Pretentii. Decizia nr. 5157/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5157/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1686/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5157
Ședința publică din data de 19.06.2014
Completul constituit din:
Președinte - C.-M. C.
Judecător - O. D. P.
Judecător – M. B.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile cu nr. 786/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă, prin avocat împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la datele de 05.06.2014 și 11.06.2014 au sosit relațiile solicitate.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. În ceea ce privește primul motiv de recurs,apreciază că acesta este ca și cum nu ar exista. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr.786/13.02.2013, Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea reclamantei . în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și chematul în garanție Administrația F. Pentru Mediu, a admis cererea de chemare în garanție, a obligat pârâta și chematul în garanție la restituirea către reclamant a sumei de 45.181 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, sumă ce va fi indexată cu dobânda fiscală aplicată de la 24.03.2011 până la data restituirii efective și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat la data de 08.03.2011, autoturismul second hand „Mercedes Benz”, cu nr. actual de înmatriculare_, de la firma Mercedes-Benz AHG-Wackenhut GmbH&CO.KG, pentru care a achitat suma de 60.000 euro.
Acest autoturism a fost înmatriculat anterior în Germania, data primei înmatriculării fiind 19.11.2008.
În vederea înmatriculării acestui automobil în România, reclamanta a fost obligat să achite, cu titlu de taxă de poluare, suma de 45.181 lei.
Instanța reține că, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe primă înmatriculare, astfel cum este prevăzută de OUG nr.50/2008, privind taxa de poluare, nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de primă înmatriculare.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantei, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Instanța a reținut că dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 încalcă art. 110 (fost 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța constată că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2008 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art.1088 C.civ., potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art.994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr.686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr.50/2008 reglementează, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 1. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta ANAF este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ANAF invocând în drept disp. art.304 pct.5, 9 și art.3041 C..
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție care este întemeiată, în raport de disp. art.1 alin.1, art.5 alin.1 și 4 din OUG nr.50/2008.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România pentru autoturismele second-hand contravin art.90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
Incidența în cauză a acestor prevederi o apreciază ca fiind inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care fac referire art.3 și art.9 din OUG 50/2008.
Recurenta invocă disp. art.33 din Directiva a șasea (77/308/CEE) a Consiliului Comunităților Europene și principiul „poluatorul plătește”, care este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Prin modificările aduse Codului fiscal de Legea 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, iar obligarea unui contribuabil la plata unei taxe nu poate fi interpretată ca un prejudiciu, atât timp cât contribuabilul beneficiază de o contraprestație, respectiv înregistrarea autoturismului.
A mai fost criticată soluția de acordare a dobânzii legale, calculată conform art.124 din Codul de procedură fiscală, având în vedere că cererea de acordare dobânzi nu a fost adresată organului fiscal ci direct instanței, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlu de creanță.
Curtea a solicitat emitentului deciziei de calcul al taxei de poluare să comunice valoarea reziduală a taxei de poluare la data de 24.03.2011, încorporată într-un autoturism având specificații tehnice similare celui din prezenta cauză, dacă acesta ar fi fost înmatriculat ca autovehicul nou în România la 19.11.2008.
Conform relațiilor comunicate de organul fiscal, cuantumul valorii reziduale calculate la data de 24.03.2011, pentru autoturismul în cauză, data primei înmatriculări în România – 19.11.2008 și data radierii – 24.03.2011 este de_ lei.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041 C., Curtea apreciază că recursul este fondat, față de următoarele considerente:
Reclamanta solicită restituirea sumei de_ lei achitată cu titlu de taxă de poluare, la data de 24.03.2011, în temeiul OUG 50/2008, pentru înmatricularea în România a unui autovehicul care a fost înmatriculat pentru prima dată la 19.11.2008, într-un stat membru U.E.
Taxa în discuție, denumită „taxa pe poluare”, a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificări prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 si O.U.G. nr. 118/2010. Ulterior, prin Legea 9/2012 această taxă a fost înlocuită, cu taxa pentru emisiile poluante. Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene in cauza I. T. C-402/09 și N. C263/10.
În ambele hotărâri pronunțate în procedura hotărârilor preliminare s-a apreciat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Chiar din dispozitivul acestor două hotărâri, menite să ghideze instanțele naționale în interpretarea lor conformă a normelor interne cu cele comunitare, se subliniază ideea conform căreia OUG 50/2008 nu poate fi considerată de plano contrară normelor comunitare, verificarea caracterului discriminatoriu al aplicării acestei norme urmând a se efectua de la caz la caz.
Prin urmare, problema dedusa judecății constă în a stabili, in concreto, dacă prin taxa de poluare instituita prin prevederile OUG 50/2008 și imputată reclamantului s-a produs o încălcare a art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), respectiv dacă s-a creat o discriminare a acestuia contrară dreptului comunitar.
Curtea subliniază faptul că dispozitivul acestor hotărâri trebuie analizat prin prisma considerentelor care explicitează limitele în care o normă internă care statuează asupra unei taxe poate avea caracter discriminatoriu.
Se reține astfel în cauza T. faptul că instanța europeana a făcut o clară distincție între situația autovehiculelor rulate înmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior datei de 01.07.2008 (data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 50/2008) si cele înmatriculate în statele membre UE ulterior acestei date (par. 38).
Analizând separat cele doua situații, CJUE a reținut ca O.U.G. nr. 50/2008 este susceptibila să încalce art. 110 TFUE numai . doua ipoteze anterior prezentate, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării in vigoare a O.U.G. nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor care au fost înmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, CJUE a reținut ca legislația națională nu afectează libera concurenta a produselor.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55).
Raționamentul CJUE este următorul: din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului, așa încât, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială.
Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
Așa fiind, in principiu, nu se poate retine existenta vreunei distorsionări a concurentei in privința, pe de o parte a autovehiculelor înmatriculate pentru prima data in UE in perioada ulterioară 01.07.2008 (categorie din care face parte si autovehiculul reclamantului, conform celor arătate anterior) si reînmatriculate în România si, pe de altă parte a autovehiculelor similare înmatriculate pentru prima data în România în aceeași perioadă.
In concret, reclamantul din prezenta cauza era pus in fata următoarei opțiuni: fie sa cumpere autovehiculul înmatriculat pentru prima data in UE in data de 1.07.2008, fie sa cumpere un autovehicul similar, înmatriculat deja, pentru prima data pe teritoriul României in data de 1.07.2008.
In primul caz, reclamantul a suportat valoarea de circulație a autovehiculului, la care s-a adăugat valoarea taxei de poluare imputate de autorități în baza deciziei de calcul depusă la dosar. In al doilea caz, care reprezintă ipoteticul termen al comparației conform hotărârii T., reclamantul ar fi suportat valoarea de circulație a autovehiculului similar, valoare in care, insa, era incorporata deja si valoarea reziduala a taxei pe poluare plătită de vânzător la prima înmatriculare in România, in data de 1.07.2008, conform prevederilor O.U.G. nr. 50/2008.
Conform acestui raționament se poate concluziona faptul că în ambele cazuri, prețul final al autovehiculului include valoarea reziduala a taxei pe poluare prevăzuta de O.U.G. nr. 50/2008. Așadar, în ambele situații, reclamantul ar fi suportat sarcina fiscala în discuție.
Cu privire la situația concreta, instanța reține ca autovehiculul importat de reclamantă a fost înmatriculat pentru prima data în UE în 19.11.2008 si ca la aceeași data în România era deja instituita taxa pe poluare, astfel încât autoturismele second-hand de același tip și aceeași vechime cu cel al reclamantului, aflate deja în România la data stabilirii taxei in martie 2011 au fost supuse si ele taxei. Prin urmare, ceea ce trebuie analizat este daca taxa pe poluare plătita efectiv de reclamant este mai mare decât valoarea reziduala a taxei (art.8 din OUG nr.50/2008) plătite deja in intervalul 2009-2011, pentru autovehiculele second hand înmatriculate pentru prima data direct în România la data de 19.11.2008 si aflate in circulație in România la data de_ de același tip si de aceeași vechime cu cel al reclamantului, valoare incorporata in valoarea de piață a acestora din urma.
În speță, se reține că valoarea taxei achitate de reclamantă este egală cu cea a valorii reziduale, la data de 24.03.2011, a taxei de poluare pe care orice altă persoană ar fi achitat-o pentru înmatricularea după 1.07.2008 a unui vehicul similar.
Însuși textul art. 8 alineat 2 din OUG 50/2008 reliefează această identitate de valoare între valoarea reziduală a taxei și taxa de poluare aferentă valorii autoturismului la momentul august 2011: „Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.”
În speță nu poate fi reținută ca sursă a discriminării faptul că ulterior datei de 1 iulie 2008 autoturismele au fost supuse acestei taxe de poluare pe când cele înmatriculate anterior acestei date, nu era supuse acestei sarcini financiare, în ciuda faptului că poluau la fel. Cu privire la această pretinsă discriminare jurisprudența CJUE este foarte clară: articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente. Atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior, împrejurarea aceasta nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (par. 51 hotărârea T.).
În concluzie, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilita in sarcina reclamantului are caracter neutru, înscriindu-se in limitele autonomiei statului roman in materia impozitării interne. O asemenea taxa nu este contrara prevederilor art. 110 par. 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE).
Față de aceste considerente se constată că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.3041 C., astfel că în temeiul art.312 alin. 1 și 3 C., Curtea va admite recursul, va modifica recursul în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, iar în raport de această soluție va fi respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile cu nr. 786/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect taxă de poluare.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. O. D. P. M. B.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 2 ex./ C.CM../Tehnored. TM
Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal
Jud. fond M. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3094/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8118/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
