Pretentii. Decizia nr. 2939/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2939/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 35/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2939
Ședința publică din data de 10 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât S. F. MUNICIPAL T. M. reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 417/14.03.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ F., Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. S., cu domiciliul în ., având ca obiect „pretenții restituire taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la al doilea termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-prin încheierea de ședință de la termenul de judecată anterior Curtea a pus în vedere intimatului-reclamant să depună la dosarul cauzei dovada înmatriculării anterioare a autovehicului într-un alt stat membru UE, obligație îndeplinită la data de 26.03.2014, prin C. Registratură (filele 15-21 dosar);
-în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Prin sentinta civila nr.417/14.03.2013 pronuntata de Tribunalul Teleorman a fost admisa acțiunea formulată de reclamantul G. S. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. M., dispunandu-se obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 2.230 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța . nr._/12.11.2008.
Pentru a pronunta aceasta solutie ,tribunalul a retinut ca suma a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost achitată de reclamant ,conform chitanței existentă la dosarul cauzei emisă de Trezoreria Municipiului T. M., dată la care dispozițiile art. 214¹-214³ din Legea 571/2003 nu mai erau în vigoare, ca urmare a abrogării lor prin OUG nr. 50/2008.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate, deoarece în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului dreptului comunitar conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Pe de altă parte, în ceea ce privește legalitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acestea contravin prevederilor art. 110, paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre ale Uniunii Europene, intre care si România, să instituie taxe contrare principiilor tratatului: „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, ori în cauza de față, s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, această împrejurare rezultând din constituția României, art. 148, al 2, potrivit cărora, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europeana, a statuat aceeași împrejurare.
Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ce a stat la baza deciziei contestate implica o discriminare între mașini identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, neținând cont de jurisprudența Curții Europene, întrucât, prin aceasta ordonanța se încalcă principiul interzicerii taxelor cu efect echivalent, încălcându-se astfel art. 23 și art. 25 din tratatul Comunității Europene.
O taxa, pentru a fi legala, trebuie conceputa astfel încât sa excludă discriminarea, iar produsele importate nu trebuie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale. Daca nu se respecta acest principiu prin noua taxa, se încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Noua taxă introdusă prin Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă doar de autoturismele înmatriculate în România după data de 01.07.2008, deși este evident că poluează în aceeași măsură și autoturismele înmatriculate anterior acestei date.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v.Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Pe de altă parte, în condițiile în care această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, deși este evident că și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, Tribunalul constată că față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
În consecință, constatând că taxa de poluare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor .
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembrug prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C – 367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV s.a., c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În raport de cele expuse, instanța apreciază acțiunea întemeiată, motiv pentru care se va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. M. să restituie reclamantului suma de 2.230 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța . nr._/12.11.2008.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
De altfel, această problemă a fost tranșată de Înalta Curte de Casație prin decizia nr. 24/2011 prin care s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Impotriva sentintei tribunalului a declarat recurs parata AFP T. M. ,prin DGFP Teleorman,in temeiul art.304 pct.9 c.proc.civ.,pentru urmatoarele:
1.Prin întâmpinarea depusa la Tribunalul Teleorman,recurenta –parata a invocat exceptia tardivitatii motivata de faptul ca in cauza reclamantul solicita in baza Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, restituirea sumei de 2230 lei, reprezentand taxa de poluare calculata conform Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule.
Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, " înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, evocat, în tot sau in parte, a acestuia."
In aceasta cauza, reclamantul, nu face dovada prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca a indeplinit procedura prealabila in termenul legal.
Indeplinirea procedurii prealabile in termenul legal, prevazuta de art. 7 alin.(1) din Legea nr. 554, privind Contenciosul administrativ, este reglementata ca o conditie de exercitare a dreptului de actiune, iar neindeplinirea acestei conditii in termenul legal, este sanctionata cu decaderea din termenul in care se inregistreaza actiunea.
2. In mod, eronat instanta de fond a admis actiunea intimatului reclamant, obligand paratele la restituirea sumei de 2230 lei, platita cu titlu de taxa de poluare, considerand ca taxa platita este una interzisa de dispozitiile art. 110 din Tratatul CE.
Mai mult decat atat, obligarea recurentei parate la restituirea taxei de poluare, este nelegala, atata timp cat intimatul reclamant nu a contestat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule.
In aceasta cauza nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art. 110 din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Pentru a se conforma acestor cerinte, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
In aceasta cauza, in mod gresit, instanta de fond a admis cererea intimatului reclamant, obligand paratele la restituirea sumei de 6712 lei, achitata cu titlu de taxa de poluare, intrucat aceasta nu s-a aflat in niciuna dintre situatiile expres si limitativ prevazute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, privind restituirea taxei de poluare.
Prin instituirea taxei de poluare, prevazuta de OUG Nr. 50/2008, nu sunt incalcate prevederile art. 110 din Tratatul Comunitatilor Europene ( modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene), aceasta neputand fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protectiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
De asemenea, instanta a retinut in mod gresit ca aceasta discriminare, a fost introdusa, de catre legiuitor, cu intentia de protejare a industriei interne, deoarece taxa d poluare, se aplica tuturor autovehiculelor, indiferent de tara de proveniența, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
3. In mod gresit instanta de fond nu s-a pronuntat pe cererea privind introducerea in cauza de chemat in garantie a Ministerul Mediului si Padurilor - Administratiei Fondului de Mediu, cu sediul in Splaiul Independentei, nr. 294, corp A, sector 6, Bucuresti, intrucat taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este incasata sj administrata de Administatia Fondului de Mediu.
Art. 1 din OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, "stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru auto vehicule, denumita in continuare taxa, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestioneaza de Administratia fondului pentru Mediu. Din sumele colectate potrivit prezentei ordonante de urgenta se finanteaza programe si proiecte pentru protectia mediului".
DGFP Teleorman nu face decat oficiul de incasare a sumelor, deoarece Administatia Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmeaza a se restitui din contul Administatiei Fondului de Mediu ce este deschis la unitatile de Trezorerie din cadrul DGFP.
Prin urmare, Administatia Fondului de Mediu trebuie conform legii sa stea in instanta in calitate de chemat in garantie.
Analizand recursul prin prisma motivelor formulate ,Curtea retine urmatoarele:
1.Referirile recurentei la dispozitiile art.7 din Legea 554/2004 ,privind indeplinirea procedurii prealabile in termenul legal, sunt straine cauzei deduse judecatii.
Reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art.117 alin.1 lit.d din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, solicitand instantei cenzurarea refuzului paratei de a-i restitui suma achitata cu titlu de taxata de poluare, motivul invocat fiind acela al neconformitatii taxei cu dispozitiile dreptului unional.
Referitor la faptul necontestarii deciziei de calcul a taxei de poluare,cu consecinta inadmisibilitatii cererii avand ca obiect restituirea taxei de poluare,Curtea subliniaza ca procedura prealabila - reglementata de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală,iar nu de art.7 din Legea 554/2004 - este obligatorie numai pentru ipoteza anularii deciziei de calcul a taxei de poluare ,nu si pentru cererea de restituire întemeiata pe dispozitiile art.117 alin.1 lit.d C.proc.fisc.
O asemenea concluzie se impune in conditiile in care jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În acest sens ,s-a decis și de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie ,care ,prin decizia nr.24/14.11.2011 pronuntata în recursul in interesul legii ,a statuat ca procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În esenta ,s-a retinut ca parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene. Această a doua problemă ridicată prin recursurile în interesul legii a fost generată tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar și de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuărilor Curții de Justitie a Uniunii Europene.
2. Trecând la analiza de fond a neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța consideră că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind ,Curtea constata ca ,in mod judicios ,instanta de fond a dispus restituirea catre reclamant a taxei de poluare achitată de catre acesta.
3. Cat priveste critica recurentei referitor la faptul neintroducerii in cauza a AFM ,in calitate de chemat in garantie ,Curtea o apreciaza ca intemeiata.
Din actele dosarului ,rezulta ca pârâta a solicitat introducerea in cauza a Administratiei Fondului pentru Mediu,in calitate de chemat in garantie, iar in sedinta publica din data de 14.03.2013, instanta de fond a apreciat aceasta cerere ca neintemeiata si a respins-o ca atare ,fara sa fi prezentat vreun argument in sustinerea solutiei pronuntate.
Evident,trimiterea generica la dispozitiile art.61 C.proc.civ, nu este de natura a suplini exigenta motivarii ,cat timp nu se regăsește absolut nicio referire la situația concretă din speță, iar instanta de control judiciar se afla in imposibilitate de a verifica rationamentul judecatorului care a condus la solutia anterior mentionata.Aceasta cu atat mai mult cu cat dispoz.art.61 se refera la termenul in care poate fi depusa cererea de chemare in garantie ,iar o eventuala nerespectare a termenelor ar fi fost de natura a atrage tardivitatea formularii cererii ,iar nu respingerea ca neintemeiata ,cum s-a intamplat in cauza.
Potrivit art.304 pct.7 Cod procedură civilă, este motiv de recurs atunci când hotărârea atacată „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Retinand in speta incidenta acestui motiv de recurs ,Curtea va dispune casarea partiala a sentintei recurate ,in privinta solutiei date cererii de chemare in garantie, si ,in temeiul art.312 alin.5 C.proc.civ ,va dispune disjungerea cererii de chemare in garantie si trimiterea spre rejudecare aceleiasi instante ,urmand a mentine dispozitiile sentinte privind solutionarea cererii principale. In rejudecare ,instanta de fond va dispune citarea chematei in garantie Administratia Fondului de Mediu si comunicarea cererii de chemare in garantie catre aceasta ,in conformitate cu dispoz.art.62 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S. F. MUNICIPAL T. M. reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 417/14.03.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ F., Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. S., cu domiciliul în ., având ca obiect „pretenții restituire taxa de poluare”.
Casează în parte sentința recurată, în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție, pe care o disjunge și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe.
Menține dispozițiile sentinței privind soluționarea cererii principale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. B.L.P./2 ex.
Jud. fond N. M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 7283/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 565/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
