Obligaţia de a face. Decizia nr. 8187/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8187/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 14223/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8187
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante M. V. M. și S. LUCREȚIA A., împotriva sentinței civile nr. 4154/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, prin reprezentant legal Președinte G. B.,, având ca obiect „obligare emitere act administrativ ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele-reclamante M. V. M. și S. Lucreția A., ambele prin reprezentant convențional avocat, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/05.11.2014 depusă în ședință publică (fila 26 dosar), lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurentele-reclamante prin avocat arată că nu mai au alte cereri și excepții de formulat.
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocatul recurentelor-reclamante având cuvântul, arată că în perioada 10-14.02.2013, anterior intrării în vigoare a Noului Codului de procedură civilă, a promovat pe rolul Curții de Apel București mai multe acțiuni, care potrivit Legii 2 au fost trimise, fie administrativ, fie prin încheieri, spre soluționare la Tribunalul București-Secția IX-a. În anul 2014, s-au soluționat prin constatarea necompetenței materiale a Secției de contencios administrativ, scoaterea de pe rol și trimiterea la conducerea Tribunalului în vederea trimiterii lor la o instanță de drept civil. Ulterior, în baza unei decizii a Curții Constituționale, unele dosare au fost din nou transmise de secțiile civile spre secția de contencios administrativ. În prezenta cauză solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei Tribunalului București.
Curtea reține din actele dosarului că fondul cauzei a fost soluționat la Tribunalul București la secția de contencios administrativ.
La interpelarea instanței dacă e întemeiată acțiunea chiar în condițiile apariției Legii nr. 165/2003 și ce anume solicită, avocatul recurentelor-reclamante arată că solicită soluționarea pe fond a cauzei, obligarea pârâtei să emită decizia conform Legii nr. 165/2013 neexistând o pronunțare pe fond de către Tribunal. Mai arată că instanța de fond s-a pronunțat pe excepție doar, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei Tribunalului București la secția de contencios administrativ.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 4154/04.06.2014, Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții M. V. M. și S. Lucreția A., în contradictoriu cu pârâta C. Naționala pentru Compensarea Imobilelor.
Pentru a pronunta aceasta solutie,tribunalul a retinut ca prin dispoziția nr. 175/2.02.2012 a Primarul Mun.Bârlad,jud.V. ,s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Bârlad, ., dosarul fiind înaintat la ANRP în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Conform Legii 165/2013, în art.1 se prev. “ (1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).
(4) Punctele prevăzute la alin. (2) și (3) se valorifică potrivit prezentei legi” iar art.4 prev.: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".
La data de 20.05.2013 art. 13 si următoarele din legea 247/2005,prin care se prevede emiterea titlului de despăgubiri către beneficiarii legii 10/2010, au fost abrogate prin legea 165/2013 care prevede emiterea deciziilor de compensare.
Noua procedură a emiterii deciziilor de compensare este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea lege nr.247/2005, pe care a fost întemeiată cererea reclamanților. S-au adoptat principii diferite de evaluare și compensare și s-au prevăzut operațiuni administrative distincte.
Art.16 din legea nr.247/2005 prevedea obligația Secretariatului Comisiei Centrale de a proceda la centralizarea dosarelor în care cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care le trimitea evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar după întocmirea raportul de evaluare, C. Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Aceste dispoziții au fost abrogate prin art.50 alin.1 lit.c din legea nr.165/2013. În prezent, conform art.21 din legea nr.165/2013, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit, iar în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
În consecință, sunt aplicabile prevederile art.34 alin.2 din aceeași lege potrivit cu care dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Așadar, C. are la dispoziție un termen de 60 luni de la data înregistrării dosarului la Secretariatul CNCI, pentru soluționarea acestuia.
Or, obligația de soluționare a dosarului (care presupune analizarea, evaluarea, validarea sau invalidarea dispoziției emise urmată de emiterea deciziei de compensare) incumbă Comisiei doar după transmiterea dosarului de către entitățile învestite de lege, așa cum reiese foarte clar din dispozițiile art.21 din Legea 165/2013 care prevede că „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
Reclamantul a cerut tribunalului să constate că este îndreptățit la despăgubiri și să oblige pârâta la soluționarea dosarului și la emiterea titlului de despăgubire, etape ale procedurii prevăzute numai de legea veche, astfel că nu se poate obliga autoritatea pârâtă la îndeplinirea obligațiilor prev. de art.16 din legea nr.247/2005, cât timp acestea au fost înlăturate de legiuitor prin abrogare expresă. Tribunalul nu poate stabili în sarcina pârâtei o obligație imposibil de executat în momentul de față și care nu ar fi de nici o utilitate pentru reclamanți. Reclamanții se pot adresa în schimb instanței civile în temeiul art.35 din legea nr.165/2013 pentru obligarea autorității la finalizarea procedurii de despăgubire potrivit noilor dispoziții legale.
Prin urmare, instanța de contencios administrativ nu poate recunoaște dreptul reclamanților de a-i fi acordate despăgubiri în baza dispoziției nr. 175/2.02.2012 a Primarul Mun.Bârlad,jud.V. și nu poate pronunța o soluție prev. de art.18 din legea nr.554/2004, de obligare a autorității publice la emiterea actului administrativ solicitat – titlul de despăgubire, după efectuarea operațiunii administrative pretinse de către reclamanți – trimiterea dosarului la evaluator, iar acțiunea dedusă judecății va fi respinsă ca neîntemeiată, inclusiv cu privire la capetele de cerere accesorii privind stabilirea daunelor cominatorii ori obligarea la plata cheltuielilor de judecată, care nu ar putea fi admise decât în măsura în care se admitea cererea de obligare a autorității la emiterea actului și efectuarea operațiunii administrative.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantele M. V. M. și S. LUCREȚIA A. ,solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței de fond și trimiterea cauzei la Tribunalul București, în vederea repartizării aleatorii la o secție civilă pentru soluționarea în fond a cauzei.
În motivare,recurentele au arătat că au solicitat obligarea autorităților competente la soluționarea dosarului de daune constituit la ANRP în baza Dispoziției 175 din 01.02.2012 dată de Primarul municipiului Bârlad, județul V..
Instanța - reținând situația de fapt prezentată și dovedită de către acestea - a apreciat că sistemul de soluționare a acestor despăgubiri s-a modificat radical prin apariția prev. Legii 165/2013 - respingând, pentru acest motiv acțiunea.
Această soluția a acestui complet de judecată contravine întregii practicii adoptate în aceste dosare de către Tribunalul București Secția a II-a C.A. ,care scoate de pe rolul acestei instanțe - "pentru necompetență materială" dosarul - pe care îl trimite conducerii Tribunalului Bucuresti spre repartizare aleatorie la una din sectiile civile. Soluția acestui complet de judecată - este și mai curioasă dat fiind faptul că însăși judecătoarea indică dreptul de a se adresa instanței civile în baza art. 35 din L.165/2013 (fila 3 al. 1 sentintă).
Intimata-pârâtă CNCI a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca prematur formulată, iar în măsura în care se va trece peste această excepție invocată, ca neîntemeiată.
Analizând recursul formulat, prin prisma disp. art. 304 și art. 3041 C.pr.civ. și a motivelor invocate, Curtea retine:
I.Critica recurentelor referitoare la necompetenta materiala a Tribunalului de a solutiona cauza pendinte se gaseste de instanta de control judiciar ca nefondata.
In acest sens ,instanta retine ca cererea dedusa judecatii a fost formulata la data de 14.02.2013 si inregistrata initial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal .
Ulterior ,au intrat in vigoare Legea nr. 2 din 1 februarie 2013privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,care ,la art.X a dispus modificarea alineatul (1) al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, după cum urmeaza:
(1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București."
În conformitate cu dispozitiile art.XXIII din Legea 2/2013, (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.
F. de dispozitiile art.XXIII alin.1 ,3 si 4 ,Curtea de Apel Bucuresti a scos cauza de pe rol si a trimis-o la Tribunalul Bucuresti.
In raport de textele legale redate anterior ,vazand si obiectul cauzei deduse judecatii,Curtea constata ca nu se poate retine necompetenta sectiei de contencios administrativ a tribunalului.
Trimiterile recurentelor la practica sectiei anterior mentionate ,precum si la dispozitiile art.35 din Legea 165/2013 care stabilesc o noua competenta de solutionare a litigiilor nascute din aplicarea legii amintite ,recte sectia civila a tribunalelor, sunt irelevante in speta dedusa judecatii ,cat timp dosarul a fost inregistrat anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor Legii 165/2013 ,iar in legatura cu procesele aflate in curs de judecata legiuitorul nu a inteles sa mai instituie o norma similara celei de la art.XXIII din Legea 2/2013.
Asa fiind ,Curtea constata ca motivul de recurs invocat de catre recurente nu poate fi primit in cauza .
II.Pe de alta parte, Curtea retine că instanta de fond a fost investita cu actiunea reclamantelor privind cenzurarea refuzului paratei de a solutiona cererea acestora de despăgubiri în conformitate cu procedura administrativa reglementata la titlul VIII din Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente ,invocandu-se incalcarea dreptului la un proces echitabil, prin nerespectarea termenului rezonabil .
Ulterior sesizarii instantei, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013.
Această lege reglementează o nouă procedură administrativă de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, concomitent cu abrogarea prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementau vechea procedură.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Instanta de fond apreciat ca nu poate da curs solicitarilor reclamantelor de obligare a CNCI la solutionarea dosarului de despăgubiri al acestora si de emitere a titlului de despăgubiri ,in considerarea a doua argumente: instituirea unei noi proceduri ,conform art.21 din lege ,si statuarea unui termen de 60 de luni de solutionare a dosarelor de catre Comisie.
Curtea constata ca prin Decizia nr. 269/07.05.2014,Curtea Constitutionala a admis excepția de neconstituționalitate a dispozitiilor art.4 teza a doua din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și a constatat că aceste prevederi sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Analizand recursul reclamantelor în lumina deciziei Curții Constituționale și a considerentelor acesteia, care circumscriu limitele de neconstituționalitate, Curtea constată că este fondat, pentru urmatoarele motive:
Astfel, Curtea are în vedere considerentele expuse de instanța de contencios constituțional la pct. 28-32 din Decizia nr. 269/07.05.2014, cu forță juridica general obligatorie:
„28. În acest sens, Curtea reține că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe, în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care precizează soluțiile pe care le poate da instanța, o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
29. Curtea reține, totodată, că, prin constatarea constituționalității prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
30. Prin urmare, se ajunge ca, în principiu, dreptul persoanei care se consideră îndreptățită să fie examinat pe fond de instanța civilă într-un termen rezonabil, constituit din termenul pentru emiterea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei de compensare prin puncte, de cel mult 30 de zile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care se adaugă termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de compensare în puncte în care aceasta poate fi atacată, în temeiul art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 care conferă instanței civile competența de a tranșa litigiul, stabilind că aceasta se va pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și va dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.
31. Prin această succesiune procedurală, se ajunge la eficientizarea mecanismului de acordare de măsurilor reparatorii și la realizarea scopului declarat al Legii nr. 165/2013, acela de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.
32. Așadar, în ce privește litigiile aflate deja pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, judecătorul cauzei va trebui să urmărească păstrarea echilibrului procesual, care poate fi grav afectat printr-o interpretare neconstituțională a noii reglementări. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că rolul său este acela de a stabili dacă prevederile de lege criticate sunt constituționale, dar și dacă interpretările ce se dau acestora respectă exigențele Constituției, astfel că, în măsura în care textului de lege criticat i se poate conferi o interpretare constituțională, Curtea va constata constituționalitatea dispoziției legale în această interpretare și va exclude de la aplicare orice alte interpretări posibile. Ca atare, Curtea va admite excepția de neconstituționalitate și va constata că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Argumentul decisiv pentru pronunțarea unei astfel de soluții îl constituie încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea egalității armelor între părțile aflate în litigiu în cazul în care instanțele ar interpreta art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că noile termene s-ar aplica și litigiilor aflate pe rolul instanțelor la data intrări în vigoare a legii”.
Făcând aplicarea întocmai a acestei decizii obligatorii, Curtea constată incidența sa atât în raport de obiectul cauzei, cât și de împrejurarea că litigiul era pendinte la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
De asemenea, Curtea subliniază că singurul aspect în legătură cu care s-a statuat neconstituționalitatea legii, care circumscrie și limitele prezentei judecăți, are în vedere termenul de 60 de luni.
Prin urmare, ca efect al acestei decizii, Curtea constată că, în cauza de față, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt in continuare aplicabile în ceea ce privește procedura administrativă pe care o instituie, mai putin in ceea ce priveste termenul de 60 de luni.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să soluționeze dosarul reclamantelor potrivit Legii nr. 165/2013,urmand a respinge restul pretentiilor ca neintemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentele-reclamante M. V. M. și S. LUCREȚIA A., ambele cu domiciliul procesual ales la C.A. V. Ș., în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4154/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ce sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, având ca obiect „obligare emitere act administrativ ”.
Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, admite în parte acțiunea, astfel:
Obligă pârâta să soluționeze dosarul reclamantelor potrivit Legii nr. 165/2013.
Respinge restul pretențiilor reclamantelor.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red./Dact./B.L.P./5 ex.
Jud. fond L. P.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7959/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 112/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
