Obligaţia de a face. Decizia nr. 8118/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8118/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 12984/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8118
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.11.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 3235 din data de 30.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fostă Secția a IX-a), în dosarul nr._ de recurentul – reclamant G. C. M. în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa relațiilor solicitate de la recurentul – reclamant G. C. M., respectiv, pe de o parte, înscrisuri cu privire la cesiunea ce s-a realizat de la C. I. S. și C. C. către recurentul – reclamant G. C. M., iar pe de altă parte, cesiunea făcută de către recurentul – reclamant G. C. M. către G. A. R. și Culetu S..
De asemenea, se învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar, cu data de 05.11.2014, ora 8:55, prin fax, de către recurentul – reclamant G. C. M., cerere, prin care solicită judecarea cererii și în lipsă.
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele dosarului, constată faptul că recurentul – reclamant G. C. M. a solicitat judecarea în lipsă prin cererea depusă la termenul de astăzi și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3235/30.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
- a fost respinsă excepția necompetenței materiale ca neîntemeiată;
- a fost respinsă excepția prematurității, invocată de pârâtă;
- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și respinsă în consecință acțiunea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă;
- a fost respinsă cererea formulată de reclamantul G. C. M. în contradictoriu cu pârâta C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor - C. Națională pentru Compensarea Imobilelor ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, a fost respinsă, întrucât la momentul introducerii acțiunii, moment în raport cu care se apreciază dacă o cerere este sau nu prematură, Legea nr. 165/2013 nu era în vigoare, argumentele invocate de pârâtă în susținerea excepției prematurității determinată de incidența Legii nr. 165/2013 fiind analizate pe fondul cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP a fost apreciată ca întemeiată, tribunalul constatând că, printre atribuțiile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) prevăzute de art. 2 din HG nr. 361/2005 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), nu se numără și aceea de a urgenta soluționarea dosarelor de despăgubire, ci potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, asigura organizarea Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și emitea titlurile de plată/de conversie, la solicitarea persoanelor îndreptățite, cărora le fuseseră anterior emise titluri de despăgubire de către C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Or, dosarul în cauză, în etapa administrativă anterioară evaluării imobilelor și emiterii titlurilor de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, etapă în care A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții în sensul verificării dosarelor (atribuția fiind de emitere a titlului de plată conform art.41 din Legea nr.165/2013.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii 165/2013, în considerarea dispozițiilor art.4 potrivit cu care: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În consecință, sunt aplicabile prevederile art.34 alin.2 din aceeași lege potrivit cu care dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Așadar, C. are la dispoziție un termen de 60 luni de la data înregistrării dosarului la Secretariatul CNCI, pentru soluționarea acestuia.
Or, obligația de soluționare a dosarului (care presupune analizarea, evaluarea, validarea sau invalidarea dispoziției emise urmată de emiterea deciziei de compensare) incumbă Comisiei doar după transmiterea dosarului de către entitățile învestite de lege, așa cum reiese foarte clar din dispozițiile art.21 din Legea 165/2013 care prevede că „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6) al art. 21.
Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7) al art. 21 din Legea nr. 165/2013.
În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Întrucât prin Legea nr. 165/2013 s-a prevăzut o altă procedură ce trebuie urmată pentru acordarea măsurilor compensatorii pentru cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege, procedură aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, tribunalul a respins, ca neîntemeiată cererea reclamanților, având în vedere că, în prezenta cauză, cererea reclamanților nu a urmat întreaga procedură prevăzută de Legea nr. 165/2013, care presupune și respectarea termenului de soluționare de 60 de luni de la . Legii nr. 165/2013, pentru dosarele deja înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv 60 de luni de la înregistrarea dosarelor ce vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul G. C. M. solicitând admiterea recursului și desființarea Sentinței civile nr. 3235/2014 și, în consecința, admiterea acțiunii așa cum a fost formulata, respectiv obligarea intimatelor la:
1) Soluționarea dosarului reclamantului pentru acordarea despăgubirilor pentru suprafața de_ mp., astfel cum a fost stabilita de C. Județeană Constanta, inclusiv emiterea deciziei de despăgubiri;
2) Obligarea paratelor la plata de daune cominatorii de 200 lei pe fiecare zi întârziere de la rămânerea definitiva a hotărârii de urmează a fi pronunțata și pana la executarea efectiva a obligației de soluționare a dosarului de acordare a despăgubirilor/ emiterea deciziei de despăgubiri.
În motivare s-au învederat următoarele:
1. Sentința este nelegala întrucât a fost pronunțata cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material, precum și ca aceasta cuprinde totodată motive contradictorii, subsumându-se dispozițiilor art.304 pct. 7 și 9 Cod de Procedura Civila.
Cererea de chemare în judecata a fost introdusa la data de_ și a fost întemeiata în drept pe prevederile Legii nr.554/2004 raportat la Titlul VII din Legea nr.247/2005, partea 101 din Normele de aplicare a Legii nr.247/2005.
Reclamantul a investit în mod clar instanța cu judecarea unei cauze în materia contenciosului administrativ bazata pe prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005, lege în vigoare și aplicabila la data introducerii cererii de chemare în judecata. Acesta este temeiul de drept aplicabil în speța și fata de care trebuia soluționata cererea de chemare în judecata, și nicidecum o lege ulterioara, întrucât în materie este statuat principiul neretroactivității legii, care nu cunoaște nicio excepție.
Însa, în mod eronat, instanța de judecata a apreciat ca raportului dedus judecații ii este aplicabila, ca și drept material, Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lege publicata în Monitorul Oficial din data de 17 mai 2013, data ulterioara introducerii cererii de chemare în judecata.
Aceasta lege nu poate fi aplicata raportului dedus judecații pentru ca ar însemna o încălcare a principiul neretroactivității legii, ceea ce nu poate fi acceptat.
Tocmai în aceasta aplicare retroactiva a Legii nr. 165/2013 consta, aplicarea greșita a normelor de drept material săvârșita de către judecător în întreaga sa analiza în vederea pronunțării sentinței recurate. În cazul de fata, judecătorul a făcut o greșita interpretare și aplicare a legii în timp. Acesta a aplicat unui litigiu început în anul 2012, o lege ulterioara publicata în Monitorul Oficial și promulgata în anul 2013, încălcând principiul neretroactivității legii în materie.
Totodată, s-a menționat ca sentința recurata cuprinde motive contradictorii, astfel deși judecătorul a decis respingerea excepției prematuritatii pe temeiul faptului ca la data introducerii cererii de chemare în judecata, Legea nr.165/2013 nu era în vigoare, pentru ca ulterior, analizând cauza pe fond, sa facă tocmai aplicarea materiala a acestei legi.
Judecătorul a precizat în cadrul sentinței recurate ca ,,analizând, cu prioritate, în baza art.137 C., excepția prematuritatii cererii de chemare în judecata, invocate de parata, Tribunalul o va respinge, întrucât la momentul introducerii acțiunii, moment în raport de care se apreciază daca o cerere este sau nu prematura, Legea nr.165/2013 nu era în vigoare ".
Totuși, în ciuda faptului ca Tribunalul menționează ca Legea nr.165/2013 nu era în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecata, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, acesta decide sa aplice fondului cauzei legea menționata ca fiind neaplicabila.
Astfel, cu încălcarea principiului neretroactivității, judecătorul considera Legea nr.165/2013 ca fiind aplicabila întemeiat pe art. 4 din Legea nr.165/2013, care prevede ca „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. "
Judecătorul nu a ținut cont nici de faptul ca invocatul art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013 a fost declarat neconstituțional, prin admiterea excepției de neconstituționalitate, tocmai fundamentat pe neretroactivitatea legii, Curtea Constituționala pronunțând Decizia nr.88/2014, care se aplica prin analogie și spetei de fata, considerentele Curții Constituționale fiind valabile și cu privire la cauza de fata.
Astfel, Curtea Constituționala a apreciat ca „Curtea reține că, relativ la principiul neretroactivității legii, a statuat că acesta este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia. Singura excepție pe care o îngăduie norma constituțională privește legea penală sau contravențională mai favorabilă (în acest sens, Decizia nr. 90 din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 octombrie 1999, și Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007). Suntem în prezența unei reguli imperative de la care nu se poate deroga în materie, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau legi procesuale. Consecințele consacrării principiului neretroactivității în Constituție sunt foarte severe și, probabil, tocmai de aceea soluția aceasta nu se întâlnește în foarte multe state, însă ridicarea la rang de principiu constituțional garantează securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, constituind o expresie a principiului separației puterilor în stat, respectiv separația dintre puterea legislativă, pe de o parte, și puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte. "(...),, Curtea observă că aplicarea retroactivă a termenelor prevăzute de noua legislație are ca efect amânarea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanțelor și obligarea persoanelor care au fost diligente în a se adresa justiției la suportarea unei sarcini suplimentare față de, deja, cunoscuta inactivitate a autorităților. Din această perspectivă, Curtea constată că aplicarea retroactivă a intervenției legislative determină o influențare a rezultatului procesului, precum și un dezavantaj substanțial între părțile din proces. "(...) „Apreciind aspectele relevate anterior dintr-o perspectivă de ansamblu, Curtea constată că aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție. "
În consecința, întrucât invocatele argumente ale Curții Constituționale sunt aplicabile și spetei de fata, s-a considerat ca Legea nr. nr. 165/2013 nu poate retroactiva, ea neputând fi aplicata în cauza.
Cauza de fata trebuia soluționata prin raportare la legislația aplicabila la momentul introducerii acțiunii, așa cum a fost întemeiată pe prevederile Legii nr.554/2004 raportat la Titlul VII din Legea nr.247/2005, partea 101 din Normele de aplicare a Legii nr.247/2005.
În concluzie, sentința nr.3235/2014 pronunțata la data de_ de către Tribunalul București - Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ este nelegala, ea fiind pronunțata cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material, precum și aceasta cuprinde motive contradictorii.
2. Sentința este nelegala întrucât a fost pronunțata cu încălcarea dreptului la apărare.
În susținerea acestei critici, s-a precizat ca fata de solicitarea învederata la termenul de judecata din data de_ de a se comunica un exemplar de pe notele de ședințe/înscrisurile depuse la dosar de către parate și de a se acorda un termen scurt pentru a lua la cunoștința de conținutul acestora, „Tribunalul, deliberând, apreciază ca reclamantul a avut la dispoziție suficient timp pentru a studia notele de ședința depuse la dosar de parata ANRP, având în vedere ca acestea au fost depuse la data de_, motiv pentru care respinge cererea acestuia, ca neîntemeiată", încălcându-ne de fapt dreptul la apărare, întrucât este cunoscut în practica instanțelor de judecata faptul ca:
Cu 5 zile înainte de termenul de judecata dosarul nu se mai afla în arhiva, acesta nemaiputând fi în mod efectiv consultat de către parti, reclamatul neavând posibilitatea sa găsească în data de_ dosarul în arhiva, întrucât termenul de judecata era în data de_ ;
Parata nu a respectat obligativitatea depunerii notelor de ședința în mai multe exemplare conform cerințelor C., punând instanța . comunicare a acestora, încălcare nesancționata de judecător, ci pusa în sarcina reclamanților, ca un risc procesual excesiv;
Paratele au lipsit de la termenul de judecata din data de_, nesusținându-și oral excepțiile ridicate numai în scris, încălcând principiul contradictorialității, reclamantul fiind pus în postura de a se apară cu privire la motivarea unor excepții de care a putut lua cunoștința, numai prin studierea dosarului, în câteva minute înainte de ședința de judecata, termen la care aceste excepții au fost puse în discuție de judecător fără a fi susținute de către parate.
Aceasta atitudine a judecătorului care le „scuza" pe parate (autorități ale statului) de obligativitatea de a depune în mai multe exemplare acte la dosar și care creează o situație procesuala vădit nefavorabila reclamantului încalcă deopotrivă dreptul la apărare al reclamantului, cat și principiul aflării adevărului și al rolului activ al judecătorului, în sensul ca judecătorul nu a stăruit prin niciun mijloc legal pe care îl avea la dispoziție pentru a preveni orice greșeală, pentru a stabili în mod complet situația de fapt.
În aceste condiții, întrucât paratele ca și autorități ale statului, au fost „favorizate" de către judecător în raport cu reclamantul, persoana fizica, recurentul a considerat ca i-a fost încălcat implicit dreptul la un proces echitabil recunoscut de art.6 al CEDO, așa-zisele dezbateri fiind pur formale în cauza.
Sentința pronunțata cu încălcarea principiilor enunțate este nelegala.
3. În mod eronat instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP.
O alta critica a sentinței menționate, este aceea ca în mod eronat instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, făcând abstracție totala de prevederile Hotărârii de Guvern nr.361/2005 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, modificata și completata, care prevede clar ca:
ANRP asigura Secretariatul Comisiei central pentru Stabilirea Despăgubirilor soluționând dosarele care fac obiectul Titlului VII din Legea nr.247/2005 - Regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În concluzie, în condițiile în care cauza de fata are ca obiect tocmai soluționarea unui dosar care face obiectul Titlului VII din Legea nr.247/2005, ANRP are calitate procesuala pasiva în speța.
Sentința este nelegala întrucât a fost pronunțata cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept referitoare la atribuțiile ANRP.
4. Judecătorul nu sa raportat la situația de fapt dedusa judecații și stadiului dosarului la momentul introducerii de chemare în judecata, ci a considerat doar ca trebuie aplicata legea nr.165/2013, dosarul urmând a fi reanalizat în conformitate cu prevederile acesteia.
În fata instanței de fond s-a arătat faptul ca prin petițiile: nr.85/12.01.1998 formulata de către C. M. (fila 15 la dosarul de despăgubiri), nr. 104/13.01.1998 formulata de către C. I. E. S. (fda 16 la dosarul de despăgubiri) și nr.20 (9205)/22.08.2005 formulata de C. M. și COMENESCU I. E. S., în calitate de moștenitori ai defuncților C. A. și S. s-au depus cereri pentru restituirea unei suprafețe de teren de 65.000 mp. teren, situata în localitatea O., Jud.Constanta.
Calitatea de moștenitoare a numitelor C. I. S. și C. CONSTANTA rezulta din schema filiației după autor C. A. (fda 24 dosar despăgubiri) și înscrisurile de la pagina 25-40 din același dosar.
Ulterior toate drepturile care deriva din aceasta succesiune au fost cesionate în favoarea reclamantului, iar acesta a cesionat parțial către G. A. R. (20%) și către Culetu Ș. (10%).
C. Județeană Constanta a emis Hotărârea nr.6/2008 (fila 8 dosar despăgubiri) prin care se propune restituirea unei suprafețe de 6,5 ha, dar întrucât nu a mai fost posibila restituirea în natura prin declarațiile de la filele 58-59 din dosarul despăgubire, C. I. S. și C. CONSTANTA au consimțit la acordarea de despăgubiri.
În vederea acordării de despăgubiri s-a format la ANRP dosarul nr._/FFCC/2011.
În data de_ s-a întocmit raportul de evaluare de către evaluatorul ..
Întrucât după data depunerii expertizei au trecut 6 luni de zile și nu se primise încă decizia de despăgubire, în data de_, în baza Legii nr.554/2004 a formulat plângere prealabila, solicitând paratei eliberarea Deciziei de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr.247/2005, întrucât reclamantul îndeplinea toate condițiile de a beneficia de acest drept.
Pe data de 20.01.2012 (data poștei) prin adresa nr.9135/SCFF/12.01.2012 parata formulează un răspuns evaziv, nelegal și netemeinic, refuzând sa solicite plângerea prealabila.
În mod nejustificat ANRP schimba calificarea juridica a plângerii prealabile formulate în baza Legii nr.554/2004 în sensul ca o apreciază drept „adresa". În același timp parata schimba și obiectul plângerii prealabile, în sensul ca, deși s-a solicitat eliberarea deciziei de despăgubiri, ANRP răspunde ca va acționa „fie în sensul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie în sensul transmiterii dosarului spre reevaluare".
Aceeași procedura prealabila a declanșat-o și cu parata C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, așa cum rezulta și din plângerea înregistrata la data de 29.03.2012, aflata la dosar, la care parata răspunde: „Dosarul de despăgubire a fost inclus în procedura legala de acordare a despăgubirilor fiind formulata propunerea de emitere a titlului de despăgubire”.
S-a menționat faptul ca raportul de evaluare a fost întocmit de către un evaluator agreat și stabilit de către parate și nu de către titularii dreptului la despăgubire, iar acest raport a fost întocmit pe baza standardelor internaționale și a recomandărilor și metodologiei de lucru promovate de ANEVAR (Asociația Naționala a Evaluatorilor din România). Prin urmare nu se justifica răspunsurile paratelor care nu precizează un termen concret în care urmează a fi soluționat dosarul de despăgubire.
Aceste transformări „inabile" ale obiectului plângerii prealabile și răspunsul evaziv, fără a specifica un termen de soluționare a plângerii prealabile are drept scop întârzierea eliberării deciziei de despăgubiri și o consideră așa cum s-a și evidențiat în plângerile prealabile formulate ca reprezintă un refuz nejustificat de a elibera actul administrativ în sensul art.8 (1) teza a II-a din Legea nr.554/2004.
Întrucât, așa cum rezulta și din răspunsurile la plângerile prealabile, sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru emiterea deciziei de despăgubiri, s-a solicitat să se constate ca acțiunea este întemeiata pe fond.
Totodată, s-a solicitat să se constate ca instanța de fond nu a ținut cont de stadiul actual al dosarului și de situația de fapt prezentata, mărginindu-se numai sa considere aplicabila în speța Legea nr. 165/2013, considerând eronat ca astfel operează o repunere a autorității în termenul de soluționare de 60 luni al dosarului de despăgubiri și ca procedura trebuie reluata de la început conform prevederilor noii legi, fără a se tine seama de actele de analiza deja efectuate în dosar sau de raportul de evaluare care deja a fost întocmit de către un evaluator acceptat.
În consecința, considerând cererea întemeiata conform prevederilor legislației aplicabile în cauza, și anume: Legii nr.554/2004 raportat la Titlul VII din Legea nr.247/2005, partea 101 din Normele de aplicare a Legii nr.247/2005, s-a solicitat pe fond admiterea acțiunii introductive, respectiv:
1) Soluționarea dosarului pentru acordarea despăgubirilor pentru suprafața de_ mp., astfel cum a fost stabilita de C. Județeană Constanta, inclusiv emiterea deciziei de despăgubiri;
2) Obligarea paratelor la plata de daune cominatorii de 200 lei pe fiecare zi întârziere de la rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii de urmează a fi pronunțata și pana la executarea efectiva a obligației de soluționare a dosarului de acordare a despăgubirilor/emiterea deciziei de despăgubiri.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 indice 1 din Codul de proc. civ.
La data de 15.09.2014 intimata C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică.
Întâmpinare a formulat în cauză la aceeași dată și intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte A. Națională pentru Restituirea Proprietăților
Se observă că excepția a fost invocată și în fața instanței de fond și admisă prin sentința recurată, soluția fiind deopotrivă criticată de către recurentul reclamant.
Prin urmare, având în vedere că excepția este reiterată în recurs în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, partea având calitate procesuală în faza recursului întrucât a avut calitatea de parte și cu ocazia judecării în fond a cauzei, apărarea va fi cercetată cu ocazia analizării motivului de recurs formulat de recurentul reclamant.
Asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată
Incidentul invocat de intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va fi analizat cu ocazia soluționării recursului promovat de recurentul reclamant, respectiv a criticii referitoare la incidența dispozițiilor Legii nr. 165/2013 și consecințele adoptării acestui act normativ, iar nu distinct, întrucât excepția vizează acțiunea, iar nu calea de atac a recursului.
Asupra fondului recursului
Motivul de recurs referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare este apreciat neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, se reține că nu există nicio prevedere legală care să impună comunicarea notelor de ședință depuse la dosar de către una din părți și amânarea cauzei în acest sens, pentru a se lua cunoștință de respectivele note de către partea adversă, normă care, în caz de neaplicare, să determine incidența vreunei sancțiuni.
În al doilea rând, ca și tribunalul, prezenta instanță apreciază că respectivele note ar fi putut fi consultate până la termenul din 30.04.2014, fiind la dosar încă din data de 25.04.2014. Împrejurarea că dosarul nu s-ar mai fi aflat în arhivă, anterior momentului 30.04.2014, nu împiedica partea să formuleze o cerere de consultare a dosarului, observând astfel notele de ședință depuse de pârâți.
În sfârșit, notele de ședință, prin conținutul informațional concret, puteau fi consultate chiar la termenul de judecată acordat, în timpul ședinței, până la strigarea cauzei, neimpunând alocarea unui termen în vederea studierii și prezentării punctului de vedere, mai ales în contextul în care problemele de drept ridicate nu erau noi.
Se mai impune de asemenea a preciza că eventuale critici referitoare la excepțiile ridicate sau la apărările formulate prin respectivele note de ședință, precum și la soluția instanței de fond asupra acestora, puteau și trebuia să fie formulate pe calea recursului, fiind așadar supuse cenzurii legale exercitate de instanța de control judiciar.
Este neîntemeiată prin urmare susținerea referitoare la nelegalitatea sentinței civile pentru încălcarea dreptului la apărare.
Curtea nu apreciază ca fiind întemeiat nici motivul referitor la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Tribunalul a constatat că printre atribuțiile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) prevăzute de art. 2 din HG nr. 361/2005 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) nu se numără și aceea de a urgenta soluționarea dosarelor de despăgubire, ci potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților asigura organizarea Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și emitea titlurile de plată/de conversie, la solicitarea persoanelor îndreptățite, cărora le fuseseră anterior emise titluri de despăgubire de către C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Or, dosarul în cauză este în etapa administrativă anterioară evaluării imobilelor și emiterii titlurilor de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, etapă în care A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții în sensul verificării dosarelor (atribuția fiind de emitere a titlului de plată conform art.41 din Legea nr.165/2013.
Soluția este legală. În plus, în raport de obiectul cauzei, de pretențiile concrete deduse judecății și implicit de autoritățile administrative implicate efectiv în procesul de soluționare a dosarului, împrejurarea că ANRP asigură Secretariatul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu-i conferă acestei instituții calitate procesuală pasivă în cauză.
Recursul promovat de recurentul reclamant este întemeiat exclusiv din perspectiva incidenței în materie a Deciziei Curții Constituționale nr. 269/07.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 513/09.07.2014, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr.5._ * al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.24._ al Tribunalului Cluj — Secția civilă și în Dosarul nr.6._ al Tribunalului D. — Secția de contencios administrativ și fiscal, constatându-se că prevederile art.4 teza a doua din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.34 alin.(1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Curtea reține această decizie, considerentele expuse de instanța de contencios constituțional, în special punctele 28 - 32 din menționata decizie, respectiv:
„28. În acest sens, Curtea reține că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe — în acord cu dispozițiile art. 18 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța — o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art.24 alin. (1) din Legea nr.554/2004.
29. Curtea reține, totodată, că, prin constatarea constituționalității prevederilor art.34 alin.(1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art.24 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”. Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art.35 alin.(1) din Legea nr.165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
30. Prin urmare, se ajunge ca, în principiu, dreptul persoanei care se consideră îndreptățită să fie examinat pe fond de instanța civilă într-un termen rezonabil, constituit din termenul pentru emiterea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei de compensare prin puncte — de cel mult 30 de zile, conform art.24 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 — la care se adaugă termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de compensare în puncte în care aceasta poate fi atacată, în temeiul art.35 alin.(3) din Legea nr. 165/2013 care conferă instanței civile competența de a tranșa litigiul, stabilind că aceasta se va pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și va dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.165/2013.
31. Prin această succesiune procedurală se ajunge la eficientizarea mecanismului de acordare de măsurilor reparatorii și la realizarea scopului declarat al Legii nr.165/2013, acela de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.
32. Așadar, în ce privește litigiile aflate deja pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, judecătorul cauzei va trebui să urmărească păstrarea echilibrului procesual, care poate fi grav afectat printr-o interpretare neconstituțională a noii reglementări. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că rolul său este acela de a stabili dacă prevederile de lege criticate sunt constituționale, dar și dacă interpretările ce se dau acestora respectă exigențele Constituției, astfel că, în măsura în care textului de lege criticat i se poate conferi o interpretare constituțională, Curtea va constata constituționalitatea dispoziției legale în această interpretare și va exclude de la aplicare orice alte interpretări posibile. În acest sens sunt deciziile nr.223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012, sau nr.448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.5 din 7 ianuarie 2014. Ca atare, Curtea va admite excepția de neconstituționalitate și va constata că dispozițiile art.4 teza a doua din Legea nr.165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.34 alin.(1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Argumentul decisiv pentru pronunțarea unei astfel de soluții îl constituie încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea egalității armelor între părțile aflate în litigiu în cazul în care instanțele ar interpreta art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013 în sensul că noile termene s-ar aplica și litigiilor aflate pe rolul instanțelor la data intrări în vigoare a legii”.
Prezenta instanță va face aplicarea acestei decizii, care este obligatorie conform disp. art. 147 alin. 4 din Constituție și art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, constatând incidența acesteia atât în raport de obiectul cauzei cât și în raport de împrejurarea că litigiul, promovat la data de 12.04.2012, era pendinte la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Așadar, Curtea împărtășește punctul de vedere exprimat de tribunal în sensul incidenței dispozițiilor Legii nr. 165/2013 în vederea soluționării pe fond a dosarului recurentului reclamant și pretențiilor deduse judecății de acesta.
Pentru aceleași considerente, Curtea apreciază ca neîntemeiată și susținerea referitoare la pretinsa prematuritate a cererii de chemare în judecată, dispozițiile Legii nr. 165/2013 prin care se instituie termenele de respectat în parcurgerea etapelor instituite de acest act normativ fiind neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul aplicării lor efective și acțiunilor promovate anterior intrării în vigoare a legii și existente încă pe rolul instanțelor de judecată.
În consecință, nu este fondată critica în sensul că judecătorul nu s-ar fi raportat la situația de fapt dedusă judecății și stadiului dosarului la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, apreciind eronat că dosarul trebuie reanalizat în raport de Legea nr. 165/2013.
Așa cum se desprinde și din evoluția legislativă, adoptarea OUG nr. 4/2012 și a Legii nr. 117/2012, iar mai apoi a Legii nr. 165/2013, intenția legiuitorului a fost aceea de a suspenda aplicabilitatea efectivă a Legii nr. 247/2005 și de a adopta un nou act normativ care să reglementeze procedura soluționării dosarelor de despăgubiri, conform Hotărârii M. A.. Prin urmare, Legea nr. 165/2013 a avut menirea de a înlocui procedura instituită de reglementarea anterioară, sub aspectul verificării și soluționării dosarelor, recunoașterii drepturilor și valorificării acestora.
Această interpretare este confirmată și de instanța de contencios constituțional prin deciziile adoptate succesiv în materie, sesizată fiind cu diverse excepții de neconstituționale, aspecte în raport de care se apreciază că în mod corect a arătat tribunalul că dreptul material la despăgubiri al recurentului reclamant are a fi soluționat în cadrul creat de noua lege, nr. 165/2013.
Prin urmare, nu poate fi primită cererea al cărei obiect a fost clar delimitat de recurent în sensul obligării pârâtelor la 1) soluționarea dosarului pentru acordarea despăgubirilor pentru suprafața de_ mp., astfel cum a fost stabilita de C. Județeană Constanta, inclusiv emiterea deciziei de despăgubiri, precum și la 2) obligarea paratelor la plata de daune cominatorii de 200 lei pe fiecare zi întârziere de la rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii de urmează a fi pronunțata și pana la executarea efectiva a obligației de soluționare a dosarului de acordare a despăgubirilor/emiterea deciziei de despăgubiri, potrivit Legii nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea.
Având în vedere și decizia instanței de contencios constituțional mai sus evocată, Curtea va obliga pârâta ca în cadrul dosarului nr._/FFCC/2011 să verifice existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, să aprecieze cu privire la întinderea acestuia și să evalueze despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și să emită decizia de compensare în puncte a acestora, în situația imposibilității restituirii în natură a imobilului, în cel mult 30 de zile de la data pronunțării prezentei decizii.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate, prin care au fost soluționate excepția necompetenței materiale (nefiind formulat motiv de recurs), a prematurității și a lipsei calității procesuale active a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (fiind corect soluționate, conform argumentelor ce preced).
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 3235 din data de 30.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fostă Secția a IX-a), în dosarul nr._ de recurentul – reclamant G. C. M. cu domiciliul procesual ales la Av. N. M., cu sediul în București, Calea 13 Septembrie nr. 109, ., ., în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ambele cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta ca în cadrul dosarului nr._/FFCC/2011 să verifice existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, să aprecieze cu privire la întinderea acestuia și să evalueze despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și să emită decizia de compensare în puncte a acestora, în situația imposibilității restituirii în natură a imobilului, în cel mult 30 de zile de la data pronunțării prezentei decizii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. M. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.M.P./2 ex.
Data red.: 18.12.2014
Sentința civilă nr. 3235 din data de 30.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fostă Secția a IX-a), în dosarul nr._
judecător fond: P. Ghergheșeanu
| ← Pretentii. Decizia nr. 5157/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1786/2014. Curtea de... → |
|---|
