Pretentii. Decizia nr. 2511/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2511/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 639/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2511
Ședința publică de la data de 31.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - L. E. F.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 250 din 19.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că intimata-reclamantă a depus, la data de 14.06.2013, la serviciul registratură, concluzii scrise.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice A., județul Teleorman și Administrația F. pentru Mediu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea sumei de 2844 lei cu titlul de taxa de poluare actualizata cu inflația de la data plații si pana la data introducerii acțiunii precum si la plata dobânzilor legale aferente.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că nu este in ipoteza unei "prime înmatriculări" a autoturismului - ci in ipoteza "înmatriculării subsecvente, in România" - in cauza nu sunt incidente disp. art. 5 din OUG 50/2008(0 U G 50/2008 abrogata prin Legea 9/2012,lege suspendata prin OUG 1/2012) ci disp. art. 23 CE, 25 CE, 90 din Tratatul UE.
A achitat taxa de poluare si in România pentru a-și înmatricula mașina, Mercedes Benz, an fabricație 2006, data primei înmatriculării fiind 07.09.2006 Germania, plata taxei fiind o condiție obligatorie impusa de stat, insa apreciază ca taxa este nelegal perceputa de Statul R. - Stat de D. si Stat membru al Uniunii Europene si ea trebuie restituita, in caz contrar statul îmbogățindu-se fără justa cauza pe seama sa, cu ignorarea tratatelor la care este parte si care se aplica cu prioritate in dreptul intern.
Cererea de restituire a taxei de poluare este urmarea măsurii administrative nelegale a încasării sumei si nu are legătura cu legalitatea sau nelegalitatea deciziei de calcul a taxei.
Susținerea de mai sus are in vedere faptul ca in aplicarea jurisprudenței T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat ca "art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională".
C.J.C.E., in cauza Michel Humblot, similara cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat ca "statele au libertatea sa taxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lor publice, insa acest sistem de taxare nu trebuie sa intre sub incidența articolului 90 din Tratatul C.E., adică sa nu fie discriminatoriu".
Deși Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in 7 aprilie 2011 în afacerea T., Guvernul României refuză să ia orice măsuri pentru a pune în aplicare hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene asa incat numai instanțele de contencios fiscal, în temeiul art. 148 din Constituția României, pot dispune in legătura cu cererile de restituire a taxelor de poluare achitate cu ocazia înmatriculării unor vehicule de ocazie după data de 1.01.2007.
In raport de deciziile Curții Europene de Justiție toate cererile de restituire formulate de contribuabili în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 C. proc. fiscala sunt admisibile, pentru simplul motiv că taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european.
La data de 18.02.2013 pârâta AFP A. a formulat întâmpinare prin care a solicitata anularea acțiunii ca nefondată din următoarele considerente:
Acțiunea aduce ca argument juridic in favoarea sa inclusiv Decizia nr. 24 a înaltei Curte de Casație si Justiție, pe lângă enumerarea unor cauze ce s-au dezbătut la C.J.U.E. Consideram ca nu se impun aceste discuții care privesc taxa colectata in temeiul vechii norme ramase si in acest moment nesancționată de C.J.U.E.
Acțiunea formulata de reclamant supune atenției instanței aspecte de drept european, insa ar fi trebuit sa se tina cont de următoarele aspecte: a)Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar, cu atât mai mult cu cat in speța de fata se discuta de legalitatea noii norme, Legea 9/2012, care nu a fost supusa analizei instanței europene.
b)daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul Național al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008,soluția pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul „art.110 trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan- Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza C-402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjuncția „daca",ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor in temeiul discriminării.
c)oricare ar fi fost dezbaterile naționale si europene privind legalitatea încasării taxei, acest fapt s-a făcut la cererea expresa a contribuabilului si in temeiul Legii nr. 9/2012, temei de drept care nu a fost analizat nici la înalta Curte de Casație si Justiție, nici la C.J.U.E, abia acum fiind pe rolul instanței europene Cauza C-565/11 I. contra României.
Potrivit art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:,, Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga statul membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor." Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurării protecției mediului reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudența sa, a statuat in mod constant ca Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Prin sentința civilă nr.250 din 19.02.2013 Tribunalul Teleorman a admis acțiunea reclamantei și în consecință, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2844 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
Pentru a dispune astfel, tribunalul reține că reclamantul a investit instanța cu o cerere privind rambursarea sumelor prelevate de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar, în speță art. art. 110 din Tratatul UE( art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene).
Prin Decizia nr. 24/2011 a ICCJ privind soluționarea unui recurs în interesul legii s-a reținut că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Conform dreptului fiscal românesc, contribuabilii au la dispoziție prevederile art. 117 lit. d)Cod procedură fiscală pentru a solicita restituirea taxei de poluare prelevate "prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale". O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc. In continuare tribunalul va examina dacă prevederile Legii 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule încalcă prevederile art. 110 din Tratatul UE( Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) .
Prevederile Legii nr. 9/2012, au fost introduse ca urmare a hotărârii Curții Europene de Justiție date in Cauza N., prin care s-a reținut că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, in timp ce vehiculele similare puse in vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o astfel de sarcina fiscala.” S-a conchis in sensul ca „reglementarea națională are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre si prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului
Potrivit art. 4 din lege, „Obligația de plata a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare; b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul auto național a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării pe piața națională,,
discriminarea rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2012 care stabilesc ca:” Începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.” Efectul suspendării acestor prevederi legale nu face altceva decât sa mențină discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeana în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe aceasta taxa la reînmatriculare, discriminarea fiind sesizata de către instanțele naționale raportat la constatările Curții de Justiție a Uniunii Europene .
Prin urmare, prin suspendarea prevederilor legale anterior precizate, instituita prin OUG nr. 1/2012 –noua lege este echivalenta cu OUG 50/2008, ajungându-se din nou in situația în care se percepe taxa de poluare doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe aceasta taxa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului Uniunii Europene, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare.
De asemenea, taxa instituita prin Legea 9/2012 nu respecta principiul “poluatorul plătește” deoarece nu toti cei care poluează plătesc aceasta taxa. Astfel, cei care înmatriculează pentru prima data pe teritoriul României un autovehicul trebuie sa plătească aceasta taxa iar cei care sunt proprietari de autovehicule deja înmatriculate si care poluează mai mult nu plătesc aceasta taxa pe poluare.
Legea nr.9/2012 în varianta rezultată prin suspendarea dispusă prin OUG nr. 1/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare și jurisprudența Curții de Justiție Europene:.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază ca neconforma cu dreptul comunitar decizia, emisă de AFP A., prin care reclamantului i-a fost calculată o taxă de emisii poluante de 2844 lei pentru autoturismul second –hand marca Mercedes Benz.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012 rezultă că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul reține că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Motiv pentru care Tribunalul reține că suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice nefiind creditor bugetar.
În raport de cele expuse, Tribunalul constată că taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamant în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat CE și urmează a dispune restituirea sumei de 2680 lei .
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul reține că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Pentru aceste considerente tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A., jud. Teleorman și a dispus restituirea către reclamant a sumei de 2488 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisiile poluante cu dobânzile prevăzute de codul de procedură fiscală.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând modificarea în tot a hotărârii criticate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea căii de atac, recurenta afirmă că hotărârea este pronunțată după data de 14.11.2011, dată la care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr.24/2011.
În ceea ce privește problema incompatibilității dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 cu TFUE, recurenta arată că nu se poate reține o atare teză numai în baza celor două hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, decizii de speță și în plus, instanța fondului a soluționat acțiunea cu ignorarea dispozițiilor Legii nr.9/2012.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea va respinge ca nefondat recursul civil de față.
Este de subliniat, în primul rând, că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Prima instanța a făcut o corectă dezlegare a compatibilității dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În afara celor menționate de tribunal, se impune a fi subliniat că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
În atare context, acțiunea reclamantei, prin care solicită restituirea taxei percepute în baza unui act normativ incompatibil cu legislația comunitară este admisibilă pe tărâmul dispozițiilor art.117 litera d din O.G. nr.50/2008 și întemeiată, considerente pentru care recursul civil de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană Finanțelor Publice Teleorman împotriva sentinței civile nr. 250 din 19.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2014.
Președinte Judecător Judecător
G. AttilaFarmathy L. E. F. H. P.
Grefier
M. H.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5630/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4381/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
