Obligaţia de a face. Decizia nr. 3434/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3434/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 11/122/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3434
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurentul pârât INSTITUȚIA P. G. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR G. împotriva sentinței civile nr. 142/21.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant V. G. G., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și, prin serviciul registratură, prin fax, respectiv e-mail, în data de 02.05.2014, respectiv 05.05.2014, intimatul reclamant a depus note scrise în 2 exemplare.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate, în temeiul art. 150 C.pr.civ. Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 142/21.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția civilă în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamantul V. G. G. în contradictoriu cu pârâtul Instituția P. G. - Serviciul Public Comunitar Regim de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în sensul obligării pârâtului să înmatriculeze autoturismul Mazda 626, . JMZGW19R_, culoare albastru, fără plata taxei de poluare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat autoturismul Mazda 626, . JMZGW19R_, an fabricație 2000, însă pentru a-l înmatricula în România i se impune achitarea taxei de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Autoturismul în cauză are capacitatea cilindrica 1998 cm3 a fost fabricat în anul 2000 și înmatriculat pentru prima dată în același an.
Reclamantul s-a adresat pârâtei prin cerere cu solicitarea de a-i înmatricula autoturismul, fără a plăti această taxă, solicitarea sa nefiind primită, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu prezenta acțiune.
Problema care se pune în speța de față, este de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a pretins de poluare, respectiv OUG nr.50/2008 este contrară normei comunitare reprezentată de art.90 din Tratat.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant și a plății taxei de poluare, respectiv art.4 lit. a din OUG nr.50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul a observat că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autovehiculului reclamantului, autovehicul cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art.90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art.90 alin.1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul de a i se înmatricula autovehiculul cumpărat din spațiul comunitar, fără achitarea taxei de poluare instituită în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul a obligat pârâtul să procedeze la înmatricularea autovehiculului Mazda 626, . JMZGW19R20120683, culoare albastră, fără plata taxei de poluare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal pârâtul Prefectul județului G., reprezentant legal al Instituției P. - județul G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și procedând la rejudecarea cauzei respingerea acțiunii formulată de reclamant pentru următoarele motive:
În mod legal și temeinic Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției P. - județul G. a refuzat înmatricularea autoturismului fără plata taxei pentru emisiile poluante deoarece acesta este o instituție publică căreia îi incumbă obligația legală de a efectua operațiunea de înmatriculare decât și sub condiția impusă de legiuitor, respectiv aceea de a face dovada plății pentru emisiile poluante, în condițiile în care așa după cum se poate observa că nu se încadrează în excepțiile expres prevăzute de art. 3 alin. 1 lit. a)- d) din Legea nr. 9/2012.
Mai mult, de precizat faptul că instanța de fond la pronunțarea sentinței nu a avut în vedere dispozițiile Ordinului MAI nr. 1501/2006, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, modificat (respectiv art. 7 alin. 1 lit. "i") deși acestea au fost învederate de instituția pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, care prevăd că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: cererea solicitantului, fișa de înmatriculare a vehiculului, cartea de identitate a vehiculului, dovada dreptului de proprietate, actul de identitate al solicitantului, dovada efectuării inspecției tehnice periodice, copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă, dovada efectuării formalităților vamale de import definitive au temporar, dovada plății taxei de înmatriculare stabilită potrivit legii, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare, dovada plății contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, certificatul de autenticitate și procura specială, dacă este cazul.
Astfel, refuzul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule G. este pe deplin justificat raportat la prevederile legale anterior menționate.
Totodată, obligativitatea achitării acestei taxe își are temeiul în prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care dispune că această taxă se achită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca legiuitorul să distingă între autovehiculul nou au achiziționat second hand.
Mai mult decât atât reclamantul nu se regăsește în niciuna din situațiile de scutire de la achitarea acestei taxe, exhaustiv prevăzute în cuprinsul art. 3 al. 1 lit. a-d din legea nr. 9/2012.
Or, în aceste condiții nu poate fi reținut caracterul nejustificat al refuzului înmatriculării autoturismului fără plata taxei pentru emisiile poluante, întrucât în cazul în care Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule ar fi procedat la înmatricularea autoturismului și eliberarea certificatului de înmatriculare fără plata acestei taxe ar fi încălcat dispozițiile legale imperative ale actelor normative în vigoare.
Referitor la compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul comunității europene (actualul art. 110 din Tratatul privind funcționarea uniunii europene).
Astfel, potrivit prevederilor legale enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură superioare celor care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Or, taxa pe poluare instituită de dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel la poluarea mediului.
Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism second hand importat din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Totodată, la o simplă lecturare a sentinței se poate observa că toate aceste aspecte nu au fost combătute deși au fost prezentate prin întâmpinarea depusă la dosar, ci dimpotrivă instanța de fond nici măcar nu și-a motivat sentința prin argumente aduse referitoare la Legea nr. 9/2012 (act normativ care era în vigoare la data sesizării instanței de către reclamant) ci și-a argumentat motivarea pe un act normativ abrogate, respectiv OUG nr. 50/2008 (OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin art. 16 din Legea nr. 9/2012).
Față de toate aceste aspecte, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și procedând la rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-316 C.pr.civ., Legea nr. 554/2004 modificată și completată ulterior, Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 modificat, Legea nr. 9/2012.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare ci note scrise pe care le-a depus la dosar la data de 02.05.2014 și respectiv la data de 05.05.2014 solicitând în esență respingerea recursului ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Deliberând asupra prezentului recurs, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Curtea apreciază legală și temeinică soluția pronunțată de prima instanță în raport de împrejurarea că în speță este incidentă o reglementare similară celei instituite prin OUG nr. 50/2008, deși cererea de înmatriculare fără plata taxei pe poluare a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, față de disp. OUG nr. 1/2012 prin care s-a suspendat aplicarea unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012.
Astfel, în fapt, reclamantul s-a adresat cu cerere instituției pârâte în vederea înmatriculării autoturismului său în circulație, fără plata unei taxe pe care a apreciat-o ca fiind neconformă dreptului comunitar, în luna decembrie 2012, conform înscrisurilor prezentate instanței de fond (f. 17, 18 dos. fond).
În raport de acestea, Curtea constată că este legală hotărârea tribunalului care a statuat în esență că refuzul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor de a înmatricula autovehiculul reclamantului condiționat de plata taxei pe poluare conform prevederilor legii interne echivalează cu încălcarea art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Așadar, analizând motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată, motivele reținute de tribunal și motivele expuse de recurenta pârâtă, în ce privește aceste din urmă motive reținând în esență problema compatibilității prevederilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, Curtea constată că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului și de obligare a pârâtei la înmatricularea autoturismului reclamantului fără plata taxei pe poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012 este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a Legii nr. 9/2012, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 1/2012, norma internă reprezentantă de Legea nr. 9/2012 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România, în condițiile în care s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 până la data de 01 ianuarie 2013.
Totodată, Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, mai trebuie avut în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că taxa pe poluare are caracterul unui impozit indirect care contravine art. 90 din Tratat, în situația în care se aplică pentru autoturismele second-hand achiziționate din spațiul comunitar, în cazul primei înmatriculări în România.
În sfârșit, taxa pe poluare instituită de Legea nr. 9/2012 nu este o taxă aferentă operațiunii de înmatriculare, iar prevederile art. 11 alin. 8 din O.U.G. nr. 195/2002 nu pot fi interpretate în sensul că neplata taxei pe poluare la momentul înmatriculării conduce la refuzul de înmatriculare a autoturismului. Condiționând înmatricularea de plata unei taxe fiscale, percepută în acest mod, aceasta are natura unei taxe cu efect echivalent vamal. Întreg spațiul Uniunii Europene, conform normelor TFUE, este alcătuit dintr-o uniune vamală, iar statele membre nu au voie să instituie bariere în libera circulație a mărfurilor prin condiționarea circulației autovehiculelor de proveniență din state membre, de taxe cu caracter fiscal (art. 30 teza ultimă TFUE).
Pentru aceste considerente, întrucât, în speță, refuzul recurentei pârâte a avut la bază tocmai neprezentarea dovezii plății taxei de poluare, acest refuz este unul nelegal, contrar normelor comunitare menționate anterior.
Prin urmare, prezenta instanță nu poate reține în soluționarea favorabilă a recursului normele interne evocate de recurentă, art. 4 din Legea nr. 9/2012 ori prevederile Ordinului MAI nr. 1501/2006.
Cu privire la pretinsa lipsă de culpă a instituției recurente ori a lipsei de atribuții în materie, aceste motive sunt nefondate față de rolul organului și de prerogativele legale ale acestuia în procesul înmatriculării autoturismului reclamantului.
În sfârșit, referitor la pretinsa motivare necorespunzătoare a sentinței recurate, judecătorul fondului având în vedere la soluționarea litigiului prevederile OUG nr. 50/2008, act abrogat, iar nu ale Legii nr. 9/2012, și această critică este apreciată neîntemeiată față de considerentele mai sus expuse, respectiv față de împrejurarea că prin adoptarea și . OUG nr. 1/2012, prin cadrul legal asigurat de Legea nr. 9/2012, se reproduce un cadru similar celui anterior, instituit de OUG nr. 50/2008.
Așadar, nici pentru acest considerent nu poate fi admis recursul promovat de instituția pârâtă.
Pentru aceste considerente, având în vedere deopotrivă și Ordonanța pronunțată de Curtea de la Luxemburg în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, C. și C., din data de 03.02.2014, precum și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurentul pârâtINSTITUȚIA P. G. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR G.cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 142/21.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant V. G. G. cu domiciliul în comuna Ulmi, ., județul G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red./Tehnored. M.M.P./2 ex./23.06.2014
Tribunalul G. – jud. fond M. C.
| ← Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 31/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 4709/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
