Pretentii. Decizia nr. 8569/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 8569/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 4201/93/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8569
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Voluntari împotriva sentinței civile nr. 1233 /07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. M. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții – restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine, au lipsit părțile.
În raport de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către recurenta-pârâtă, constatând că nu există cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 16.12.2013, reclamantul A. M. a chemat in judecata pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Voluntari solicitând anularea deciziei de calcul din data de 10.11.2008 a taxei pe poluare pentru autovehicule, restituirea sumei in cuantum de 4097 lei înscrisa in actul administrativ contestat, plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei până in momentul restituirii ei, cu cheltuieli de judecata.
La data de 14.01.2014 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere de chemare în garanție solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și in subsidiar admiterea cererii de chemare in garanție cu consecința obligării pârâtei Administrația F. pentru Mediu la restituirea taxei de poluare.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat lipsa calității sale procesuale pasive raportat la faptul ca taxa de poluare achitata de către petent, constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu si se administrează de Administrația F. Pentru Mediu.
Pârâta a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând admiterea cererii de chemare in garanție cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la restituirea taxei de poluare.
La data de 10.02.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâta, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La termenul de judecata din 07.04.2014 instanța a respins ca neîntemeiata excepția lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata administratia fiscala; a incuviintat in principiu cererea de chemare in garantie formulata de parata pentru considerentele expuse in practicaua hotararii si administrat proba cu înscrisurile depuse de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 1233 /07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea, a fost anulată decizia de calcul din data de 10.11.2008; a fost obligată parata sa restituie reclamantului suma de 4097 lei reprezentând taxa pe poluare, la care se adăuga dobânda fiscala calculata începând cu data când a fost achitată taxa (14.11.2008), pana la data plății efective; a fost obligată parata sa plătească reclamantului suma de 850 lei reprezentând cheltuieli de judecata; a fost admisă cererea de chemare in garanție; a fost obligată chemata in garanție către parata la plata sumelor ce fac obiectul acțiunii principale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Voluntari.
În motivarea cererii de recurs, au fost invocate aspecte legate de greșita admitere pe fond a acțiunii în restituire; greșita acordare a dobânzii; greșita acordare a cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 411 din Noul Cod de Procedură Civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Analizând cauza de față prin prisma prev. art. 488 pc.t 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul vizează, în primul motiv, aprecierea instanței de fond asupra compatibilității normelor de drept interne care au instituit taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată de către reclamant cu dispozițiile acquis-ului comunitar, format din dispozițiile cuprinse în fostul art. 90 din TCE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa în materie.
Din actele dosarului că intimatul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului second hand marca MERCEDES M1 nr. identificare VSA_87, care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 17.12.1999.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din OUG nr. 50/2008 o taxă pe poluare în cuantum de 4097 lei.
Curtea va constata că, într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, la data plății taxei de către reclamant era aplicabil regimul juridic al taxei pe poluare instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pe poluare în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană. De asemenea, corect a constatat instanța fondului că în ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, în speță aceasta fiind 17.12.1999, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situatii, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze,respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Ulterior, în Cauza C. și C. prin Ordonanța din 3 februarie 2014, CJUE a reținut că este cert, pe de o parte, că, asemeni Ordonanței de Urgență nr. 50/ 2008, Legea nr. 9/ 2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că Ordonanța de Urgență nr. 1/ 2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, Curtea a reținut că, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concret, intimatul - reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nici taxă de înmatriculare.
Pe cale de consecință, Curtea va constata că, în măsura în care taxa percepută intimatului-reclamant nu ar fi fost percepută pentru un autoturism similar provenit de pe piața din România, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE, astfel că se impune a fi restituită.
Cu privire la motivul de recurs legat de invocarea greșitei acordării a dobânzii, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr. fiscală „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”, iar art. 70 din același act normativ prevede „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor -(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Față de statuările CJUE în Hotărârea I. contra României, în care s-a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, Curtea constată că este nefondată această critică a recurentei.
In ceea ce privește motivul de recurs legat de acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea nu poate reține că recurenta nu are o culpă procesuală, câtă vreme aceasta a refuzat restituirea taxei, iar instanța a apreciat că se impunea această restituire; recurenta adaugă la lege prin condiția ca căderea în pretenții să fie irevocabilă, o asemenea condiție nefiind prevăzută de text. În plus, nu se cere a fi dovedită reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale in sarcina părții care a pierdut procesul pentru acordarea cheltuielilor de judecată, forma de vinovăție cerută de lege fiind simpla culpă, formă de vinovăție ce este întrunită în cauza de față. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Voluntari, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1233 /07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. M., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C. cu sediul în București, .. 266-268, Corp 60, ., sector 5, și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. M.
GREFIER
A. M. C.
sentința civilă nr. 1233 /07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._
judecător fond: A. D.; data red. 4.12.2014/5 ex/ red. Jud. AM
← Pretentii. Decizia nr. 7859/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
---|