Pretentii. Decizia nr. 5630/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5630/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 4549/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.5630
Ședința publică din data de 30 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 143/26.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant N. G. și intimatul pârât M. M. ȘI PADURILOR PRIN ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU având ca obiect pretenții - restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul la data de 26, respectiv, 27.06.2014, intimatul reclamant a depus concluzii scrise într-un exemplar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 143/26.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, complet specializat în contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul N. G. în sensul că au fost obligați pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice - succesor al AFP și M. M. și Pădurilor - prin Administrația Fondului pentru Mediu la plata către reclamant a sumei de 6276 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitată conform chitanței . 5, nr_/12.12.2008, actualizata cu dobânda legală calculată de la data plații taxei de poluare (12.12.2008) și până la până la plata efectiva a acestei sume.
Totodată, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța a respins excepția tardivității acțiunii, având în vedere că nu a fost prescris dreptul la acțiune al reclamantului, cererea fiind formulată de către acesta în termenul de 5 ani, ce curge de la finele anului fiscal în care a fost plătita taxa, conform dispozițiilor legale.
Tot ca nefondată a fost respinsă și excepția inadmisibilității, având în vedere că prin Decizia 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat recursul în interesul legii care stabilește că pot fi formulate cereri de chemare în judecată de acest gen și fără a se respecta procedura prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Faptul că taxa de poluare a fost sau nu plătita ca urmare a achitării eronate a vreunei prevederi legale nu conduce la concluzia că acțiunea reclamantului este inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca OPEL, tip ASTRA, categoria auto M1, norma de poluare E 2, . WOLOTGF48Y6137407, număr omologare ABPL 128311J88E2, nr identificare WOLOTGF48Y6137407, an fabricație 2000, data primei înmatriculări, 11.05.2001.
A fost obligat să plătească taxă de poluare în cuantum de 6276 lei în conformitate cu dispozițiile OG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu chitanța .-nr._/12.12.2008.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par. 1 din Tratatul de instituire a Comunitarii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Or, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008.
Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul N. este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „poluatorul plătește”, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Însă, față de împrejurarea că taxa a fost achitată de reclamant la data de 20.09.2010, compatibilitatea OUG 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, trebuie examinată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România.
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulul OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Or, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului
În raport de cele expuse, Tribunalul a constatat că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculului în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat și pe cale de consecință a admis acțiunea, a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 6276 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitată conform chitanței . 5 nr_/12.12.2008, actualizata cu dobânda legală calculată de la data plații taxei de poluare (12.12.2008) și până la până la plata efectiva a acestei sume.
În temeiul dispozițiilor art. 453 Cod proc civ, a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea cauzei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii criticate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii intimatului reclamant.
În motivare au fost învederate următoarele:
Art. 4 din Legea 554/2004 modificata prevede expres analiza pe caz a actului considerat vătămător prin nelegalitatea sa, or, în această speță, reclamantul face confuzie între nelegalitatea taxei încasate și excepția de nelegalitate a normei în temeiul căreia s-a calculat taxa pe emisiile poluante; întreaga susținere a nelegalității taxei se sprijină pe neconstituționalitatea O.U.G. nr. 50/2008. Ceea ce nu s-a reținut în cauză este faptul că prin efectul legii s-au dispus măsuri reparatorii pentru contribuabilii ce au plătit taxa în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 prevăzând un termen rezonabil în care plătitorii taxei în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 aveau posibilitatea de a beneficia de recalcularea taxei și la a li se restitui diferența rezultată.
Dincolo de noua ordine juridica impusă de dreptul comunitar european, trebuie reținut faptul că taxa colectată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este efectul solicitării intimatului reclamant de a i se individualiza suma de plată, refuzul organului fiscal de a proceda la emiterea deciziei de calcul echivalând cu abuzul în serviciu în momentul calculării taxei pe emisii poluante. La momentul plătii O.U.G. nr. 50/2008 era în vigoare și reclamantul a profitat de decizia de calcul pentru a-și înmatricula autoturismul. După ce a uzat de chitanța ce probează plata taxei, contribuabilul remarcă incompatibilitatea dreptului național cu dreptul U.E. și solicită restituirea taxei. Instanța de judecată acordă restituirea taxei fără a se discuta de actul fiscal prin care aceasta s-a stabilit, ceea ce este total greșit pentru considerentul că plata este act subsecvent emiterii deciziei, iar legalitatea deciziei nu s-a pus în discuție pentru motivul că reclamantul a renunțat la acest capăt de cerere la primul termen de judecată. În acest moment decizia de calcul produce efecte juridice, prevede o sumă ce este datorată de solicitant către beneficiarul prevăzut de lege (Administrația Fondului pentru Mediu), ca atare, rezolvarea dată de prima instanță fiind incompletă.
Cu privire la culpa procesuală și, pe cale de consecință, acordarea dobânzilor, a cheltuielilor de judecată, instituția recurentă nu poate fi făcută vinovată de faptul că, la cererea serviciului de înmatriculări auto din cadrul prefecturii județene, reclamantul a solicitat în scris calculul taxei pe care a achitat-o benevol, fără să fie somat sau pus în întârziere. Toate operațiunile criticate în cadrul acțiunii și sancționate prin hotărâre de instanța de fond (calculul taxei și încasarea la ghișeul trezoreriei) s-au desfășurat la cererea reclamantului, refuzul de a îndeplini oricare dintre acestea echivalând cu abuzul în serviciu. Obligarea instituției care a îndeplinit oficiul de individualizare și încasare a taxei la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată este ilegala pentru motivul că beneficiarul taxei este o alta instituție, dobânzile nu sunt datorate fiindcă taxa nu a fost încasată eronat ci a servit la a-l ajuta pe reclamant să își înmatriculeze autoturismul, deci nu poate fi considerat prejudiciu un fapt care a fost în fapt un beneficiu pentru intimatul reclamant. Dacă legea în temeiul căreia se pretinde la înmatriculare plata taxei speciale este considerata neconforma cu dreptul european, în culpă se află cel ce pretinde achitarea acestei taxe, nu instituția care se conformează voinței liber exprimate a contribuabilului. Puterea judecătorească trebuie să se manifeste și în raport de legile naționale, în momentul pronunțării fiind în vigoare noua reglementare privind taxa specială (O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu). Conform art. 12 din norma citată, contribuabilul român care a achitat taxa pe poluare sau de primă înmatriculare are dreptul la restituirea diferenței în condițiile expres prevăzute de această reglementare. Este evident că interesul contribuabilului a fost acela de a se dispune restituirea taxei plătite în totalitate, însă nu este legală omisiunea instanței de a dispune restituirea fară a se raporta la noul cadru legislativ în vigoare.
In drept, au fost invocate disp. art. 488 pet. 9 Cod procedura civila.
Intimatul reclamant N. G. nu a formulat întâmpinare însă la data de 26.06.2014 (și respectiv la data de 27.06.2014) a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând recursul promovat, raportat la dispozițiile art. 488 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Criticile referitoare la pretinsa confuzie între nelegalitatea taxei încasate și excepția de nelegalitate a normei și respectiv la pretinsa neconstituționalitate a disp. OUG nr. 50/2008 sunt neîntemeiate întrucât reclamantul critică legislația internă din perspectiva dreptului comunitar în contextul intrării României în Uniunea Europeană.
Așa fiind, precum și în raport de dreptul comunitar, nu poate fi reținut nici caracterul pretins reparator al Legii nr. 9/2012, care, în contextul intrării în vigoare a OUG nr. 1/2012, a instituit o reglementare în esență similară celei prevăzute anterior de OUG nr. 50/2008.
Cu privire la contextul comunitar în care a fost adoptată OUG nr. 50/2008 în temeiul căreia a fost calculată și percepută taxa pe poluare în vederea înmatriculării autoturismului reclamantului în circulație, Curtea apreciază că problema dedusă judecății constă în a lămuri, în raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin disp. OUG nr. 50/2008 (în forma în vigoare la data de 12.12.2008 – respectiv momentul perceperii taxei pe poluare ca și moment al nașterii raportului juridic de drept material fiscal) contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (fost art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincție între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece ordonanța a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, în sensul identificării intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect –„poluatorul plătește” - să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In același sens sunt și prev. art. 11 alin. 1 și 2 și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Argumentul în sensul că hotărârea preliminară CJUE în baza art. 267 TFUE ar fi obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială este neîntemeiat de moment ce obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
În raport de acestea, este vădit nefondat punctul de vedere al recurentei în sensul că nicio lege în vigoare nu ar acorda competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale, atribuție ce ar reveni exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale.
Reținând, în consecință, faptul că scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, Curtea observă că paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate și cele provenind de pe piața internă, de natură similară.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sub aspectul compatibilității cu art. 90 paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă de poluare se percepe, însă, pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În acest sens, in jurisprudența referitoare la art. 90 din T.C.E., Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate (hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Reglementarea fiscală internă incidentă în cauză îndeplinește toate cele trei criterii menționate mai sus.
Mai întâi, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România (“produsele importate”) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (“produsele naționale”), numai primele fiind supuse taxei de poluare cu ocazia înmatriculării în România.
Apoi, există un „raport de concurență” între produsele importate și produsele naționale. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat într-un alt stat membru (așa cum este cazul în speță), fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
În fine, taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucât, din moment ce este datorată doar pentru “produsele importate”, iar nu și pentru “produsele naționale”, este evident faptul că obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. În aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată din cauza existenței taxei, el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
În concluzie, taxa de poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre U.E. în competiția cu produsele similare autohtone.
De altfel, prin hotărârea preliminară pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială (incidentă în speța de față, de altfel), a fost declarată indirect discriminatorie și deci contrară prevederilor art. 110 T.F.U.E., în măsura în care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar în cursul prezentei proceduri, prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, analizând variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010 (perioada relevantă în speță), că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin urmare, suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, nu pot fi primite alegațiile recurentei pârâte în sensul că taxa pe poluare a fost calculată la cererea intimatului reclamant iar ulterior înmatriculării autoturismului acesta înțelege să invoce incompatibilitatea dreptului național cu dreptul comunitar și solicită restituirea taxei.
În raport de criticile astfel formulate, nu ar putea fi primită susținerea în esență referitoare la caracterul voluntar al plății taxei, de moment ce calcularea și achitarea taxei au fost impuse reclamantului în vederea obținerii înmatriculării, fiind firească conduita sa de a solicita ulterior restituirea taxei pe care consideră că a achitat-o nejustificat.
Cu privire la neanalizarea în prealabil de către instanță a actului fiscal prin care taxa a fost stabilită, nici această susținere nu poate fi primită întrucât decizia de calcul al taxei pe poluare nu este un astfel de act, apt a produce efecte prin el însuși, de a deveni titlu executoriu, constituind numai un înscris ce cuprinde un mod de calcul al taxei după un anumit algoritm.
Soluția de obligare a pârâtei la plata dobânzilor aferente debitului principal este de asemenea legală și temeinică, în raport de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea sa de o sumă achitată cu încălcarea dreptului Uniunii.
De altfel, aceeași optică este promovată și de Curtea de la Luxemburg care statuează principiile proporționalității, echivalenței și efectivității remediilor prin Hotărârea pronunțată în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, prin care s-a statuat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”.
În sfârșit, soluția primei instanțe este de asemenea legală și în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect constatându-se că acestei părți îi revine culpa procesuală în sensul disp. art. 453 C.pr.civ., demersul judiciar al reclamantului fiind necesar, consecință a conduitei pârâtei, și întemeiat, fiind admisă acțiunea pe fondul pretențiilor formulate.
Referitor la necesitatea de a se avea în vedere legislația națională în vigoare la momentul pronunțării, OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, aceasta este vădit nefondată deoarece actul normativ reprezentând dreptul material incident speței este cel în vigoare la data nașterii dreptului dedus judecății și în baza căruia s-a născut conflictul între părți, iar nu actul normativ adoptat ulterior, în vigoare la data judecării cauzei.
Astfel fiind, OUG nr. 9/2013 nu era în vigoare la momentul emiterii deciziei de calcul și nici la momentul achitării taxei pe poluare, neputând fi avut în vedere la soluționarea prezentului litigiu, decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile.
Nici acest motiv de recurs nu este deci reținut de instanța de control judiciar.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 496 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește cererea intimatului reclamant de obligare a recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată față de inexistența de dovezi la dosar din care să rezulte efectuarea de astfel de cheltuieli.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN cu sediul în A., ., jud. Teleorman împotriva Sentinței civile nr. 143/26.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant N. G. cu domiciliul ales la C.. av. L. F. – A., ., ., . și intimatul pârât M. M. ȘI PADURILOR PRIN ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A nr. 294, sector 6, ca nefondat.
Respinge cererea intimatului-reclamant de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor dec judecată ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP
5 ex. – 17.07.2014
Tribunalul Teleorman – Secția C.
Jud. fond - T. I.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5594/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 2511/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
