruia a fost obligat sa plătească taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule de poluare instituita prin Legea nr.9/2012, in cuantum de 2.040 lei, conform Chitanței . nr._/2012.
Autoturismul a fost cumpărat din Germania si a fost înmatriculat pentru prima data in 2010 precum rezulta din Certificat de înmatriculare. Cu cererea înregistrata sub nr.2012/201 a solicitat pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. restituirea taxei nelegal plătită, dar fără nici un rezultat.
Apreciază nelegala taxa de poluare stabilita de pirita prin Decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/2012 si calculata de aceasta in baza art.4 din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin art. l din OUG 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării ale art. 4 alin (2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pana la 1 ianuarie 2013.
Rezulta ca, in prezent, ca urmare a suspendării dispoz.alin.2 al art.4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate si care sunt deja in circulație.
Din dispozițiile legii nr. 9/2012, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau un alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România.
Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Legea nr.9/2012 este contrara art. l 10 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata.
Or, prin aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Dispozițiile in baza cărora a fost obligat sa achite taxa de poluare in cuantum de 2040 lei, contravin si prevăd art.90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, potrivit cu care,"nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", in condițiile in acre pentru mașinile achiziționate in România, chiar si la mina a doua, nu se percepe nici un fel de taxa daca sunt deja înmatriculate.
De asemenea, in astfel de situații, conform jurisprudenței CJCE, judecătorul național este obligat sa aplice cu prioritate dreptul comunitar, obligațiile care rezulta si din dispoziții art.148 alin.2 din Constituția României, precum si din Legea nr. 157/2006 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la UE, prin care statul roman si asumat obligația de a respect dispozițiile tratatelor originare ale Comunității Europene înainte de aderare.
In drept - Constituția României, Legea nr. 554/2004, Tratatul CE.
In dovedire a depus înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul retine următoarele:
Reclamantul a investit tribunalul cu o cerere privind rambursarea sumelor prelevate de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar, în speță art. art. 110 din Tratatul UE( art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunitații Europene).
Prevederile Legii nr. 9/2012, au fost introduse ca urmare a hotărârii Curții Europene de Justiție date in Cauza N., prin care s-a reținut că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, in timp ce vehiculele similare puse in vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o astfel de sarcina fiscala.” S-a conchis in sensul ca „reglementarea naționala are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre si prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului.
Potrivit art. 4 din lege, „Obligația de plata a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare; b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul auto național a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2). Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării pe piața națională”.
discriminarea rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2012 care stabilesc ca:” Începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.” Efectul suspendării acestor prevederi legale nu face altceva decât sa mențină discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeana în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe aceasta taxa la reînmatriculare, discriminarea fiind sesizata de către instanțele naționale raportat la constatările Curtii de Justitie a Uniunii Europene .
Prin urmare, prin suspendarea prevederilor legale anterior precizate, instituita prin OUG nr. 1/2012 –noua lege este echivalenta cu OUG 50/2008, ajungându-se din nou in situația în care se percepe taxa de poluare doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe aceasta taxa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului Uniunii Europene, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare.
De asemenea, taxa instituita prin Legea 9/2012 nu respecta principiul “poluatorul plătește” deoarece nu toți cei care poluează plătesc aceasta taxa. Astfel, cei care înmatriculează pentru prima data pe teritoriul României un autovehicul trebuie sa plătească aceasta taxa iar cei care sunt proprietari de autovehicule deja înmatriculate si care poluează mai mult nu plătesc aceasta taxa pe poluare.
Legea nr.9/2012 în varianta rezultată prin suspendarea dispusă prin OUG nr. 1/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare și jurisprudența Curții de Justiție Europene:.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Prin Decizia nr. 24/2011 a ICCJ privind soluționarea unui recurs în interesul legii s-a reținut că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Conform dreptului fiscal românesc, contribuabilii au la dispoziție prevederile art. 117 lit. d)Cod procedură fiscală pentru a solicita restituirea taxei de poluare prelevate "prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale". O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază ca neconforma cu dreptul comunitar decizia nr._/2012, emisă de AFP A., prin care reclamantului i-a fost calculată o taxă de poluare de 2040 lei pentru autoturismul second –hand marca Ford Tranzit.
În raport de cele expuse, Tribunalul constată că taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamantă în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat CE și urmează a dispune restituirea sumei de 2040 lei.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul reține că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Pentru aceste considerente tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta AFP A., jud. Teleorman; a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 2040 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisiile poluante prin chitanța . nr._/2012 cu dobânda prevăzută de codul de procedură fiscală.
Văzând și dispozițiile art. 274 cp civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. A., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate din următoarele motive:
Acțiunea a fost admisa desi nu a fost indeplinita procedura prealabila, ceea ce ar fi atras ca sancțiune inadmisibilitatea acesteia.
1.Sentința criticata este pronunțata dupa data de 14 noiembrie, data la care Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Consideră ca acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare a lărgit cadrul procesual peste cererea cu care a fost investita, fiindcă intimata a solicitat citat anularea deciziei prin interpretarea greșita a art.117alin.1 litera d din Codul de procedura fiscala.Instanța a apreciat greșit aspectele deduse judecații si a ignorat apărările cuprinse de intampinare, acțiunea este inadmisibila fiindcă nu se solicita restituirea in baza art.117 Cod procedura fiscala dupa ce contribuabilul, fara a invoca vreun viciu de consimțământ sau alta cauza ce atrage nultitatea unui act, depune cerere de calculare a taxei, se prevalează de chitanța cu care a achitat taxa la politie peni a-si inmatricula mașina si, dupa aceste fapte, da in judecata organul fiscal ce a calculat si incasat taxa auto. Mai mult, întreaga motivare a instanței se sprijină pe temeiul juridic al incasarii taxei pe poluare(O.U.G. nr. 50/2008) ceea ce nu oferă legitimitate contestării Legii nr. 9/2012.
Atât acțiunea formulata de reclamant, cat si sentința criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:
a)Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
b)daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, indrumand spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. ir cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 201 s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U. nr.50/2008,soluția pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotararile preliminare de tipul ,,art.110 trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat sa..."(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza 402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjunctia „daca",ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor in temeiul discriminării.
c)oricare ar fi fost dezbaterile naționale si europene privind legalitatea incasarii taxei acest fapt s-a făcut la cererea expresa a contribuabilului si in temeiul Legii nr. 9/20 temei de drept care nu a fost analizat nici la Înalta Curte de Casație si Justiție, nici C.J.U.E, abia acum fiind pe rolul instanței europene Cauza C-565/11 ,lrimie contra României
3. Potrivit art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:,, Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga statul membi destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloace Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurării protecției mediului reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudenta sa a statuat in mod constant ca Tratatul nu este incalcat in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exe: arii prerogativelor suverane ale statelor membre.
In drept, art. 304pct.9 Cod procedura civila.
Intimata-reclamantă . formulat note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefundat.
Deliberând asupra cererii de repunere pe repunere pe rol, cât și asupra fondului recursului, prin prisma susținerilor părților,a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile, precum și a sentinței recurate, Curtea constată următoarele:
Cu privire la repunerea pe rol a recursului, Curtea reține că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege în acest sens, respectiv constatându-se că a încetat cauza care a determinat suspendarea judecății recursului, fiind soluționată cauza înregistrată sub nr. C-214/13 la CJUE, astfel încât în temeiul art. 245 C.proc.civ. 1865, va fi repus pe rol din oficiu recursul, măsura suspendării fiind luată anterior urmare a punerii în discuție a acesteia din oficiu de instanța de recurs.
Pe fondul recursului se constată că acesta este nefondat.
Astfel, în privința criticii vizând inadmisibilitatea acțiunii privind neîncadrarea reclamantei în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente(aplicabile pentru identitate de rațiune și prezentei cauze) s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”
Prin urmare în această materie, Curtea apreciază că nu poate fi imputată intimatei-reclamante lipsa parcurgerii procedurii prealabile, având în vedere că prin întâmpinarea formulată în prima instanță, recurenta-pârâtă și-a exprimat refuzul restituirii taxei achitată cu încălcarea art. 110 din TFUE, context în care vor fi înlăturate susținerile recurentei cu privire la excepția inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, Curtea constată de asemenea că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv C. și C., de generală aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
Astfel, în fapt Curtea reține că la data de 17.01.2012 recurenta-pârâtă a emis decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante în temeiul disp. legii nr. 9/2012 pentru suma de 2040 lei.
Prin urmare, la data emiterii acestei decizii de calcul erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 9/2012 astfel cum acestea au fost suspendate prin disp. OUG nr. 1/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 01.01.2013.
Pe de altă parte, Curtea constată că prin Ordonanța CJUE pronunțată la data de 03.02.2014 chiar în contradictoriu cu recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în cauza C. și C. nr. 214/13, instanța europeană a stabilit că„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei Ordonanțe, CJUE a reținut următoarele:” În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze.
La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Trebuie să se constate însă că OUG nr.1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012.
În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr.1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu privire la efectele în timp ale prezentei ordonanțe
În ipoteza în care Curtea ar hotărî că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel în cauză, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, limitarea efectelor în timp ale deciziei sale.
Conform unei jurisprudențe constante, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de decizia asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p. 379, punctul 27, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, Rep., p. I‑513, punctul 55, și Hotărârea N., citată anterior, punctul 32).
Prin urmare, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a invoca o dispoziție pe care a interpretat‑o (Hotărârea N., citată anterior, punctul 33).
În favoarea unei astfel de limitări, guvernul român subliniază în special faptul că legiuitorul național a acționat cu bună‑credință atunci când a înlocuit OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu articolul 110 TFUE.
Or, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta ordonanță, prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C‑292/04, Rep., p. I‑1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei ordonanțe. ”
Astfel, Curtea reține ca fiind în mod direct și prioritar aplicabilă în prezenta cauză Ordonanța anterior menționată în virtutea disp.148 din Constituția României, astfel încât vor fi înlăturate toate criticile invocate prin prezentul recurs pe fondul cauzei ca nefondate, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 la respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Repune cauza pe rol.
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DGRFP Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman pentru fosta Administrație a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.337/05.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. O. D. P.
GREFIER
C. A.
Red. GD/AC
2 ex/
Jud. fond.:T. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6255/2014.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 5279/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
