Pretentii. Decizia nr. 3998/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3998/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 4464/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3998
Ședința publică din data de 19.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant C. A. împotriva sentinței civile nr.3715/F din 03.12.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - taxă poluare”, în contradictoriu cu intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: termen acordat pentru a se discuta repunerea pe rol după suspendarea judecății intervenită la 30.09.2013.
Părțile fiind lipsă, Curtea, față de dispozițiile H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013, constată că, în prezenta cauză, a intervenit transmisiunea calității procesuale de la Administrația Finanțelor Publice Fetești către Serviciul Fiscal Municipal Fetești din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești.
Totodată, Curtea dispune repunerea cauzei pe rol după suspendare, ca efect al soluționării de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei C., înregistrate sub nr.C-214/3 și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3715/F din 03.12.2013 Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii introductive, excepție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI și a respins cererea formulată de reclamantul C. A. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI.
În considerentele hotărârii pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de pârâtă, apare ca neîntemeiată .
Având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată nu se referă la anularea unui act administrativ – fiscal ci la restituirea unor sume de bani, procedură reglementată de art.205 și următoarele nu se impune .
În acest sens însăși Î.C.C.J. – Secțiile unite, în decizia nr.24/2011, a arătat că pentru rambursarea contravalorii taxei de poluare pe cale judecătorească este suficient ca justițiabilul să facă dovada că a solicitat restituirea acesteia, potrivit art.117 Cod procedură fiscală .
Neîntemeiată însă apare cererea reclamantului, pentru considerentele de mai jos:
Potrivit art.117 alin.1 lit.d din O.G. nr.92/2003, rezultă că se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale .
De asemenea, potrivit art.124 alin.1 Cod procedură fiscală, dobânda legală se acordă numai la cererea contribuabilului .
Așadar, una din condițiile esențiale pentru a se dispune restituirea unor creanțe bugetare achitate necuvenit de contribuabil este aceea a solicitării prealabile a acestor creanțe de la organul fiscal care le-a încasat .
Această condiție este reiterată și de Î.C.C.J. – Secțiile Unite, în decizia nr.24/2011 .
Cum în cauză reclamantul nu a dovedit că a respectat această condiție, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de acesta împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, văzând și dispozițiile art.20 din Legea nr.554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea reclamantă C. A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la data de 11.02.2013, sub nr._, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentința civila nr. 3715F/ 03.12.2012, iar pe fond admiterea cererii restituire a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 2906 lei, achitată la Trezoreria Mun. Fetești și acordarea cheltuielile de judecata din fond si pe cele din recurs, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.
În motivarea recursului a arătat următoarele:
În fapt, a solicitat instanței Tribunalului Ialomița sa-i admită acțiunea pe care a formulata-o și sa oblige parata la restituirea taxei pentru emisii poluante pe care a achitat-o la Trezoreria Fetești. Instanța de fond i-a respins acțiunea ca nefondata si a pronunțat sentința in ședința din data de 03.12.2012, motivând ca „una din condițiile esențiale pentru a dispune restituirea unor creanțe bugetare achitate necuvenit de contribuabil este acea a solicitării prealabile a acestor creanțe de la organul fiscal care le-a încasat”, însa acesta s-a adresat organului fiscal solicitând restituirea acestei taxe pentru emisii poluante, in termenul legal, iar răspunsul paratei l-a atașat la dosarul cauzei.
Răspunsul paratei, respectiv Administrația Finanțelor Publice Fetești, i-a comunicat adresa nr._/04.12.2012, prin care a fost informat ca nu i se poate restitui taxa, intrucat Legea nr.9/2012 nu prevede restituirea acestor sume.
A menționat ca, a achiziționat autoturismul din Uniunea Europeana, autoturism ce a mai fost inmatriculat in data de 16.04.1999, conform inscrisurilor emise de autoritățile spaniole si traducerilor aferente, deja existente la dosarul cauzei.
Pentru înmatricularea autoturismului în România i s-a impus achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de dispozițiile legii nr.9/2012, însă și prin această a taxei datorate pentru prima înmatriculare a unui autovehicul în România, se mențin, de fapt, prevederile indirect discriminatorii anterioare.
Având în vedere faptul că această taxă se plătește, în mod concret, pentru prima înmatriculare a unui autoturism în România se menține conceptul de „taxă de primă înmatriculare", instituit inițial prin prevederile art. 214 alin. 1-214 alin.3 din Codul fiscal, (abrogate prin O.U.G. nr. 50/2008), numită apoi „taxă pe poluare", prevederi care au fost declarate de către instanțele românești ca neconforme cu dispozițiile art 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.
In realitate nici taxa pentru emisiile poluante, în forma actuală, nu elimină discriminarea anterioară, întrucât această taxă se percepe doar pentru autoturismele second hand înmatriculate deja . al U.E. și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in România, la o noua înmatriculare nu mai este percepută.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ., iar în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.2 C.proc.civ. a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Recurentul a atașat cererii de recurs adresa nr._/04.12.2012, prin care intimata –pârâtă a comunicat acestuia refuzul restituirii taxei percepute în temeiul Legii nr.9/2012. Din cuprinsul acestei adrese rezultă că anterior sesizării instanței de judecată, recurentul s-a adresat organului fiscal pentru restituirea taxei, cererea sa fiind înregistrată sub nr._/07.11.2012, astfel încât nu mai subzistă considerentele avute în vedere de prima instanță pentru respingerea cererii de chemare în judecată.
Din analiza înscrisurilor atașate în dosarul tribunalului, Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 19.06.2012, fiind achitată pentru înmatricularea în România a unui autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 1999 într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Recurentul-reclamant a fost obligat la plata taxei pe poluare în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, aceste prevederi legal instituind obligația plății taxei pe poluare pentru autoturismele achiziționate din străinătate.
Prin introducerea art. 4 alin. 2 conform căruia obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare fiind astfel datorată și pentru autoturismele achiziționate din România, s-a urmărit înlăturarea tratamentului discriminatoriu instituit de OUG nr. 50/2008 între autoturismele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, acest efect nu s-a produs întrucât prin art. 1 al OUG nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea apreciază că revine intimatei-pârâte obligația de restituire a taxei, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012 în intervalul de până la data de 01.01.2013, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Prin urmare, Curtea reține că prevederile Legii 9/2012, astfel cum au fost suspendate prin OUG nr. 1/2012, contravin normelor de drept comunitar, motiv pentru care revine intimatei –pârâte obligația de a restitui recurentului-reclamant suma de 2906 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, achitată de acesta conform chitanței nr._/19.06.2012. În temeiul art. 124 Cod procedură fiscală, revine intimatei-pârâte și obligația de a plăti reclamantului dobânda fiscală aferentă, începând cu data de 08.11.2012 până la data restituirii efective. Curtea reține că față de considerentele CJUE din cauza I., dobânda fiscală este datorată începând cu data plății taxei, însă în temeiul principiului disponibilității, având în vedere că recurentul reclamant a solicitat dobândă fiscală începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 08.11.2011, intimata-pârâtă urmează a fi obligată la dobânda fiscală aferentă, începând cu data de 08.11.2012 până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, culpa procesuală aparținând pârâtei, revine acesteia obligația de a achita reclamantului și cheltuielile de judecată în cuantum de 39, 3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (1865), Curtea va admite recursul, va modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite cererea de chemare în judecată, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2906 lei taxă pentru emisii poluante și să plătească dobânda fiscală aferentă calculată la data de 08.11.2012 până la data restituirii efective a taxei, va obliga pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar și va menține în rest sentința civilă recurată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a intimatei-pârâte, o va obliga pe aceasta să plătească recurentului-reclamant suma de 19,8 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant C. A. împotriva sentinței civile nr.3715/F din 03.12.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - taxă poluare”, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Serviciul Fiscal Municipal Fetești din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești (fostă A.F.P. Fetești).
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite cererea.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2906 lei taxă pentru emisii poluante și să plătească dobânda fiscală aferentă calculată la data de 08.11.2012 până la data restituirii efective a taxei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Obligă intimata-pârâtă să plătească recurentului-reclamant suma de 19,8 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. O.D.P. /2 ex./08.07.2014
Judecător fond: A. B. / Tribunalul Ialomița – S. Civilă
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 13-10-2014, Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7626/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
