Pretentii. Decizia nr. 4228/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4228/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 753/98/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4228
Ședința publică de la 26.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta–pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI în reprezentarea Serviciului Fiscal Municipal Urziceni împotriva Sentinței civile nr. 1723 din data de 13.05.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. G. M. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cauza având ca obiect – „pretenții-taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, observând că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă., o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. unic_ la data de 25.02.2013 reclamantul M. G. M., în contradictoriu cu pârâta A. FINANTELOR PUBLICE URZICENI, a solicitat anularea adresei nr. 4857/12.02.2013 emisă de AFP Urziceni, obligarea acesteia la restituirea sumei de 8.618 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicul, încasată necuvenit, achitată cu chitanța nr._/08.12._ actualizată cu dobânda fiscală aferentă precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin Sentința civilă nr. 1723 din 13.05.2013, Tribunalul Ialomița a admis cererea, a respins ca nefondate excepțiile formulate de pârâta, a obligat parata AFP URZICENI către reclamant să-i restituie suma în valoare de 8618 lei, reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit, sumă actualizată cu dobânda fiscală începând cu data de 08.12.2008 și până la plata efectivă a debitului, a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin hotărâre și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 41 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Urziceni.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare pentru autovehicule, reglementata de OUG nr. 50 /2008 așa cum prevede si Legea 9/2012 care o abroga, se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala .
Așa cum reiese in mod evident din legislația in vigoare, instituția fiscala competenta are obligația doar de a stabilii taxa auto prin calcularea acesteia conform programului informatic, la solicitarea persoanei fizice sau juridice, iar in ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera in contul" Disponibil al fondului pentru mediu " sumele colectate.
Recurenta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, întrucât acesta nu a făcut dovada procedurii prealabile administrativa conf. art.207 Cod procedura fiscala .
A susținut că, pentru a se putea dispune restituirea taxei ca nedatorata presupune ca in prealabil sau concomitent sa se solicite anularea titlului de creanța in baza căruia aceasta este datorata .
Pe fondul cauzei a arătat ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autorităților naționale având competenta de a alege forma si mijlocul prin care se asigura obținerea rezultatului. Referitor la motivația reclamantului cu privire la art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunităților Uniunii Europene conform căruia nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare precizam faptul ca din Jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar caracterul ei fiscal taxa intra in regim intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre . In relație cu art. 90 din Tratatul CE se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de poluare a unui autovehicul in statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre . protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care prin înmatricularea acestora in Romania înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la poluarea mediului.
In concluzie, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare, conform căruia:
" Interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata in lege". Organul fiscal a respectat prevederile art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, stabilind corect suma de plata in cuantum de 8618 lei.
F. de cele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului si casarea sentinței instanței de fond iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiata, menținerea actului administrativ atacat ca temeinic si legal.
In drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct.6.8 si 9 ale art. 304 Cod proc. civ
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 488 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În ce privește faptul că recurenta a fost obligată la restituirea taxei deși aceasta se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, Curtea reține că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția intimatei-reclamante de a i se restitui taxa pe emisiile poluante încasată de AFP Urziceni, organ căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, cerere respinsă de recurenta-pârâtă.
Având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile potrivit cărorastabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține că există identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, AFP Urziceni fiind cea care nu doar a stabilit, ci a și încasat, prin unitățile Trezoreriei Statului, taxa a cărei restituire se solicită. Împrejurarea că după colectare, taxa în discuție se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, nu poate conduce la concluzia că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei pe poluare nu pot fi obligate la restituirea acesteia, reclamantei neputând să-i fie opusă relația subsecventă dintre recurentă și Administrația Fondului pentru Mediu, întrucât contribuabilul are un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pe poluare, care a încasat-o și, ulterior, i-a refuzat restituirea acesteia, independent de destinația bugetară a sumelor colectate cu acest titlu.
În ceea ce privește susținerea recurentei, în sensul că intimata nu a contestat decizia de calcul a taxei, Curtea reține că, în mod temeinic a reținut instanța de fond, așa cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/14.11.2011, că pentru soluționarea unui recurs în interesul legii, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Înainte de a analiza fondul cauzei, Curtea constată că recurenta este în eroare, întrucât în cuprinsul cererii se referă la prevederile Legii nr. 9/2012, or, taxa pe poluare ce formează obiectul cererii de restituire a fost percepută intimatului-reclamant în temeiul OUG nr. 50/2008.
Pe fondul cauzei, se constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa pe poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Prin urmare, nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, o asemenea taxa intrând, prin caracterul ei fiscal, în regimul de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre, căci deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Curtea constată că această concluzie se confirmă și în cauza de față, având în vedere cuantumul taxei plătite de intimata-reclamantă pentru înmatricularea în România a unui autovehicul folosit, importat din spațiul comunitar, valoare ce nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Cum recurenta nu a adus argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pe poluare achitată de intimata-reclamantă contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 496 C.pr.civ., recursul formulat de recurenta-pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta–pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI în reprezentarea Serviciului Fiscal Municipal Urziceni, cu sediul în Urziceni, ., județul Ialomița, împotriva Sentinței civile nr. 1723 din data de 13.05.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. G. M., domiciliat în . de Jos, . și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independentei, nr. 294, . 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER,
M. G.
Red/thred. jud. PC/ 4 ex/ 2014.
Jud. fond: - M. A. G. – Tribunalul Ialomița-Secția civilă.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7626/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 14-10-2014, Curtea de... → |
|---|
