Pretentii. Decizia nr. 4628/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4628/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 666/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4628
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02 IUNIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - V. H.
JUDECĂTOR - O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta AFP Călărași), împotriva sentinței civile nr.840 din 25.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. E., având ca obiect "pretenții - restituire taxă poluare ".
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, la data de 26.05.2014 prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus înscrisurile solicitate de instanță la termenul de judecată anterior, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.840/25.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași – Secția civilă a dispus: admite acțiunea formulată de reclamantul P. E. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Călărași; anulează decizia nr._/17.07.2008 emisă de AFP Călărași; obligă pârâta către reclamant la restituirea sumei de 1291 lei reprezentând taxă de poluare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la 17.07.2008 până la data restituirii sumei; obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată. În motivare, a reținut prima instanță, în esență, că taxa litigioasă contravine dreptului european în materie, astfel cum a fost interpretat acesta de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 30.04.2013, a declarat recurs, înregistrat la 15.05.2013, pârâtul Administrația Finanțelor Publice a municipiului Călărași, solicitând admiterea recursului.
Curtea reține că potrivit art. 499 NCPC „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
II.1 În cauza de față, prin cererea de recurs partea recurentă – pârâtă a invocat disp. art. 488 pct. 9 NCPC.
În motivarea cererii de recurs, a arătat partea recurentă că prin soluția pronunțată de instanța de fond, în mod nelegal a dispus respingerea excepției inadmisibilității invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
A arătat recurenta că în data de 17.07.2008 contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca MAZDA, norma de poluare E4, anul fabricației 2002, data primei înmatriculări 09.10.2002. Cererea a fost depusa de reclama odată cu următoarele documente: declarație pe propria răspundere; copie de pe cartea de identitate a solicitantului; copia talonului; copia cărții de identitate a vehiculului.
Urmare depunerii acestei cereri, s-a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/17.07.2008 insotita de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului prin remitere sub semnătura in ziua emiterii deciziei.
Împotriva deciziei emise, contestatorul nu a formulat contestație administrativă, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 si art. 205 din O.G. nr. 92/2003 rep. privind codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare.
Față de acest aspect, se invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulate conform disp. art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind legea contenciosului administrativ.
Având in vedere faptul că taxa pe poluare a fost încasata ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezintă titlu de creanțe, motivul restituirii invocat de către petent nu putea fi invocat decât pe calea contestației administrative.
Reclamantul a formulat o cerere, înregistrată la instituție, solicitând restituirea taxei pe poluare în suma de 1291 lei, actualizată cu dobânda legală.
În practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la măsurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice.
Pe fondul cauzei, OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Sistemul instituit de OUG 50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adaugă, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculare anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/ 2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre.
În data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Actul normativ mai sus menționat reglementează, de asemenea, posibilitatea si condițiile restituirii taxei de poluare.
Față de cele menționate anterior, s-a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecința, modificarea in tot a sentinței pronunțata de instanța de fond si respingerea cererii de chemare in judecata formulata de P. E..
A solicitat recurenta judecata în lipsă.
In drept, a invocat art. 483 din Codul de procedura civila
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
II.2. Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
III. Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 483 alin. 4 NCPC rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea, analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:
Art. 488 alin. 1 NCPC prevede: ”(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”.
Totodată, art. 483 alin. 3 și 4 NCPC prevede că „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”.
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
În ce privește motivele de recurs formulate de partea recurent-pârâtă, Curtea reține că acestea se încadrează în disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.
Din analiza înscrisurilor atașate la filele 9-10 din dosarul tribunalului, respectiv 27-28 din dosarul curții, se constată că taxa litigioasă a fost percepută la data de 17.07.2008, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2002 într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Curtea arată astfel că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008 și care a intrat în vigoare la 01.07.2008.
În mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Călărași obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Mai constată Curtea de apel că prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. S-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, s-a arătat că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Înalta Curte a reținut că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În opinia instanței supreme soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, s-a reținut că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, a apreciat ÎCCJ că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Curtea de apel reține că, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere că, potrivit celor statuate prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pe poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, Curtea constată că soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare este legală, criticile părții recurente sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Cum obiectul capătului principal de cerere vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pe poluare, partea reclamantă contestând însăși legalitatea, de plano, a taxei în integralitatea ei, este lipsită de temei legal și excesivă solicitarea de efectuare a unui demers judiciar suplimentar, anterior sesizării instanței, constând în parcurgerea procedurii prealabile de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, potrivit art. 205 – 209 din Codul de procedură fiscală, dată fiind și decizia ÎCCJ nr. XXIV/2011 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
În plus, prin cererea înregistrată la data de 21.02.2013 sub nr. 6925, partea intimată-reclamată a solicitat restituirea taxei încasate de organul fiscal, dar prin adresa nr.6925/22.02.2013 AFP Călărași a refuzat soluționarea favorabilă.
Nici motivul privind publicarea Ordinului MFP ANAF nr. 28/2012 nu este de natură a duce la admiterea căii de atac a recursului. Curtea subliniază că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 13.01.2012, ceea ce înseamnă că . a intervenit, ulterior acestui moment. Dar, taxa pe poluare a fost achitată de partea reclamantă la nivelul anului 2008, adică mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 referitoare la taxa pentru emisii poluante, în legătură cu care a fost emis Ordinul, ceea ce înseamnă că nu poate fi un act normativ incident speței. În ce privește disp. art. 12 din Legea nr. 9/2012, este cert că efectul lor nu poate fi decât acela care să nu implice o aplicare retroactivă sau contrară dreptului Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că va deveni incident și își va găsi aplicabilitate ori de câte ori taxa pe poluare a fost achitată în temeiul OUG nr. 50/2008 fără a intra în contrarietate cu dreptul comunitar, cum ar fi, în principiu, ipoteza autoturismelor noi ori a celor importate din țări terțe nemembre ale Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, când se dispune o restituire către contribuabili a eventualelor diferențe rezultate potrivit alin. 1 al textului citat mai sus. În schimb, în cazul încălcării normelor obligatorii de drept ale Uniunii Europene, se impune despăgubirea integrală a celui vătămat. Totodată, este cert că eventualul efect pretins cu privire la celelalte dispoziții ale Legii nr. 9/2012 se produc situațiilor de înmatriculare ivite odată cu sau după ., neputând înlătura discriminările deja produse în trecut.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 496 și 498 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta AFP Călărași), cu sediul în Călărași, ..6-8, județul Călărași, împotriva sentinței civile nr.840 din 25.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. E., cu domiciliul în comuna C. V., ., ca nefondat. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. V. O. D. P. B. C.
GREFIER
G. P.
Red B.C. - 4 ex./iulie 2014
Tribunalul Călărași - Secția Civilă - jud. Ș. G.
Comunicat 2 exemplare/
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2496/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 6135/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
