Pretentii. Decizia nr. 4921/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4921/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 3332/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4921
Ședința publică din data de 12 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află pronunțarea în cauza ce are ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1662 din data de 29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. R.’Go S.R.L., intimații – pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 12.06.2014, când a hotărât următoarele.
CURTEA,
P. sentința civilă nr. 1662/29.03.2012 a Tribunalului București a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3067 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, fiind respinsă cererea reclamantei privind plata dobânzii legale aferente sumei de restituit.
A fost respinsă cererea pârâtei de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Totodată a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 239, 3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților că obiectul cererii este reprezentat de refuzul, pretins nejustificat, al autorității publice cu atribuții în materia încasării taxei pe poluare, de a da curs favorabil cererii acesteia privind restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de OUG nr.50/2008, astfel că acțiunea se încadrează în prevederile art.8 alin.(1) teza a II-a și art.18 din Legea nr.554/2004, raportat la art. 2 alin. (1) lit. i teza I din Legea nr. 554/2004, sub forma refuzului explicit, cu exces de putere, de a nu rezolva cererea reclamantei.
Ca atare, față de obiectul acțiunii, a constatat Tribunalul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține calitatea procesuală pasivă a autorității publice Ministerul Finanțelor Publice de mandatar procesual al Statului Român și a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă reprezentând o reflectare în plan procesual a aptitudinii organului administrativ de a fi subiect în raporturile reclamate de realizarea competenței sale.
Pe de altă parte, Fondul pentru Mediu reprezintă un fond public, iar veniturile sale constituie venituri publice, incluse în bugetul general consolidat și constituite prin lege specială ce stabilește și destinația acestor venituri. Dispozițiile art.1 alin.(1) din OUG nr.50/2008 determină destinația taxei pe poluare, dar natura acesteia este de creanță bugetară aparținând statului, reprezentat de pârâtă.
În consecință, întrucât este probată doar existența raportului juridic între reclamantă și pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Pe fondul cauzei, ca situație de fapt, Tribunalul a reținut că reclamanta a dobândit în anul 2011 autovehiculul în cauză, înmatriculat prima dată în 14.07.2009 în Germania, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să achite taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, stabilită prin decizia de calcul emisă de pârâtă în sumă de 3067 lei, prin chitanța emisă de Trezoreria Sectorului 1 București.
Reclamanta a formulat cerere de restituire a taxei iar prin adresa nr._/12.09.2011, pârâta i-a comunicat că nu se încadrează în prevederile art.117 Cod pr. fiscală.
Reține Tribunalul că este de competența judecătorului național să verifice dacă legislația națională incidentă în cauză este sau nu în concordanță cu normele comunitare care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în interiorul spațiului comunitar, tribunalul va analiza compatibilitatea normei interne cu cea comunitară.
Cu privire la acest aspect, Tribunalul a constatat că prevederile OUG nr. 50&2008 încalcă dispoyițiile art. 110 TFUE, prin aceea că aplicarea acesteia are ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . actului, situație ce permite astfel Statului Român să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, prin instituirea acestui impozit intern al cărui regim este astfel stabilit, încât să aibă efectul de descurajare a importurilor de autovehicule în România.
Așadar, prin adoptarea sistemului fiscal reglementat de OUG nr. 50/2008, se produce un efect de discriminare în favoarea vânzării de autovehicule înmatriculate în România față de cele provenind din alte state membre, conducând astfel la limitarea importului de autovehicule de ocazie în România și favorizarea vânzării de autovehicule de ocazie cumpărate pe piața din România.
Pe cale de consecință, Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.(1) și 8 alin.(1) din Legea nr.554/2004, raportat la art.117 alin.(1) lit.d Cod pr. fiscală – conform căruia se restituie, la cerere, debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale – pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului la restituirea taxei și reparării pagubei, astfel că, văzând și prevederile art. 18 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme.
Referitor la cererea privind plata dobânzii legale aferente taxei pe poluare achitate de reclamant, Tribunalul a reținut că potrivit art. 124 alin.(1) Cod pr. fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.(2), adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei sau, după caz, la art. 70. Totodată s-a prevăzut în mod expres că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În speță, reclamanta a solicitat autorității pârâte achitarea sumelor reprezentând dobânda legală aferentă taxei achitate.
Dar, reține Tribunalul, dobânda legală pretinsă, reglementată de OG nr.9/2000 și în prezent de OG nr.13/2011, este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice civile contractuale, nicidecum raporturilor de drept fiscal determinate de natura juridică a creanței încasate de organul fiscal și a cărei restituire s-a solicitat.
Referitor la cererea de chemare în garanție a AFM, Tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 60 alin.(1) Cod pr. civ., pârâta nedovedind existența față de aceasta a unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina AFM, fundamentată pe transmiterea cu titlu oneros a unui drept subiectiv, în condițiile în care instituția chemării în garanție este incidentă doar în cazul transmisiunii de bunuri cu titlul oneros.
Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine AFM, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice.
Cât privește cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a organului fiscal pârât, în condițiile art.274 alin.(1) Cod pr.civ., Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată, a sumei de 239,3 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, procedând cu privire la onorariul avocațial la aplicarea art. 276 Cod pr. civ., în raport cu admiterea în parte a acțiunii pendinte și a art.274 alin.(3) Cod pr. civ., în raport cu valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă redus presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de complexitatea și durata litigiului, în condițiile în care cauza a avut doar două termene de judecată, iar apărătorul reclamantei nu s-a prezentat în fața instanței, nu au fost formulate răspuns la excepțiile invocate de pârâți și nu a fost administrată decât proba cu înscrisuri.
În acest sens, s-a avut în vedere că cenzurarea onorariului avocațial ce urmează a fi restituit reclamantei de către pârâtă nu poate afecta raportul juridic izvorât din încheierea convenției de prestare a serviciilor avocațiale, acest raport rămânând supus dispozițiilor imperative ale art. 30 din Legea nr.51/1995.
Împotriva sentinței civile nr. 1662&29.03.2013 a Tribunalului București a formulat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice S. 1 București, solicitând modificarea în parte a acesteia și respingerea acțiunii în tot, ca nefondată, prin raportare la art. 304 pct. 9 C..
Un prim motiv de recurs se referă la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 1, care nu are calitate date fiind prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, si ale H.G.R nr.686/2008, prin care se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare se face venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, singura care are calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs invocat îl reprezintă greșita respingere a cererii de chemare în garanție.
P. raportare la artr. 60, 61 C., arată că cererea trebuia admisă Administrația Finanțelor Publice S. 1, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petenta in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua parți, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare pârâta poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Pe fond cauzei, recurenta arată că sentința este nelegală deoarece taxa a fost achitată în baza OUIG nr. 50/2008, care nu contravine prevederilor din dreptul comunitar avute în vedere de instanța de fond.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, arată recurenta că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 02/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Referitor la obligarea pârâtei AFP S. 1 la plata cheltuielilor de judecată, arată că prin raportare la art. 274 C., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle In culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu sunt îndeplinite condițiile.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 1 (actual Administrația S. 1 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
P. raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația S. 1 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
2/ În ceea ce privește fondul cauzei, respectiv incorecta aplicare a normelor comunitare de către instanța de fond, motiv încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C., Curtea va constata următoarele:
Intimatul reclamant a achiziționat autoturismul marca Citroen, an de fabricație 2009, data primei înmatriculări în spațiul european 14.07.2009 și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 3067 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule.
Taxa in discuție era reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 iar compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene in cauza I. T. C-402/09 și N. C263/10.
Reține Curtea că în ambele hotărâri mai sus-menționate, pronunțate în procedura hotărârilor preliminare s-a apreciat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Chiar din dispozitivul acestor două hotărâri, menite să ghideze instanțele naționale în interpretarea lor conformă a normelor interne cu cele comunitare, se subliniază ideea conform căreia OUG 50/2008 nu poate fi considerată de plano contrară normelor comunitare, verificarea caracterului discriminatoriu al aplicării acestei norme urmând a se efectua de la caz la caz.
În cauza T., instanța europeana a facut o clară distinctie intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior datei de 01.07.2008 (data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2008) si cele inmatriculate în statele membre UE ulterior acestei date (par. 38).
Analizand separat cele doua situatii, CJUE a retinut ca O.U.G. nr. 50/2008 este susceptibila sa incalce art. 110 TFUE numai . doua ipoteze anterior prezentate, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2008.
In privinta autovehiculelor care au fost înmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, CJUE a retinut ca legislatia naționala nu afecteaza libera concurenta a produselor.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55).
Reține Curtea că raționamentul avut în vedere de CJUE este următorul: din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului, așa încât, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială.
P. urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
Asa fiind, in principiu, nu se poate retine existenta vreunei distorsionări a concurentei in privința, pe de o parte a autovehiculelor înmatriculate pentru prima data in UE in perioada ulterioară 01.07.2008 (categorie din care face parte si autovehiculul reclamantei) si reînmatriculate in Romania si, pe de altă parte a autovehiculelor similare înmatriculate pentru prima data in Romania in aceeasi perioada.
In concret, reclamantul din prezenta cauza era pus in fata urmatoarei opțiuni: fie sa cumpere autovehiculul inmatriculat pentru prima data in UE in data de 14.07.2009, fie sa cumpere un autovehicul similar, inmatriculat deja, pentru prima data pe teritoriul Romaniei in data de 14.07.2009.
In primul caz, reclamanta a suportat valoarea de circulație a autovehiculului, la care s-a adăugat valoarea taxei pe poluare impusă de autorități în baza deciziei de calcul. In al doilea caz, care reprezintă ipoteticul termen al comparației conform hotărârii T., reclamanta ar fi suportat valoarea de circulație a autovehiculului similar, valoare in care, insa, era incorporata deja si valoarea reziduala a taxei pe poluare platita de vânzător la prima înmatriculare in România.
Conform acestui raționament se poate concluziona faptul că în ambele cazuri, pretul final al autovehicului include valoarea reziduala a taxei, in ambele situatii, reclamanta având de suportat sarcina fiscala in discutie.
Cu privire la situația concreta, Curtea reține ca autovehiculul importat de reclamantă a fost înmatriculat pentru prima data in UE în 14.07.2009 si ca la aceeași data in Romania era deja instituita taxa pe poluare, astfel incat autoturismele second-hand de același tip si aceeași vechime cu cel al reclamantei, aflate deja in Romania la data stabilirii taxei, în august 2011, au fost supuse si ele taxei. P. urmare, ceea ce trebuie analizat este daca taxa plătita efectiv de reclamantă este mai mare decât valoarea reziduala a taxei încorporată într-un autoturism similar cu cel al reclamantei, care ar fi fost înmatriculat în România la data de 14.07.2009.
În ceea ce privește cuantumul valorii reziduale a taxei incluse în valoarea unui autoturism similar disponibil pe piața internă, conform calculului efectuat de autoritățile fiscale la solicitarea din oficiu a instanței de recurs, calcul cenzurat ulterior de instanță prin aplicarea prevederilor art. 8 din OUG nr. 50/2008 și a anexelor la acest act în forma în vigoare la 14.07.2009, (iar nu prin aplicarea prevederilor legale in vigoare la data plății taxei, cum a procedat autoritatea) a reieșit faptul că valoarea reziduală, calculată la data de 01.08.2011 pentru un autoturism similar este de 1525 lei, fiind mai mică cu 1542 lei decât taxa pe poluare achitată de recurentul- reclamant.
Față de cele arătate în precedent, Curtea constată că taxa pe poluare achitată de recurentul- reclamant are caracter neutru și nu este contrara prevederilor art. 110 par. 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE) doar în limita sumei de 1.525 lei.
În ceea ce privește diferența de 1.542 lei, acesta reprezintă taxă pe poluare încasată fără temei legal, fiind contrară normelor de drept al Uniunii Europene, astfel încât organul fiscal are obligația restituirii acesteia.
Pe cale de consecință, având în vedere că pârâta datorează reclamantei doar suma de 1542 lei, soluția cu privire la dobânda fiscală aferentă sumei de restituit nefiind recurată de reclamant, intrând așadar în puterea lucrului judecat.
3/ Referitor la soluția cu privire la cererea de chemare în garanție, Curtea în temeiul art. 304 cpt. 9 C. va reține că instanța de fond a realizat o greșită interpretare și aplicare a legii.
Astfel, se reține că potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ.(1865) că “partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Observând și disp. HG nr. 686/2008, Curtea apreciază că în mod eronat a respins prima instanță cererea de chemare în garanție, lămurind în mod eronat raportul juridic dintre organul fiscal și Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, textul incident este cel de la art. 8 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008, în care este reglementată ipoteza contestării taxei plătite sub imperiul OUG nr. 50/2008 și a solicitării restituirii. Astfel, analizându-se cu atenție textul amintit se observă că pot exista situații, în cond. alin. 6 al art.8, în care suma să nu se încadreze în soldul creditor al contului sintetic anume prevăzut, caz în care organul fiscal trebuie să se adreseze cu o solicitare în scris către Administrația F. pentru Mediu pentru transferarea în contul anume indicat a sumei necesare efectuării restituirii.
Pe cale de consecință, nu poate fi primită interpretarea primei instanțe, ci, pe fondul căderii în pretenții a părții pârâte AFP, se impune a se lămuri inclusiv raportul juridic dintre acesta și AFM, tocmai spre a nu se da loc unor refuzuri nejustificate de plată către pârât din partea chematului în garanție.
4/ În final, în ceea ce privește soluția asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C., reținând că recurenta se află în culpă procesuală, față de aceea că refuzul său de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare a fost unul nejustificat.
Nu se poate susține așadar că recurenta nu s-ar afla în culpă procesuală, aplicarea corectă și prioritară a normelor de drept comunitar nefiind exclusiv atribuția instanțelor de judecată, așa cum în mod eronat a indicat aceasta ci, în același timp, și o obligație pentru organele administrative ale statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1662 din data de 29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. R.’Go S.R.L., intimații – pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Admite în parte acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta AFP S1 la plata către reclamantă și pe AFM la plata către pârâta AFP S1 a sumei de 1542 lei.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER
P. B. B.
Red: ..07.2014
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: L. M. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1544/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3408/2014. Curtea de... → |
|---|
