Pretentii. Decizia nr. 4545/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4545/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 1356/2/2014
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4545
Ședința publică din data de 2 iunie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea contestației în anularea formulată de contestatorul B. I. împotriva deciziei civile nr. 1615/11.04.2013 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul B. I., prin avocat A. G., cu împuternicire avocațială la fila 5 dosar, lipsind intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Ialomița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul nr._ .
Contestatorul, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri. Depune două înscrisuri privind soldele acordate.
Curtea, după deliberare, admite proba cu înscrisuri și constată administrată această probă. Nemaifiind alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare formulată.
Contestatorul, prin avocat, având în vedere că în decizia nr. 1615/11.04.2013 există o eroare cu privire la solde, solicită admiterea contestației, anularea deciziei, iar pe fond, admiterea acțiunii și obligarea intimatului la plata diferenței de ajutoare neacordate. Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Depune practică judiciară.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din 27.02.2014, contestatorul B. I. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1645/11.04.2013 a Curții de Apel București - – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal pronunțată în dosarul nr._ .
În cuprinsul contestației au fost invocate motivele prev. de art. 318 din codul de procedură civilă susținându-se că decizia este rezultatul unei greșeli materiale și că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare a hotărârii.
Contestatorul arată că instanța de recurs a reținut în mod greșit că ajutoarele la care avea dreptul la încetarea raportului de serviciu potrivit art. 20 alin. 1 și 2 din Anexa VII, Cap. II, Secțiunea a III-a a Legii 284/2010 i-ar fi fost achitate la data de 29.03.2012, deși din înscrisurile de la dosar rezultă că drepturile i-au fost achitate doar în parte.
Contestatorul consideră că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale a instanței care nu a observat că nu i-au fost achitate în totalitate drepturile bănești așa cum prevedeau dispozițiile legale în materie la data încetării raporturilor de serviciu.
Mai arată că situația sa se încadra în prevederile art. 13 alin. 2 din Legea 285/2010 care prevede că dispozițiile potrivit cărora nu se acordă ajutoare la ieșirea la pensie nu se aplică în cursul anului 2011, în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate.
Susține și că în mod greșit instanța de recurs a apreciat cererea sa pe disp. art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004, deși conform înscrisurilor aflate la dosar, rezultă fără putință de tăgadă că situația sa se încadrează în disp. art. 13 alin. 2 din legea 285/2010 și ale Legii 284/2010, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul B. I., Curtea o apreciază ca nefondată pentru următoarele considerente:
Obiectul contestației în anulare îl reprezintă Decizia civilă nr. 1615/11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ prin care a fost admis recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2302/27.09.2012 a Tribunalului Ialomița și a fost modificată sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului B. I., ca neîntemeiată.
În cuprinsul deciziei, instanța de recurs a reținut următoarele:
În fapt, prin decizia nr._/06.09.2011 emisă de către Casa de pensii sectorială din cadrul MAI s-a stabilit ca intimatul-reclamant trecut în rezervă la data de 15.06.2011 să fie pensionat prin admiterea cererii acestuia, fiind fixat în același timp și cuantumul pensiei cuvenită acestuia în virtutea funcției și a vechimii deținută anterior, respectiv de 1021 lei.
Totodată, intimatul-reclamant s-a adresat recurentului-pârât în vederea achitării cuantumului ajutoarelor pretins a fi cuvenite acestuia la data încetării raporturilor de serviciu, iar recurentul-pârât a comunicat intimatului-reclamant faptul că pentru anul 2011 nu au fost repartizate fondurile pentru achitarea unor astfel de drepturi, precum și faptul că astfel de repartizări de credite se realizează în limita aprobării de către MFP.
În drept, Curtea reține că deși dispozițiile art. 13 alin. 2 din legea nr. 285/2010 prevăd acordarea unor astfel de sume în situația în care încetarea raporturilor de serviciu este consecința pensionării pentru invaliditate, totuși rezultă că potrivit art. 94 din Anexa VII a legii nr. 284/2010, acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinație în bugetele instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Din această perspectivă Curtea constată din adresa aflată la fila 3 a dosarului de fond coroborată cu recunoașterea intimatului-pârât din cadrul acțiunii introductive că recurentul-pârât a procedat la data de 29.03.2012 la plata sumei de 7.250 lei, în limita prevederilor bugetare aferente anului 2012 și prin raportare la suma brută în cuantum de 10.340 lei, ulterior reținerilor legale aferente, intimatul-reclamant nedovedind că i s-ar fi cuvenit aceste drepturi într-un alt cuantum net.
În plus, Curtea nu poate lua în considerare o situație de discriminare invocată de către intimatul-reclamant, ca de altfel și o practică unitară în privința unor alte persoane aflate în aceeași situație, având în vedere că acesta din urmă nu a dovedit aceste împrejurări.
În raport de toate aceste considerente, Curtea a reținut că dispozițiile art. 20 din Anexa VII, Cap. II, Secțiunea a III-a din legea nr. 284/2010, în temeiul cărora intimatul-reclamant a solicitat admiterea acțiunii introductive, nu puteau conduce la admiterea acțiunii, pretențiile acestuia fiind achitate anterior introducerii acțiunii, iar în raport de aceste considerente coroborate se reține că refuzul recurentului-pârât de a proceda la plata, în plus față de acelea anterior achitate, a unor astfel de drepturi nu poate fi calificat drept unul nejustificat conform art. 2 alin. 1 lit. i din legea nr. 554/2004, astfel încât devin incidente motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. prima instanță întemeindu-și soluția pe motive străine de obiectul pricinii-art. 138 C.civ.- și pe aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor legale-art. 2 alin. 1 lit. i din legea nr. 554/2004 coroborat cu celelalte dispoziții legale menționate anterior, astfel încât în temeiul art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. a fost admis recursul și a fost modificată sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În cuprinsul prezentei contestații în anulare contestatorul a invocat motivul prev. de art. 318 din Codul de procedură civilă potrivit căruia „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Curtea reține că în înțelesul articolului de mai sus, prin greșeli materiale se înțeleg erori săvârșite de instanță prin omiterea sau confundarea unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, ci nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare și aplicare greșită a legii.
În concret, contestatorul consideră că greșeala materială săvârșită de instanța de recurs se referă la interpretarea eronată a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei din care ar rezulta că sumele la care avea dreptul potrivit art. 20 alin. 1 și 2 din Anexa VII a Legii 284/2010 i-ar fi fost achitate doar parțial, ci nu integral cum reține instanța de recurs.
Critica contestatorului nu poate fi încadrată în noțiunea de greșeală materială, ci se referă la modul în care instanța de recurs a interpretat probele și a aplicat legea, aspect ce nu poate fi invocat prin intermediul unei contestații în anulare.
Astfel, Curtea constată că instanța de recurs a analizat înscrisul din data de 29.03.2012 și a reținut că din acesta rezultă că i s-a achitat reclamantului „suma de 7250 lei, în limita prevederilor bugetare aferente anului 2012 și prin raportare la suma brută în cuantum de 10.340 lei, ulterior reținerilor legale aferente, intimatul-reclamant nedovedind că i s-ar fi cuvenit aceste drepturi într-un alt cuantum”.
De asemenea, instanța de recurs a analizat și dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea 285/2010, invocate de contestator în prezenta contestație, și a reținut că acestea sunt aplicabile în condițiile art. 94 din Anexa VII, și anume acordarea drepturilor bănești se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinație în bugetele instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că motivele invocate de contestator se referă la greșeli de judecată, ci nu la greșeli materiale sau la omisiuni de cercetare a motivelor de recurs, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 318 din Codul de procedură civilă, urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatorul B. I., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anularea formulată de contestatorul B. I. împotriva deciziei civile nr. 1615/11.04.2013 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC - 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4912/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8133/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
