Obligaţia de a face. Decizia nr. 2707/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2707/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 3870/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2707
ȘEDINȚA P. DIN DATA DE 04.04.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă A. P. Locală ., împotriva sentinței civile nr.3115/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița-Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. Județului Ialomița și intimații pârâți O. de C. și Publicitate Imobiliară Ialomița și M. U. prin Primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă A. P. M. U. prin Primar prin avocat A. Lidun, lipsind intimatul reclamant P. Județului Ialomița și intimatul pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară Ialomița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul reclamant a depus prin serviciul registratură concluzii scrise la recursul formulat.
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta pârâtă A. P. M. U. prin Primar prin avocat, în ce privește excepția inadmisibilității invocată la instanța de fond, consideră că o astfel de acțiune poate fi primită și soluționată însă competența de soluționare vis a vis de valoarea obiectului cererii ar trebui să fie cu totul alta și susține că competența aparține Curții de Apel București și nu Tribunalului București, în raport de prevederile art.10 din Legea 554/2004. În ceea ce privește evaluarea în bani a litigiului invocă Decizia 32/2008 a Î.C.CJ. care a avut în vedere modalitatea de interpretare pentru a stabili competența instanțelor în funcție de obiectului cererii. Din acest punct de vedere 30 ha de teren costă mult mai mult decât 500.000 lei.
Pe fondul recursului, în speță este vorba de delimitarea teritoriul administrativ dintre A. publică locală . U., un teren cu o suprafață de teren de 30 ha. Prin cererea reconvențională pe care a formulat-o a solicitat obligarea unitatea publică M. U. să respecte limitele de hotar. În soluționarea cauzei instanța a încuviințat expertiza topometrică și a concluzionat că nu există nicio lege care să fi dus la modificarea limitelor administrative de hotar, avându-se în vedere și actele administrative ale consiliilor locale dinainte de 1989 și titluri de proprietate eliberate în baza H.G.834/1990, și pe considerente ar fi operat o modificare de limite ale graniței comunei M.. O astfel de percepție este eronată și se poate dovedi prin legile cadastrului care pentru a înlătura toate inadvertențele au dat posibilitatea să se revină la legea inițială, legea nr.2/1968, singura lege care a împărțit teritoriul administrativ al României. În anul 1974 s-a întocmit cadastrul comunei M. de către cadastrul județului Ilfov și care se regăsește la dosar. Limitele de hotar au fost stabilite prin acest cadastru și nu există nicio modificare cadastrală care să ducă la concluzia de drept că această suprafață a trecut în patrimoniul orașului U.. Un act administrativ nu poate modifica granițele unei localități. Hotărârea instanței de fond se bazează pe procesul verbal nr.610/9.12.1998 și Anexa 2 la procesul verbal 610/1998 (fila 21 și 217 dosar). Instanța de fond a înlăturat raportul de expertiză care a avut în vedere ansamblul de acte normative care au stabilit limitele teritoriale. Raportul de expertiză concluzionează foarte clar că limitele teritoriale și suprafața în litigiu de 30 ha aparține comunei M.. . întotdeauna personalitate juridică și un teritoriu delimitat prin dosar cadastral astfel că nu se poate modifica prin acte particulare ceea ce este bine stabilit prin Legea nr.2/1968.
Intimatul pârât M. U. prin Primar, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În ceea ce privește competența materială a Tribunalului Ialomița, apreciază că a fost în mod corect stabilită prin aceea că acțiunea Prefectului nu este o acțiune evaluabilă în bani, este o acțiune introdusă în temeiul Legii 133/2012 care completează Legea 7/1996 și care îl obligă pe prefect să sesizeze instanța de contencios administrativ în cazul în care două localități nu cad la învoială cu privire la stabilirea limitelor administrativ-teritoriale dintre ele.
Referitor la cererea reconvențională aceasta nu poate înlătura caracterul juridic al cererii introductive de instanță a prefectului și prin urmare dacă ar fi dorit ca să aibă un caracter evaluabil în bani ar fi trebuit să o promoveze pe cale separată. Fiind o obligație de a face evaluabilă în bani este de competența tribunalului ca instanță de fond.
M. U. nu a contestat niciodată cronologia și istoricul acestui teren, numai că ce a omis recurenta și expertul, după anul 1975, când municipiul U. a devenit centru industrial iar pentru construcția mai multor fabrici a fost identificat terenul în cauză, care până la acel moment a fost al comunei M.. Prin două decrete din anii 1976 și 1978 aceste terenuri au trecut de la M. în administrarea orașului U. ca autoritate publică locală, dar au fost trecute cu vederea. Expertiza nu putea avea ca obiectiv să spună expertul cui aparține terenul pentru că cu aceasta este investită instanța de judecată.
Apreciază că și celelalte motive de recurs sunt neîntemeiate, recurenta nu a motivat concret că ce a pronunțat instanța de fond s-a făcut cu aplicarea greșită a legii, inclusiv referitor la Legea 2/_, cele două decrete și actele emise de autoritățile publice locale și județene.
În ce privește cererea reconvențională, motivarea soluției de respingere este de fapt motivarea întregii hotărâri judecătorești.
Recurenta pârâtă A. P. M. U. prin Primar prin avocat, în ce privește excepția inadmisibilității invocată prin concluziile scrise, solicită respingerea excepției în ipoteza în care instanța va păși la soluționarea fondului, având în vedere dispozițiile Legii nr.7/1996 art.10 alin.(3) și (5), Ordinul nr.534/2001 și Legea 133/2012. Cele două decrete prezidențiale nu au modificat cu nimic limitele dintre cele două localități.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 2 octombrie 2012 sub nr._, reclamantul P. JUDEȚULUI IALOMIȚA, cu sediul în municipiul Slobozia, Piața Revoluției nr. 1, jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâtele M. U., Județul Ialomița, . și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ IALOMIȚA, cu sediul în municipiul Slobozia, .. 5, județul Ialomița (în continuare O.C.P.I. Ialomița), a solicitat obligarea acestora să respecte limitele administrativ - teritoriale așa cum au fost stabilite prin planurile și parcelele întocmite de oficiile de cadastru.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că a încercat să medieze neînțelegerile ivite între cele două unități administrativ – teritoriale respectiv M. U. și . la delimitarea cadastrală și marcarea hotarului administrativ dintre acestea, încercare eșuată, situație în raport de care a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune în fața instanței de contencios administrativ.
Reclamantul a considerat că limitele teritoriale dintre cele două unități administrativ - teritoriale sunt cele existente așa cum au fost stabilite prin planurile și parcelele întocmite de oficiile de cadastru și cum sunt înregistrate în evidențele O.C.P.I..
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile Constituției României, Legea nr. 133/2012, Legea nr. 7/1996, Ordinul M.A.I. nr. 534/2001, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 351/2007 și Legea nr. 350/2001.
Cererea este legal scutită de taxa de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
La rândul său, pârâta . întâmpinare și cerere reconvențională solicitând obligarea pârâtului M. U. să respecte delimitarea publică administrativă stabilită prin Legea nr. 2/1968 actualizată și prevăzută în planurile cadastrale funciare începând cu anul1951 până în prezent, solicitând în sprijinul respingerii cererii introductive și admiterii cererii reconvenționale admiterea probei cu expertiză topometrică.
A susținut pârâta – reconvenientă că suprafața în litigiu ce se dorește a fi integrată în teritoriul aparținând Municipiului U., a aparținut dintotdeauna Comunei M., situație dovedită cu hărțile cadastrale începând cu anul 1951 nemodificate până-n prezent.
Tocmai nerespectarea limitelor teritoriale dintre cele două unități administrativ – teritoriale prin ignorarea hărților cadastrale pomenite se datorează organului de specialitate respectiv O.C.P.I. Ialomița, care a eliberat numere cadastrale eronate pentru o unitate administrativă (M. U.) care nu avea calitatea să le solicite sau în favoarea căreia să se emită potrivit Legii nr. 2/1968.
În sfârșit a arată reconvenienta, O.C.P.I. Ialomița a încălcat și Ordinul nr. 534/2001care trebuia să întocmească și să delimiteze hotarele dintre cele două unități administrativ – teritoriale cu luarea în considerare a schiței din dosarul ultimei delimitări cadastrale, potrivit căreia hotarul Comunei M. este mărginit de un canal de desecare.
În dovedirea cererii reconvenționale pârâta . proba cu înscrisuri și expertiză tehnică topometrică.
În drept reconvenienta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art. 115-119 din vechiul Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii introductive, susținând potrivit argumentelor mai sus arătate că întemeiată apare ca fiind cererea sa reconvențională.
Cu privire la cererea introductivă, pârâta O.C.P.I. Ialomița prin întâmpinare a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât drepturile și obligațiile izvorâte din raportul juridic dedus judecății nu privesc această instituție, prezența O.C.P.I. Ialomița în comisia de delimitare fiind doar pentru asigurarea suportului tehnic al stabilirii liniei de hotar.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat să se aibă în vedere că zona industrială aflată în litigiu aparține Municipiului U. și că O.C.P.I. Ialomița a recepționat documentații cadastrale întocmite pentru imobile din această zonă, acordând numere cadastrale cu precizarea că aceste imobile situate în zona industrială figurează ca aparținând unității administrativ –teritoriale U., nu M..
Cu privire la excepția ridicată în cauză, pârâta . respingerea acesteia motivat de faptul că potrivit art. 3 lit. d din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comisiilor de delimitare și marcare a hotarelor unităților administrativ – teritoriale, inițiativa declanșării operațiunii de delimitare aparține O.C.P.I..
Ori, O.C.P.I. în exercitarea atribuțiilor sale privind întocmirea documentației tehnice cadastrale necesare la introducerea cadastrului general va trebui să țină cont de hotărârea ce se va pronunța în această cauză, mai ales că a eliberat numere cadastrale pentru imobile aflate în zona în dispută cu precizarea că acestea aparțin unității administrativ – teritoriale U. și nu M. și va trebui să le rectifice.
În plus O.C.P.I., potrivit art. 4.2.7 din Ordinul nr. 534/2001, este cea care trebuie să întocmească și să delimiteze hotarele după ultima hartă cadastrală întocmită cu privire la cele două entități administrative, obligație, consideră pârâta, nerespectată.
Prin sentința civilă nr. 3115/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O.C.P.I. Ialomița, a fost admisă ca întemeiată cererea formulată de reclamantul P. JUDEȚULUI IALOMIȚA în contradictoriu cu pârâții M. U., Județul Ialomița, . și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ IALOMIȚA și obligate pârâtele să respecte limitele administrativ-teritoriale dintre cele două unități administrativ-teritoriale M. U. și . acestea sunt stabilite potrivit procesului verbal din 7 decembrie 1998 ( și înregistrat la O.C.P.I. Ialomița sub nr. 610/9 decembrie 1998) și anexa 2 la acesta. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta ..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. Ialomița, instanța a respins-o ca nefondată pentru considerentele de mai jos:
Potrivit art. 10 din Legea nr. 7/1996 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 64/2010, modificată prin Legea nr. 133/2012, realizarea lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară, cuprinde pentru început identificarea unităților administrativ - teritoriale și a sectorului sau după caz, a sectoarelor în care se vor desfășura lucrările.
Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizând respectarea grafică a limitelor unităților administrativ – teritoriale, precum și a limitelor intravilanelor deținute de oficiile teritoriale.
Hotarele unităților administrativ – teritoriale sunt delimitate și marcate de comisia de delimitare stabilită în acest scop de prefect prin ordin, comisie din care face parte și pârâta.
Așadar, cum prezentul diferendum s-a născut din nerecunoașterea reciprocă de către cele două unități administrativ – teritoriale a limitelor hotarelor lor stabilite în baza evidențelor deținute de O.C.P.I. Ialomița, rezultă că această instituție, în prezenta cauză ce are ca obiect tocmai soluționarea acestui diferendum, are calitate procesuală pasivă.
Așa fiind, pentru aceste considerente, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție formulată de pârâta O.C.P.I. Ialomița.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut rmătoarele:
Având în vedere angajamentele internaționale ale României cu privire la instituirea unei infrastructuri naționale pentru informații spațiale în România, cât și accelerarea programului de introducere a cadastrului unitar pe cheltuiala statului, intabularea tuturor suprafețelor agricole și forestiere, sprijinirea autorităților locale pentru înlocuirea registrelor parcelare ale terenurilor, realizarea infrastructurii de date spațiale în vederea asigurării suportului informațional necesar adoptării unor decizii fundamentale cu privire la limitele unităților administrativ-teritoriale, înscrierea corectă a proprietăților în cartea funciară sub aspect tehnic și juridic în baza realității din teren, clarificarea legislației în domeniile cadastrului și cărții funciare etc., Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară a fost modificată și completată în regim de urgență potrivit O.U.G. nr. 64/2010 aprobată prin Legea nr. 133/2012.
Potrivit art. I pct. 12 din acest ultim act normativ s-a dispus modificarea art. 10 din Legea nr. 7/1996 statuându-se că realizarea lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară cuprinde pentru început printre altele identificarea limitelor unităților administrativ – teritoriale.
Hotarele unităților administrativ-teritoriale sunt delimitate și marcate de către comisia stabilită în acest scop prin ordin al prefectului, urmând a se materializa în teren limitele recunoscute de respectivele unități administrativ teritoriale.
Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizând reprezentarea grafică a limitelor unităților administrativ – teritoriale precum și a limitelor intravilanelor, deținute de oficiile teritoriale.
Se precizează în același text de lege că hotarele menționate în procesele verbale de delimitare semnate de membrii comisiei de delimitare și recunoscute reciproc de către reprezentanții unităților administrativ teritoriale, devin oficiale și sunt utilizate în activitatea autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.
Dacă limitele unităților administrativ – teritoriale sunt constatate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiilor care sunt deduse judecății, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale vor folosi limitele unităților administrativ – teritoriale utilizate de oficiile teritoriale în activitatea de recepție a documentelor cadastral și de înscriere în cartea funciară.
În art. II din același act normativ s-a prevăzut că în termen de 15 zile de la . legii (Legea nr. 133/2012), documentațiile comisiilor de delimitare, în care procesele verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului județului, de către Agenția Națională, prin instituțiile sale subordonate, pentru a iniția concilieri sau, în caz contrar, sesiza instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ – teritoriale.
Raportat la aceste dispoziții legale și constatându-se potrivit procesului-verbal din 28 august 2012 că între unitățile administrativ-teritoriale M. U. și . cu privire la hotarul dintre acestea, a fost sesizată instanța de contencios administrativ cu solicitarea ca cele două unități administrativ–teritoriale să respecte limitele de hotar așa cum au fost stabilite prin planurile și parcelele întocmite de oficiile de cadastru.
Obiectul diferendumului dintre cele două pârâte unități administrativ administrativ-teritoriale îl constituie suprafața de 30,8 ha zonă industrială situată în vecinătatea acestora, care potrivit evidențelor oficiului de cadastru în prezent se află pe teritoriul Municipiului U., dar care susține pârâta . legal încă înainte de . Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului.
În susținerea punctului său de vedere, pârâtul M. U. înțelege să invoce situația de fapt și de drept dovedită cu înscrisurile aflate la paginile 231-375 din volumul I dosar și pag . 1 - 69 din volumul II dosar, iar pârâta . cu înscrisurile de la pag. 52-73 și 92-97 vol. I dosar.
În cauză la cererea pârâtei . admis și s-a dispus și efectuarea unei expertize tehnice topografice, concluzia cuprinsă în raportul de expertiză efectuat (pag. 76-83 vol. II dosar) fiind aceea că, atâta timp cât la dosar nu există dovezi din care să rezulte că în condiții legale au intervenit modificări ale hotarului dintre cele două pârâte, teritoriul în litigiu ar aparține Comunei M..
Analizând situația de fapt așa cum aceasta se degajă din probele administrate în cauză și făcând aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în perioadele respective, instanța a reținut următoarele:
Este de observat că Legea nr. 7/1996 încă de la apariția ei prin art. 11 a prevăzut că lucrările tehnice de cadastru constau printre altele și în stabilirea, potrivit legii și marcarea pe teren prin borne, a hotarelor unităților administrativ – teritoriale, operațiune ce urma a fi efectuată de comisii stabilite în acest scop prin ordinul prefectului.
În acest sens a fost emis Ordinul 639 din 22.05.1998 de P. Județului Ialomița, ordin prin care s-au constituit și comisia de delimitare a hotarelor dintre M. U. și .-234 Vol. I dosar).
Operațiunile de delimitare și stabilire a liniei de hotar dintre cele două unități administrativ – teritoriale au fost consemnate în procesul-verbal înregistrat la O.C.P.I. Ialomița sub nr. 610/9 decembrie 1998 (pag. 211 dosar – Vol. I) și schița anexă (pag. 255 dosar Vol.I) din care rezultă că suprafața în litigiu este situată pe teritoriul Municipiului U..
Concluziile comisiei de delimitare au avut în vedere verificările și lucrările efectuate în teren de o firmă specializată (pag. 235-257 Vol. I dosar), recepționate de O.C.P.I. Ialomița potrivit proceselor - verbale nr. 636 din 15 decembrie 1998 și 644 din 16 decembrie 1998.
Din punct de vedere juridic s-a ajuns la concluzia că teritoriul în litigiu aparține unității administrativ-teritoriale M. U., ținând cont de titlurile privind dreptul de proprietate sau de administrare exclusivă constituite în baza legii sau pe cale judecătorească, titluri din care rezultă că acest teren se află situat în interiorul limitelor de hotar ale Municipiului U..
În acest sens trebuie reținută decizia nr. 282 din 10 august 1982 a fostului Birou Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Provizoriu a Județului Ialomița privind transmiterea a unor suprafețe de teren din cel în litigiu către anumite entități economice și din care rezultă că acel teren se află în administrarea orașului U..
De asemenea, sentințele civile nr. 296 din 19 februarie 1998 și 1505 din 28.08.1998 ale Judecătoriei U., precum și certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 729 din 19.07.1994 și . nr. 1443 din 19 februarie 1999 stabilesc în legătură cu același teren că se află în limita de hotar a Municipiului U..
În sfârșit, mergând mai departe, la dosarul cauzei s-au depus în copie Decretul Prezidențial nr. 262/1976 privind aprobarea zonelor industriale și amplasamentelor pentru obiectivele industriale ce urmau a se realiza în perioada 1976-1980, precum și Decretul Consiliului de Stat nr. 395/1978 privind aprobarea schițelor de sistematizarea localității U. din care se poate deduce că suprafața în litigiu afectată astfel unei zone industriale, se află în perimetrul localității U..
Problema ridicată atât de expert în raportul întocmit, cât și cea folosită în apărare față de cererea introductivă și în susținerea cererii reconvenționale de către pârâta . înscrisurile pomenite mai sus au efecte juridice recunoscute de lege cu privire la stabilirea liniei de hotar între cele două pârâte.
Pentru a răspunde acestei probleme trebuie reținut totodată că, potrivit Legii nr. 2/1968 așa cum a fost republicată în Buletinul Oficial nr. 54-55 din 27 iulie 1981 în Anexa 1, . suburbană a Orașului U., aparținând de aceasta potrivit art. 6 alin. 2 din aceeași lege, ceea ce înseamnă că din punct de vedere administrativ această comună depindea de Orașul U..
Apoi, trebuie avut în vedere dispozițiile legilor în vigoare în perioada în care se consideră că au intervenit modificări cu privire la hotarul dintre cele două unități administrativ teritoriale, respectiv Decretul nr. 409/1955, Constituția României din anul 1965, Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului, Legea nr. 12/1968 privind apărarea, conservarea și folosirea terenurilor agricole, Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, Legea nr. 59/1974 privind fondul funciar, Legea nr. 2/1989 privind îmbunătățirea organizării administrative a teritoriului, Legea nr. 69/1990 privind administrația publică locală etc..
Astfel potrivit acestor acte normative s-a reglementat posibilitatea transmiterii dreptului de administrare a diferitelor bunuri proprietatea statului (inclusiv terenuri) între acesta și unitățile administrativ-teritoriale, precum și între acestea din urmă și unitățile economice aflate în subordine, printre altele și cu ocazia sistematizării teritoriului și localităților urbane sau rurale.
În acest sens trebuie arătat că avizarea și aprobarea documentelor de sistematizare potrivit anexei 1 la Legea nr. 58/1974, cădeau în competența Președintelui Republicii, situație care s-a dovedit în ceea ce privește sistematizarea teritoriului aflat în administrarea Orașului U. și realizarea zonelor industriale și amplasarea diferitelor obiective industriale prin decretul nr. 262 din 27 august 1976 și anexele la acesta.
Apoi potrivit art. 3 din Decretul Consiliului de Stat nr. 395 din 14 octombrie 1978 și anexele acestuia s-a aprobat schița de sistematizare a Orașului U., acest organ suprem al puterii de stat potrivit art. 62 din Constituția din 1965, având abilitatea legală potrivit art. 64 pct. 1 din aceeași Constituție de a emite norme cu putere de lege.
În contextul aplicării acestor acte normative au fost emise acte administrative de transmitere a dreptului de administrare asupra unor terenuri aparținând unităților administrativ - teritoriale în litigiu în vederea realizării zonei industriale a Orașului U., la dosarul cauzei existând deciziile nr. 282 din 10 august 1982 și nr. 210 din 22.06.1984 ale Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular provizoriu al Județului Ialomița, ocazie cu care se poate reține că au avut loc schimbări ale limitelor dintre Orașul U. și . în care această ultimă unitate administrativ-teritorială avea statutul de comună suburbană și depindea din punct de vedere administrativ de Orașul U..
Ca o confirmare a faptului că terenul în litigiu s-a aflat și se află în limita teritoriului aparținând Municipiului U. sunt și sentințele civile nr. 296 din 19 februarie 1998 și 1505 din 28.08.1998 pronunțate de Judecătoria U., sentințe prin care se constată că terenul este situat în raza Municipiului U..
În sfârșit, ca un ultim argument, poate și cel mai puternic în favoarea considerării terenului în litigiu ca fiind situat în interiorul limitelor unității administrativ-teritoriale M. U., se reține procesul-verbal nr. 610 din 9 decembrie 1998 și anexa 2 la acest proces verbal semnat de delegații celor două unități administrativ-teritoriale și însușite de O.C.P.I. Ialomița, cu ocazia delimitării hotarelor acestora potrivit art. 11 din Legea nr. 7/1996 modificată și completată.
Așa fiind, față de cele arătate mai sus nu se poate reține concluzia raportului de expertiză efectuat în cauză, concluzie potrivit căreia atâta timp cât nu s-a dovedit existența unor modificări legale a delimitărilor dintre cele două pârâte, suprafața aflată în litigiu ar aparține Comunei M., aceasta cu atât mai mult cu cât schița de hotar așa cum aceasta se află trasată în anul 1971 (pag. 60 Vol. I dosar) a suferit modificări în condițiile mai sus descrise, condiții ce se înscriu în limitele dispozițiilor legale în vigoare la vremea respectivă.
Pentru aceste considerente instanța nu a reținut nici temeinicia și legalitatea cererii reconvenționale în sensul menținerii liniei de hotar cu includerea terenului în litigiu în teritoriul aparținând pârâtei reconvenționale .> Așa fiind, pentru aceste considerente instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O.C.P.I. Ialomița.
A admis ca întemeiată cererea formulată de reclamantul P. Județului Ialomița în contradictoriu cu pârâții M. U., ..C.P.I. Ialomița.
A obligat pârâtele să respecte limitele administrativ-teritoriale dintre cele două unități administrativ-teritoriale M. U. și . acestea sunt stabilite potrivit procesului verbal din 7 decembrie 1998 ( și înregistrat la O.C.P.I. Ialomița sub nr. 610/9 decembrie 1998) și anexa 2 la acesta.
A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta ..
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta pârâtă A. P. Locală ., apreciind-o ca fiind vădit netemeinica si esențial nelegala, solicitând a se dispune în principal, casarea sentintei criticate si reținerea cauzei spre competenta soluționare si în subsidiar, modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecata formulata de Institutia P. județului Ialomița si în tot a cererii reconventionale formulata de A. publica locala M., prin Primar, în sensul obligării paratei M. U. sa respecte delimitarea publica din 1968, actualizata si administrativa stabilita prin Legea nr.2 prevăzută în planurile cadastrale. Solicita cheltuieli de judecata.
Apreciază că hotararea este pronuntata cu încalcarea competentei materiale prevăzută de art. 10 din Legea nr. 554/2004, urmând a casa si a retine spre rejudecare prezenta cauza, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 3 din Codul de procedura civila; este pronuntata cu încalcarea legii, precum si cu aplicarea greșita a legii; este contradictorie în motivare, în sensul ca, desi instanta de fond retine ca fiind incidente in cauza anumite acte administrative, acorda eficienta unui înscris sub semnătură privata, inscris prin care nu se poate modifica limitele teritorial administrative; este motivata sub aspectul respingerii ca neîntemeiate a cererii reconventionale.
1. In ceea ce privește excepția necompetentei materiale a tribunului Ialomița învederează că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Evaluarea în bani a obiectului cererii de chemare în judecata are consecința asupra stabilirii competentei materiale a instantei de fond, urmând a se observa faptul ca suprafața de 30,8 ha, reprezintă o valoare cu mult peste limita de 500.000 de lei, limita care conferea competenta materiala Tribunalului Ialomița.
Extras din Decizia nr. 32/2008 - Paragraf
"Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282^ alin. 1 din codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competentei materiale de soluționare în primă instanță si în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. "
""În aceste condiții trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare."
Ca urmare, s-a apreciat că pentru determinarea competenței materiale și a căilor de atac potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282^ alin. 1 din Codul de procedură civilă nu se are în vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent dacă ea este în constatarea sau realizarea dreptului. "
Astfel, apreciem suficient de clar si aplicabil spetei de fata dispozitivul deciziei de îndrumare.
F. de aceste argumente, solicită casarea Sentintei criticate si reținerea cauzei în vederea unei juste si competente soluționări.
II. Motivele recursului raportat la art. 304 pct. 7, 8 si 9
Prin cererea de chemare în judecata, reclamantul P. Județului Ialomița, a investit instanta de judecata, cu o cerere privind o obligatie de a face, învederând, în esența, faptul ca sunt divergente între A. publica locala M. si M. U. în ceea ce privește delimitarea teritoriului administrativ a celor doua entitati, întemeindu-si în drept cererea pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, art. 10 ain. 3 si 5, Ordinul nr. 535/2001, privind normele tehnice de introducere a cadastrului general si atributiile ce revin prefectului conform art. II din Legea nr. 133/2012.
Prin cererea reconventionala, A. publica locala M., a investit instanta de fond cu o obligație de a face, temeiul de drept aplicabil fiind dispozițiile art. 73 alin. (3) lit.o) din Constituția României, respectiv obligația de a respecta delimitarea administrativ-teritorială stabilită prin Legea nr.2/1968, completată conform H.C.M. nr. 1131/1968 și dovedită de . oficiale întocmite de autoritățile special desemnate în diferite momente istorice si prin balanța de fond funciar care prevede aceasta suprafața ca facand parte din trupul Comunei M..
Cu ocazia procedurilor de identificare și recunoaștere a hotarului dintre . U., inițiate în aplicarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr.259/2010, s-a constatat o necorelare între situatia de fapt si situatia drept, respectiv faptul ca M. U. nu respecta Umita teritoriala a comunei M., folosind necuvenit suprafața de teren în litigiu de 30,8 ha.
După efectuarea procedurilor de mediere, rezultate cu un esec, limita administrativ-teritorială între cele două unități administrativ-teritoriale a fost mentinuta si declarată în litigiu înca odata în vederea soluționării litigiului, partile s-au adresat Instituției Prefectului județul Ialomița si paratului M. U..
Litigiul privind limita administrativ-teritorială nu este determinat de existența neconcordanțelor între datele analogice din documentația cadastrală si situatia de fapt, deoarece datele analogice cuprind delimitarea sustinuta de M., însa o recunosc ca fiind o zona în litigiu, pentru ca asa a declarat-o M. U..
Refuzul OCPI Ialomița de a recunoaște in favoarea Comunei M., asa cum este legal, limita teritoriala stabilita în baza Legii nr. 2/1968 se întemeiaza pe faptul ca entitati topografice autorizate de către parata OCPI (societati comerciale autorizate de către aceasta sa efectueze delimitari cadastrale), au mentionat zona ca fiind în litigiu, refuz care este vădit nelegal.
Începând cu planul cadastral aferent anului 1951 și până la Registrul cadastral al parcelelor . din anul 1982, întocmit de O. de C. Ilfov, institutie cadastrala competenta la acea vreme, dovedește fara putința de tagada faptul ca terenul în speța a fost si este în limitele teritoriale ale localitatii M..
. Unie de hotar, iar de la adoptarea Legii nr. 2/1968 nu au mai fost adoptate alte acte normative care să ateste limite administrativ-teritoriale diferite pentru . M. U..
Înscrisurile pe care le-a prezentat în dosar M. U. sunt fie pretinse acte administrative anterioare anului 1982, data la care s-a întocmit de către O.C. Ilfov Registrul cadastral al parcelelor M., înscrisuri care nu au modificat hotarele, asa cum ele au fost evidentiate in acest registru, fie acte ulterioare anului 1991 care atesta doar dreptul de folosința asupra terenului, iar nu dreptul de proprietate publica sau privata, obtinut prin modificări ale hotarelor localitatilor.
Din analiza actelor transmise de OCPI Ialomița, a reieșit că s-au folosit alte evidențe decât cele stabilite prin hărțile oficiale, modificările făcute în evidențele OCPI/ANCPI, fără o bază legală, echivalează cu o modificare a limitelor administrativ-teritoriale prin încălcarea Constituției," a legilor în vigoare și a dreptului de proprietate al Comunei M..
Desi a învederat faptul ca sunt relevante în cauza piesele din Dosarul privind introducerea cadastrului funciar - Delimitarea hotarelor administrative ., care cuprinde delimitarea hotarelor administrative cu 44 de file, întocmit de O. de C. si Organizarea Teritoriului Ilfov, instanta de fond nu le-a analizat.
A evidentiat faptul ca nu este situatia suprapunerii unor hotare sau în ipoteza inexistentei delimitării unor hotare, ci ne aflam în situatia în care o unitate administrativa, respectiv orașul U., refuza sa accepte faptul ca un areal nu se afla în hotarele sale si încalca limita teritoriala administrativa.
A precizat faptul ca hotarul administrativ este delimitat de canalul de desecare, prin borne cadastrale, etc., care nu au fost mutate vreodata si nu pot fi confundate, iar ignorarea acestora reprezintă un fapt ilicit.
Instanta de fond, fiind investita de către autoritatea publica locala M. prin cererea reconventionala, a încuviintat la cererea subscrisei o expertiza topografica care a concluzionat faptul ca M. U. a încalcat limitele teritorial-administrative ale comunei Manazia, lămurind limitele de hotar.
Cu toate acestea, instanta a ignorat si inlaturat, in mod nejustificat, concluziile raportului de expertiza.
Hotararea este pronuntata cu încalcarea legii, precum si cu aplicarea greșita a legii.
Hotararea este lipsita de temei legal atunci cand în modul în care este redactata hotararea nu se poate determina daca legea a fost sau nu corect aplicata.
Astfel, în prezent nu exista niciun text legal care sa confirme în vreun fel motivarea instantei, mai ales ca temeiul de drept al cererii de chemare în judecata precum si cel al cererii reconventionale, se refera la operațiunile de delimitare cadastrala avand în vedere Legea nr. 2/1968.
Astfel, toate actele emise de autoritatile adminstrative locale sunt ulterioare Legii nr. 2/1968 si cu siguranța anterioare Legii nr. 7/1996.
Astfel, aceste înscrisuri nu mai prezintă relevanta.
Actele administrative nu au prezentat niciodata relevanta din prisma dreptului de proprietate, deoarece toate actele invocate de M. U. fac referire la dreptul de folosința sau administrare, iar nu la nuda proprietate sau delimitare teritorial administrativa care a apartinut Comunei M..
Instanta de fond, în mod inexplicabil, înlătură tot probatoriul din dosar, inclusiv înscrisurile depuse de către toate partile din dosar care atesta faptul ca suprafața de teren de 30,8 ha aparține comunei M., lucrările cadastrale începând cu anul 1972 si pana în prezent.
Balanța de fond funciar emisa in baza Legii nr. 18/1991 include aceasta suprafața de teren, iar expertiza topometrica depusa în dosar a concluzionat fara dubiu ca terenul ocupat de . în drept comunei M..
Motivarea hotararii criticate este contradictorie, în sensul ca, desi instanta de fond retine ca fiind incidente în cauza anumite acte administrative, le înlătură si acorda eficienta unui înscris sub semnătură privata, pretinsul proces-verbal de delimitare, acceptand, contrar legii, ca printr-un act sub semnătură privata se pot modifica limitele teritorial-administrative ale unei localitati.
In alta ordine de idei, părțile au convenit sa mențină litigioasa acesta suprafața de teren, iar nu altceva.
Daca acel proces verbal ar fi produs efecte juridice, nu ne-am mai fi aflat în fata instantei de judecata.
In alta ordine de idei, Comisia de delimitare a limitelor de hotar are obligația de a identifica marcajele, bornele existente si de a le raporta la prevederile Legii nr. 7/1996 si la prevederile Legii nr. 2/1968.
Comisia de delimitare nu poate stabili alte limite de hotar si nici nu poate modifica suprafețele teritorial-administrative stabilite prin lege.
Sub aspectul respingerii cererii reconventionale, hotararea este nemotivata.
Apreciază ca printr-o singura fraza, paragraful 2 pagina 6, nu se poate motiva soluția de respingere a unei cereri reconventionale.
In ceea ce privește probatoriul administrat, apreciem ca, în mod profund nelegal, instanta de fond înlătură expertiza care a concluzionat în mod indubitabil ca terenul în litigiu aparține comunei M..
Toate actele administrative invocate de reclamanții-parați, hărțile care au însotit aceste acte administrative au fost analizate de către expertul desemnat în cauza si s-a ajuns la concluzia ca nu sunt incidente în cauza.
Concluzia expertului cu privire la inexistenta unui act normativ care sa modifice limitele teritorial administrative ale celor doua localitati a fost una corecta si legala.
De asemeni, instanta nu a identificat în mod concret un act normativ care sa fi dus la modificarea clara a hotarului dintre cele doua entitati, ci, similand si punând mai presus dreptul de folosința decât nuda proprietate, a concluzionat ca terenul de 30,8 ha trebuie sa revină crasului U..
F. de toate aceste aspecte, solicita in principal, casarea sentintei criticate si reținerea cauzei spre competenta soluționare si in subsidiar, modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecata formulata de Institutia P. județului Ialomița si în tot a cererii reconventionale formulata de A. publica locala M., prin Primar, în sensul obligării paratei M. U. sa respecte delimitarea publica administrativa stabilita prin Legea nr. 2 din 1968, actualizata si prevăzută în planurile cadastrale.
In drept: art. 304 pct. 3, 7, 9 si 9, raportat la dispozițiile art. 3041 din Codul de procedura civila.
Probe: inscrisuri.
În dovedirea acțiunii recurenta pârâtă nu a depus înscrisuri la dosar.
Deși au fost legal citați, intimatul reclamant P. Județului Ialomița și intimații pârâți O. de C. și Publicitate Imobiliară Ialomița și M. U. prin Primar nu au formulat întâmpinare în cauză.
Prin concluziile scrise, intimatul reclamant P. Județului Ialomița combate motivele de recurs, apreciind că soluția de respectare a limitelor administrative așa cum sunt evidențiate în evidențele de cadastru este temeinică și legală, iar documentele vechilor delimitări fac parte din istoria localităților și nu din actualitate.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 ind.1 Cod pr. civ., Curtea reține următoarele:
Prin cererea de recurs înregistrată la 3.02.2014 recurenta pârâtă A. P. Locală . critică sentința pronunțată de Tribunalul Ialomița ca nelegală și netemeinică sub aspectul dispozițiilor art. 304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, fiind pronunțată cu încălcarea competenței materiale prevăzută de art.10 din Legea nr. 554/2004, susține de asemenea recurenta că soluția instanței este contradictorie în motivare, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Prin sentința recurată, Tribunalul Ialomița a admis cererea formulată de reclamantul P. Județului Ialomița fiind obligate pârâtele, în speță recurenta pârâtă . și OCPI Ialomița să respecte limitele administrativ teritoriale astfel cum au fost stabilite prin procesul verbal din 7.12.1998
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea nr. 554/2004, recurenta înțelegând că evaluarea suprafeței de teren face obiectul litigiului nu poate fi reținut deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea celor două autorități locale de a respecta limitele administrativ teritoriale stabilite de Oficiile de C. și astfel cum sunt înregistrate în evidențele OCPI.
Aspectele referitoare la soluția instanței de fond ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii sunt motivate pe încălcarea Fondului funciar, ori astfel cum s-a arătat în precedent, obiectul cauzei îl reprezintă respectarea limitelor administrativ teritoriale dintre recurenta pârâtă și intimatul pârât M. U., ceea ce a condus la formularea cererii de chemare în judecată de către intimatul reclamant P. Județului Ialomița.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 7/1996 mod. prin Legea nr. 133/2012 realizarea lucrărilor sistematice și de cadastru în vederea înscrierii în Cartea Funciară cuprinde identificarea unităților administrativ teritoriale și a sectorului în care se desfășoară lucrările, ori între cele două autorități locale este vorba de o neînțelegere a limitelor hotarelor stabilite în baza evidențelor OCPI Ialomița. Potrivit acelorași dispoziții legale, hotarele unităților administrativ teritoriale sunt delimitate și marcate de către comisia stabilită prin Ordin al prefectului, iar lucrările tehnice de cadastru se realizează în baza datelor deținute de oficiile teritoriale.
Deoarece prin procesul verbal din 28.08.2012, potrivit art. II din Legea nr. 2/2012 s-a constatat că există neînțelegeri între unitățile administrativ teritoriale M. U. și . în cauză, P. municipiului Ialomița a sesizat instanța solicitând obligarea celor două entități administrativ teritoriale să respecte limitele de hotar stabilite de Oficiile de C..
Din probele dosarului rezultă că terenul în litigiu se află în limita teritoriului aparținând municipiului U., situație conformată de sentințele civile nr. 296/19.02.1998 și nr. 1505/28.08.1998 pronunțate de Judecătoria U., aceeași situație rezultând și din procesul verbal nr. 610/9.12.1998 și Anexa II la acest proces verbal semnat de delegații celor două unități administrativ teritoriale și însușite de OCPI Ialomița cu ocazia delimitării hotarelor potrivit art.11 din Legea nr. 7/1996, mod. și compl.
În raport de considerentele expuse, cât și de dispozițiile legale menționate, prin raportare la dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă recursul formulat de recurenta pârâtă A. P. Locală . va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă A. P. Locală ., împotriva sentinței civile nr.3115/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița-Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. Județului Ialomița și intimații pârâți O. de C. și Publicitate Imobiliară Ialomița și M. U. prin Primar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. V. D. U. D.
GREFIER
C. D.
Red.jud.U.D./2 ex.
Tehnodact. I.C.D.
Tribunalul București - Secția a IX-a
C. Administrativ și Fiscal
Jud.fond.B. A.
| ← Cetăţenie. Decizia nr. 1400/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Hotărâre din 13-10-2014, Curtea de... → |
|---|
