Pretentii. Decizia nr. 5662/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5662/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 606/87/2013
Dosar nr.:_ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.: 5662
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.06.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C.G.
GREFIER: P. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI M. ȘI MIJLOCII, împotriva sentinței civile nr. 437 din data de 19.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman –Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . și intimatele – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-taxa de poluare ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 13.06.2014, Administrația Județeană A Finanțelor Publice Teleorman depune la dosar informațiile solicitate de instanță.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, față de lipsa părților la acest termen de judecată dar în considerarea faptului că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr._ , reclamanta ., a chemat în judecată pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., județul Teleorman și Administrația Finanțelor Publice T. M., județul Teleorman, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuablili Mijlocii Teleorman și Administrația F. pentru Mediu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispuna restituirea sumei de 8287 lei lei, plătită cu titlu de taxa pentru emisii poluante cu dobânzile fiscale aferente și cheltuielile de judecată.
Reclamanta susține, în esență, ca obligatia de a achita taxa respectiva este nelegala si contravine prevederilor art. 90 TCE cat si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Comunitatea Europeana, fiind incalcat principiul nediscriminarii produselor importate fata de produsele interne.
Reclamantă invoca jurisprudenta CJCE si arata ca in cauza se impune aplicarea prioritara si directa a dispozitiilor art. 110 (ex. art. 90 paar.I) dar si a art. 28-31 din Tratat, aratand ca este unanim admis atat in literatura de specialitate cat si in practica judiciara interna si a CJCE ca art. 110 din Tratat produce efecte directe si, ca atare, creeaza drepturi individuale pe care jurisdictiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
La data de 01.03.2013, pârâta DGFP Teleorman a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Teleorman, excepția inadmisibilității iar pe fond respingerea ca nefondata a acțiunii formulata de către pentru următoarele motive:
Cu privire la excepția lipsei calității procesule pasive se arată că reclamanta, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si calitatea procesuala pasiva, cu care intelege sa se judece.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identități intre persoana paratului si cel care este obligat in raportul juridic dedus judecații.
Invocă aceasta excepție având in vedere ca DGFP Teleorman nu este parte in aceasta cauza, intrucat se poate solicita restituirea sumei de 8287 lei, de la emitentul deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante și anume AFPCM .
Având in vedere ca reclamanta nu dovedește calitatea procesuala a paratului DGFP Teleorman, solicită respingerea acțiunii ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala.
Cu privire la excepția inadmisibilității pârâta arată că cererea reclamantei este inadmisibilă, întrucât, acesta nu s-a adresat Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, în procedură prealabilă, procedură prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar taxa a fost achitata in conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante.
În condițiile în care Decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante emisă de Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii nu a fost contestată potrivit dispozițiilor legislației în vigoare, acțiunea în restituire întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 t. d) din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare este inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta arată că:
Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule:
"1) Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate. Lista documentelor este prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. " (...)
(3) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu
Având în vedere acest text de lege, Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de a calculat cuantumul taxei, însă plățile se virează într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. Față de această situație, beneficiar al acestor sume de bani este Administrația F. pentru Mediu.
Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferente de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege.
a)Se poate solicita restituirea diferenței de taxa in situația prevăzuta de art.. 7 din Legea nr. 9/2012 care prevede: "1) Contribuabilului care a plătit taxa I se restituie valoarea reziduală a acesteia, conform alin. (3), în cazul în care un autovehicul pentru care s-a plătit, în România, taxa pe poluare pentru autovehicule, definită la art. 2 lit. k), sau taxa prevăzută de prezenta lege este ulterior scos din parcul auto național.
b)Conform art. 9 din Legea nr. 9/2012, „ Suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze sau să transcrie dreptul de proprietate asupra unui autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila prevăzută în anexa nr. 4.
Întrucât acțiunea formulata de către reclamant nu se poate incadra in niciuna dintre aceste situații legale in care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acesteia este neîntemeiata in drept.
Cu privire la aspectele de nelegalitate ale Legii nr. 9/2012, in baza căreia a fost calculata si plătită taxa de poluare, pe care le invoca reclamanta, consideram ca acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive întemeiate in susținerea acțiunii.
Art. 1 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule
, (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.
(2) Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. "
F. de prevederile Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se poate observa ca taxa de poluare, nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de statul roman, ca urmare a primei inmatriculari a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituita in vederea constituirii si colectării de fonduri pentru protejarea mediului si a aerului, impotriva poluării acestuia.
Prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de Legea nr. 9/2012, nu sunt incalcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene ( modificat si renumérotât cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), intrucat aceasta nu poate fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
Din jurisprudenta constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene, rezulta ca Tratatul Uniunii Europene nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa de poluare intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Prin aprobarea HG nr. 686/2008, privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei de poluare, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard, reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
De asemenea, in aceasta cauza nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
In măsura in care reclamanta considera ca aceasta taxa este nelegala, avea posibilitatea de a cere obligarea autorităților in drept a efectua inmatricularea autoturismului, sa procedeze astfel, fara solicitarea plații taxei de poluare.
Actul normativ in baza căruia a fost calculata si incasata taxa de poluare a cărei restituire se solicita este un act normativ in vigoare, cu aplicabilitate generala, astfel ca, in măsura in care s-ar constata ca acesta contravine normelor comunitare, procedurile legale in material elaborării si adoptării actelor cu caracter normativ, impun abrogarea expresa a acestor dispoziti de către organul emitent.
Mai mult decât atat, eventuala nelegalitate a dispozițiilor Legii nr. 9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare.
Potrivit art. 126, alin.2 din Constituția României ,,Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata, sunt prevăzute numai prin lege", astfel, nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de poluare, contravene Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Totodată, se retine ca instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin Legea nr. 9/2012 reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa o respecte, in baza art. 13 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, conform cărora „interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voinț legiuitoruli, in scopul realizării cerințelor leg ir, in condițiile in care, potrivit dispozițiilor constituționale, numai Parlamentul sau Guvernul, pe baza delegării legislative, sunt abilitate sa adopte masuri legislative, pentru modificarea si completarea actelor normative interne, pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
In situația in care instanța ar admite cererea reclamantei si ar dispune exonerarea acesteia de la plata taxei de poluare, instanța judecătoreasca s-ar substitui autorităților cu atribuții in elaborarea actelor normative, in condițiile in care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.
4. In ceea ce privește obligarea paraților la plata dobânzii legale calculata incepand cu data plații si pana la data restituirii efective, arată următoarele:
Cu privire la dobânda calculata la suma incasata, pe care reclamantul o solicita, considerand-o folos nerealizat, o considera nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a DGFP Teleorman sau a AFP Roșiorii către reclamanta, nefiind aplicabile dispozițiile Codului Civil
De asemenea, sunt inaplicabile prevederile OG nr.9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, deoarece reclamanta nu este comerciant sau persoana juridica, iar taxa de poluare in cauza nu rezulta in urma unor acte de comerț.
5. In ceea ce privește obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata, arat[ următoarele:
Materia cheltuielilor de judecata este reglementata de art. 274 - 277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.
In aceasta cauza nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare, DGFP Teleorman nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru aceste motive, solicită admiterea excepțiilor așa cum au fost formulate și motivate, iar pe fond respingerea ca nefondata a acțiunii formulata de reclamant.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
În temeiul art.137 Cod procedură civilă, tribunalul va examina cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilitatii invocate de pârâta DGFP Teleorman .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Teleorman urmează a fi respinsă întrucât taxa de poluare a fost achitată în contul Trezoreriei, deci în bugetul de stat. Această taxa a fost achitată către AFPCM Teleorman, instituție subordonată ierarhic DGFP Teleorman.
Cu privire la excepția inadmisibilității tribunalul reține că prin decizia de calcul i-a fost calculată o taxă pentru emisiile poluante de poluare în cuantum 8287 lei.
Plata acestor taxe de poluare era necesară reclamantei pentru a putea înmatricula autoturismul în România.
Plata acestor taxe era o conditie pentru ca reclamantul sa poata inmatricula autovehiculele pe teritoriul Romaniei.
Potrivit art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, se poate restitui, la cerere, debitorului fiscal suma plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Potrivit art.135 din Codul de procedură fiscală „Dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 iunie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire”.
Rezultă că reclamanta poate solicita restituirea sumei de 8287 lei plătită cu titlu de taxă de poluare chiar dacă nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul dacă face dovada că au fost aplicate eronat prevederile legale.
Deoarece in cauza nu a fost formulata o plangere prealabila nu este aplicabil termenul de 30 zile prevazut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge ca nefondată excepțiile inadmisibilitatii și lipsei calității procesuale pasive invocate de parata DGFP Teleorman.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul retine următoarele:
Prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 3839/29.06.2012 emisă de AFPCM, reclamantei i-a fost calculată o taxă de poluare de 8257 lei pentru autoturismul second –hand marca Mercedes Benz. Reclamantul a investit tribunalul cu o cerere privind rambursarea sumelor prelevate de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar, în speță art. art. 110 din Tratatul UE( art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene).
Prin Decizia nr. 24/2011 a ICCJ privind solutionarea unui recurs în interesul legii s-a reținut că că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Conform dreptului fiscal românesc, contribuabilii au la dispoziție prevederile art. 117 lit. d)Cod procedură fiscală pentru a solicita restituirea taxei de poluare prelevate "prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale". O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc. In continuare tribunalul va examina dacă prevederile Legii 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule incalcă prevederile art. 110 din Tratatul UE( Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene) .
Prevederile Legii nr. 9/2012, au fost introduse ca urmare a hotărârii Curții Europene de Justiție date in Cauza N., prin care s-a retinut că „toate modificarile succesive aduse OUG nr. 50/2008 mentin un regim de impozitare care descurajeaza inmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o astfel de sarcina fiscala.” S-a conchis in sensul ca „reglementarea nationala are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre si prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului
Potrivit art. 4 din lege, Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii pe piața națională,,.
discriminarea rezultă din aplicarea dispozitiilor art. 1 din OUG nr. 1/2012 care stabilesc ca:” Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta aplicarea dispozitiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.” Efectul suspendarii acestor prevederi legale nu face altceva decat sa mentina discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeana în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe aceasta taxa la reînmatriculare, discriminarea fiind sesizata de catre instantele nationale raportat la constatarile Curtii de Justitie a Uniunii Europene .
Prin urmare, prin suspendarea prevederilor legale anterior precizate, instituita prin OUG nr. 1/2012 –noua lege este echivalenta cu OUG 50/2008, ajungându-se din nou in situația în care se percepe taxa de poluare doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe aceasta taxa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului Uniunii Europene, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare.
De asemenea, taxa instituita prin Legea 9/2012 nu respecta principiul “poluatorul plateste” deoarece nu toti cei care polueaza platesc aceasta taxa. Astfel, cei care inmatriculeaza pentru prima data pe teritoriul Romaniei un autovehicul trebuie sa plateasca aceasta taxa iar cei care sunt proprietari de autovehicule deja inmatriculate si care polueaza mai mult nu platesc aceasta taxa pe poluare.
Legea nr.9/2012 în varianta rezultată prin suspendarea dispusă prin OUG nr. 1/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare și jurisprudența Curții de Justiție Europene:.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază ca neconforma cu dreptul comunitar decizia nr.3839/2012 emisă de AFPCM, prin care reclamantului i-a fost calculată o taxă de poluare de 8287 lei pentru autoturismul second –hand marca Mercedes Benz.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 rezultă că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul reține că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Motiv pentru care Tribunalul reține că suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice nefiind creditor bugetar.
În raport de cele expuse, Tribunalul constată că taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamant în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat CE și urmează a dispune restituirea sumei de 8287 lei.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul reține că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Așa fiind, tribunalul a pronuntat următoarea soluție:
„Respinge ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității invocată de pârâta DGFP Teleorman.
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în ., în contradictoriu cu pârâtele DGPF Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman, AAFPCM Teleorman, ambele pârâte având sediul în A., ., județul Teleorman și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sectorul 6.
Dispune restituirea către reclamantă a sumei de 8287 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisii poluante prin ordinul de plată nr.156/02.07.2012, cu dobânzile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta AFP T. M. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului 42 lei cheltuieli de judecată”.
Impotriva sentintei civile mai sus indicate a formulat recurs DGFP Teleorman in nume propriu si in numele AFP pentru Contribuabili M. si Mijlocii, cu motivarea, în esență, că hotararea pronuntata este lipsita de temei legal si a fost data cu încalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material. Astfel, OUG nr. 50/2008 respectiv Legea nr. 9/2012 nu încalca dispozitiile art. 90 din Tratatul CE (actual art. 110 din TFUE).
Pentru sumele de restituit de la bugetul de stat contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art. 117 alin. 2 si art. 211 sau art. 70 din Codul de procedura fiscala. Se mai arata ca hotararea este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, eventuala nelegalitate a dispozițiilor Legii nr. 9/2012 neputând face obiectul controlului exercitat de o instanta judecătoreasca în cadrul unei actiuni privind restituirea taxei de poluare, aceasta ținand de resortul puterii legislative.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului.
Analizand recursul formulat, Curtea reține:
Taxa pe poluare prevazuta de art.3 alin. 1 din OUG nr.50/2008 în vigoare de la 1 iulie 2008 a vizat toate autovehiculele (cu exceptia celor prevazute la alin. 2 din același articol, între care, însă nu se încadreaza si autovehiculul din speță), indiferent daca acestea era noi sau rulate si indiferent daca erau produse in Romania sau in alt stat membru al Uniunii Europene.
Instanta constata, pe de o parte ca autovehiculul importat de partea reclamantă a fost inmatriculat pentru prima data in strainatate la data de 23.07.2009, iar pe de alta parte faptul ca la aceasta data in Romania era deja instituita taxa pe poluare, astfel incat autoturismele second-hand de acelasi tip si de aceeasi vechime cu acela al partii reclamante, aflate deja in Romania la data stabilirii taxei, au fost suspuse si ele acestei taxe.
Conform paragrafului 47 din cauza T. (C‑402/09) în această privință, Curtea de la Luxemburg a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).”
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, Curtea a considerat că (fostul) articol 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Conform unei jurisprudențe consacrate, există o încălcare a (fostului) articol 90 primul paragraf CE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea hotărârea Weigel, punctul 67).
Astfel, în temeiul respectivei dispoziții, taxele asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr‑un alt stat membru decât Romania, trebuie comparate efectele taxelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale taxelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare.
În versiunile succesive ale OUG 50/2008 dar și în Legea nr.9/2012 (art.7 alin.2 în ambele acte normative) “Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național”.
Cu toate aceste este de observat că noțiunea de „ valoare reziduală” are un înțeles diferit în legislația internă față de interpretarea din jurisprudența CJUE. În acest context, conform celor arătate anterior (cauza T.) taxa inițială este încorporată în valoarea vehiculului neputând fi concepută o valoare reziduală a taxei mai mare decât valoarea inițială – conform jurispudenței indicate („valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul”).
Daca autovehiculul părții reclamante ar fi fost înmatriculat ca nou în România la data înmatriculării în străinătate, atunci taxa de poluare ce trebuia achitată ar fi fost de 7536,31lei (fila 60 dosar recurs).
Astfel, prin instituirea taxei achitate de către partea reclamanta întru-un cuantum mai mare decât cel al taxei care s-ar fi aplicat dacă vehiculul ar fi fost înmatriculat de nou în România s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite recursul, va admite în parte acțiunea reclamantului, va retine obligația paratei de a restitui partii reclamante suma de 2993 lei (ca diferenta intre taxa achitata si taxa ce s-ar fi perceput daca autoturismul ar fi fost inmatriculat ca nou in Romania la data primei inmatriculari in strainatate, taxa din care s-a scazut coeficientul de reducere a taxei in functie de deprecierea autoturismului care corespunde vechimii autoturismului partii reclamante la data la care acesta a achitat taxa.
Prin urmare, suma de restituit de către pârât reclamantului, ca debit principal, cu titlu de taxă pe poluare este de 2993 lei .
In fine, se mai critica de catre recurenta acordarea cheltuielilor de judecata la fond. Cu privire la acest aspect, Curtea retine ca acestea in mod corect au fost acordate la fond, pe temeiul culpei procesuale, conform art. 274 alin. 1 C..
Celelalte dispozitii ale sentintei recurate vor fi mentinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI M. ȘI MIJLOCII, împotriva sentinței civile nr. 437 din data de 19.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman –Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . și intimatele – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Suma de restituit de către pârât reclamantului, ca debit principal, cu titlu de taxa pe poluare este de 2993 lei.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 30.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. M. F. P. C. G. I. C.
GREFIER,
P. C.
Redactat / Tehnoredactat F.C.M. |
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1878/2014. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 283/2014. Curtea... → |
|---|
