Pretentii. Decizia nr. 4056/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4056/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 44119/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ CU NR. 4056
Ședința publică din data de 22 mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea recursului declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile cu nr. 5410/5.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator T. C. și cu intimata pârâtă și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în judecată având drept obiect „contestație act administrativ fiscal – taxă de poluare”.
La apelul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Constatând faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă Curtea reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ /CA/2012, reclamantul T. C., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat instanței sa dispuna anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 1402/6.03.2010, obligarea paratelor la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 2.218,00 lei, reprezentand taxa de poluare pentru autovehicule, actualizata cu dobanda aferenta pana la data restituirii efective.
In motivarea actiunii, arata reclamanta ca a cumparat un autoturismul in litigiu din spatiul european, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania a achitat taxa de poluare in cuantum de 2.218,00 lei.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciaza reclamanta că taxa de poluare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
In esenta, mentioneaza ca acesta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar, de la 1.01.2007, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, ceea ce demonstreaza ca se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale la import.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., pârâta, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, legal citată, a depus întâmpinare in reprezentarea AFP Sector 4, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule precum și ale art. 5 alin. 1 și 4 din același act normativ potrivit cărora :” taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (…) taxa se plătește într-un cont distinct, deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”. Astfel, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se administrează de către această instituție.
Pe fondul cauzei, pârâta apreciaza in esenta că plata efectuata de reclamanta a fost legal incasata de către organul fiscal prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare la data plații fiind in vigoare prevederile O.U.G. nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare, ca urmare a respectării normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Aceeași pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 60 și urm. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, participant introdus în cauză.
Prin sentința civilă nr. 5410/05.11.2013 Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr.1402/6.03.2010, obligând pârâtele să restituie reclamantei suma de 2.218,00 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule actualizată cu dobânda aferentă de la data de 23.03.2009, data plății, și până la data restituirii efective. Totodată a respins cererea de chemare în garanție a AFM ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că problema dedusă judecății vizează incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza inscrisurilor administrate in cauza, s-a constatat că refuzul paratelor de restituire a taxei de poluare are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
S-a mai reținut că recent in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Concluzionand, tribunalul a retinut ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele second-hand autohtone.
În speta, reclamanta a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Germania, (conform certificatului de inmatriculare a autovehiculului atasat in copie la fila 6), in consecinta instanta constata ca aceasta este îndreptățita să îi fie restituită taxa de poluare.
Totodată, tribunalul a respins cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulata de parata, ca neintemeiata, avand in vedere inexistenta unor dispozitii legale sau a unor clauze de alta natura care sa fundamenteze obligatia acestei institutii de a garanta indeplinirea obligatiei de restituire a taxei de poluare de catre parata.
Din moment ce taxa a fost incasata ca efect al actelor emise de parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, fiind achitata la dispozitia acestei institutii, imprejurarea ca aceasta a primit ulterior o alta destinatie bugetara nu este de natura sa justifice admiterea unei cereri de chemere in garantie in cadrul litigiului de contencios administrativ, ci constituie un aspect legat de modalitatea concreta in care paratele vor asigura indeplinirea efectiva a obligatiei de restituire ce le incumba deopotriva, in mod direct.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs DGRFP București, pe care l-a formulat și declarat legal, recurenta fiind scutită de obligația achitării taxei judiciare de timbru.
În motivarea cererii, recurenta arată că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4 București.
Opinează recurenta că potrivit art. 1 din OUG nr.50/2008, "privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu: "{1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației/F. pentru Mediu".
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv": "(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituia noastră si aceasta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care cere admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Mai susține recurenta că instanța de fond a respins cererea de chemare in garatie a Administrației F. pentru Mediu formulata.
Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana impotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul cand ar cădea in pretentiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu intampinarea; cand intampinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de infatisare."
Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petent in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua parti, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garantie formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedura civila. în mod nelegal.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 Cod proc.civ.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 304 ind.1 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat sub aspectul criticii care vizează soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în garanție, celelalte critici formulate de recurentă neputând fi reținute, față de următoarele considerente:
Potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituie prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, iar potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În consecință, reclamanta este îndreptățită la restituirea în integralitate a taxei de poluare reglementată de prevederi legale contrare normelor comunitare.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, Curtea apreciază că soluția de respingere a acesteia este dată cu aplicarea greșită a legii, în raport de disp. art. 60 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Pârâta a căzut în pretenții, fiind obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare, cu dobânda legală de la data plății până la data plății efective, astfel că se poate îndrepta împotriva AFM cu o cerere prin care să solicite obligarea la plata taxei de poluare, dar și a dobânzii aferente acesteia, din moment ce, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finalizării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Pârâta este emitentul deciziei de calcul al taxei de poluare și încasează această taxă, dar taxa este plătită într-un cont deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, care este beneficiarul sumelor achitate cu acest titlu, fiind justificată admiterea cererii de chemare în garanție în integralitate.
Sub acest aspect este incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea urmând ca în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civ. să admită recursul, să modifice în parte sentința în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și a obligării chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a taxei de poluare în cuantum de 2218 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile cu nr. 5410/5.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator T. C. și cu intimata pârâtă și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 2218 lei taxă de poluare.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red. Gh. G.
Tehnored. C. O./ 2 ex.
Tribunalul București – Secția a IX-a C.
Judecător de fond: R. B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 8239/2014. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
