Pretentii. Decizia nr. 7318/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7318/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 1536/3/2013
Dosar nr. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7318
Ședința publică de la 09.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1082/14.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. M. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant I. M., prin reprezentant convențional, avocat C. L. M., în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei (fila 19), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la data de 3.10.2014, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul-reclamant, prin reprezentant convențional, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate în fond ca fiind legală și temeinică. Solicită instanței de judecată să constate că recurenta-pârâtă are calitate procesuală pasivă, având în vedere identitatea între calitatea de pârât și cea de titular al obligațiilor ce formează obiectul judecății. Față de obiectul cauzei dedusă judecății apreciază că are calitate procesuală pasivă organul care a încasat taxa și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, potrivit dispozițiilor art. 33 din OG nr. 92/2003. Solicită respingerea recursului având în vedere că instanța de fond a avut în vedere aceleași critici invocate prin întâmpinare, ce au fost invocate acum și în recurs. Apreciază că această taxă plătită conform Legii nr. 9/2012 are un caracter discriminatoriu atâta vreme cât aplicarea acesteia a fost suspendată până la data de 1.01.2013. Consideră ca întemeiată cererea cu privire la obligarea recurentei la plata dobânzii legale, iar cu privire la cheltuielile de judecată, arată că art. 274 C., prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, nefăcându-se nici o precizare cu privire la culpă. Cu privire la taxa de timbru, aceasta nu se poate restitui deoarece sunt incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 146/1997. Solicită respingerea recursului și cheltuieli de judecată, depune în acest sens chitanță onorariu avocat.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1082/14.02.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția decăderii invocată de reclamantul I. M. si ,în temeiul art. 103 și art. 1141 alin. 2 C.pr.civ. a dispus decăderea pârâtei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI din dreptul de a formula întâmpinare. În temeiul art. 61 alin. 1 și art. 135 C.pr.civ. a dispus judecarea separată a cererii de chemare în garanție având ca obiect pretenții – taxă de poluare și înaintarea acesteia către Serviciul Registratură pentru repartizare aleatorie, cu părți: reclamantă ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI și pârâtă ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI. A anulat decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule nr._/24.08.2012. A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.458 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la care se adaugă dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 543,6 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2008 un autovehicul folosit, marca Peugeot, având număr de identificare VF33H9HXC85051983(01), autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 2.458 lei, prin chitanța . nr._/27.08.2012, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin decizia nr._/24.08.2012 a organului fiscal.
După înmatricularea vehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, iar ulterior a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.458 lei și a dobânzii legale.
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere caracterul ei absolut și peremptoriu.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive
Tribunalul a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamant în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București.
Asupra admisibilității acțiunii
Tribunalul a reținut că Decizia de calcul nr._/24.08.2012 este un act administrativ-fiscal, chiar dacă nu reprezintă un titlu de creanță, apt de a fi pus în executare, deoarece produce efecte juridice (imposibilitatea înmatriculării vehiculului fără plata taxei), astfel că instanța este competentă să se pronunțe asupra cererii de față, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamant reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.
Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță pretins de reclamant.
Asupra capetelor de cerere având ca obiect anularea deciziei de calcul și restituirea taxei de poluare
Asupra fondului acțiunii, instanța apreciază că stabilirea taxei pentru emisii poluante s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei pentru emisii poluante este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară. Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 110 din Tratat, instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă pentru emisii poluante. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Or, același regim a fost menținut și prin Legea nr. 9/2012, din moment ce aplicarea art. 4 alin. 2 a fost suspendată până în data de 01.01.2013.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei pentru emisii poluante de faptul înmatriculării, deși din cuprinsul Legii nr. 9/2012 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pentru emisii poluante pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin obligarea reclamantului la plata taxei pentru emisii poluante, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, va anula decizia contestată, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București la restituirea sumei de 2.458 lei.
Asupra cererilor accesorii
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante și pe întârzierea restituirii acesteia.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
În data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației F. pentru Mediu, statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Instanța a acordat reclamantului dobânda legală în materie fiscală, în cuantumul prevăzut de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, dar cu începere de la data încasării taxei, deoarece raportul juridic dedus judecății este de natură fiscală, iar principiul echivalenței și principiul efectivității, interpretate prin prisma hotărârii din cauza I.,impun ca părțile să beneficieze de același cuantum al dobânzii, cu singura distincție că punerea în întârziere în cauza de față a intervenit de drept, prin faptul încălcării cu rea-credință a dreptului Uniunii Europene, la data perceperii taxei.
Prin urmare, instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale, în materie fiscală, corespunzătoare sumei de 2.458 lei de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care a facut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 543,6 lei, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI, solicitând instantei admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentintei recurate, in principal in sensul respingerii actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar ,pe fond, ca neintemeiata.
În motivare a arătat că in mod nelegal instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei sectorului 2 a Finantelor Publice.
A învederat instantei faptul ca in conformitate cu dispozitiile art. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabileste temeiul legal al incasarii acestei taxe pentru emisiile poluante achitată de catre contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturism ului.
De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1 alin. 2 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția careia ii revine obligatia administrarii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administratia F. pentru Mediu.
A învederat faptul ca actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare de catre petent (respectiv Legea nr. 9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 9/2012) arata si expune pe larg in cadrul art. 3 alin. 5 - 8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului catre destinatarul acestei taxe de poluare - Administratia F. Pentru Mediu.
Având in vedere, faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către intimatul¬reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administratia Sectorului 2 a Finantelor Publice conform dispozitiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de catre acesta, intre institutia recurentă si intimatul- reclamant I. M. nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care va solicitam admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentintei recurata in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si respingerea actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In ceea ce priveste fondul cauzei, arata ca instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea, avand in vedere considerentele urmatoare:
Astfel, a aratat ca urmare solicitarii intimatului-reclamant, in temeiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Administratia_Sectorului 2 a Finantelor Publice a procedat, in baza datelor inscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/24.08.2012 pentru suma de 2458 lei taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobandirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul a taxei, depuse de catre acesta. Asa cum s-a observat, intimatul-reclamant nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevazut in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislatia nationala contravine prevederilor legislatiei Uniunii Europene.
Insa arata ca prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricaror forme de discriminare a platii taxei.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr. 9/2012 si care stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinatia de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administratia F. pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, reprezentand optiunea legiuitorului national.
Prin urmare, cata vreme legislatia fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii autovehiculului pentru prima data in Romania, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
A aratat ca prin Legea nr. 9/2012 ce a intrat in vigoare incepand cu data de 13.01.2012 s- a reglementat eliminarea oricarei forme de discriminare a platii taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozitiile art. 4.
Mai mult, arata ca prin Legea nr. 9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligatia platii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, cat si pentru cele pentru care se realizeaza prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr. 50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art. 214 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, învederează faptul ca ceea ce se restituie este numai diferenta dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule platita in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 e si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, respectiv: ". - (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru auto vehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabilla momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România."
Astfel, avand in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de intimatul-reclamant in baza unor dispozitii legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considera ca suma nu poate fi restituita.
Referitor la plata dobanzii legale, a invederat urmatoarele:
Astfel, potrivit O.G. nr. 13/2011, ordonanta ce a abrogat O.G. nr. 9/2000, dobanda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobanda fiscala.
In acest sens, potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la ari. 117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor".
Termenul prevazut de art.117, alin. 2 din O.G. nr.92/2003 se calculeaza de la data formularii solicitarii de restituire in baza titlului care atesta dreptul la restituire.
In cauza, nu exista niciun titlu care sa ateste acest drept in favoarea reclamantului.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita conditia prevazuta pentru acordarea acestora.
Referitor la capatul de cerere privind cheltuielile de judecata, a solicitat instantei respingerea lui, ca neintemeiat, avand in vedere ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derularii procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta conditie care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul.Or, in situatia de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credinta, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina acesteia pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
În cauză învederează că intimatul-reclamant nu invocă niciun motiv de nelegalitate a Deciziei de calcul a taxei pe emisii poluante nr._/24.08.2012 pentru suma de 2458 lei, ci caracterul ilicit al dispozițiilor Legii nr. 9/2012, aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției recurente.
Or, in speta, nu este indeplinita niciuna dintre aceste conditii, motiv pentru care solicita respingerea, ca neîntemeiat, și a acestui capăt de cerere.
A solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea Administratia Sectorului 2 a Finantelor Publice la plata sumei de 43,6 lei cu titlu cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciara si timbru judiciar ca neîntemeiat, deoarece instanta nu a aplicat corect dispozitiile legii, respectiv art. 23 din Legea nr.146/1997.
Potrivit art. 23 alin. (1) lit. e din Legea nr.146/1997. " sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului, in următoarele cazuri: când contestatia a fost admisă. iar hotărârea a rămasă irevocabilă"
Prin urmare, instanta de fond, pronunțând admiterea contestatiei trebuia să dispună restituirea taxei de timbru catre contestatoare, iar nu obligarea Administratiei Sectorului 2 a Finantelor Publice la plata acesteia.
În cazul in care Administratia Sectorului 2 a Finantelor Publice nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotararii instantei de fond, platind contestatorului taxa de timbru, acesta, după rămânerea irevocabilă a sentintei civile nr. 1082/14.02.2014, ar beneficia, la cerere, si de restituirea taxei de timbru, îmbogățindu-se fără just temei.
Reclamantul poate solicita instantei restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta fiind restituită de institutia care a incasat-o, respectiv Directia de Impozite si Taxe Locale Sector 2 - organ al administratiei publice locale (Primaria Sector 2), care este diferit de Administratia Finantelor Publice Sector 2, institutie fără personalitatea juridică din cadrul Agentiei Nationale de Administrarea Fiscala - Ministerul Finantelor Publice.
In drept, art. 304. pct. 9 Cod Procedura Civila.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate în fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041 C.pr.civ. și cu precădere prin prisma criticilor aduse sentinței de către recurente, Curtea retine urmatoarele :
1.Cat priveste asertiunea recurentei privitor la destinatia bugetara a sumelor incasate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ,Curtea retine că este irelevanta ,cata vreme AFP Sector 2 se legitimează în calitate de emitent al deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante ,pe baza careia reclamantul a achitat suma anterior mentionata.
Taxa de poluare achitata de către reclamant a fost încasată de către AFP S2 ,acesta adresandu-se paratei si cu o cerere de restituire,astfel că reclamantul a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată ,existand identitate între persona chemată în judecată și aceea obligată în raportul de drept fiscal dedus judecătii.
2.Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România. Astfel, răspunzand întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerente Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De altfel, CJUE, prin ordonanța pronunțată la data de 3 februarie 2014, a răspuns întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București în cauzele conexate C. C-97/13 și C. C-214/13 și a decis că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, statuând că "art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumcis de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentului-pârât de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
3.Referitor la critica recurentei de obligare la plata dobanzilor legale ,Curtea constata ca acordarea dobanzii fiscale reglementata de art.124 C.proc.civ s-a facut cu respectarea dispozitiilor citate chiar de catre recurentă.
Solutia este in acord si cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe.
4.Critica recurentei în ceea ce priveste dispozitia instantei de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecata,este apreciata de catre Curte ca nefondata.
Curtea retine că de vreme ce parata a cazut în pretentii -fiind obligata la restituirea taxei pentru emisii poluante- culpa sa procesuala este evidenta ,fapt ce indreptateste reclamantul ,în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ ,la a pretinde si primi cheltuielile de judecata efectuate in cadrul litigiului dedus judecatii.
Faptul ca taxa pentru emisii poluante are o consacrare in legislatia romaneasca nu indreptateste concluzia recurentei in sensul ca nu se poate identifica vreo culpa a sa in declansarea procedurii judiciare ,cata vreme aplicarea cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții
Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, să respingă ca nefondat prezentul recurs.
F. de solutia de respingere a recursului ,Curtea ,retinand culpa procesuala a recurentei, va dispune ,in temeiul art.274 C.proc.civ ,obligarea acesteia catre reclamant la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 500 lei ,reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1082/14.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. M. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca nefondat.
Obligă recurenta să achite intimatului reclamant suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 octombrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red.PBL
Jud.fond I.M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 8133/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2977/2014. Curtea de... → |
|---|
