Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 8964/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 8964/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 22186/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8964
Ședința publică de la 02.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C. M.
JUDECĂTOR - P. C.
JUDECĂTOR - G. I. C.
GREFIER - S. N. GRAȚIELA
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți G. D. M. și G. M. împotriva încheierii pronunțate la 12.05.2014 precum și a încheierii de ședință din 05.05.2014 ale Tribunalului București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, din dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M., G. G. D., C. L. AL S. 1 BUCUREȘTI, P. M. BUCUREȘTI și P. S. 1 BUCUREȘTI, având ca obiect „excepție de nelegalitate act administrativ”.
Dezbaterile pe fondul cererilor de recurs au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2014, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 02.12.2014 – data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin incheierea din 12.05.2014 pronuntata in dosarul nr._ al Tribunalului Bucuresti Sectia a II-a C. Adminstrativ si Fiscal s-a admis exceptia inadmisibilitatii exceptiei de nelegalitate si a fost respinsa ca inadmisibila exceptia de nelegalitate invocate de reclamantii G. D. M. și G. M. .
Totodata s-a dispus inaintarea dosarului catre Judecatoria S. 1 bucuresti in vederea continuarii judecatii si au fot obligati reclamantii la plata sumei de 1000 lei catre paratul G. GHILA D. cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca prin Decizia nr 799/12.11.1975, emisa de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului1, cota indiviză de 71 mp teren situat în București ., a trecut în proprietatea statului. Ulterior, prin Ordinului Prefectului nr 55/08.04.1996, s-a atribuit în favoarea lui G. G. D. și G. B. C., dreptul de proprietate asupra suprafeței de 71 mp.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în cazul in care exceptia de nelegalitate vizeaza un act administrativ individual unilateral emis anterior intrarii in vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmeaza a fi analizate prin raportare la dispozitiile legale in vigoare la momentul actului administrativ.
Prin urmare, constatand ca actele administrative contestate sunt acte adminsitrativ emise anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 554/2004, lege invocata ca si temei de drept de catre reclamant in sustinerea exceptiei de nelegalitate invoate, instant de fond a retinut ca fata de dispozitiile legale mentionate mai sus, exceptia de nelegalitate invocata nu poate fi analizata prin prisma textului legal invederat, respectiv art. 4 din Lg. nr.554/2004.
Prin consecintele juridice pe care le produce admiterea unei exceptii de nelegalitate asupra litigiului in cadrul caruia a fost invocata si mai cu seama prin posibilitatea invocarii exceptiei fara limita in timp, chiar cu privire la actele administrative unilaterale individuale emise anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intra in coliziune cu principiul securitatii raportuirllor juridice.
Cu privire la cheltuielile de judecata a retinut prevederile art. 453 cod procedura civila.
Impotriva acestei incheieri au declarat recurs reclamantii, ca si impotriva incheierii din 5.05.2014 prin care s-a respins cererea acestora de efectuare a unei expertize tehnice.
Recurentii au solicitat casarea incheiereii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la TMB sau admiterea recursului, casarea in tot a incheierii si admiterea exceptiei de nelegalitate.
In drept, au invocate dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 si 3041 cod procedura civila si art. 4 din legea nr. 554/2004.
Au sustinut ca au invocate exceptia de nelegalitate a doua acte administrative si considera ca situatia juridical se impune a fi clarificata pe taramul dreptului administrativ.
In continuare recurentii au invocate motive ce tin de fondul cauzei si care nu au relevanta fata de dispozitiile incheierii recurate.
Au considerat incheierea netemeinica si nelegala.
Au sustinut ca prinicipiul securitatii raporturilor juridice a fost gresit invoat de instanta pentru a nu mai analiza legalitatea modului de aplicare al legii nr. 58/1974 si modului de consituire a dreptului de proproietate in baza legii nr. 18/1991.
Consideră nefondată susținerea instanței că ar fi solicitat ca excepția de nelegalitate să fie analizata strict prin prisma art . 4 din legea 554/2004 .Acest articol face trimitere clara la dispozițiile legale in vigoare la momentul emiterii actelor administrative.
Trebuiau avute in vedere legile nr. 58/1974 si 18/1991.
Au sutinut ca exceptia este admisibila pentru faptul ca art. 4 din legea nr. 554/2004 prevede ca exceptia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual poate fi invocata indiferent de data emiterii acestuia.
Totodată invocarea de către instanta a principiului securității raporturilor juridice pentru susținerea inadmisibilității excepției de nelegalitate este nefondată si pare o problema de constitutionalitate deja tranșată de Curtea Constitutionala prin decizia nr. 330/2001 si decizia 458/2003 in care Curtea a stabilit că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născuta anterior și nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare ".
Instanța nu a motivat de ce acest principiu conduce la inadmisibilitate si nu a descris asa zisele consecințe juridice pe care le-ar produce admiterea unei excepții de nelegalitate.
Nu trebuie confundate conditiile de admisibile cu admiterea su respingerea exceptiei.
In opinia reclamantilor chiar daca actele sunt emise anterior legii 554/2004 nu este un motiv sa fie întemeiată excepția inadmisibilității . Excepția de nelegalitate de vreme ce este un mijloc de aparare, o forma procedurală incidență (corect invocat doar în anumite condiții cumulative), nu poate avea efecte decât între părțile acelui litigiu si nu conduce automat la desființarea actelor administrative atacate.
In mod netemeinic a fost respinsa si proba cu expertiza necesara pentru solutionarea pe fond a exceptiei.
Au invocat si incalcarea dreptului la un proces echitabil, precum si prinicipiu potrivit caruia eroarea de calcul nu creeaza drept.
La 13.10.2014 intimatii G. Ghila D. si B. M. au depus intampinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neintemeiat si nefundat si obligarea recurentilor la plata cheltuielilor de judecata.
La 20.11.2014 au depus intampinare si intimatii P. S. 1 si CL SECTOR 1 care au solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
Recurentii au depus concluzii scrise.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul reclamantului este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Recurentii au invocat exceptia de nelegalitate a doua acte administrative emise in anii 1975 si respectiv 1996.
Prin urmare niciunul dintre cele doua acte administrative nu era in fiinta la data intrarii in vigoare a legii nr. 554/2004.
Potrivit art. 4 al. 2 din legea sus indicata (forma in vigoare la momentul introducerii actiunii, deoarece in prezent o asemenea exceptie nici nu mai este de competenta instantei de contencios administrativ) „in cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Prin urmare in mod corect instanta de fond a retinut ca exceptia este inadmisibila deoarece la momentul emiterii actelor nu era in vigoare legea contenciosului administrativ, legea nr. 554/2004, asa incat nici exceptia de nelegalitate a celor doua acte nu poate fi analizata de instanta de contencios si nici pe calea exceptiei de nelegalitate prevazute de aceasta lege.
De asemenea nelegalitatea nu poate fi raportata nici la dispozitiile art. 1 din legea nr. 554/2004.
Referitor la prinicipiul securitatii raporturilor juridice se retine ca acest principiu a fost corect invocat de instanta de fond si dispozitiile art. 4 al. 2 din legea nr. 554/2004 nu sunt decat o aplicatie a acestui principiu care inlatura de la aplicare dispozitiile unei legi noi la acte si situatii juridice create sub imperiul unor alte acte normative.
Nici respingerea unei probe care in situatia data era inutila si neconcludenta si nici respingerea unei aparari cum este aceea a exceptiei de nelegalitate nu incalca dreptul reclamantilor la un proces echitabil, acestia avand la dispozitie alte cereri si alte probe in dosarul de fond pentru rezolvarea situatiei deduse judecatii.
Daca s-ar admite aplicabilitatea legii nr. 554/2004 in situatia contestarii unor acte administrative emise in 1975 si respectiv 1996 s-ar aplica retroactiv aceasta lege, aspect care incalca in mod flagrant principiul securitatii raporturilor juridice.
Sentinta atacata a fost data cu aplicarea si interpretarea corecta a legii si a fost motivata, necuprinzand motive straine de natura pricinii ori contradictorii.
Prin urmare, in baza celor retinute mai sus se constata nefondat recursul reclamantului si in baza art. 4 al. 2 din legea nr. 554/2004 si 299 si urmatoarele, 304 pct. 7 si 9 si 3041 cod procedura civila (1865) il va resinge ca atare.
In baza art. 274 din acelasi cod va obliga recurentii la plata catre intimații-pârâți B. M. și G. G. D. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, conform chitantei depuse la 24.11.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți G. D. M. și G. M. împotriva încheierii pronunțate la 12.05.2014 precum și a încheierii de ședință din 05.05.2014 ale Tribunalului București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, din dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M., G. G. D., C. L. AL S. 1 BUCUREȘTI, P. M. BUCUREȘTI și P. S. 1 BUCUREȘTI, ca nefondat.
Obligă recurenții la plata către intimații-pârâți B. M. și G. G. D. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. C. P. I. C. G.
GREFIER
N. GRAȚIELA S.
Red.jud.C.P./2 ex.
Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – C. A. B.
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3184/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 6604/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|