Pretentii. Decizia nr. 7859/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7859/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 50025/3/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7859
Ședința publică din data de 27 octombrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de reclamanta S.C. P. L. S.R.L. și de pârâta ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1223/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta – reclamantă a depus la data de 24.10.2014, prin serviciul „registratură”, concluzii scrise.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că recurentele au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1223 din 20.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtei AFP S. 3 prin DGRFP București și a fost obligată pârâta la restituirea catre reclamanta a sumei de 8676 lei taxa de poluare la care se adauga dobanda legala calculata de la data de 25.08.2008 si pina la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei. A fost respinsă acțiunea împotriva pârâtei AFM ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
In baza contractului de locatiune din data de 16.07.2008 (fila 28) reclamanta a detinut, iar ulterior a achizitionat autovehiculul marca Daimler Chrysler, cu nr. identificare WDF9440321B954374, iar pentru inmatricularea in Romania a fost nevoita sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 8676 lei, astfel cum rezulta din OP nr.452/25.08.2008 (fila 7). Vehiculul a fost inmatriculat pentru prima data in Germania la 10.10.2005, astfel cum rezulta din decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/25.08.2008 emisa de Administratia Finantelor Publice S. 3 (fila 37) si din certificatul de înmatriculare emis de autoritatile germane (fila 35).
Reclamanta a depus cererea de restituire a taxei de poluare (fila 18), solicitare respinsa prin nr._/21.01.2013 emisa de AFP S. 3 (fila 20).
Instanța constată că refuzul pârâtei de a restitui reclamantei suma solicitata, reprezentand contravaloarea taxei auto incasata potrivit OP nr.452/25.08.2008 este nejustificat.
Potrivit art.3 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003. Autovehiculul achizitionat de reclamant nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art.3 alin.2 si art 9 alin.1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincție nici între autoturismele produse in România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr.PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art.90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978), astfel ca nu pot fi retinute sustinerile paratei in sensul ca nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunta asupra compatibilitatii unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constitutia si cu tratatele internationale.
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art.10 din Tratat.
Este de menționat că pe rolul Curții Europene de Justiție s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana de Justiție in cauza C 402/09 (cauza T.) având ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu (România). Astfel, prin decizia din 07.04.2011 Curtea a stabilit ca „Articolul 110 TFUE (fost art.90) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei Administratia Finantelor Publice S. 3 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis cererea, in sensul ca a obligat pârâta Administratia Finantelor Publice S. 3 la restituirea către reclamanta a sumei de 8676 lei reprezentând taxa de poluare.
Tribunalul a admis si solicitarea de plata a dobinzii legale in vederea realizarii unei reparatii integrale a prejudiciului suportat de reclamanta ca urmare a achitarii taxei impuse de parata AFP S. 3. In acest sens se retine ca prin cererea precizatoare, ca urmare a invocarii cauzei C-565/11 M. Iremie, reclamanta intentionat sa solicite dobanda legala si nu fiscala. Dobanda va fi acordata de la data platii taxei, 25.08.2008 si pina la data restiturii efective de catre parata.
In baza art.274 C. tribunalul a obligat parata Administratia Finantelor Publice S. 3 la plata catre reclamanta a sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecata, reprezentind taxa de timbru si timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația S. 3 a Finanțelor Publice prin DGRFP București solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta arată că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP S. 3, deși taxa se face venit la bugetul fondului pentru mediu administrat de AFM și nu există un raport juridic între reclamantă și organul fiscal.
Se mai arată că taxa achitată de reclamantă nu este contrară normelor comunitare întrucât nu este mai mare decât nivelul taxelor achitate pentru produsele interne similare, taxa are la bază principiul poluatorul plătește acceptat la nivelul UE și există în alte 16 state membre UE.
Se mai susține că restituirea taxei nu se încadrează în prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală și nici în ale art. 7 din legea 9/2012.
Recurenta critică și soluția dată capătului de cerere privind plata de dobânzi susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 124 și art. 117 din Codul de procedură fiscală și că nu există o solicitare prealabilă a reclamantei de acordare de dobânzi.
O ultimă critică invocată de recurentă se referă la soluția dată cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta nu are o culpă procesuală și nu a dat dovadă de rea credință, comportare neglijentă sau exercitare abuzivă a drepturilor procesuale.
În cauză a fost formulat recurs și de către reclamantă solicitând modificarea sentinței recurate în sensul acordării dobânzilor fiscale de la data plății (25.08.2008) până la restituirea efectivă, ci nu a dobânzii legale, cum a dispus instanța de fond, deși reclamanta solicitase expres dobânda fiscală.
La data de 12.09.2014 recurenta-reclamantă a depus o cerere de sesizare a Curții Europene de Justiție cu o întrebare preliminară pentru a preciza dacă art. 110 TFUE se aplică și în cazul unui autovehicul închiriat dintr-un stat membru UE.
Cu privire la această solicitare, Curtea urmează să o respingă întrucât nu este necesară o astfel de interpretare din partea CJUE, atâta timp cât nici instanța de fond și nici recurenta nu au invocat faptul că art. 110 din TFUE ar fi aplicabil doar în cazul vânzării de autovehicule, nu și al închirierii acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursurile sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 3 București, Curtea o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că litigiul dedus judecății vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pe poluare solicitată pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 3 București, prin cererea formulată de reclamantă și înregistrată de pârâtă sub nr._ din data de 27.12.2012. De asemenea, taxa pe poluare a cărei restituire se solicită a fost calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice S. 3, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, astfel că acestei autorități îi revine obligația de restituire a sumei încasată cu acest titlu. Împrejurarea că sumele reprezentând taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu nu este de natură să lipsească organul fiscal de calitate procesuală pasivă în cauză.
Curtea apreciază că este neîntemeiată și critica recurentei privind soluția dispusă de instanța de fond pe cererea de restituire a sumei de 8676 lei reprezentând taxă de poluare, întrucât această taxă a fost percepută reclamantei potrivit OUG nr. 50/2008, cu încălcarea art. 110 din TFUE.
În acest sens trebuie avută în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În considerentele cauzei N. c. României, Curtea Europeană de Justiție precizează că OUG nr. 50/2008 cu modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele reținute de Curtea Europeană de Justiție în cauzele de mai sus, instanța de recurs apreciază că taxa de poluare percepută reclamantei în baza prevederilor OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din TFUE care interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, întrucât taxa de poluare este percepută, cu prilejul primei înmatriculări în România, doar autoturismelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu și autoturismelor înmatriculate deja în România și pentru care nu s-a achitat taxa de poluare la momentul primei înmatriculări.
În acest sens, Curtea reține că autoturismul reclamantei are data primei înmatriculări în anul 2005, dată la care în România nu se percepea vreo taxă pentru înmatricularea autoturismelor, astfel că autoturismele similare cu ale reclamantei înmatriculate anterior anului 2007 în România și aflate pe piața națională nu sunt supuse taxei achitată de reclamantă, de unde provine caracterul discriminatoriu al acestei taxe.
Curtea reține și că instanțele judecătorești au competența de a stabili conformitatea unei legi naționale cu legislația europeană, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” precum și alin. 4 al aceluiași articol care prevede că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).”
De asemenea, Curtea reține că restituirea taxei de poluare întemeiată pe neconcordanța legii române cu legislația comunitară se încadrează în prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, acest aspect rezultând și din cuprinsul deciziei nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește soluția dată cererii de acordare de dobânzi, Curtea apreciază că aceasta este corectă întrucât instanța de fond a acordat dobânda legală din materie fiscală, ce se calculează potrivit art. 124 raportat la art. 117 din Codul de procedură fiscală și ținând cont de decizia CJUE în cauza I. potrivit căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În acest sens, Curtea reține și că este neîntemeiată susținerea recurentei-reclamante privind faptul că instanța i-ar fi acordat dobânda legală, ci nu dobânda fiscală, având în vedere că dobânda prev. de art. 124 din Codul de procedură fiscală este tot o dobândă legală, și anume dobânda legală din materie fiscală, iar prin formula „dobânda legală” din cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond s-a referit tocmai la această dobândă prev. de Codul de procedură fiscală, ci nu la cea prev. de OG nr. 13/2011, care nu este aplicabilă în cazul de față.
De asemenea, Curtea reține că în cuprinsul cererii de restituire a taxei de poluare, reclamanta a solicitat expres și acordarea dobânzii fiscale.
În ceea ce privește soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, Curtea o apreciază ca întemeiată întrucât pârâta este cea care a căzut în petenții și trebuie să suporte cheltuielile de judecată potrivt art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Față de toate cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursurile formulat de recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Respinge recursurile formulate de reclamanta S.C. P. L. S.R.L. și de pârâta ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1223/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC – 2 ex.
Jud.fond I. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 521/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 8569/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
