Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1718/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1718/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 1957/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1718
Ședința publică din data de 6.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: J. A.
JUDECĂTOR: C. R. I.
JUDECĂTOR: B. M.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 1189/10.09.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă E. F. G. și cu intimata pârâtă U. S. HARET.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, în cadrul procedurii prealabile intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, iar intimata pârâtă U. S. HARET a depus întâmpinare, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, anexând și un set de înscrisuri, precum și dovada cheltuielilor de judecată, iar recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinările formulate în cauză, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1189/10.09.2013, Tribunalul Teleorman a admis cererea formulată de reclamanta E. F. G., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, și chematul în garanție M. Educației Naționale.
A obligat pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat M. Educației naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și supliment de diplomă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, începând cu a 30 a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este absolventă a Universității S. Haret, Facultatea de Sociologie Psihologie specializarea psihologie, promoția iulie 2009, titulară a adeverinței nr. 1.140/25.02.2013.
U. S. Haret din București a fost înființată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ,iar prin H.G. nr. 693/2003 si HG nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ de zi, domeniile de licență: drept, sociologie, management, psihologie, științe ale educației, informatică, și altele.
Ca parte a sistemului național de învățământ, U. S. Haret se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantul a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare
În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educație a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art. 2, că "Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologilor stabilite de fiecare universitate"; la art. 8 prevăzându-se că "Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate".
Reclamanta a fost admisă sa susțină examenul de licența, examen pe care 1-a promovat, fiindu-i eliberata adeverința de licența.
Calitatea de unitate de învățământ superior acreditată/neacreditată a Universității S. Haret - pentru formele de învățământ absolvite de reclamant - vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, iar reclamantul, în baza teoriei „aparenței dreptului", nu pot fi victima lipsei de acreditare.
Într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din OUG nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior), insă procedura în cauza nu vizează raporturile juridice ale Universității cu reclamantul, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente in materie.
Eventualele abateri ale Universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate reclamantului aflat în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestuia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate rezultă derularea raporturilor reclamantei, în calitate de student, cu U. S. Haret, inclusiv faptul că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență.
La rândul său, U. a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomelor de licența).
Altfel spus, U. S. Haret a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparenta de legalitate a formelor de învățământ (aparenta rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea si desfășurarea de examene, inclusiv de licența etc.).
Mai mult, chiar si in prezent U. indica absolvenților faptul ca, referitor la baza legala a organizării si desfășurării formelor de învățământ la distanta si cu frecventa redusa, aceasta este reprezentată de art. 60 al. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 care prevede ca activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: de zi, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri la zi".
De asemenea, tot U. indica faptul că art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, cat si art. 29 al. 3 din Legea nr. 87/2006 stabilesc ca evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitara distincta (specializare), nefăcând nicio referire expresă sau tacita la formele de învățământ (în acest sens, adeverința de licența emisa reclamantului).
Altfel spus, U. parata creează reclamantului, aparenta de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ.
De altfel, in raporturile juridice in care una dintre părți este un profesionist (in sensul de persoana care desfășoară o activitate specifica, cu caracter de repetitivitate si in mod organizat), iar cealaltă parte este o persoana fizica care apelează la serviciile acestuia, obligațiile de diligenta ale profesionistului sunt cele sporite, iar nu cele ale celui care apelează la serviciile sale.
De cealaltă parte, în mod rezonabil, beneficiarul serviciilor are obligația îndeplinirii sarcinilor sale pecuniare - acolo unde raportul juridic o impune. Nu i se poate impune beneficiarului serviciilor prestate să verifice legalitatea acestora, asigurarea legalității fiind în sarcina prestatorului.
În concluzie, reiese ca nu li se poate imputa studenților înscriși la formele de învățământ neautorizate provizoriu/neacreditate, actuali absolvenți, lipsa de diligenta in condițiile in care calitatea de profesionist este deținuta de universitate care trebuia sa depună toate diligentele in vederea legalei desfășurări a activității, nici nu Ii se pot pretinde diligente suplimentare, câtă vreme U. a creat aparenta de legalitate, rezultata din împrejurările de fapt reținute in cele ce preced (admitere la specializare, încasare de taxe, organizare de examene, organizare examen de licența etc).
Pe lângă aceste argumente mai poate fi reținut și faptul că unitatea de învățământ a emis reclamantei adeverința de licență ,care ,până la proba contrarie, este valabila, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului fapt confirmat și de 1CCJ, Secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2376/2010 pronunțată în dosarul nr._ .
De vreme ce adeverința nu a fost revocata sau, după caz, anulata, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului ei trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza aceasta..
A interpreta in sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS si, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând sa fie excluși din cariera, din viata sociala, in condițiile in care au fost admiși la studii de către U. S. Haret, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum si examenul de licență.
În concluzie,tribunalul a constatat că reclamanta a susținut toate examenele in conformitate cu legislația in vigoare a învățământului și planul de învățământ, conform actelor depuse la dosarul cauzei și ca nu exista nici un act normativ sau hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila prin care au fost anulate aceste examene susținute.
Din aceste motive, în baza art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a admis primul capăt de cerere principala și a obligat pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei diploma de studii (de licența) si suplimentul de diploma, in termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabila a prezentei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, s-a retinut ca obiectul acesteia este obligarea Ministerului Educației Naționale de a pune la dispoziție Universității S. HARET tipizatul de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamantei a actelor de studii, de a i se recunoaște titlul de licenția în drept, certificat prin adeverința de studii nr. 1.140/25.02.2013 emisă de M. Educației Naționale în vederea utilizării acestora, sub sancțiunea unor penalități de întârziere, începând cu a 30- a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației.
Tribunalul a reținut că prin adresele sale, U. a solicitat MECTS sa îi fie data aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac. Niciuna din aceste adrese nu a fost urmata de un răspuns pozitiv. In prezent, este pusă in imposibilitatea practica de a obține tipărirea formularelor tipizate constând in actele de studiu solicitate de reclamant.
Adresele nr. 769/25.08.2009, nr. 960/8.X.2009, nr. 1224/14.12.2009 emise către Minister vizează actele de studii pentru 2009, însoțite de cerințele Legii nr. 288/2004 si Legii 84/1995, insa ele au fost soluționate in parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate, si pe cale de consecința, pârâta universitate s-a aflat in imposibilitate sa le elibereze tuturor absolvenților, din vina MECTS.
Astfel, după cum Tribunalul a reținut, nici o autoritate administrativa sau instanța de judecata nu s-au pronunțat in sensul revocării sau constatării nulității absolute precum si a anularii adeverinței de licența, motiv pentru care ea își produce efecte juridice.
Adeverința de licența, se bucura de prezumția de legalitate, iar in acest context se recunoaște reclamantului calitatea de licențiat in specializarea urmată.
Pe de altă parte, chiar dacă specializarea reclamantului nu ar fi fost recunoscuta, acesta a fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea in care s-a aflat produce efecte juridice (principiul error comunis facit ius) în sensul validității adeverinței de licență, ce constată promovarea tuturor studiilor și a examenului de licență.
Din aceste motive, Tribunalul a apreciat că obligația pârâtului U. S. Haret de a elibera reclamantei diploma de studii (de licența) si suplimentul de diploma este corelativă cu obligația obliga MECTS să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant, motiv pentru care acest pârât va fi obligat să pună la dispoziție pârâtei U. S. HARET formulare tipizate constând în diplomă de licență și supliment de diploma pentru reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Încă de la momentul pronunțării sentinței pot fi obligate pârâtele la penalități ,iar nu exclusiv pe calea aplicării sancțiunii amenzii pentru neexecutarea hotărârii judecătorești titlu executoriu.
Aceasta dintâi posibilitate este prevăzută de legiuitor la art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004.,unde se arată că “soluțiile prevăzute la alin. (1) și alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere”
Acest text de lege prevede in mod expres ca soluțiile instanței pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere, acestea constituind un mijloc de constrângere in vederea îndeplinirii obligației stabilite prin dispozitivul sentinței pronunțate de instanța de fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. Educației Naționale.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În recurs, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr._ .
În motivarea recursului, recurentul-chemat în garanție a arătat că instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, obligându-l în mod nelegal la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diplomă de licență și a suplimentului la aceasta pentru reclamantă.
O primă critică adusă sentinței instanței de fond este că aceasta a admis în mod greșit cererea de chemare în judecată și în garanție a Ministerului Educației Naționale hotărârea pronunțată de acesta fiind lipsită de temei legal fiind astfel incidente prevederile art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Astfel, conform prevederilor art. 72 Cod proc. civilă "partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubire."
In genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. Haret" din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret" București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Un alt argument în susținerea netemeiniciei soluției este că în mod nelegal s-a admis cererea de chemare în garanție sub sancțiunea prevăzută de art.24 din Legea nr.554/2004.
Referitor la acest aspect, soluția instanței de fond este neîntemeiata fiind încălcate prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, conform cărora ""daca în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligata sa încheie, sa înlocuiască sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze anumite operațiunile administrative, executarea hotărârii definitive si irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. In cazul în care termenul nu este respectat, se aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Astfel, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este subsecventă etapei judiciare care s-a efectuat în fața instanței de fond.
Deci, pentru aplicarea amenzii sau obligarea la despăgubiri trebuie sa existe o hotărâre irevocabila iar autoritatea publica să refuze sa o pună in executare in termenul stabilit de instanța sau în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Nu se află în această situație și nici nu s-au depus probe din care să rezulte ca MEN ar refuza să se conformeze unei eventuale hotărâri definitive și irevocabile, motiv pentru soluția dată de instanța de fond acestui capăt de cerere este vădit neîntemeiată. A criticat hotărârea instanței de fond, soluția acesteia este nelegală și neîntemeiată fiind dată cu încălcarea obligațiilor prevăzute la art.22 Cod proc.civ., deoarece nu a soluționat litigiul conform regulilor de drept aplicabile, nu a analizat cauza și nu a prezentat motivele pentru care argumentele sale au fost înlăturate. Prima instanță nu s-a raportat la niciun temei de drept pentru a obliga M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor tipizate ale actelor de studii.
Prima instanță a ignorat H.G nr.1011/2001privind organizarea si funcționarea învățământului la distantă și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, act normativ adoptat de Guvernul României tocmai în vederea punerii în executare a prevederilor art.60 alin.(l) din Legea învățământului nr.84/1995, cu privire la organizarea și funcționarea învățământului particular superior.
A fi obligați la aprobarea eliberării tipizatelor în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență ar înfrânge principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".
Nu mai puțin de atât, o astfel de soluție conduce la crearea unui precedent foarte grav și anume acela ca orice universitate să organizeze, când vrea, cum vrea și unde vrea, fără să respecte legislația specifică în materie, orice fel de studii, la orice fel de forme de învățământ, iar M. Educației Naționale să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de studii.
Cu privire la regimul juridic al adeverințelor emise de U. "S. Haret" în anul 2009, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că valabilitatea acestora a fost de maxim 12 luni, dată după care nu se mai poate reține că acestea se mai pot bucura de prezumția de legalitate.
Faptul ca U. "S. Haret” a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, este un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități. Prin efectul legii în temeiul căreia aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovada de studii care, după minim 6 luni, maxim 12 luni își pierdea valabilitatea.
în cauza suspusă judecății, legislația este cât se poate de clară, fiind ușor de observat că, cel puțin în acest domeniu, un fapt ilicit și anume organizarea unor cursuri fără a respecta prevederile legale nu poate produce efecte licite (adică recunoașterea unor adeverințe de studii ca fiind valabile și legale deși, organizarea cursurilor în baza cărora s-au eliberat respectivele adeverințe, s-au făcut cu eludarea dispozițiilor legale imperative privind parcurgerea procedurii de evaluare în vederea acreditării). Altfel spus, în baza principiului legalității, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistând nici aparenta în drept atâta timp cât exista norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia sa aibă știința de acest lucru printr-o minimă diligenta la care era obligat (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Pentru a se da o corectă soluționare atât cererii de chemare în judecată se impune a se soluționa în mod legal următoarea problemă: Care este dreptul subiectiv civil ce se cere a fi protejat?
Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege. Prin urmare trebuie mai întâi să existe.
Simpla solicitare a reclamantului coroborată cu achiesarea pârâtei vinovate de crearea situației litigioase nu constituie argumente suficiente pentru admiterea cererii de chemare în judecată. Solicitarea dedusă judecății pe lângă aspectele de fapt prezentate trebuie să aibă și suport legal.
Formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare, o instituție care înmatriculează „studenți" la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să desfășoare procesul de învățământ, să elibereze diplome.
La o analiză riguroasă a textelor de lege care reglementează cu privire la admiterea, înmatricularea, finalizarea procesului educațional se observă următoarele:
- art. 17 din HG nr. 1011/2001 - „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distantă sau de învățământ cu frecventă redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată,
- OUG nr. 75/2005 statuează la art.29 următoarele:
(1)Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii.
(2)In învățământul preuniversitar evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare nivel de învățământ, fiecare tip de program de studii și de calificare profesională, după caz.
(3)În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Programele specifice ciclurilor de studii de masterat și doctorat se supun evaluării externe, în vederea acreditării.
(4)Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b)acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat."
Norma prevăzută la art.60 alin. (1) din Legea învățământului nr.84/1995, de care se prevalează pârâta - furnizor de educație - pentru a justifica organizarea procesului educațional fără a avea vreo acreditare sau autorizare de funcționare provizorie pentru forma de învățământ, specializarea pentru care a organizat admitere, nu poate fi interpretată în sensul dorit de aceasta, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID sau FR.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
Articolul 60 alin. (1) din Legea nr.84/1995 nu face decât să stabilească o condiție prealabilă de fond pentru organizarea cursurilor în formele de învățământ ID, FR, aceea a existenței formei de învățământ zi. Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art3 din H.G. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr.88/1993 și de OUG nr.75/2005. Subliniem că H.G. nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior a fost emis în baza prevederilor art.60 din Legea nr.84/1995, reprezentând normele de punere în executare a acestor dispoziții.
Față de cele de mai sus, așa cum a arătat, în lipsa unui drept subiectiv al reclamantului care nu a parcurs o formă de învățământ la o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii, cererea acestuia este neîntemeiată. De altfel, instanța de fond reține că pentru formele de învățământ absolvite de reclamant "există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea", însă "eventualele abateri ale Universității pârâte în derularea procesului de învățământ nu pot fi imputate reclamantului aflat în eroare.
Instanța de fond nu a reținut cine este prejudiciat de fapt prin admiterea acțiunii este prejudiciat sistemul național de învățământ, care funcționează după reguli/norme legi clare întrucât se permite în baza aparenței în drept, ocolirea dreptului.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată /autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a f! trecută pe diplomă.
Așa cum a menționat, conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fără frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Aparența în drept nu poate constitui drept și nici nu se poate prevala de ea atunci când există lege. Instanța de fond a creat următorul cadru prin emiterea hotărârii: oricine poate desfășură proces de învățământ fără aprobarea autorităților competente și emite diplome sub pretextul prejudicierii persoanelor care au absolvit acel proces de învățământ, iar instanța de judecată poate obliga instituția competentă în speță MECTS să aprobe emiterea tipizatelor pentru a nu fi prejudiciați „studenții".
In concluzie instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu au urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este instituția de învățământ superior, în speță USH. U. „S. Haret" are culpa EXCLUSIVA de a fi organizat „cursuri" fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți". Este inadmisibil ca, în urma unei activități desfășurate în afara cadrului legal, cu bună știință, de către USH, să se dea vina pe MEN și să se impună acum în sarcina MEN plata exclusivă a cheltuielilor de judecată.
In concluzie, față de cele ce preced, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, în urma rejudecării cauzei, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție în totalitate ca neîntemeiată.
In drept, a invocat Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr.940/2004, H.G nr. 1609/ 2004, Legea învățământului nr.84/1995, Legeanr.88/1993, H.G. nr. 1011/2001.
Prin întâmpinare, U. "S. HARET” a solicitat respingerea recursului.
In temeiul art.453 N Cod proc.clv. a solicitat cheltuieli de judecata (onorariu avocat) așa cum rezulta din documentele atașate (extras de cont contract de asistență juridică.)
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform adeverinței nr. 1140/25.02.2013, intimata – reclamantă a absolvit Facultatea de Sociologie-Psihologie din București, programul de studii Psihologie, în cadrul Universității S. Haret, forma de învățământ ID, și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în spețe similare, un astfel de act, precum adeverința în cauză, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative, nefiind atacat de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.
În condițiile în care ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind nelegalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior, apărări pe care M. le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatei – reclamante.
În astfel de litigii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012).
Principalul rol al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din perspectiva dispozițiilor constituționale dar și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (ex.: hotărârea din 6.12.2007 în cauza B. contra României), este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.
Potrivit principiilor consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. hotărârea din 2.11.2010, în cauza Ș. și alții împotriva României, hotărârea din 24.03.2009, în cauza T. T. împotriva României, hotărârea din 6.12.2007 în cauza B. contra României), dreptul la un proces echitabil include dreptul la securitatea raporturilor juridice. Principiul securității raporturilor juridice decurge din Convenție și constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept.
A reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Ș. și alții împotriva României că, atunci când există divergențe cu privire la aplicarea unor dispoziții legale în esență similare în cazul persoanelor aflate în grupuri aproape identice, apare o problemă în privința securității raporturilor juridice.
A mai statuat instanța de contencios european că, în absența unui remediu care să rezolve aceste divergențe, soluționarea diferită a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate în situații similare conduce la o stare de incertitudine, de natură să diminueze încrederea publicului în actul de justiție, această încredere fiind o componentă esențială a statului de drept.
În vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ și fiscal, judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întruniți în condițiile art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, au adoptat, în ședința din 7.11.2013, o soluție pentru unificarea jurisprudenței, în ceea ce privește problema de drept a obligării pârâtei U. “S. Haret” să elibereze reclamantului diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Soluția adoptată a fost în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. “S. Haret” să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
La adoptarea soluției a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de următoarele decizii: nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012.
În consecință, această soluție se impune și în prezenta cauză, în considerarea principiului unității jurisprudenței consacrat în practica sus-menționată a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Susținerile recurentului-chemat în garanție în sensul încălcării de către instanța de fond a principiului separației puterilor în stat sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4, casarea unei hotărâre se poate cere „când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”.
Depășirea acestor atribuții presupune incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.
Prin urmare, instanța săvârșește un exces de putere dacă îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate sau contestă puterea legală a unor texte, ori aplică o lege adoptată înainte de ., se pronunță pe cale de dispoziții generale, etc.
Instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în contencios administrativ privind refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantei de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului la aceasta, ca urmare a promovării examenului de licență organizat de U. S. Haret.
Cererea reclamantei, îndreptată împotriva unui act administrativ asimilat, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) teza a II-a și art. 8 alin. (1) teza a II-a din acest act normativ.
Admițând acțiunea reclamantei, în mod corect a apreciat instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile art. 72 C.proc.civ., admiterea cererii de chemare în garanție asigurând punerea în executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei.
În lipsa obligării chematului în garanție la aprobarea tipăririi formularelor tipizate a diplomelor de licență, U. S. Haret se află în imposibilitate de a elibera diploma de licență.
Dreptul absolventei de a i se elibera diploma de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind pronunțată în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) teza a II-a, art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 5544/2004 și art. 72 C.proc.civ.
Împrejurarea că instanța a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și supliment de diplomă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, începând cu a 30-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, nu reprezintă un motiv de nelegalitate a sentinței.
Termenul de 30 de zile și sancțiunea aplicabilă conducătorului autorității publice în cazul nerespectării acestuia sunt prevăzute de textul art. 24 din Legea nr. 554/2004, menționarea lor în cuprinsul hotărârii judecătorești, chiar dacă inutilă, neconferind drepturi suplimentare reclamantului, întrucât nu a fost aplicată, în concret, vreo sancțiune.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., casarea hotărârii se poate cere “când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.
Contrar susținerilor recurentului-chemat în garanție, instanța a răspuns apărărilor formulate de către părți, examinând argumentele acestora prin prisma textelor de lege aplicabile în cauză.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 488 și art. 496 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 453 alin. (1) C.proc.civ., va obliga recurentul la plata către intimata U. S. Haret a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform ordinului de plată nr. 1529/14.11.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 1189/10.09.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă E. F. G. și cu intimata pârâtă U. S. HARET.
Obligă recurenta la plata către intimata U. S. Haret a cheltuielilor de judecată în sumă de 620 lei, onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
J. A. C. R. I. B. M.
GREFIER,
I. C. D.
Red. C.R.I./2 ex.
Tr. Teleorman – SCAF – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6117/2014.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2496/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
