Pretentii. Decizia nr. 521/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 521/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 5662/87/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 521
Ședința publică din data de 27.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, împotriva Sentinței civile nr. 272/21.02.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamanta I. F. T. A. I. și cu intimata –chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, în cauza având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecata și în lipsă, precum și faptul că la data de 21.10.2013, prin serviciul registratură, a fost depusă de către intimata-reclamantă întâmpinare, după care:
Curtea ia act că, potrivit OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 1104/2013 și nr. 2211/2013, Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede a fost reorganizată în Serviciul fiscal municipal Roșiorii de Vede din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, în sensul menționării denumirii actuale a recurentei.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 21.11.2012 sub nr._, reclamanta Întreprinderea Familială T. A. I. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiori de Vede,solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea, deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 7038/20.11.2008 emisă de AFP Ropșiori de Vede și a Deciziei nr._ din 06.11.2012 prin care i-a fost respinsă cererea de restituire a taxei de poluare precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ lei reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța . 3B nr._/13.12.2008 și dobânda legală aferentă calculată până la data restituirii efective.
Prin Sentința civilă nr. 272 din 21.02.2013, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 7038/20.11.2008, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Roșiori de Vede să restituie reclamantei suma de_ lei reprezentând contravaloare taxă de poluare achitată prin chitanța . nr._/13.12.2008, cu dobânzi legale conform codului de procedură fiscală în favoarea reclamantei,precum și a sumei de 1343 lei cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligaT chemata în garanție Administrația F. de Mediu la plata sumei de_ lei cu dobânzi legale, conform Codului de procedură fiscală, în favoarea pârâtei.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare lipsei plângerii prealabile, instanța de fond a reținut că reclamanta poate solicita restituirea sumei de 14,626 lei plătită cu titlu de taxă de poluare chiar dacă nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul, obiectul prezentei cererii reprezentând de fapt un refuz soluționare cerere în sensul art. 2 alin.2 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind si Decizia nr. 24 din 14.11.2011 a ICCJ in soluționarea recursului in interesul legii.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut că reclamanta, în anul 2008, a achiziționat din Spania un autoturism second hand ,marca M., înmatriculat în Spania în anul 1999 și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească taxa de poluare, în cuantum de 14,626 lei, taxă achitată conf. chitanței . 3B nr._/13.12.2008, în contul Trezoreriei orașului Roșiori de Vede.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
S-a reținut că, reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește”, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
S-a constatat că, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că prin aceste modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 110 din Tratatul CE, întrucât instituie atât o discriminare între autoturismele second – hand înmatriculate deja într-un stat membru al uniunii europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second – hand deja înmatriculate în România și, mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi.
S-a mai reținut că OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin.4 prevede că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
În consecință, Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de Vede.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă)
Recurenta a făcut trimitere la art. 21 alin (1) și (2) și la art. 117 alin (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a precizat că procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004 .
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
A susținut că, în mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatului reclamant, având în vedere următoarele considerente:
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, „obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România".
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar apreciază că în speța nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit disp. OUG nr. 50/2008, România, stat membru al Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezulta din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plată acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de prima înmatriculare, cum era cea prevăzuta de disp. art. 214A1 din Codul fiscal și apreciată ca nelegala de către instanțe. Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
A precizat că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de intimata-reclamantă ÎNTREPRINDEREA FAMILIALĂ T. A. I., ca neîntemeiată.
În drept, recursul se întemeiază pe art. 299-316 Cod procedura civilă.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În prealabil, se impune precizarea că toate criticile formulate de recurentă privesc soluția pronunțată pe fondul cauzei și nu modul de soluționare a excepției inadmisibilității sau a cererii de chemare în garanție.
Pe fondul cauzei, se constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa pe poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Prin urmare, nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, o asemenea taxa intrând, prin caracterul ei fiscal, în regimul de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre, căci deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Curtea constată că această concluzie se confirmă și în cauza de față, având în vedere cuantumul taxei plătite de intimată pentru înmatricularea în România a unui autovehicul folosit, importat din spațiul comunitar, valoare ce nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Cum recurenta nu a adus argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pe poluare achitată de intimata-reclamantă contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
În ceea ce privește obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii legale aferente taxei prelevate cu încălcarea dreptului european, Curtea reține că, întrucât în speță recurenta a refuzat restituirea taxei, refuz contestat de intimată în contencios administrativ, solicitarea de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor aferente debitului principal, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, este admisibilă în raport de dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”, chiar dacă cererea a fost adresată direct instanței, criticile recurentei în acest sens fiind neîntemeiate.
În același sens Curtea reține că, prin hotărârea din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 I., CJUE a statuat, cu referire la dispozițiile art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, stabilind că pentru sumele prelevate cu încălcarea dreptului european statul datorează dobânzi din momentul încasării.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 272/21.02.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamanta I. F. T. A. I., cu sediul în ., județul Teleorman, și cu intimata –chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. C. P. M. B.
GREFIER,
M. B.
Red./thred. jud. cp/ 2 ex/
Jud. fond: R. M., Tribunalul Teleorman
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7130/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 7859/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
