Anulare act administrativ. Sentința nr. 2977/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2977/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 3195/2/2014
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2977
Ședința publică de la 5 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: M. B.
* * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea acțiunii promovate de reclamantul ȘEPELEA N., cu domiciliul în Fălticeni, ..n., județ Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în mun. București, ., sector 5, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, după care,
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul ȘEPELEA N., judecător în cadrul Judecătoriei Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtul M. JUSTIȚIEI, a solicitat următoarele:
-anularea Ordinul Ministrului Justiției nr. 1027/C din 12.03.2014, privind calcularea drepturilor salariale, acesta fiind nelegal și discriminatoriu;
-stabilirea în mod corect în favoarea sa a unei indemnizații de încadrare brută lunară de 6290 lei, spor condiții de muncă grele 943 de lei, spor risc și suprasolicitare 1006 lei, începând cu data de 01.03.2014;
-plata diferenței dintre aceste sume și cele încasate începând cu data de 31.01.2014 și dobânda legală până la momentul acordării efective a drepturilor salaríale în integralitatea lor;
-cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că începând cu data de 01.03.2011 a fost admis la Institutul Național al Magistraturii, iar în perioada 02.07._14 a deținut funcția de procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
În baza decretului Președintelui României nr. 86/29.01.2014, în urma promovării examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari din perioada 5 iulie-7 noiembrie 2013, a fost numit în calitate de judecător definitiv la Judecătoria Fălticeni.
A menționat că prin ordinul MJ nr. 1027/C din 12.03.2014, indicat mai sus, s-a stabilit că începând cu 31.01.2014, are gradul profesional de judecătorie, clasa de salarizare 95 (vechime în funcție 0-3 ani) și gradația 2, beneficiază de indemnizație de încadrare brută lunară de 5718 lei, spor condiții de muncă grele 857 de lei, spor risc și suprasolicitare 916 lei. De asemenea, s-a stabilit că începând cu data de 01.03.2014, are o vechime în funcție de 3-5 ani, corespunzător clasei de salarizare 96 și gradației 2 și beneficiază de indemnizație de încadrare brută lunară de 5861 lei, spor condiții de muncă grele 857 de lei, spor risc și suprasolicitare 916 lei.
A precizat că în mod corect, începând cu data de 01.03.2014, i s-a stabilit clasa de salarizare 96 și gradația 2, corespunzătoare unei vechimi în funcție de 3-5 ani și o vechime în muncă de 5-10 ani, potrivit dispozițiilor cap. I din anexa VI din Legea 284/2010.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale și ale sporurilor, apreciază că acestea au fost stabilite în mod greșit, în condițiile în care unui alt coleg, d-lui judecător S. G. din cadrul Judecătoriei Suceava, care se află în condiții identice de clasă de salarizare 96 și gradației 2, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1016/C din aceeași dată 12.03.2014, i s-a stabilit indemnizație de încadrare brută lunară de 6290 lei, sporul de condiții de muncă grele, vătămătoare la 943 de lei și sporul de risc, suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate la 1006 lei. Reclamantul a menționat că a fost coleg de promoție cu dl. judecător, absolvind în același moment Institutul Național al Magistraturii.
Ori, în situații egale, trebuie să beneficieze de același tratament juridic, eroarea de calcul în dauna sa fiind mai mult decât evidentă.
Pentru a sublinia eroarea care s-a făcut în cazul său, care nu a fost corectată nici în urma contestării ordinului de salarizare la Ministrul Justiției, a depus în copie ordinul de salarizare al unui alt coleg, d-lui judecător H. C. A., din cadrul Judecătoriei B., care se află de asemenea în condiții identice de clasă de salarizare 96 și gradație 2, iar prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 884/C din 14.03.2013, i s-a stabilit indemnizație de încadrare brută lunară de 6290 lei, sporul de condiții de muncă grele, vătămătoare la 943 de lei și sporul de risc, suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate la 1006 lei.
Consideră că dispozițiile legale ce stau la baza ordinului de salarizare nu au fost aplicate corect.
A invocat prevederile prevederilor art. 1 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1) și (2) din OUG 103/2013 și art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare și a arătat că în cazul său stabilirea indemnizației și al sporului este eronată, deoarece nu s-au făcut la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat conform art.1 alin. (l) din OUG 103/2013. Prin urmare și drepturile stabilite la art. 2 din ordin sunt calculate eronat, deoarece au la baza valori greșite, deși aparent este corect.
Apreciază că nici nu se justifica, ca la data emiterii ordinului de salarizare, 12.03.2014, când beneficia deja de clasa de salarizare 96 (vechime în funcție 3-5 ani) și gradația 2, să i se stabilească două valori ale indemnizației. Trebuia să se stabilească valoarea corectă a drepturilor, prin asimilare conform exemplelor arătate prin Ordinele Ministrului Justiției nr. 1016/C din 12.03.2014 și nr. 884/C din 14.03.2013.
A susținut că este profund incorect și discriminatoriu ca prin două acte ale aceleiași autorități publice M. Justiției, din aceeași dată, pentru doi judecători colegi aflați în condiții identice de clasă de salarizare, gradație, vechime în magistratură, vechime în muncă, grad profesional să se stabilească valori substanțial diferite ale drepturilor salariale, în cazul subsemnatului de 5861 lei, 857 de lei și 916 lei, iar în cazul colegului de 6290 lei, 943 de lei și 1006 lei, o valoare brută de 8239 fată de 7634, deci o diferență de 605 lei.
În al doilea rând, reclamantul a arătat că Ordinul Ministrului Justiției nr. 1027/C din 12.03.2014, este discriminatoriu în raport cu cel puțin cele două exemple indicate anterior și contravine art. 5 din Codul muncii și Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 78 din 2000, privind crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Reclamantul a făcut mențiunea că înainte de a se adresa instanței de judecată, a contestat ordinul de salarizare în cauză la Ministrul Justiției, sens în care a primit un răspuns defavorabil din partea Ministerului Justiției prin adresa nr._ din 08.04.2014, comunicată efectiv la data de 16.04.2014.
În drept, a invocat art. 131 al. 2 Legea 304/2004, art. 31 al. 5 și art. 21 al. I1 Legea 303/2004, cap. I, art. 8 al. 2 și art. 9 al. 1 și 5 din cap. VIII al anexei VI la Legea cadru 284/2010, art. 1 și 2 OUG 84/2012, art. 2 și art. 12 al. 2 OUG 80/2012, art. 1, art. 5, art. 8 OUG 103/2013, art. 30 al. 4 Legea 284/2010.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și al Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prin Ordinul ministrului justiției nr. 341/C/09.02.2011, s-a realizat reîncadrarea judecătorilor în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare, precum și stabilirea drepturilor salariale, ținându-se seama de gradul profesional, vechimea în muncă, vechimea în funcție, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
Astfel, în anul 2011, în temeiul Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat o reîncadrare a personalului din sistemul bugetar, cu consecința calculării indemnizației, în momentul trecerii într-o nouă tranșă de vechime în muncă sau în funcție, potrivit acestui act normativ, fără ca personalul să piardă din drepturile dobândite anterior.
A invocat prevederile art. 6, alin. (1) și (2) din art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 6 alin.(l) și (2) din OUG nr. 103/2013, ale art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 2 din OUG 84/2012.
Conform prevederilor art. 6 alin. 1 din OUG 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor public, prevede că în anul 2014 personalul avansat va fi încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010.
Pârâtul a menționat că Legea-cadru nr. 284/2010 stabilește un alt sistem pe baza căruia se realizează încadrarea magistraților, sistem în cadrul căruia, pentru magistrați, coeficienții de salarizare sunt determinați în funcție de două vechimi: vechimea în muncă și vechimea în funcție prin care se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrat-asistent.
A mai arătat că potrivit pct. III. A. din Ordinul comun MMFPS și MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia „Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2.5% din salariul de bază".
Pârâtul a invocat și Decizia Curții Constituționale nr. 669/2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
În ceea ce privește comparația pe care reclamantul o face cu salarizarea altui judecător, pârâtul a arătat că cei doi magistrați nu au urmat cursurile INM în aceeași perioadă. Astfel, domnul judecător S. G. A. a urmat cursurile INM în perioada 4.10._12, iar domnul judecător Șepelea N. în perioada 1.03._12, diferențele de drepturi salariale rezultând din faptul că traseele profesionale ale celor doi magistrați nu au fost identice.
În concluzie, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, constatând faptul că reîncadrarea reclamantului s-a făcut cu respectarea prevederilor cuprinse în Legile nr. 284/2010 și art. 6 alin.1 din OUG 103/2013.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare și concluzii scrise.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1027/C/2014 reclamantul Șepelea N., judecător la Judecătoria Fălticeni, a fost încadrat în clasa de salarizare 95, drepturile salariale fiind stabilite după cum urmează:
- o indemnizație de încadrare brută lunară de 5718 lei;
- un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 857 lei;
- un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității de 916 lei.
Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat contestație, apreciind că drepturile salariale au fost incorect stabilite, contestația fiind respinsă ca neîntemeiată de pârâtul M. Justiției.
Ulterior, începând cu data de 1.03.2014, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de la 3 ani la 5 ani, reclamantul a fost încadrat în clasa de salarizare 96 și i s-a acordat o majorare a indemnizației de încadrare de 5718 lei la 5861 lei, corespunzătoare unei clase de salarizare suplimentare, sporurile fiind menținute în cuantumul stabilit anterior.
Criticile de nelegalitate formulate de reclamant vizează, în esență, în primul rând, faptul că stabilirea indemnizației și a sporului este eronată, întrucât nu s-a făcut la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția publică în care este încadrat conform art.1 alin. (l) din OUG 103/2013, pe cale de consecință și drepturile stabilite la art. 2 din ordin fiind calculate eronat, dat fiind că au la baza valori greșite.
În al doilea rând, reclamantul invocă nelegalitatea ordinului de salarizare prin raportare la comparația pe care o face cu ordinele de salarizare emise pentru alți colegi judecători despre care afirmă că se află în condiții identice de clasă de salarizare, gradație, vechime în magistratură, vechime în muncă, grad profesional, apreciind că dispozițiile legale în materie de salarizare au fost aplicate în mod discriminator.
Curtea apreciază că prin ordinul contestat drepturile salariale au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, din considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din OUG 103/2013, „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.”
Art. 5 alin. (1) din același act normativ prevede că „În anul 2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.”
În conformitate cu prevederile art, 6 alin. (1) și (2) din OUG nr. 103/2013, „(1) În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.
(2) În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție.”
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că dispozițiile art. 5 alin. (1) din actul normativ menționat reglementează situația personalului nou-încadrat pe funcții și a personalului promovat în funcții sau în grade/trepte, situație în care reclamantul nu se încadrează, în timp ce dispozițiile art. 6 alin. (1) se referă la avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, așa cum s-a întâmplat în cazul reclamantului.
Or, existența unor prevederi exprese care reglementează salarizarea persoanelor cărora li se modifică gradația sau vechimea în funcție, exclude aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din OUG nr. 103/2013 care vizează situația personalului nou încadrat sau promovat.
În concluzie, prevederile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 103/2013 nu se aplică la trecerea într-o altă tranșă de vechime în muncă, ci reglementează situația personalului nou încadrat sau promovat, cu precizarea că promovarea în grad se referă la gradul profesional (ex: promovare de la judecătorie la tribunal) și nu se confundă cu avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă care presupune trecerea într-o gradație superioară ca urmare a împlinirii vechimii corespunzătoare.
Din aceste considerente, nu poate fi reținută critica de nelegalitate constând în faptul că indemnizația și sporurile stabilite la art. 1 din ordinul de salarizare nu s-au făcut la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare, această obligativitate existând numai în cazul personalului nou încadrat sau promovat.
În ceea ce privește critica privind diferența dintre indemnizația reclamantului și cea a colegului său, d-lui judecător S. G. A., Curtea constată că, așa cum a arătat pârâtul, d-l judecător S. a beneficiat la data validării examenului de capacitate de un spor de 10 % pentru vechimea în funcție cuprinsă în tranșa 3-5 ani, iar reclamantul nu a beneficiat de acest spor, întrucât a atins treapta de vechime de 3 ani la data de 01.03.2014 după validarea examenului de capacitate, fapt necontestat de reclamant.
Prin urmare, astfel cum în mod corect a arătat pârâtul, diferența de salarizare rezultă din traseul profesional diferit al celor doi judecători, neputându-se reține aplicarea unui tratament diferențiat în condițiile în care cele două situații nu sunt identice.
Faptul că la momentul la care s-au calculat drepturile salariale ale reclamantului și drepturile salariale ale d-lui judecător S. G. A. era în vigoare aceeași legislație, în speță dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, iar drepturile salariale ale magistraților se calculau în funcție de Legea cadru 284/2010, nu are relevanță, în condițiile în care situația de fapt diferită constând în particulăritățile traseelor profesionale ale judecătorilor au determinat diferențe de drepturi salariale, chiar prin aplicarea aceleiași legislații, nefiind în prezența unei discriminări.
Referitor la comparația pe care reclamantul o face cu alte ordine de salarizare ale unor colegi din cadrul instanței, depuse la dosar, Curtea constată că, în lipsa tuturor elementelor traseelor profesionale ale judecătorilor menționați, cu relevanță în ceea ce privește modul de stabilire al drepturilor salariale, nu se poate conchide că aceștia se află în situații identice cu reclamantul și că, prin urmare, aplicarea dispozițiilor legale în materie de salarizare s-a făcut în mod discriminator.
Dealtfel, reclamantul nu precizează, în concret, niciun motiv de nelegalitate, ci constată că există diferențe între cuantumul drepturilor salariale stabilit prin ordinul contestat și cuantumul drepturilor salariale al colegilor judecători menționați, simplul fapt că există diferențe de cuantum nefiind suficient pentru a proba discriminarea, întrucât există posibilitatea ca acestea să fie determinate de situațiile de fapt diferite în care se află judecătorii respectivi despre care se afirmă dar nu se probează că ar fi în situații identice cu reclamantul.
Curtea reține că pârâtul nu are obligația de a explica motivele pentru care există diferențe ale cuantumului drepturilor salariale între reclamant și colegii acestuia, întrucât în materia contenciosului administrativ actele contestate, în speță ordinul de salarizare, beneficiază de prezumția de legalitate, revenind persoanei vătămate obligația de a răsturna această prezumție prin probatoriul administrat.
Chiar și în condițiile în condițiile în care situațiile de fapt ar fi identice în ceea ce privește vechimea în muncă și în magistratură, modalitatea în care au fost determinate drepturile salariale ale reclamantului, prin ordinul atacat, este în conformitate cu prevederile legale aplicabile, diferențele față de cuantumul indemnizațiilor altor colegi, nefiind generate de actul administrativ, ci chiar de prevederile legale sub imperiul cărora s-a născut dreptul acestuia la trecerea într-o altă tranșă de vechime.
Prin urmare, din moment ce diferența între indemnizația stabilită pentru reclamant și indemnizația stabilită pentru alți colegi cu aceeași vechime în muncă și în magistratură, anterior, nu rezultă din faptul că ordinul de salarizare ar fi fost emis cu nerespectarea legii, ci rezultă chiar din lege, nu se poate reține nelegalitatea ordinului respectiv.
Curtea apreciază că în cauză nu s-ar putea reține o încălcare a principiilor egalității față de toți salariații și al remunerării egale, întrucât drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în baza unor acte normative diferite față de colegii săi, în cauză fiind pe deplin aplicabil principiului „tempus regit actum”. Așadar, fiecare caz particular trebuie analizat în raport de dispozițiile legale aplicabile la momentul încadrării în altă gradație și clasă de salarizare, legalitatea și temeinicia stabiliri drepturilor salariale fiind raportate la normele în vigoare la momentul nașterii dreptului.
În ceea ce privește inegalitatea de tratament, se reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității presupune identitate de soluții numai pentru situații identice. Or, în cauza de față, deși situația reclamantului este identică din punct de vedere al muncii prestate, vechimii în muncă și vechimii în funcție cu o parte din colegii săi, drepturile salariale ale acestora în funcție de o altă încadrare în clasa de salarizare și gradație s-au născut sub imperiul unor reglementări normative diferite, astfel încât nu se poate trage concluzia că au fost supuși unei discriminări, de vreme ce acest drept trebuie privit și analizat prin prisma dispozițiilor legale aplicabile la acel moment.
Referitor la pretinsa discriminare invocată, se impune precizarea că, prin Decizia nr. 669/_, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituțională a reținut că: „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate." Curtea a subliniat că: „legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiara a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă." Astfel, Curtea a concluzionat că „este neîntemeiată critica autorului excepției, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și de vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010".
Pe de altă parte, chiar și în condițiile în care s-ar aprecia că există o discriminare, aceasta nu ar putea constitui un temei pentru anularea Ordinului nr. 1027/C/2014, emis cu respectarea dispozițiilor legale, ele însele fiind generatoare de diferențe salariale care ar putea fi calificate drept eventuale discriminări.
În această situație, întrucât nu se pot reține cauze de nelegalitate a a ordinului, Curtea apreciază că, eventualele diferențe salariale ar putea să fie recuperate numai cu titlu de despăgubiri pentru pretinsa discriminare, în condițiile în care aceasta ar fi dovedită pe cale unei acțiuni adresate instanței competente.
Prin urmare, Curtea constată că argumentele prezentate de reclamant sunt veritabile critici la adresa prevederilor legale privind salarizarea și nu pot constitui fundamentul unei eventuale soluții de anulare a unui ordin ce respectă cerințele de legalitate, putând fi valorificate doar ca propuneri de lege ferenda, întrucât instanța de contencios nu este abilitată să cenzureze o lege de salarizare ci să constate și să sancționeze prin anulare neconcordanța cu legea a actelor administrative emise în aplicarea acesteia.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost stabilite în mod legal prin Ordinul nr. 1027/C/2014, motiv pentru care apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea promovată de reclamantul ȘEPELEA N., cu domiciliul în Fălticeni, ..n., județ Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 noiembrie 2014.
Președinte, Grefier,
C. P. M. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7318/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1779/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
