Pretentii. Decizia nr. 1779/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1779/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 476/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1779
Ședința publică de la 07.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., împotriva sentinței civile nr. 1416/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, NU au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Curtea față de H.G. nr.520/2013, OUG nr. 74/2013 și Ordinului președintelui ANAF nr.2211/2013 constată intervenită transmisiunea calității procesuale în cauză de la Administrația Finanțelor Publice S. către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.
Curtea, constatând că, recurenta pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe noi de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul art. 150 Cod de procedură civilă, reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 05.02.2013, sub nr._, reclamantul . cu sediul în B., jud. Ialomița în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. cu sediul în S., ., nr. 14, jud. Ialomița, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9657 lei, încasată nelegal cu titlu de taxă de poluare, împreună cu dobânda fiscală, u cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a cumpărat un autoturism second-hand dintr-un stat comunitar și că pentru a fi înmatriculat din nou în România, i s-a calculat și perceput taxa de poluare auto în sumă de 9657 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. S., taxă achitată la data de 13.11.2009 cu ordinul de plată nr. 186.
Procedând astfel, a considerat reclamanta, se încalcă Tratatul Comunității Europene, care interzice instituirea unor taxe discriminatorii asupra unor mărfuri aparținând unor state ale comunității europene fără ca aceste taxe să fie aplicate și mărfurilor naționale, situație în raport de care norma europeană, fiind prioritară față de norma națională potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmează a fi aplicată cu consecința constatării nelegalității taxei percepute.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile OUG 50/2008, Legea 9/2012.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit înscrisurilor aflate la dosar.
Pârâta A.F.P. S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii întrucât taxa achitată de reclamant s-a efectuat în baza OUG 50/2008, instituirea taxei de poluare reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din OG 92/2003.
În sfârșit, pârâta a solicitat chemarea în garanție a Administrației F. pentru Mediu, considerând că aceasta, în situație în care reclamantului i se admite acțiunea, va trebui să fie obligată la rândul ei să restituie către A.F.P. S. suma solicitată de reclamant și aceasta întrucât taxa pe emisii poluante se face venit la bugetul fondului pentru mediu, buget administrat de Administrația F. pentru Mediu .
În drept, art. 115 C., OUG 50/2008
Prin sentința civilă nr. 1416/27.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost admisă cererea formulată de reclamantul ., obligată pârâta A. S. către reclamant să-i restituie suma de 9657 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a dobânzii fiscale calculată de la 09.01.2013 până la data restituirii efective. A fost admisă ca întemeiată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU, formulată de pârâta A. S.. A fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre. A fost obligată pârâta către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a cumpărat la data de 27.03.2009 un autoturism second-hand de la E. V. V. care, la rândul său l-a achiziționat din Ungaria la data de 02.03.2009, marca Iveco, nr. identificare WJMM1VUJ_, data primei înmatriculări 04.04.2005 și că, pentru a fi înmatriculat din nou în România, i s-a calculat și perceput taxa pentru emisii poluante în sumă de 9675 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. S., taxă achitată la data de 13.11.2009 cu ordinul de plată nr. 186.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamantă fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucat regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încat descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Totodată, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective. Potrivit art. 70 al. 1 din C.pr.fisc (la care face trimitere art. 124), cererile depuse de către contribuabil se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Cum cererea de restituire a taxei de poluare a fost soluționată de către pârâtă în aceeași zi în care a fost depusă (înainte de împlinirea termenului de 45 de zile avut la dispoziție de pârâtă), instanța apreciază că dobânda fiscală i se cuvine, potrivit art. 124 de la data soluționării cererii de restituire.
Întemeiată apare și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. S. împotriva A.F.M, în cauză fiind îndeplinite condițiile art. 60 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Ori, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, cât și potrivit art. 1 alin. 2 din legea nr. 9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art. 13 din Legea nr. 9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
În această situație, pârâta, cazând în pretenții, ea poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât tribunalul a admis ca întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. S., față de chemata în garanție A.F.M. și a obligat-o pe aceasta din urmă să achite pârâtei sumele la care a fost obligată către reclamant.
A admite cererea formulată de reclamant și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 9657 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare pentru autovehicule, încasată necuvenit precum și a dobânzii fiscale calculată de la 09.01.2013 până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice S., împotriva Administrației F. pentru Mediu .
A obligat chemata în garanție să asigure pârâtei fondurile necesare acoperirii obligațiilor acesteia către reclamant stabilite potrivit prezentei hotărâri .
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S.), criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
În motivare, recurenta pârâtă arată în esență faptul că, taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscala unde isi are domiciliul fiscal contribuabilul, in speța .. In aceste condiții, considera ca încasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, ca in cazul taxei de prima înmatriculare, situatie in care considera inutila referirea la Tratatele Europene, facuta atat de reclamant cat si de instanta de fond.
Daca s-ar pastra aceeași doctrina cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene si la celelalte acte administrative emise de organul fiscal, am ajunge in situatia in care orice taxa sau impozit ar putea fi contestata in instanta si castigata, motivat fiind de faptul ca in tarile Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din Jurisprudenta Curții de Justitie a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În relație cu art.90 din Tratatul CE, se observa ca un stat membru are voie sa perceapa o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamna ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
În ceea ce privește OUG nr.50/2008, art.4 face distinctie între autovehiculele noi, la care, potrivit anexei, taxa de poluare este integrala si autoturismele vechi, second-hand, înmatriculate pentru prima data în România, pentru care taxa de poluare se plătește în procent, diminuat procentual progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atat, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.l3 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform caruia: "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in lege".
In concluzie, fata de cele prezentate mai sus, solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat, anularea Sentinței civile nr.1416F/27.03.2013 pronuntata de Tribunalul Ialomița si pe cale de consecința respingerea acțiunii formulate de reclamanta . ca neîntemeiata.
In drept: art.299 si 304 pct.9 Cod Procedura Civila, si dispozițiile art.7 alin.(l) din Legea nr.554/2004.
Intimata reclamantă . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul de față, în raport de motivele de recurs invocate, cât și în raport de dispozițiile art. 3041 Cod proc.civ., Curtea urmează să-l respingă ca nefondat, reținând urătoarele:
Curtea constată că astfel cum în mod corect s-a reținut și de instanța de fond dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne, astfel că este irelevantă în cauză susținerea că disp. OUG 50/2008 au fost respectate de organul fiscal.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S.), împotriva sentinței civile nr. 1416/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Red. Jud. UD
Tehnored. ICD/2 ex
Tribunalul Ialomița
Judecător fond: I. M.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2977/2014. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7928/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
