Pretentii. Decizia nr. 3288/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3288/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 6544/2/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 3288

Ședința publică de la 25.04.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE P. S.

JUDECĂTOR V. R. M.

JUDECĂTOR F. I.

GREFIER M. LUCREȚIA

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul - recurent – reclamant D. M. S. împotriva Deciziei civile nr. 3687 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 26.10.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 08.11.2013, din partea contestatorului, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Curtea, constatând că prin contestația în anulare, contestatorul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul contestației în anulare ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față;

La data de 01.10.2014 D. M. S. a depus contestație în anularea deciziei nr. 687/26.09.2013 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .

În motivare, a susținut contestatorul că, în mod nelegal i-a fost anulată ca netimbrată cererea de recurs promovată împotriva sentinței civile nr. 3720/03.12.2012, în condițiile în care achitase taxa judiciară de timbru pretinsă, de 4 lei, conform chitanței_/30.09.2013. Arată contestatorul că vina aparține funcționarilor poștali, ce nu i-au înmânat la timp citațiile atât în dosarul de fond, cât și în cel de recurs.

În drept, au fost invocate disp. art. 317 C. proc. civ.

Analizând decizia contestată prin prisma criticii formulate, Curtea reține următoarele:

Textul normativ indicat de contestator, art. 317 C. proc. civ., nu este incident, raportat la motivarea în fapt.

Critica acestuia se subsumează, însă, prevederilor art. 318 c. proc. civ., conform căruia ”hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (…)”, în categoria greșelilor materiale înscriindu-se neobservarea de către instanță a plății taxei judiciare de timbru.

În cauză, însă, contestația promovată nu este întemeiată, întrucât recurentul D. M. S. a fost citat în fața Curții de Apel București cu obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei încă din data de 18.02.2013 (f. 10 dosar recurs), iar acesta nu și-a îndeplinit obligația până la data de 26.09.2013, când, corect a fost anular recursul, ca netimbrat.

De altfel, Curtea constată că însăși chitanța anexată în susținerea contestației în anulare (f. 3) este datată 30.09.2013, așadar a fost plătită ulterior termenului la care s-a luat în discuție excepția netimbrării cererii de recurs.

Cum aprecierea erorii materiale despre care vorbește art. 318 C. proc. civ. se face în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă, constatând că instanța a făcut o corectă aplicare a disp. art. 20 din Legea nr. 146/1997, în lipsa dovezii privind îndeplinirea obligației de timbrare a cererii de recurs la termenul de judecată din 26.09.2013, se poate concluziona în sensul că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul - recurent – reclamant D. M. S. împotriva Deciziei civile nr. 3687 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 26.10.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P. S. V. R. M. F. I.

GREFIER

M. LUCREȚIA

Redactat/tehnoredactat – jud.R.V./ex. 2/02.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3288/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI