Pretentii. Decizia nr. 6604/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6604/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 47951/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.6604
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M.-C. I.
JUDECĂTOR A. J.
JUDECĂTOR I. R.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1259/21.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul reclamant N. M. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „pretenții-restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant N. M. I. prin avocat M. V. în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimații au fost citați cu un exemplar al motivelor de recurs.
Interpelat, apărătorul intimatului reclamant învederează că nu mai sunt alte cereri sau probe de formulat.
Curtea, după deliberare, încuviințează probele administrate în cauză ca fiind utile, pertinente și concludente cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea inregistrata sub nr._, pentru motivele de fapt si de drept expuse in cuprinsul acestei cereri (file 2-4), reclamantul N. M. I., in contradictoriu cu ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCURESTI (denumita in continuare parata 1) si ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU (denumita in continuare, parata 2), a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna:
1) obligarea paratelor la restituirea sumei de 7.701 lei incasata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;
2) obligarea paratelor la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta sumei anterior mentionate, calculata de la data platii taxei si pana la data restituirii efective;
3) obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus inscrisuri.
Paratele, legal citate, nu s-au infatisat si nu au depus intampinare.
La solicitarea instantei, conform pevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, parata 1 a comunicat intreaga documentatie care a stat la baza emiterii Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/25.04.2012.
La termenul din data de 21.02.2014, instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei 2.
Analizand actele si lucrarile cauzei, Tribunalul a retinut urmatoarele:
I. In fapt
1. La data de 21.06.2011, reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul folosit marca BMW, inmatriculat pentru prima data in Republica Italiana, in data de 18.09.1996.
2. La data de 25.04.2012, reclamantul a depus la registratura paratei 1 o cerere prin care a solicitat calcularea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevazuta de Legea nr. 9/2012 pentru autovehiculul cumparat, iar parata a emis, la aceeasi data, Decizia nr._, prin care a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a sumei de 7.701 lei, cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 8).
3. La data de 02.05.2012, reclamantul a achitat la unitatea de trezorerie din cadrul paratei 1 suma reprezentand taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 6).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 rap. la art. 2 lit. e) si art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, si anume in competenta organului fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentia concreta principala a acesteia vizeaza un act administrativ asimilat (un pretins refuz nejustificat de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule).
Apoi, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul administrativ al sectorului 3 al municipiului Bucuresti, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul principal al cererii de chemare in judecata, intra in atributiile paratei 1.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata 1 din prezenta cauza.
Pentru aceste motive, in solutionarea exceptiilor analizate, instanta urmeaza a dispune:
- respingerea exceptiei lipsei calitatatii procesuale pasive invocata de parata 1;
- admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei 2, invocata din oficiu, si, in consecinta, respingerea cererii in ceea ce o priveste pe aceasta parata ca fiind formulata impotriva unei entitati administrative fara calitate procesuala pasiva.
2) Cu privire la fondul cauzei
Cu titlu preliminar, avand in vedere ca raporturile juridice de drept material fiscal s-au nascut la data perceperii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule in discutie de catre parata, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele in vigoare la aceste moment.
Taxa in discutie, denumita anterior „taxa pe poluare” a fost introdusa prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificari prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 si O.U.G. nr. 118/2010.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogata prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data emiterii deciziei mentionate la pct. I.2 de mai sus, respectiv la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei mentionata la pct. I.4 de mai sus.
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 din Legea nr. 9/2012 nu face distinctie, sub aspectul existentei obligatiei de plata a taxei, între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele rulate.
Chiar asa fiind, ca urmare a intrarii in vigoare a prevederilor legale redate la pct. II.3 de mai sus, incepand cu data de 31.01.2012 si pana la data de 01.01.2013, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus.
Obligatia instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând efectele conjugate ale Legii nr. 9/2012 si O.U.G. nr. 1/2012, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că, in perioada 31.01._13, pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule rulate deja înmatriculate în România.
Prin urmare, legislatia nationala, in forma activa la data perceperii taxei in discutie, este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Republica Italiana), favorizând astfel vânzarea autoturismelor rulate deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele rulate inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Republica Italiana) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele rulate deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism rulate deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism rulate deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme rulate deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul O.U.G. nr. 1/2012 este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism rulat deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin hotararea pronuntata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. Romaniei, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza importul de vehicule de ocazie, fara insa a descuraja cumpararea de vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura pe piata nationala.
Prin aceasta hotarare Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca o reglementare nationala care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie (i) sa nu depaseasca valoarea reziduala a aceleiasi taxe incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similare; si (ii) sa nu aiba o valoare atat de mare, astfel incat, raportat la reglementarile anterioare reglementarii evaluate in dosar descurajeaza importurile fara a descuraja si achizitiile de vehicule de ocazie deja existente pe piata nationala.
De asemenea, in hotararea pronuntata in Cauza C-263/10 N./Directia Generala a Finantelor Publice Gorj, Administratia Finantelor Publice Targu Carbunesti, Administratia F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportandu-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si acceasi uzura de pe piata nationala.”
Interpretarea data de instanta europeana reglementarilor Uniunii Europene, asadar Tratatului de Functionare a Uniunii Europene face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instante si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autoritatilor administrative aceleasi puteri si obligatii pe care le acorda instantelor nationale, autoritatile administrative fiind obligate sa cunoasca si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
In raport de considerentele mai sus expuse, decizia emisa de parata 1, mentionata la pct. I.2 de mai sus, este nelegala, astfel ca suma echivalenta taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule contrara dreptului comunitar a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.
In consecinta, refuzul paratei de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea aceastei sume are caracter nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Asa fiind, vazand si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta va admite in parte cererea introductiva, urmand a dispune obligarea paratei la restituirea catre reclamant a sumei de 7.701 lei incasata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Apoi, obligatia de plata a dobanzii legale se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Asa cum am mai aratat, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Imprejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acesteia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, parata 1 trebuie obligata si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal.
Cu privire la punctul de plecare in calcularea dobanzii, prin decizia preliminara pronuntata in cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu), C.J.U.E. a statuat că: „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Prin aceasta decizie este desființata cu efect ex tunc prevederea internă și se statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Asa fiind, parata 1 va fi obligata la plata dobanzii legale in materie fiscala calculata cu incepere din ziua platii taxei si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
In fine, fata de prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanta va dispune obligarea paratei la plata sumei de 739,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, precum si onorariul avocatial partial – file 15 si 22), catre reclamant.
In ceea ce priveste onorariul avocatial, instanta a facut aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., reducand suma platita de reclamant si pretinsa, cu acest titlu (1.000 lei), apreciind ca aceasta suma este nepotrivit de mare in raport de munca indeplinita de avocat (prin prisma dificultatii relativ reduse a problemelor de fapt si de drept ridicate in cauza) si de miza procesului (valoarea obiectului pricinii).
In sensul existentei unei asemenea prerogative a judecatorului este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, potrivit careia cheltuielile de judecata (in care sunt cuprinse si onorariile avocatiale) urmeaza a fi recuperate numai in masura in care sumele solicitate constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real facute, in limita unui cuantum rezonabil (Cauza C. contra Romaniei, Hotararea din 26 mai 2005).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii-art. 304 Cod procedură civilă. De asemenea solicită a se avea în vedere că în mod nelegal instanța a respins excepția calității procesuale pasive a Administrației sector 3 a Finanțelor Publice.
Astfel potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea 9/2012, respectiv art. 4 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscală prevede în mod expres palta taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima dată în România, rezultă că această taxă este legal datorată.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii de la data plății și până la momentul restituirii solicită a se avea în vedere că reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu și nici nu face dovada că această taxă de poluare a fost achitată către bugetul de stat. De asemenea reclamantul nu a solicitat, în prealabil, prin cererea de restituire plata dobânzii conform art.124 Cod procedură civilă, astfel că acesta nu poate solicita pe calea acțiunii directe, la instanță plata dobânzii legale aferente sumei achitate.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea a respins recursul formulat de recurenta pârâtă pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 21.06.2011, reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul folosit marca BMW, inmatriculat pentru prima data in Republica Italiana, in data de 18.09.1996. La data de 25.04.2012, reclamantul a depus la registratura paratei 1 o cerere prin care a solicitat calcularea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevazuta de Legea nr. 9/2012 pentru autovehiculul cumparat, iar parata a emis, la aceeasi data, Decizia nr._, prin care a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a sumei de 7.701 lei, cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 8).
Curtea consideră că important este de reținut că taxa specială nu era percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, potrivit art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. Prin aceste dispoziții legale Comunitatea Europeană statuează unul dintre principiile fundamentale de funcționare a acesteia, și anume libertatea de circulație a mărfurilor. Tocmai pentru respectarea acestui principiu prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, R..p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, R..p.I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C-290/05 și C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 399). Potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Mai mult decât atât, Curtea a statuat deja că art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi ., punctul 45). Potrivit hotărârii CJCE în cauza T. (C 402/09), cu referire la viziunea Curții asupra acestui gen de taxe, "rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008" (paragraf 47), "cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre" (paragraf 58). În cauza N. Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine precizat în par. 32 din hotărârea N. (hotărârea din 7 iulie 2011): “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .“. a. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst]. În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20]; b. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18]. Conform Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Conform Deciziei CJUE în cazul C-565/2011, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C 397/98 și C 410/98, R.., p. I 1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C 446/04, R.., p. I_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C 113/10, C 147/10 și C 234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată). În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere. În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). Trebuie să se constate că un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
În plus, CJUE a arătat în cauzele C-97/13 și C-241/13 C. și C. că „Uniunea (art. 110 TFUE) se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale (Legea nr. 9/2012 în forma inițială, OUG nr. 1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Văzând disp. art. 305 cpciv., art. 312-316 cpciv., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1259/21.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul reclamant N. M. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. A. J. I. R.
GREFIER, D. Ș.
Jud fond TB2
A. C.
Red.M.C.I
Dact.D.Ș/2 ex
| ← Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 8964/2014.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 7283/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
