Anulare act administrativ. Decizia nr. 2496/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2496/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 60331/3/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2496
Ședința publică de la data de 31.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - L. E. F.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 5622/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. C. M. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțesub nr._, reclamantul M. C. M., în contradictoriu cu pârâta A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea la restituirea sumei de 2938 lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu dobânda legală.
Prin sentința civilă nr. 5622/18.11.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Finantelor Publice Sector 3; a admis acțiunea formulată de reclamantul M. C. M., cu domiciliul ales la sector 4, București, .. 24, în contradictoriu cu pârâta A. Finantelor Publice Sector 3 prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti, cu sediul în sector 2, București, .. 13; a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/22.10.2008; a obligat parata A. Finantelor Publice Sector 3 prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti să restituie suma de 2.938 lei reprezentand taxa pe poluare actualizată cu dobanda calculată de la data plății pana la data restituirii efective; a obligat pârâta A. Finantelor Publice Sector 3 prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti la plata sumei de 343,60 lei cheltuieli de judecată; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENTEI, nr. 294, .>
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3, aceasta este autoritatea care a stabilit suma de bani plătită de reclamant, este parte a raportului juridic fiscal, deci are calitate procesuală pasivă în cauză.
In ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că, prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, s-a stabilit că nu este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile pentru a solicita restituirea taxei.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că reclamantul a achiziționat în anul 2008 din UE un autovehicul, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă de poluare pentru autovehicule în cuantum de 2938 lei.
Reclamantul s-a adresat AFPS3 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pîrîta a refuzat restituirea taxei.
Tribunalul a considerat că refuzul de restituire a taxei este nejustificat.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Autoturismul reclamantei nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania și cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu și pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in țara. Așadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii in Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - `poluatorul plateste` -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinata sa descurajeze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea, a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/22.10.2008 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2938 lei reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu dobânda.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu instanța de fond a respins această cerere întrucât singura autoritate care a prejudiciat reclamantul este AFP Sector 3 independent de faptul că suma încasată de aceasta are ca destinație fondul de mediu. Prejudiciul a fost cauzat la data încasării necuvenite a sumei și nu ulterior prin virarea acesteia către Fondul pentru Mediu. De altfel, în contenciosul administrativ, instanța verifică prejudiciul creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată neavând relevanță în acest caz destinația dată sumei încasate. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generează o obligație de garanție a AFM, raporturile între autorități urmând a fi reglate prin mecanisme bugetare, iar nu prin acțiuni în garanție.
Chemarea în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire. Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Deși este adevărat că, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM, totuși, conform art. 8 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma respectivă.
In cauza, pretențiile paratei fata de chemata in garanție nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autorități publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgând din prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat pârâta A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 la plata sumei de 343,60 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, solicitând admiterea recursului astfel cum a formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, hotararea pronuntata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304, C.pr.civ..
Fiind îndreptat împotriva unei hotarari care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 3, nu este limitata la motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. pr. civ., instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 304^ C pr. civ..
A arătat recurenta-pârâtă ca in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finantarii unor programe si proiecte pentru protectia mediului. De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția careia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.3 din Legea nr.9/2012 aratandu-se inca odata destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare.
Actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre institutia recurentă-pârâtă si intimata-reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat recurenta-pârâtă admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 2.938 lei, a solicitat recurenta-pârâtă să se aibă in vedere faptul ca, instanta de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont ca, dispozițiile Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepand cu data de 13 ianuarie 2012. a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit carora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in Romania autoturismele a căror vechime depasea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. in aceasta situatie a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second- hand la scurt timp de la introducerea acestora in Romania, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constitutionale ale art. 148, a precizat recurenta-pârâtă că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si Romania privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de Romania la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obtinut, lasand in același timp autoritatilor naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată, a precizat recurenta-pârâtă ca alin.2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene a precizat recurenta-pârâtă ca acestea se refera la" Interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodata, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto, din Romania este discriminatorie, apreciază recurenta-pârâtă ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi retinute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care inmatriculeaza autoturisme/autovehicule in Romania.
De asemenea, in cazul in care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastra prevede plata unei taxe de înmatriculare in Romania in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, argumentele invocate sunt neîntemeiate, intrucat legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui sa stabileasca prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie mentionat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazeaza si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de inmatriculare.De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar.F. de cele mentionate mai sus, a învederat recurenta-pârâtă faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzută de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instantelor judecătorești. Totodata, trebuie retinut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, intrucat obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunitatii Europene. Mai mult decât atat potrivit art.126 alin.2 din Constitutia României" Competenta instantelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunța asupra compatibilitatii unor prevederi legale ale dreptului intern cu constitutia si cu tratatele internationale.
Aceasta atributie revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constitutionale, singurele institutii in masura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constitutiei sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotarari in consecința.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „impotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestatie la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus mentionat arata ca formularea contestatiei nu iniatura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instantei.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petenta se adreseaza cu o contestatie organelor administrativ -fiscale, in condițiile aratate de art.205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemultumit de modalitatea de soluționare a contestatiei poate ataca in fata instantei de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestatiei;
- fie, daca nu opteaza pentru formularea unei contestatii in fata organului fiscal, atacata in fata instantei de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamanta nu a urmat nici una dintre cele doua cai aratate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
Corespondenta adresata institutiei recurente-pârâte, reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În situatia in care institutia recurentă-pârâtă nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi încasat taxa de poluare fara existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabileasca se putea ataca in fata instantei de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputand primi suma decât daca anuleaza actul de impunere. In ceea ce privește capatul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, reiteram onoratei instante de recurs ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizeaza in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).Totodata, din textul Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.7 din Legea nr.9/2012.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regaseste in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a solicitat recurenta-pârâtă să se considere de către instanță taxa de poluare achitata de reclamanta ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Cu privire la obligarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale, a arătat recurenta-pârâtă că sentinta este netemeinica si nelegala.
In acest sens a menționat faptul ca, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzută pentru acordarea acestora.
Referitor la obligarea pârâtei A.F.P. Sector 3 la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 343,60 lei, a menționat recurenta-pârâtă că, prin sentința recurată, instanța de fond a obligat Administrația Finanțelor Publice Sector 3 la plata sumei de 343,60 lei - cheltuieli de judecată către reclamant.
Conform art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca aceasta sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul, ori in situatia de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina recurentei pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care solicitam modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
In drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază, recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._/23.10.2008 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Trezoreria Sectorului 3, în baza Deciziei de calcul din data de 22.10.2008.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurentă, aceasta nu este întemeiată.
Astfel, din actele dosarului, rezultă că AFP Sector 3 a emis decizia de calcul al taxei de poluare și tot această autoritate a procedat la încasarea sumei, astfel că ea este parte în raportul juridic dedus judecății, decurgând din plata nedatorată, justificând, sub acest aspect, calitatea sa procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 110 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de intimatul reclamant în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect Curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât recent Curtea Europeană de Justiție în cauza C‑565/11 (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Totodată, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată (cauza fiind identică cu prezenta), Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Nici critica adusă soluției de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, în speță fiind îndeplinite condițiile art.274 C.pr.civ., în sensul că recurenta pârâtă a pierdut procesul, iar intimatul reclamant a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, făcând și dovada acestora.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 5622/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. C. M. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
PreședinteJudecător Judecător G. A. F. L. E. F. H. P.
Grefier
M. H.
Red. Jud. HP/2 ex.
Jud. fond: R. E. M.- Tb. București SCAF
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1718/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 4628/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
