Obligaţia de a face. Decizia nr. 7283/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7283/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 4213/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7283
Ședința publică din data de 09 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1818/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D., având ca obiect „obligația de a face - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul-reclamant nu a îndeplinit obligațiile puse în vedre prin citația emisă pentru acest termen de judecată și că prin motivele de recurs recurenta-pârâtă a solicitat judecare cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, invocă inadmisibilitatea acțiunii ca motiv de ordine publică și, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CERERILE
Prin cererea introdusă pe rolul Judecatoriei Sector 3 la data de 25.09.2012, reclamantul S. D. a chemat în judecată pe pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI – ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI SECTOR 3, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 4920 lei cu titlu de taxă de poluare la bugetul de stat la data de 16.08.2001, cu dobânda până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 10.01.2013 parata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei, aratand ca cererea petentului se incadreaza in dispozitiile art.1 al.1 din Lg.554/2004, competent pentru solutionarea litigiului fiind Tribunalul –sectia de C. Administrativ.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu privire la exceptia invocata, instanta a retinut urmatoarele:
Astfel cum rezulta din cuprinsul cererii de chemare in judecata, reclamanta solicita restituirea taxei de poluare pe care pretinde ca a platit-o la data de 16.08.2001 . Totodata, din cererea formulata la dosar de catre reclamant rezulta ca suma solicitata a fost perceputa in temeiul OUG 50/2008, abrogate de art.214 din Codul Fiscal. Prin urmare, este fara echivoc faptul ca suma care formeaza obiectul prezentei actiuni reprezinta o taxa perceputa de stat si reglementata de legislatia fiscala.
Pentru aceste considerente, in raport de obiectul cauzei, prin sentinta civila nr. 196/10.01.2013 a Judecatoriei sector 43 Bucuresti instanta a apreciat ca este competent material sa solutioneze prezenta cauza Tribunalul Bucuresti – Sectia de C. Administrativ si Fiscal, motiv pentru care a admite exceptia invocata si a declinat competenta de solutionare a cauzei la aceasta instanta, cauza fiind inregistrata sub nr. _ /CA/2013.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.1818/11.03.2014, tribunalul a admis actiunea, a obliga parata sa restituie reclamantului taxa pentru emisiile poluante in cuantum de 4.920,00 lei, actualizata cu dobanda fiscala de la data platii, 16.08.2012, pana la data restituirii efective, a obligat parata la plata catre reclamanta cheltuielilor de judecata in cuantum de 39,3 lei reprezentand taxe timbru.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
In motivarea actiunii, arata reclamantul ca a cumparat autoturismul in litigiu, marca Volkswagen Passat de la firma A. Koman Import-Export, in schimbul sumei de 3800 euro,, acesta fiind inmatriculat pentru prima data in Germania, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania a achitat taxa pentru emisiile poluante in cuantum de 4.920,00 lei.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciaza reclamantul că taxa pentru emisiile poluante este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
In esenta, mentioneaza ca acesta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar, de la 1.01.2007, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, ceea ce demonstreaza ca se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale la import.
In drept, invoca disp. art. 90 din TCEE, art. 148 din Constitutia Romaniei, OUG 50/2008, art. 7 din legea 554/2004, art. 1082 si 1084 Cod civil.
In dovedire a atasat inscrisuri doveditoare privind plata taxei si provenienta autovehiculului.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, nu a depus întâmpinare in reprezentarea pârâtei AFP Sector 3.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Problema de drept dedusa judecatii vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 si Legii 9/2012 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza inscrisurilor administrate in cauza, tribunalul constata că refuzul paratei de restituire a taxei pentru emisiile poluante are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008 si Legea 9/2012, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române. Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Indiferent de denumirea diferita consacrata in cele trei acte normative, taxa speciala la prima inmatriculare, taxa de poluare si ulterior, taxa pentru emisiile poluante, ratiunea impunerii a fost aceeasi, dar si efectul produs prin percepere.
Concluzionand, tribunalul retine ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare (actualmente redenumita taxa pentru emisiile poluante) în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
In ceea ce priveste dispozitiile Legii 9/2012, tribunalul retine ca si acestea contravin dreptului comunitar, in masura in care dispozitiile art. 4 alin. 2, prevedeau ca obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, aceste dispozitii fiind, de altfel suspendateprin alineatul din Ordonanță de urgență nr. 1/2012 începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
În speta, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Germania, fiind un autoturism rulat (conform contractului atasat in traducere legalizata la fila 7 dosar Judec sector 3), in consecinta instanta constata ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa pentru emisiile poluante.
Pe cale de consecință, tribunalul consideră că sunt îndeplinite cerințele art.1 din legea nr.554/2004, republicată, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantului.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, pe fondul cauzei, instanța va admite acțiunea, va dispune obligarea paratei ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI la restituirea taxei pentru emisiile poluante in cuantum de 4.920,00 lei, actualizata cu dobanda fiscala de la data platii, 16.08.2012, pana la data restituirii efective.
Astfel, chiar daca raportul juridic dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, este unul de drept public, in speta nu sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala, in privinta momentului de la care dobanzile sunt datorate, ci dispozitiile incidente in materie civila privind dobanda aplicabila de la data platii, avand in vedere jurisprudenta CJUE in materie(cauza I.), conform careia se impune asigurarea repararii integrale a prejudiciului produs in patrimoniul contribuabilului.
In jurisprudenta sa constanta, Curtea a retinut insa faptul ca fiecare stat membru este liber sa stabilieasca conditiile de restituire a dobanzilor, in special rata si modul de calcul, sub rezerva respectarii a doua principii: principiul echivalentei ( sa nu se impuna conditii mai grele decat cele impuse pentru solicitari similare intemeiate insa pe incalcari ale dreptului intern); principiul efectivitatii (sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila si sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despagubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului).
In conformitate cu dispozitiile art. 124, art. 70 si art. 120 alin. 1 si 7 si art. 135 C. pr. Fiscala, dreptul la dobanzi se naste cu incepere din ziua urmatoare expirarii termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire a debitului principal, iar dobanzile au un cuantum diferit de cel al dobanzii legale practicate in dreptul privat.
Prin Hotararea Littlewoods Retail, Curtea a retinut ca principiul efectivitatii implica obligatia statelor de a plati dobanzi pentru indisponibilizarea sumei, or sub acest aspect, tribunalul are in vedere faptul ca indisponibilizarea sumei are loc in materia perceperii taxelor de poluare incepand din ziua perceperii taxei si se finalizeaza in ziua restituirii efective catre contribuabil. Prin urmare a suferit un prejudiciu in fiecare zi din acest interval, constand in lipsa de folosinta a sumei, astfel ca pentro o reparatie integrala se impune plata dobanzilor pentru intreg intervalul scurs intre data platii si data restituirii sumei de catre stat. In ceea ce priveste cuantumul insa, in jurisprudenta Curtii se admite ca dobanzile acordate pentru taxele percepute prin incalcarea dreptului comunitar (care sunt in cazul de fata identice cu cele acordate pentru taxele perceputa prin incalcarea dreptului intern) pot fi mai mici decat cele acordate in dreptul comun.
Astfel fiind, statul nu poate fi obligat sa acorde mai mult decat dobanda fiscala, chiar daca in alte domenii se aplica dobanda legala ce poate fi mai mare, avand in vedere natura raportului de drept public administrativ nascut intre particulare si organele fiscale. Prin urmare, dispozitiile Codului de procedura fiscala sunt aplicabile in ceea ce priveste cuantumul dobanzilor datorate, acestea fiind conforme cu prevederile de drept comunitar.
In temeiul art. 274 Cod. Proc. Civ., obliga parata la plata catre reclamanta cheltuielilor de judecata in cuantum de 39,3 lei reprezentand taxe timbru.
RECURSUL
Parata Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand ca in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
Pe fond, recurenta a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate, avand in vedere ca taxa a fost perceputa in baza unui act normativ in vigoare si care nu contravine TFUE.
Intimatul-reclamant nu a depus intampinare.
CURTEA
Instanta retine ca reclamantul nu a facut dovada ca ar fi depus o cerere scrisa prin care sa solicite paratei restituirea taxei de poluare, in conditiile art.117, lit.d C.pr.fiscala, desi a fost citat cu aceasta mentiune fata instantei de recurs.
Instantele de contencios administrativ au rolul de a verifica si cenzura activitatea autoritatilor administrative.
Or, pentru aceasta, este necesar ca autoritatile administrative sa fi fost investite anterior cu solutionarea unei cereri privitoare la un drept sau interes legitim al unei persoane.
In lipsa unei astfel de cereri, sesizarea instantei este inadmisibila, ea putand fi reiterata dupa ce autoritatii administrative i se va fi dat posibilitatea sa analizeze cererea reclamantului.
Ca atare, instanta va admite recursul paratei si va modifica sentinta, in sensul respingerii actiunii, ca inadmisibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1818/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D..
Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: AJ
Tehnored:AJ /BPB
2 ex. /
Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: B. R.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6604/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2939/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
