Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 31/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Încheierea nr. 31/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 7769/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 31.01.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: V. E. C.

GREFIER: B. A. I.

Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică pe lista amânărilor fără discuții a răspuns reclamanta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta, reprezentată de consilier juridic Mirciaogă L. cu delegație la dosar la fila 82.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 24.01.2014 prin departamentul registratură a depus reclamata bilanțul contabil aferent anului 2012, după care:

Reprezentantul pârâtului solicită comunicarea răspunsului la întâmpinare și lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată pentru a putea lua cunoștință de conținutul răspunsului la întâmpinare.

Curtea dispune lăsare dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.

La apelul nominal făcut în ședință publică la sfârșitul ședinței de judecată a răspuns reclamanta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta, reprezentată de consilier juridic Mirciaogă L. cu delegație la dosar la fila 82.

Curtea pune în discuția părților competența de soluționare a cauzei potrivit art. 131 NCPC.

Părțile litigante arată că este competentă să soluționeze cauza Curtea de Apel București.

C. constată că este competentă să soluționeze cauza potrivit art.10 din Legea nr. 554/2004, în funcție de valoarea totală a creanței fiscale cu titlu de impozit pe clădiri pe anul 2008 plus accesorii, care depășește suma de 1.000.000 lei.

Reclamanta, prin avocat, depune recipisa de consemnare a cauțiunii nr._/1 din data de 13.12.2013 în sumă de 20.000 lei și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și suplimentarea probatoriului cu înscrisurile pe care le depune în ședință publică, comunicându-le și pârâtei.

Pârâta, prin consilier juridic arată că a lua cunoștință de conținutul răspunsului la întâmpinare și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri pentru părți.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cererii de suspendare.

Reclamanta, prin avocat solicită admiterea cererii și suspendarea executării actelor administrative. Arată că în instanța nu poate analiza pe fond legalitatea actului administrativ, care se bucură de prezumția de legalitate, însă instanța poate „pipăi fondul cauzei”. Sumele solicitate de către pârâtă nu sunt datorate, societatea reclamantă făcând dovada existenței raportului de evaluare a imobilelor, înscris în contabilitate. Nu se contestă faptul că există raportul de evaluare, însă pârâta a considerat că nu s-a aprobat prin hotărâre A., or, la dosar a fost depusă dovada aprobării raportului de evaluare, dovadă care nu a fost solicitată în procedura soluționării contestației.

Astfel, rezultă aparenta nelegalitate a actelor de impunere suplimentară. Din bilanțul depus la dosar rezultă cu societatea reclamantă a avut un profit de 55.000 lei. În prezent societatea reclamantă se află în imposibilitatea de a efectua plăți. Societatea trebuia să facă reevaluarea, însă organul administrativ avea obligația de a verifica în perioada 2008-2013 declarațiile de impunere, însă acesta a așteptat până aproape de împlinirea termenului de prescripție, emițând decizii de impunere.

Pârâta, prin consilier juridic solicită respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative, pentru motivele expuse în întâmpinare.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, în temeiul art. 396 alin. 1 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 07.02.2014.

Pronunțat în ședință publică, azi, 31.01.2014

PREȘEDINTE GREFIER

V. E. C. B. A. I.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 402

Ședința publică din data de 07.02.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: V. E. C.

GREFIER: B. A. I.

Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 31.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 07.02.2014, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul C.-SCAF la data de 28.11.2013 reclamanta . A. SR a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA G. IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE Sector 1, solicitând suspendarea executării, până la soluționarea contestațiilor administrative, a următoarelor decizii de impunere diferențe de plată reprezentând impozit pe anul 2008 și a deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii:

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 . nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 197,872.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 ., matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 34,992.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 ., matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 198,656.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 ., matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 1,346.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 ., matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 60,823.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54/P, matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de O lei;

- Decizia nr._/13.11.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale în valoare de_,02 lei;

În motivarea cererii, arată că deciziile de impunere menționate au fost emise de pârâtă pentru impozit pe clădiri pe anul 2008, stabilit suplimentar în considerarea împrejurării că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația reevaluării clădirilor în cei trei ani anteriori anului de referință 2008, respectiv în anii 2007, 2006 sau 2005.

În opinia pârâtei, evaluările efectuate de societate pentru clădiri la sfârșitul exercițiului financiar 2007 nu au fost cuprinse în situațiile financiare întocmite la 31.12.2007, astfel că s-a procedat la rectificarea cotei de impunere în sensul aplicării unei cote de 10 %, nu de 1,5 % așa cum au fost achitat.

Deciziile de impunere diferențe sunt evident nelegale, sumele pretinse nefiind datorate întrucât reevaluarea clădirilor aflate în proprietatea reclamantei a fost efectuată și înregistrată ca atare în contabilitate, pa baza raportului de evaluare din 31.12.2007 întocmit de expert D. B.. Pe de altă parte, data de la care se puteau calcula eventuale accesorii este data emiterii titlurilor de creanță, respectiv 31.10.2013, iar nu martie 2008, cum greșit a stabilit organul de impunere.

Deciziile contestate au fost emise la aproximativ 5 ani de la data scadenței pretinsei obligații. Reclamanta nu este în culpă cu privire la îndeplinirea obligației de plată a impozitului, acesta fiind stabilit de organul administrativ conform dispozițiilor legale în materie și comunicate contribuabilului, care a efectuate plata conformă. Organul administrativ a făcut demersuri în vederea emiterii deciziilor a căror suspendare se solicită abia în luna septembrie 2013, așteptând cu rea intenție curgea termenului de aproape 5 ani, în scopul de a crea în sarcina contribuabilului obligații de plată exagerat de mari. Obligația stabilirii datoriei revenea organului administrativ, iar nu contribuabilului.

Cât privește necesitatea prevenirii unei pagube iminente, arată că executarea sumei totale stabilite cu titlu de impozit suplimentar pe anul 2008, plus accesorii ar produce un prejudiciu imposibil de reparat reclamantei, datorită cuantumului mare al debitului.

Prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 spre a se dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale. Astfel, cât privește cazul bine justificat, motivele invocate de reclamantă constituie apărări de fond, care nu ar putea fi analizate în cererea de suspendare. Reclamanta nu a efectuat, în termenul stabilit de lege, evaluarea clădirilor, iar organul fiscal nu a făcut decât să aplice dispozițiile incidente din materie fiscală. Reclamanta arată în contestația administrativă că nu a introdus în bilanțul contabil corect valorile de inventar din eroare. Deciziile contestate au fost întocmite tocmai pentru că în evidențele fiscale contribuabilul figurează cu imobile nereevaluate la nivelul anului 2008.

Prin urmare, reclamanta nu dovedește o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative.

Cât privește paguba iminentă, reclamanta a invocat exclusiv cuantumul foarte mare al creanței însă nu a făcut dovada creării unui prejudiciu iminent prin executarea acestei creanțe, respectiv nu a depus situații financiare actualizate pentru anul 2013 care să reflecte situația sa financiară.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cererea, Curtea constată următoarele:

Prin deciziile de impunere diferențe vizate de cererea introductivă s-a stabilit în sarcina reclamantei o sumă de creanțe fiscale reprezentând impozit suplimentar pe anul 2008 pentru clădirile proprietatea reclamantei situate în București, .-54, iar prin decizia nr._/13.11.2013 s-au calculat și obligațiile de plată accesorii creanțelor fiscale principale anterior menționate, în valoare de 764.971,02 lei.

Reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva deciziilor de impunere diferențe, înregistrată la DGITL Sector 1 sub nr._/19.11.2013 și respinsă, prin dispoziția nr._/19.12.2013. Reclamanta a înregistrat pe rolul TB-SCAF la data de 07.01.2014, sub nr._ cererea de anulare a actelor administrativ fiscale a căror suspendare o solicită.

Reclamanta a consemnat cauțiunea stabilită prin încheierea din 06.12.2013, în temeiul prevederilor art. 215 alin. 2 din OG nr.92/2003 în sumă de 20.000 lei, conform recipisei de consemnare nr._/1/13.12.2013.

Motivul stabilirii impozitului pe clădiri suplimentar la nivelul anului 2008 a fost acela că, în urma verificărilor întreprinse în documentele contabile ale societății reclamante (cerute conform notificării nr._/23.09.2013), organul fiscal a concluzionat că în contabilitatea reclamantei nu a fost înregistrată reevaluarea imobilelor în niciunul dintre cei trei ani anteriori anului 2008, respectiv în anii 2007, 2006 sau 2005, motiv pentru care, raportat la prevederile art. 253 din Codul fiscal, art. 121 alin. 1 din Ordinul nr. 3055/2009, art. 253 alin. 2 și alin. 6 și alin. 6 1 din HG nr. 84/2005 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, precum și a HGMB nr. 111/2007, cota de impozit care trebuia aplicată la valoarea de inventar a clădirilor înregistrată în contabilitatea reclamantei era de 10 %, iar nu de 1,5%, așa cum s-a plătit de către contribuabil.

Reclamanta invocă drept caz bine justificat împrejurarea că în contabilitatea sa a fost înregistrată reevaluarea clădirilor menționate anterior, valorile rezultate din reevaluarea dispusă de reclamantă și întocmită de expert tehnic evaluator D. B. la 31.12.2007 ( filele 39 și urm.) fiind reflectate la sfârșitul exercițiului financiar corespunzător anului 2007, reevaluarea fiind și aprobată prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din 25.02.2008 (fila 120).

Societatea reclamantă a realizat o a doua evaluare pentru stabilirea valorii de circulație a clădirilor și de închiriere a terenurilor, întocmită la 04.01.2008, al cărei scop, după cum arată reclamanta, a fost acela al efectuării unor tranzacții cu privire la întregul imobil, valoarea din aceste raport (5.142.200 lei) fiind mai mică decât valoarea stabilită prin raportul din 31.12.2007 în scopul respectării prevederilor art. 253 C. Fiscal (6.761.569 lei).

Pentru a lua decizia de stabilire a impozitului conform cotei majorate, organul fiscal s-a raportat la împrejurarea că prin hotărârea A. din 10.01.2008 s-a aprobat înregistrarea în evidența contabilă la 31.12._ a valorii de 5.142.200 lei, iar nu a valorii de 6.761.569 lei. Această împrejurare reclamanta o socotește o simplă eroare materială, arătând că în bilanțul contabil aferent anului 2007, înregistrat la ANAF, este menționată reevaluarea din 31.12.2007.

Curtea consideră că este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat, în primul rând, prin prisma împrejurării că, în baza la prevederile legale incidente, respectiv a art. 253 alin. 6 și 61 din Codul fiscal și a normelor metodologice de aplicare a prevederilor arătate din Codul fiscal cuprinse în HG nr. 44/2004, deși organul administrativ, stabilind impozitul suplimentar, trebuia să se raporteze, câtă vreme invocă lipsa reevaluării clădirilor în anii 2007, 2006 și 2005, la valoarea contabilă a acestor clădiri la data de 31.12.2004, aspect care formal se regăsește în cuprinsul deciziilor de impunere diferențe (filele 27-32), a valorificat pentru stabilirea impozitului valorile contabile ale clădirilor declarate de reclamantă pe baza raportului de reevaluare a imobilelor datat 31.12.2007 întocmit de expert tehnic evaluator D. B. (fila 40) și al cărui scop a fost estimarea justă, la data efectuării expertizei, a valorii proprietății imobiliare, pentru întocmirea situațiilor financiare, în conformitate cu cerințele IAS 16, OMFP 1752/2005 și Codul fiscal.

De aici rezultă, prima facie, o nelegalitate evidentă a actelor administrativ fiscale. De asemenea, din coroborarea probatoriului administrat în prezenta cerere de suspendare rezultă, la o analiză sumară, că valorile declarate ale clădirilor pentru stabilirea impozitului pe clădiri în anul 2008 sunt cele menționate în raportul de evaluare datat 31.12.2007, valorificate în evidența contabilă a reclamantei la 31.12.2007 și aprobate prin hotărârea a Adunării Generale a Asociaților societății reclamante, ceea ce indică aplicarea greșită a cotei majorate de impozit pe clădiri.

Cât privește prevenirea unei pagube iminente, reclamanta a arătat că valoarea totală a creanței fiscale stabilite suplimentar prin actele administrative a căror suspendare se solicită, de aproximativ 1.200.000 lei, este de natură a perturba grav activitatea societății reclamante, în caz de executare.

Raportat la situația financiară prezentată de reclamantă (filele 135 și urm.), Curtea apreciază că este îndeplinită și condiția necesității prevenirii unei pagube iminente.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea de suspendare și va dispune suspendarea executării deciziilor de impunere și de calcul accesorii până la soluționarea în fond a cererii de anulare a acestor decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în sector 1, București, .-54 în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, cu sediul în sector 1, București, Piața Amzei, nr. 13 .

Suspendă executarea următoarelor decizii de impunere diferențe de plată reprezentând impozit pe anul 2008 și a deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea acestor acte administrativ fiscale:

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 . nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 197,872.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 ., matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 34,992.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 ., matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 198,656.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 ., matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 1,346.00 lei;

- Decizia de Impunere Diferențe nr._/31.10.2013 privind imobilul din .-54 ., matricola nr._, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 60,823.00 lei;

- Decizia nr._/13.11.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale în valoare de_,02 lei.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

V. E. C. B. A. I.

Red.VEC/tehnored.B.A.I./Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 31/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI