Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1614/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1614/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 17358/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.1614
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.03.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. H.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentii reclamanti C. V. V., P. (G.) D.M., ASTEFANOAIEI (M.) E. împotriva sentintei civile nr. 5013/07.12.2012 pronunțată de Tribunalul Bucuresti-Sectia a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatii parati M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI, U. S. HARET si intimatul chemat in garantie M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI, având ca obiect „obligare emitere act administrativ ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 13.02.2014 s-a depus din partea Ministerului E., Cercetarii,Tineretului si Sportului intampinare, in 3 exemplare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum si solicitarea de judecare a cauzei in lipsa, Curtea constata cauza in stare de judecata si retine cauza in pronuntare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 15.05.2012, sub numărul_ , reclamantele C. V. V., P. (G.) D. M. și Astefănoaie (M.) E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în continuare și „MECTS”) și U. „S. Haret” București (în continuare, brevitatis causa, „U.” sau „USH”), obligarea acestora la aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență și respectiv, la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, sub sancțiunea penalităților de 2.000 de lei/zi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamantele au urmat în perioada 2006 – 2009, cursurile Universității „S. Haret”, respectiv ale facultăților și potrivit specializărilor menționate în adeverințele anexate cererii de chemare în judecată.
Au arătat reclamantele că au susținut și au promovat examenul de licență în sesiunea din 2009, în urma promovării acestui examen eliberându-li-se adeverințe prin care se atestă absolvirea cursurilor și, întrucât adeverința menționată avea un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art. 20 alin. 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, reclamantele au solicitat decanului Facultății eliberarea diplomei de licență.
Au mai precizat reclamantele că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-au îndeplinit toate obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, plătindu-și taxele de studii, susținând și promovând toate examenele, inclusiv examenul de licență.
În aceste condiții, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405/21.05.2009, precum și art. 20 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, pârâta era obligată să le elibereze actele de studii completate.
În susținerea acțiunii, reclamantele au făcut referire la dispozițiile H.G. nr. 693/2003, ale H.G. nr. 676/2007, Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3404/2006, OMEDC nr. 2284/2007, art. 60 alin. 1 și art. 60 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată.
Reclamantele au promovat toate examenele din timpul sesiunilor în aceleași condiții și săli de examene cu cei de la învățământul de zi, inclusiv cel de licență, cu comisii de supraveghere și camere de luat vederi. De asemenea, s-au pregătit după aceleași materiale ale profesorilor ca toți absolvenții USH.
Conform prevederilor art. 60 alin. 3) al Legii nr. 84/1995, ,,diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită ”.
În concluzie, absolvenții Universității S. Haret din anul 2009 au absolvit această instituție de învățământ superior acreditată și autorizată, și-au îndeplinit toate obligațiile care le-au revenit, iar acum trebuie să li se elibereze diplomele de licență și, de asemenea, trebuie să li se recunoască aceste acte.
Pârâta U. „S. Haret” București a formulat întâmpinare (f.50), prin care a învederat că și-a îndeplinit obligațiile față de reclamantă, în sensul că la finalizarea studiilor și după susținerea examenului de licență, i-a eliberat adeverința de absolvire cu termen de valabilitate de 12 luni. Deși a informat ROMDIDAC SA – compania desemnată de MECTS – aducându-le la cunoștință faptul că au solicitat tipărirea unor formulare tipizate, aceasta a răspuns că nu poate tipări și livra diplomele solicitate decât cu aprobarea scrisă a MECTS. În fapt, acest Minister este autoritatea publică care este competentă să gestioneze materialele tipizate cu regim special, necesare pentru eliberarea diplomei și a suplimentului solicitat de reclamant.
Pârâta a arătat că s-a adresat în mai multe rânduri MECTS aducându-i la cunoștință necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii ale absolvenților din anul 2009, dar nu a primit vreun răspuns oficial din partea autorităților administrative. Prin urmare, în prezent, a arătat pârâta, se află în imposibilitatea de a emite diploma solicitată de reclamant din cauza refuzului MECTS.
Întrucât la data înscrierii reclamantului la cursurile universitare MECTS avea posibilitatea, conform art. 116 și 141 din Legea 84/1995 să invoce nelegalitatea în organizarea studiilor, dar nu a sesizat nicio neregulă în acest sens, nu se justifică refuzul acestuia de a nu aproba tipizarea formularelor destinate atestării terminării acestor studii. Mai mult, MECTS sau ARACIS nu au demarat nicio procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea ar fi acționat în afara cadrului legal.
Pârâta a mai învederat instanței că MECTS a aprobat în parte necesarul de tipizate, așa cum reiese din cuprinsul schimbului de adrese între autorități. Având în vedere însă această aprobare parțială, instituția se află în imposibilitatea emiterii către reclamant a diplomei și suplimentului solicitate.
Atât timp cât pentru alți studenți absolvenți în iulie 2009 MECTS a aprobat emiterea formularelor tipizate, prin refuzul cererii reclamanților aceștia ar fi discriminați, toți fiind școlarizați cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile formei de învățământ urmate.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment pentru reclamanți, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin 2 din Legea 554/2004 în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acestei cereri de chemare în garanție, pârâta a arătat că a fost înființată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, iar prin H.G. nr. 693/2003 și H.G. nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științele educației, matematică, informatică și altele. S-a mai arătat că U. a procedat legal prin organizarea învățământului ID aducând drept argument prevederea art. 60 alin 1 din Legea nr. 84/1995 și faptul că prin H.G. nr. 940/2004 avea deja acreditare/autorizare pentru învățământ la zi. Pârâta a mai invocat și prevederile art. 8 ale Ordinului MECTS nr. 3404/2006. Specializarea urmată de reclamanți la forma de învățământ arătată, a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea.
Factorii de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales MECTS, nu au sesizat nereguli după închiderea perioadei de monitorizare a universității, prevăzută la art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 sau H.G. nr. 635/2008 și nici după emiterea O.U.G. nr. 75/2005.
Față de această derulare a evenimentelor, pârâta a apreciat că MECTS, în baza atribuțiilor legale care îi revin, ar fi trebuit să o avertizeze dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la standardele de calitate adecvate sau să elaboreze și să promoveze, cu respectarea pașilor indicați de normele în vigoare, o hotărâre de guvern sau un proiect de lege prin care să se înceteze definitiv școlarizarea în cadrul programului respectiv.
Aprobarea în parte a necesarului de formulare tipizate, echivalează, din punctul de vedere al pârâtei, cu o recunoaștere implicită din partea MECTS că universitatea a funcționat în mod legal. Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamanților de a obține actul de recunoaștere a studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept.
Chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare (f.99), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, chematul în garanție a arătat în esență că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, la momentul înscrierii în anul I de facultate.
În opinia Ministerului, nicio instituție nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome sau să desfășoare procesul de învățământ pentru formele pentru care nu a parcurs procedura de evaluare academică. Pentru organizarea unei forme de învățământ pentru care nu avea acreditare/autorizare, U. nu poate da vina pe MECTS, instituția de învățământ fiind singura culpabilă.
Chematul în garanție a mai arătat că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților 2009, singura explicație fiind că nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamantele au absolvit în anul 2009 cursurile unor facultăți din cadrul Universității „S. Haret”, studii universitare de licență, în sistem Bologna, conform adeverințelor depuse la dosarul cauzei, după cum urmează:
- C. V. V. – Facultatea de Management Financiar-contabil, forma de învățământ FR, specializarea Științe economice;
- P. (G.) D. M. – Facultatea de Științe Juridice și Administrative, forma de învățământ ID, specializarea Științe administrative;
- Astefănoaie (M.) E. - Facultatea de Management din B., forma de învățământ ID, specializarea Științe economice.
Pentru organizarea cursurilor este necesară parcurgerea procedurii de acreditare sau autorizare provizorie pentru învățământ, așa cum se va arăta în paragrafele ce vor urma.
Ulterior promovării examenului de licență, reclamantelor li s-au emis de către Universitate adeverințele anterior menționate. Aceste înscrisuri sunt însușite exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite, reproducându-se, totodată, în cuprinsul unora dintre acestea dispozițiile art. 60 alin. 1 și 3 din Legea nr. 84/1995 republicată.
Expirând perioada de valabilitate a respectivelor adeverințe, reclamantele s-au adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomelor de licență.
Pârâta a afirmat, în esență, că nu a eliberat diplomele de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MECTS decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale MECTS, până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.
Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate (f.570-581) reiese faptul că, în temeiul art. 7 din Ordinul 2284/2007, MECTS a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
Sub acest aspect, tribunalul constată că U. „S. Haret” a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, arătându-și disponibilitatea pentru emiterea diplomelor de licență către reclamanți, în condițiile eliberării de către chematul în garanție a tipizatelor necesare. De asemenea, reclamantele însele au sesizat de la bun început instanța de judecată cu o cerere îndreptată împotriva Ministerului.
Tribunalul mai reține că se confundă argumentele invocate de către reclamanți și de către pârâtă împotriva aceluiași pârât-chemat în garanție, problema de drept fiind în esență dacă absolvenții cursurilor facultăților enumerate anterior ale Universității S. Haret, forma de învățământ ID sau FR, sunt îndreptățiți la obținerea unei diplome de licență potrivit legii și, corelativ acestui drept, dacă există obligația Ministerului de a aproba tipărirea diplomelor și a le pune la dispoziția Universității în vederea completării.
În aceste condiții, tribunalul reține că soluționarea litigiului presupune analiza pe fond a tuturor capetelor de cerere, principale sau incidentale.
În acest context, tribunalul urmează a aprecia ca nefondată apărarea de fond a MECTS referitoare la pretinsa „lipsă de obiect” a cererii îndreptate împotriva sa, pentru motivul că cererile de avizare ar fi fost aprobate. În acest sens, tribunalul nu poate reține că M. ar fi avizat cererile Universității în totalitate, atâta timp cât din cuprinsul adreselor din dosar reiese cu claritate că necesarul propus spre aprobare a fost admis doar în parte (10.325 diplome din 27.000 solicitate, f.582).
În privința excepției invocate, având în vedere că procedura prevăzută de Ordinul nr. 2284/2007 se desfășoară doar între instituțiile de învățământ superior, MECTS și Romdidac S.A., tribunalul a reținut, din lecturarea Ordinului anterior menționat, că acesta stabilește drepturi și obligații între instituțiile de învățământ superior, MECTS și societatea desemnată să tipărească efectiv formularele tipizate, prin raportare la întreg necesarul de astfel de diplome, furnizat de instituția de învățământ.
Conform art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007: „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.” Formularele actelor de studii, astfel tipărite, se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ.
Față de particularitățile prezentei cauze, respectiv față de motivul esențial, invocat de Universitate, pentru a justifica neemiterea diplomelor de absolvire ale reclamantelor, tribunalul apreciază că în stabilirea calității procesuale a acestora din urmă trebuie plecat de la interesul, folosul practic urmărit de acesta în prezenta acțiune.
În fapt, reclamantele au urmărit în primul rând obținerea unei diplome și a suplimentului acesteia, ca urmare a studiilor universitare urmate la U. „S. Haret” și absolvite în anul 2009. Capătul de cerere formulat în contradictoriu cu MECTS nu face decât să asigure o efectivă punere în executare a primului capăt de cerere îndreptat împotriva instituției de învățământ, în ipoteza în care acesta din urmă ar fi admis. Practic, cele două obligații a căror realizare se solicită prin prezenta acțiune, respectiv emiterea diplomei de către U. „S. Haret” și aprobarea tipăririi formularului tipizat al diplomei de către MECTS, sunt indisolubil legate. În absența îndeplinirii de către MECTS a obligațiilor sale referitore la tipărirea diplomei, reclamantele nici nu ar putea să justifice în prezentul cadru procesual un pretins refuz nejustificat al universității de a le emite efectiv actul de studii.
Mai mult, tribunalul reține că reclamantele solicită exclusiv aprobarea tipăririi tipizatului pentru propriile diplome, și nu îndeplinirea obligațiilor MECTS pentru întreg necesarul comunicat de Universitate.
Mai reține instanța că atitudinea omisivă a MECTS are o înrâurire directă asupra reclamantelor, acestea fiind primele vătămate de un potențial refuz nejustificat al autorității de a aviza tipărirea. Or, față de această situație, reclamantelor trebuie să li se recunoască dreptul de a sesiza instanța de judecată cu o acțiune împotriva persoanei responsabile de îndeplinirea procedurii de avizare a tipăririi actelor de studii.
Dispozițiile Ordinului nr. 2284/2007 nu limitează în mod explicit sau implicit titularii dreptului la acțiune având ca obiect obligarea MECTS la aprobarea tipăririi unui anumit document, respectiv cel destinat reclamantului. În aceste circumstanțe, tribunalul apreciază că reclamantele, având un interes legitim în solicitarea MECTS de a aproba tipărirea formularului tipizat pentru propriile diplome, justifică și calitatea procesuală de a formula o asemenea cerere, motiv pentru care excepția invocată va fi respinsă ca neîntemeiată.
Asupra fondului cererii principale, în analiza îndreptățirii reclamantelor la emiterea diplomelor de licență, tribunalul a plecat de la prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 2284/2007 care dispune în sensul că „instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. „S. Haret” nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.
În acest sens, Tribunalul a reținut că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002. Conform art. 2 din lege ”instituția se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate: […] c) facultatea de drept, specializarea drept, cu predare în limba română.”
Pentru forma de învățământ ID sau FR, la data înmatriculării reclamantelor, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în unele dintre adeverințele eliberate reclamantelor, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995. În esență, U. apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile, în forma ID sau FR, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma de învățământ la zi.
Tribunalul nu poate îmbrățișa acest punct de vedere, el fiind într-o flagrantă și vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ, precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată legislația care reglementează asigurarea calității educației.
Astfel, prin raportare la legislația în vigoare la momentul la care reclamantele au început studiile la această unitate de învățământ, se remarcă faptul că potrivit art. 60 din Legea nr. 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactică se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusă si la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.
Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată”.
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamantele au început studiile nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID sau FR.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
În opinia tribunalului, articolul 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de O.U.G. nr. 75/2005.
În argumentarea acestui punct de vedere, tribunalul mai are în vedere și dispozițiile art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și ale art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă”.
Coroborând dispozițiile art. 3, art. 17 din H.G. nr. 1011/2011, prevederile art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și dispozițiile art. 3, art. 4 din O.U.G. nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret” București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii reclamantelor în anul I de studiu era în vigoare H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora facultățile și specializările urmate de reclamanți în cadrul Universității S. Haret, au fost autorizate să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ „ZI”, însă nu pentru forma de învățământ urmată efectiv de acestea – ID sau FR corespunzătoare fiecărui reclamant (a se vedea anexa II, pct. 14 din H.G. nr. 410/2002 și pct. 6 din H.G. nr. 1609/2004).
Nici analiza dispozițiilor pertinente din H.G. nr. 693/2003, H.G. nr. 1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr. 1175/2006, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008 nu conduce la o altă concluzie.
Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor, cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată, arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECTS, în temeiul cererii și al dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, în lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu se poate recunoaște dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005.
U. „S. Haret” nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID sau FR, corespunzător facultăților și specializărilor reclamantelor, și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1011/2001.
În consecință, reclamantele nu au parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii. Prin urmare, acestea nu sunt îndreptățite a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin 2 din O.U.G. nr. 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte.
Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
Fără îndoială, aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale, ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamant a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.
Simplul fapt că U. a emis reclamantelor o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului nr. 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art. 2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverința care se află în posesia reclamantelor nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale, în cazul în care s-ar invoca o nulitate în baza acestor pretinse manopere dolosive, și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația de emitere a unui act de studii.
Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei, nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECTS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.
Nici necontestarea pe cale principală a acestei adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamantele ar fi îndreptățite la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act le poate în mod obiectiv să le producă.
Deși instanța nu a fost investită cu o cerere expresă privind legalitatea acreditării formelor de învățământ derulate de U. „S. Haret”, acest fapt nu poate să nu facă obiectul unei cercetări incidentale, în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că îndreptățirea sau nu a reclamantului la eliberarea unei diplome universitare presupune cu necesitate verificarea formei de învățământ parcurse de acesta. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.
S-a mai susținut că lipsa de reacție a MECTS, în sensul efectuării de verificări din oficiu cu privire la activitatea desfășurată de U. „S. Haret”, ar reprezenta un fel de aprobare tacită a modalității în care această instituție a înțeles să aplice dispozițiile art. 60 de Legea învățământului. Din punctul de vedere al instanței, neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea MECTS, care ar fi dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ, nu este de natură a înlătura concluzia potrivit căreia reclamantele au urmat o formă neacreditată de învățământ.
Nu au fost administrate probe în prezenta cauză din care să reiasă faptul că omisiunea acestui Minister de a controla U. ar putea fi interpretată în sensul unei aprobări tacite a legalității actelor întreprinse de Universitate sau, mai mult, drept o complicitate la inducerea în eroare a studenților.
Existența unor precedente judiciare (ce ar putea fi considerate izolate, față de numărul mare al absolvenților Universității aflați într-o situație similară cu a reclamantelor) nu poate determina instanța să adopte aceeași soluție, deoarece acestea nu au caracter obligatoriu și argumentele cuprinse în deciziile de speță sunt contrazise de considerentele expuse anterior. Totodată, în dreptul intern există un remediu pentru jurisprudența neunitară, reprezentat de recursul în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 329 și urm. C.pr.civ.
Analizând prezenta acțiune din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța reține că în temeiul art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție (la semnarea căruia România a formulat o rezervă cu privire la finanțarea învățământului privat), statele membre nu sunt obligate la organizarea unui anumit tip de învățământ, cu atât mai puțin la recunoașterea unor forme private de învățământ. Formularea negativă a articolului indicat anterior se interpretează în sensul că statele au mai degrabă o obligație negativă, și nu una pozitivă, aceea de a pune la dispoziția persoanelor un anumit tip de învățământ.
În esență, sub articolul anterior menționat, statele au obligația de a nu îngrădi accesul persoanelor la formele de învățământ deja existente, in condițiile deja prescrise de lege. Prin însăși natura sa, acest drept este supus unei reglementări naționale, în această materie, statelor recunoscându-li-se o mare marjă de apreciere (a se vedea cauzele Affaire «relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique» c. Belgiei și Adnan Karaismailoğlu c. Turciei).
Or, in speța, statul nu a recunoscut niciodată forma de învățământ aleasă de reclamante, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul să recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cât forma de învățământ parcursă nu este ea însăși recunoscută.
Nimic nu le împiedica pe reclamante să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv ID sau FR, la o unitate care beneficia de acreditare.
Asupra cererii de chemare în garanție
În ceea ce privește cererea reclamantelor, dar și a pârâtei, de obligare a pârâtului-chemat în garanție MECTS la aprobarea tipăririi tipizatului, pentru aceleași motive, tribunalul o apreciază ca nefondată.
MECTS are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. „S. Haret” are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. „S. Haret” nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamanți, forma de învățământ ID sau FR, după caz, iar la momentul încheierii contractului cu reclamantele aceasta nu le putea elibera acestuia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de MECTS, această posibilitate legală nu există nici în prezent.
MECTS nu poate fi obligat la recunoașterea implicită a unei astfel de diplome emise de o facultate neacreditată/neautorizată ori la aprobarea tipăririi tipizatelor pentru diplome sau la desemnarea unității de specialitate în acest sens și înaintarea tipizatelor către pârâta U. „S. Haret”.
Reclamantele nu se pot prevala de o eroare comună, deoarece o condiție esențială ar fi să lipsească orice culpă din partea persoanei care o invocă. Or, reclamantele nu pot invoca necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem) și nu pot obliga M. să recunoască un proces de învățământ desfășurat cu nesocotirea legii, pentru simplul fapt că U. ar fi ascuns studenților realitatea juridică.
De altfel, obținerea de către facultate a unor tipizate pentru studenți nu poate legitima continuarea unei astfel de practici din momentul în care neregulile sunt constatate de către organele abilitate. Din adresele depuse la dosarul cauzei rezultă că U. indica generic natura diplomelor de licență, fără a fi defalcat numărul total în funcție de facultăți, specializări și forme de învățământ.
Este responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza procesul de învățământ în limitele legii. Lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu pot fi imputate altor subiecte de drept.
Examinând incidența dispozițiilor prevăzute de O.G. nr. 137/2000 în cauza dedusă judecății, tribunalul a reținut că, în plan național, în sensul dispozițiilor ordonanței menționate, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de anumite situații identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Tribunalul constată că O.G. nr. 137/2000 reprezintă transpunerea în plan național a Directivei Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane și a Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și a constatat că prin Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor se recunoaște importanța combaterii discriminărilor sub toate formele sale.
Astfel, în preambulul directivelor menționate, Consiliul Uniunii Europene a arătat că locul de muncă si funcția constituie elemente esențiale care creează premisele garantării egalității șanselor și contribuie într-o mare măsură la deplina participare a cetățenilor la viața economică, culturală și socială, precum și la dezvoltarea socială.
Văzând și art. 4 alin. 1 din Directiva 2000/78/CE, se constată că, fără a se aduce o atingere principiului egalității, care reprezintă absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazată pe criteriile prevăzute de lege, statele membre pot să prevadă un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul din motivele menționate la art. 1 și fără a constitui o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială si determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională.
Or, în cauza de față nu suntem în prezența unei situații de discriminare a reclamantelor în raport cu absolvenții aceleiași facultăți din cadrul Universității „S. Haret”, care au promovat examenul de licență sesiunea iulie 2009, în care să fie prezentate două situații comparabile și care au primit un tratament diferit, deoarece diferența specifică este dată de existența sau inexistența acreditării sau a autorizării provizorii pentru diverse specializări și forme de învățământ.
Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul de față.
Prin urmare, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a reclamantelor, în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi reținută.
Statul român și-a asumat în cadrul Uniunii Europene anumite obligații în legătură cu asigurarea unui nivel calitativ al învățământului superior, în condițiile în care în spațiul european se aplică, spre exemplu, art. 45 TFUE (fost art. 39 TCE), Directiva nr. 89/48 privind sistemul general de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior sau Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale.
Astfel, în dreptul intern a fost adoptată Metodologia de evaluare externă, standardele, standardele de referință și lista indicatorilor de performanță a Agenției Române de asigurare a Calității în Învățământul Superior, prin H.G. nr. 1418/2006, care prevede standardele de autorizare și acreditare a instituțiilor de învățământ superior și a programelor de studii universitare de licență. Astfel, fiind vorba despre o legislație în vigoare, cu aplicare imediată și necondiționată, universitățile trebuiau să o respecte în vederea acreditării sau autorizării provizorii.
Nu se poate reține o aprobare tacită din partea MECTS a activității Universității în condițiile în care evaluarea externă a calității academice potrivit H.G. nr. 1418/2006 începe prin etapa elaborării raportului de autoevaluare a calității de către furnizor sau instituție (a se vedea Schema nr. 1 și Tabelul nr. 1 din Metodologie privind criteriile, standardele și indicatorii de performanță pentru asigurarea calității și acreditare). Or, din probele administrate nu rezultă că pârâta U. „S. Haret” ar fi parcurs toate aceste etape pentru forma de învățământ ID sau FR, care să determine o concluzie de recunoaștere „tacită” din partea MECTS, chiar și în lipsa unui act formal de autorizare / acreditare. În lipsa sesizării MECTS cu un raport de autoevaluare, nu se poate pretinde că autoritatea publică ar fi putut urma etapa subsecventă a analizei acestui raport, a vizitării instituției de către evaluatori și a adoptării unei concluzii materializate într-un act administrativ.
În aceste condiții, tribunalul a reținut că este inacceptabilă susținerea că trebuie eliberate diplome de licență tuturor absolvenților cursurilor organizate de Universitate, din moment ce aceștia au avut posibilitatea verificării condițiilor legale încă din momentul admiterii, iar un astfel de precedent ar produce efecte extrem de grave în cazul în care pentru toate formele de învățământ organizate de furnizori neacreditați ar fi obligatorie aprobarea de către MECTS a diplomelor de licență pentru pretinsa neobservare a încălcării dispozițiilor legale pe parcursul desfășurării cursurilor.
Pentru considerentele expuse, chematul în garanție MECTS nu poate fi obligat să recunoască studiile dacă acestea nu au fost organizate și absolvite conform prevederilor legale, iar pârâta U. „S. Haret" nu poate fi autorizată să emită în favoarea reclamantelor diploma de licență dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmată nu au fost autorizate/acreditate, considerente care coroborate conduc, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, la respingerea atât a cererii principale, cât și a cererii de chemare în garanție, urmare a soluției adoptate în privința acțiunii introductive.
Pentru aceste motive, prin sentința civilă nr. 5013/07.12.2012, Tribunalul Bucuresti-Sectia a IX a C. Administrativ a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele C. V. V., P. (G.) D. M. și ASTEFĂNOAIE (M.) E. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și pârâtul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Reclamantele ASLARIU V. V., P. (G.) D. M. și A. (M.) E. au formulat recurs împotriva sentinței civile.
Principalul motiv de recurs il constituie nulitatea prevăzuta de dispozițiile art. 304 teza I cod proc. civila, intrucat instanța de judecata a considerat ca cererea de chemare in judecata este neintemeiata, desi in cuprinsul sentinței retine faptul ca recurentele au urmat cursurile Universității S. Haret, cursuri pe care le-au absolvit in anul 2009, fiindu-le eliberate adeverințe de absolvire a respectivelor studii. Cu toate acestea, instanța de fond a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata, considerând că nu sunt indreptatite la eliberarea diplomelor de licența si a suplimentelor de diploma.
Cel de-al doilea motiv de recurs este intemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civila, potrivit căruia „hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii."
Astfel, sentința pronunțata de Tribunalul București in dosarul amintit este nelegala, intrucat instanța a reținut in mod greșit, faptul ca recurentele nu sunt indreptatite la obținerea diplomelor de licența si a suplimentelor de diploma, intrucat la data inmatricularii in anul I de studiu pentru respectivele specializări, intimata U. S. Haret nu era acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si pentru formele de invatamant ID si FR. De asemenea, instanța de fond a menționat ca practica administrativa defectuoasa determinata de neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către intimatul MECTS, fapt ce a condus la inducererea in eroare a recurentelor, creandu-le acestora convingerea ca studiile urmate sunt legale, nu poate conduce la admiterea cererii de chemare in judecata.
Considera ca in mod greșit, instanța de judecata a reținut ca cererea de chemare in judecata nu este întemeiata si nu a făcut aplicarea principiului error communis facit jus, intrucat in speța, aparenta in drept exista si a produs deja efecte juridice. Astfel, intrucat in timpul parcurgerii studiilor, cat si la absolvirea acestora recurentele s-au increzut cu buna-credinta, in legalitatea studiilor organizate de intimata USH, cat si, cata vreme intimatul MECTS nu a luat masuri cu privire la organizarea respectivelor studii, adeverințele de absolvire si-au produs efectele juridice si se bucura de prezumția de legalitate, nefiind anulate in nici un fel.
Instanța de judecata nu a luat in considerare faptul ca, intre aparenta in drept creata de intimate si buna credința a recurentelor, exista o strânsa legătura, intrucat aplicarea teoriei validității aparentei in drept implica buna credința a celui care dobândește dreptul de la titularul aparent sau greșita convingere a acestuia ca dobândește respectivul drept. Astfel, având in vedere ca, in decursul celor 3 ani de studii, cat si ca urmare a absolvirii respectivelor studii, intreaga comunitate a recunoscut studiile recurentelor, recurentele s-au aflat . si invincibila cu privire la legalitatea studiilor urmate. Trebuie amintit ca aceasta eroare obșteasca a continuat pana in anul 2012, an in care instituțiile angajatoare, ca urmare a conduitei MECTS, au refuzat sa mai recunoască legalitatea studiilor recurentelor, studii ce au fost recunoscute pe o perioada de cel puțin 6 ani, timp in care adeverințele de absolvire care suplineau diplomele de licența si-au produs efecte juridice ce nu mai pot fi anulate.
In sensul reținerii aplicabilității principiului de drept „error communis facit jus" s-a pronunțat instanța de judecata si prin sentința civila nr. 1252/22.02.2012 in dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București, reținând „ca si in ipoteza in care specializările reclamanților si intervenientilor nu ar fi fost recunoscute, aceștia au fost de buna-credinta, necunoscand acest aspect, iar eroarea .-au aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept „error communis facit jus", in sensul validității adeverinței de licența care atesta promovarea studiilor si a examenului de licența."
. fond retine in cuprinsul sentinței faptul ca in legislație este reglementata o anumita procedura privind acreditarea sau autorizarea funcționarii provizorii a specializărilor instituțiilor de invatamant, insa nerespectarea prevederilor legale de către intimata USH nu poate fi imputata recurentelor care, pe langa faptul ca si-au îndeplinit cu buna credința toate obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studii, s-au aflat in eroare . legalitatea formelor de invatamant absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Un alt motiv pentru care intelegem sa atacam sentința civila este determinat si de faptul ca instanța de fond a reținut in cuprinsul sentinței faptul ca recurentele au urmat o forma de invatamant ce nu era acreditata/autorizata sa funcționeze provizoriu, atat la momentul înscrierii la facultate, cat si la momentul absolvirii acesteia. Instanța de fond a interpretat in mod greșit dispozițiile art. 60 alin 1 din Legea invatamantului nr. 84/1995, in sensul ca o instituție de invatamant superior care este acreditata ori autorizata provizoriu pentru formele de invatamant la zi, nu poate organiza ope legis si forme de invatamant cu frecventa redusa si la distanta, pronuntandu-se in sensul ca recurentele au urmat o forma de invatamant superior . nu era acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu.
Menționam ca instanța de fond nu a ținut cont de situația de fapt a recurentelor, intrucat specializările urmate de recurente erau acreditate atat la momentul inscrierii in anul I, cat si la momentul promovării examenului de licența. Astfel, Facultatea de Management din B., specializarea Management era autorizata sa funcționeze provizoriu prin H.G. nr. 693/2003, publicata in Monitorul Oficial nr. 466/30.06.2003. Facultatea de Științe Jurdice si Administrative din B. a fost autorizata sa funcționeze provizoriu conform Legii 443/2002, publicata in Monitorul Oficial nr. 491/09.07.2002.
De asemenea, dupa încheierea perioadei de monitorizare, prevăzuta de art. 8 Legea nr.443/2002, dupa adoptarea OUG NR.75/2005 privind asigurarea calității educației, a HG nr.676/2007 si a HG nr.635/2008, M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului nu a sesizat existenta vreunor nereguli semnificative in organizarea si desfășurarea activității educaționale la nivelul Univeristatii S. Haret, nu a fost demarata si finalizata vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca U. a acționat in afara cadrului legal, cu precizarea ca in conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr.443/2002, M. de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a acestei instituții de invatamant superior, fapt care nu s-a întâmplat, întărind tot mai mult convingerea cu privire la legalitatea studiilor urmate.
Având in vedere aspectele învederate anterior, solicită sa se admită cererea de recurs si, in consecința, sa fie modificată in tot sentința civila, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost aceasta formulata si obligării intimatei U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licența si a suplimentelor de diploma, precum si obligarea intimatului M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului la aprobarea tipizării formularelor pentru diplomele de licența, in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii.
Pârâta U. "S. HARET", in temeiul dispozițiilor art.115 Cod proc.civ. a formulat întâmpinare, solicitând ca, în cazul în care se va admite recursul, să se admită și cererea subscrisei de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS) pentru următoarele considerente:
Ca o prima precizare, consideră ca nu poate fi admis recursul si acțiunea recurentilor-reclamanti, fară a fi admisă si cererea de chemare in garanție, formulata in conformitate cu dispozițiile art.60-63 Cod proc.civ., de U. S. Haret, întrucat intre cele doua cauze exista o evidenta interdependență, dupa cum urmează:
U. S. Haret, a fost înființata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.
Prevederile legale la momentul inscrierii reclamanților la cursurile USH, o obliga sa obțină acreditare numai pe specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant.
În baza art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe întreaga perioada de școlarizare a reclamanților), activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme:de zi,seral,cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior,care au cursuri la zi. Ca atare,singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata, sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.
In acest sens,legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitara distincta și nu la nivelul formelor de invatamant.
Programa de studii este cea care susține calificarea distinctă indiferent de forma de invatamant absolvita (zi,seral,frecventa redusa sau invatamant la distanta).
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către recurenții- reclamanți, era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art.29 alin.3 si 4 din acest act normativ „in invatamantul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licenta, care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de invatamant si de a organiza,dupa caz;admiterea la studii;
b)dreptul de a emite diplome, certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza,dupa caz,examen de absolvire,doctorat."
Dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de invatamanț, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Noțiunea de „ program de studii" a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418 / 2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, invatarii si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Din coroborarea disp. art.29 din OUG nr.75/2005 cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența ), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de învațământ superior în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvita (zi,frecventa redusa, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitara, ci specializarea aleasa si urmata.
Mai multart.4 din HG nr.535/1999 arata ca: "Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de invatamant de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de invatamant de zi pot funcționa si la forma de invatamant seral sau fara frecventa fara a fi necesara îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica si Acreditare a institutiilor de invatamant superior."
Învățământul deschis la distanta beneficiaza de o reglementare la art.5 din același act normativ: "învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fara frecventare se poate organiza numai in cadrul instituțiilor de invatamant superior care au urmat procedura de autorizare prevăzuta de lege".
Prin art.5 din HG 916/2005 se arata ca:
"(1) Structurile si specializările prevăzute in anexele nr.1 si 2 funcționează începând cu anul universitar 2005/2006, pentru anul intai de studii.
(2) Specializările prevăzute in anexele nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.410/2002 privind structurile si specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de invatamant superior, cu modificările si completările ulterioare, care nu se regăsesc in anexa nr.3 la prezenta hotărâre, intra in lichidare incepand cu anul universitar 2005/2006."
U. S. Haret este cuprinsa in anexa acestui act normativ.
Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007"specializarile (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de invatamant superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu si a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența si prin Hotărârea Guvernului nr.1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența si aprobarea listei domeniilor si specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora, cu modificările ulterioare, care funcționează incepand cu anul 1, 2005-2006 si care se regăsesc in prezenta hotărâre, isi continua activitatea".
Prin art.1 din HG nr.1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența si a specializărilor din cadrul acestora,al specializărilor reglementate sectorial si/sau general.Din lecturarea textelor legale, evocate mai sus, se poate observa ca a funcționat ..
In aceste condiții de reglementare si in raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale chemat sa organizeze si sa conducă sistemul național de educație, apreciază ca aprobarea de către U. "S. Haret" din București a admiterii la forma de invatamant la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, tine de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României si Legea nr.84/1995 in vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate.
Recunoașterea prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta, pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, confera recurenților reclamanți dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licenta, insotita de Suplimentul la Diploma, drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.
Acest drept nu poate fi afectat si cu atat mai puțin suprimat, in fapt sau in drept,de divergentele ce au aparut,in decursul timpului, intre U. "S. Haret" si M. Educației, pe seama valabilității inițierii si desfășurării formei de invatamant la distanta, pentru specializările la care se organizau si cursuri de zi acreditate/autorizate, atat timp cat M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superior(ARACIS), infiintata in baza O.U.G. nr.75/2005, nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrative care sa conducă la concluzia ca pârâta a acționat in afara cadrului legal, in condițiile in care în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art.6 din Legea nr.443/2002,dreptul de a "propune incetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".
U. S. Haret s-a conformat cu promtitudine si intocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.
Prin adresele formulate, a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS, toate informațiile cerute prin adresa susmenționata, in care impun tuturor instituțiilor de invatamant de stat si particulare sa atașeze la cererile lor "și situațiile centralizatoarei....) semnate si stampilate pe fiecare pagina si incluse si in format electronic pe CD, la Direcția Generala de Invatamant Superior."
Potrivit art.2 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007, in vigoare la data cand reclamanții au parcurs studiile superioare si au susținut licența, "M. Educației, Cercetării si Tineretului conduce sistemul național de educație, invatamant, tineret si cercetare, exercitând si atribuțiile stabilite prin legi si prin alte acte normative din sfera sa de activitate", iar conform art.3 si 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,..." evaluează si controlează realizarea politicilor si programelor in domeniu si stabilește sau propune, dupa caz, masuri de corectare a lorcontroleaza si monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si Instituțiilor de invatamant particular”.
Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli dupa incheierea perioadei de monitorizare a pârâtei, prevăzuta de art.8 din Leg.nr.443/2002, nici dupa emiterea HG nr,676/2007 si a HG nr.635/2008 precum si nici dupa . OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Prin urmare, chematul in garanție MECTS,in baza atribuțiilor legale care ii revin, trebuia sa o avertizeze ca furnizor de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației trebuia sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotarare de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
A motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garanție pe imposibilitatea efectiva de a emite recurenților diplomele de licența atâta vreme cat MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009, fiind pusi astfel in imposibilitatea de a executa hotararea, daca se va admite cererea reclamanților, cata vreme dreptul absolvenților nu poate fi realizat fara concursul efectiv al chematului in garantie, care, in calitate de autoritate publica gestionează materialele si tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diploma sau alte acte de studii. Existând o interdependentă intre cele doua cereri, obligatia de a elibera diplomele de licența fiind subsidiara si indisolubil legata de acordul chematului in garanție MECTS in vederea tipăririi acestor formulare.
Intimatul M. Educației Naționale a formulat intâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, din următoarele motive:
I. M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE NU ARE CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ
Conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
In genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. Haret " din București ar fi neîntemeiată, întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret" București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
In acest sens instituțiile de învățământ superior particular acreditate solicită eliberarea avizului pentru un număr de tipizate, iar MEN verifică existența concordanței între numărul de tipizate solicitate cu datele raportate de A.R.A.C.I.S. și datele existente în cadrul Direcției Generale învățământ Superior, după care eliberează avizele respective.
După eliberarea acestor avize, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației nr. 2284/2007, formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ superior acreditate. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Rezultă din cele menționate că reclamanta nu are calitate procesuală activă, procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele-tipizate fiind o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M. Educației Naționale și ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, nicidecum absolvenții universităților respective.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis în anul 2010 - în lunile iunie, octombrie și noiembrie, avize în vederea ridicării de către U. „S. Haret" a tipizatelor de la ROMDIDAC S.A. pentru actele de studii, numai pentru specializările care au funcționat legal, aprobate prin hotărâri de guvern.
Deci M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa Ministerului Educației Naționale.
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamant, care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămat vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
Nu se află în această situație. Legea este foarte clară. OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, statuează la art. 29 alin (4): "Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b)acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome,certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza,după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. "
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
Or, la momentul înscrierii la studii a reclamanților, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de aceștia.
De asemenea, la art.3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității "S. Haret" din București, se statuează: „După . prezentei legi în structura Universității "S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii."
Deci, chiar în legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior se menționează faptul că în structura Universității "S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Legea nr. 84/1995, Ia art.103, alin. 2 prevede: " Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație si se supun dispozițiilor prezentei legi."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Potrivit art. 60 alin.l din Legea învățământului nr. 84/1995 „ activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.
II. Privitor la fondul cauzei, învederează următoarele:
În speță, reclamanții au absolvit în cadrul Universității „S. Haret" următoarele facultăți:
-Facultatea de Științe Juridice și Administrative din B., specializarea Administrație Publică, forma de învățământ la distanță, 2006-2009,
-Facultatea de Management din B., specializarea Management, forma de învățământ la distanță, 2006-2009,
- Facultatea de Management Financiar contabil din București, specializarea Management, forma de învățământ Ia distanță, 2006-2009.
Legea românească impune acreditarea/autorizarea parțială a fiecăruia din aceste elemente. Pentru a primi diplomă de licență, studiile urmate trebuie să fie în armonie cu sistemul legislativ în domeniu.
La data înscrierii reclamanților în anul I de studiu, era în vigoare H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 - 3 prin H.G. nr. 1609/2004 și H.G. nr. 916/2005, potrivit cărora facultatea aleasă de reclamantă în cadrul USH, a fost autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ „ZI", nu și pentru forma de învățământ efectiv urmată de aceștia - „ID" (a se vedea anexa II, pct. 14 din H.G. nr. 410/2002 și pct. 6 din H.G. nr. 1609/2004).
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
In măsura în care USH nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamanți, la forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu reclamantul, nu ii putea elibera acestuia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, recunoscută de MECTS, această posibilitate legală nu există nici în prezent, iar ministerul nu poate fi obligat să aprobe eliberarea unor tipizate de diplome de licență pentru absolvenții care nu au urmat cursurile în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Simplul fapt că U. S. Haret a emis reclamanților adeverințe provizorii care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarii adeverințelor, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinul nr. 2284/2007, actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite. Conform art. 2 alin. (2) din actul normativ de mai sus, doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului. Nu ne putem raporta la adeverințele emise, acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă eliberate prin voința unilaterală a universității, care nu au fost recunoscute de MEN și care nu pot înlocui legea. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.
Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MECTS nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.
III. Privitor la invocarea principiului validității aparenței în drept, menționează următoarele:
Instanța în judecarea prezentei cauze trebuie să țină cont de faptul că, deși ideea de aparență în drept și noțiunea de bună-credință nu se suprapun, între ele existând o corelație, aplicarea practică a teoriei aparenței implică întotdeauna buna-credință a celui care dobândește un drept. Eroarea comună și invincibilă se referă întotdeauna la dobânditorul dreptului.
Buna-credință reprezintă convingerea eronată a dobânditorului dreptului că transmițătorul acestuia este veritabilul proprietar al respectivului drept. Concepția obiectivă cu privire la buna-credință impune ca dobânditorul să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea transmițătorului, inclusiv a documentelor care au stat la baza acestor înregistrări. Numai dacă terțul dobânditor a efectuat toate aceste verificări, se va putea trage concluzia că s-a găsit în imposibilitate obiectivă de a-și da seama de caracterul aparent real al transmițătorului, deoarece și cele mai mici omisiuni reprezintă o culpă levissima care exclude invincibilitatea și deci înlătură aparența de drept.
Verificările trebuie apreciate în funcție de criteriul celui mai exigent membru al comunității. Dacă transmițătorul în speța noastră nu era conformat legal, dobânditorul nu poate fi considerat de bună-credință.
În genere, principiul aparenței în drept are o mai mare aplicabilitate în domeniul dreptului de proprietate. În materia înstrăinării dreptului de proprietate asupra imobilelor, buna-credință se întemeiază nu numai pe existența propriului titlu, ci și pe verificările exigente ale titlului proprietarului aparent, cumpărătorul trebuind să examineze critic și cu multă grijă, titlul de proprietate prezentat de înstrăinător, legitimitatea acestuia, fiindcă altfel ar putea să ajungă a fi în eroare. Atunci când vânzătorul va invoca drept titlu posesiunea prelungită în timp și faptul că trece în ochii lumii ca fiind proprietar, se va pune în mod obligatoriu problema îndoielii, iar îndoiala exclude convingerea loială și deci, viciază buna-credință, cu consecința înlăturării ei. Numai în acest fel titlului invocat de vânzător i se atașează semnificația unui fapt juridic generator de prezumție de proprietate, fiind deci constitutiv de aparență de drept și bună-credință.
Prin similitudine, raportat la speța în cauză, buna-credință a absolventului unei forme de învățământ neacreditate sau neautorizate a funcționa legal, poate fi constatată numai raportat la demersurile pe care acesta le-a efectuat prealabil încheierii contractului de studii, pentru a înlătura astfel orice echivoc cu privire la diligența pe care a depus-o în materializarea posibilității de a afla dacă dreptul ce crede că l-a dobândit este dobândit cu respectarea condițiilor legale, putând să producă astfel efecte legale.
Eroarea cu privire la calitatea înstrăinătorului, trebuie să fie comună și invincibilă, imposibil de prevăzut și de înlăturat, iar buna-credință a subdobânditorului, trebuie să fie lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă.
Persoana care dorește să urmeze o formă de învățământ cât și persoana care asigură desfășurarea procesului de învățământ își asumă propriile decizii. Este în responsabilitatea fiecărei persoane juridice care asigură proces de învățământ, a respecta procedura legală a organizării lor. Nu se poate imputa altor subiecți de drept conduita instituțiilor de învățământ superior sau a persoanelor care s-au înscris și au urmat anumite forme de învățământ. Aprobarea tipăririi unui tipizat de diplomă de licență este efectuată de către M. Educației Naționale dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul 1 sau al finalizării studiilor în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv. Toți candidații care și-au depus dosarele aveau vârsta majoratului, aveau discernământ, aveau capacitate deplină de exercițiu, și-au ales singuri specializările pentru care au optat. Faptul că acești candidați nu au verificat suficient specializările și formele de învățământ la care și-au depus dosarele nu poate fi imputat M.E.N. In nici un caz neglijența nu poate fi similară bunei credințe, așa cum încearcă să se insinueze.
Așadar, nu se poate vorbi de o aparență înșelătoare, în condițiile în care hotărârile de guvern, în fiecare an, specificau pentru fiecare instituție de învățământ superior din sistemul național de învățământ (indiferent dacă era de stat sau particular), specializările, formele de învățământ autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. În afara hotărârilor de guvern care prevedeau ce specializări și forme de învățământ aveau instituțiile de învățământ superior, mai exista și posibilitatea pentru reclamanți de a se informa Ia instituțiile care puteau să ofere relații/informații despre specializările la care se putea desfășura procesul de învățământ.
Ținând cont de principiile „nemo censetur ignorare legem",,Ignorantia juris non excusa” și "nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept. Nici un candidat la momentul înscrierii nu întreabă sau nu obține vreun acord de la M. Educației Naționale pentru a-și exercita voința.
În speță nu vorbim de cumpărarea unui serviciu oarecare, ci de achiziționarea unui serviciu de interes public, respectiv urmarea unei forme de învățământ care trebuie să respecte toate rigorile prevăzute de lege pentru ca procesul de învățământ să asigure cetățeanul și statul ca beneficiar final, că a fost respectată legea, că diplomele sunt produsul unui proces de învățământ organizat în mod legal. Nu se poate imputa M.E.N. că au fost urmate cursuri fară să existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ urmată din anul înscrierii reclamanților la acestea, iar nici o instituție nu se poate pronunța în afara cadrului legal.
Faptul că în sensul cauzei deduse judecății, U. S. Haret a eliberat adeverințe care în opinia acesteia ar atesta efectuarea unor studii, este o faptă ce i se poate imputa doar respectivei universități. Opoziția pe care, conform susținerii apărătorului părții potrivnice, ar fi trebuit să o facă M.E.N., respectiv eventuala amendare/cenzurare a acestor adeverințe, se manifestă în limitele legale, nerecunoscând studiile efectuate fară respectarea condițiilor legale. După cum lesne se poate observa, tocmai opoziția, reacția M.E.N. față de eventualitatea manifestării efectelor legale ale unor adeverințe sau acte de studii eliberate cu nerespectarea prevederilor legii, se solicită în prezenta cerere introductivă de instanță, a fi desființată. Cum instanța este ținută a aplica prevederile legilor ce guvernează domeniul speței deduse judecății, iar acolo unde legea nu e clară și nu distinge, se apelează și la aplicarea principiilor de drept, în speță nu are cum să se dea eficiență principiului aparenței în drept.
În judecarea unei cauze, conform art. 129 din Codul de Procedură Civilă, judecătorul este ținut și de „aplicarea corectă a legii" și art. 124 alin.l din Constituția României, respectiv „Justiția se înfăptuiește în numele legii". Or, neluând în seamă prevederile legale cu caracter imperativ și asimilând apărările ex-lex, consideră că judecătorul își încalcă principala sa atribuție: aceea de a aplica legea în mod corect și concret la speța dedusă judecății. Atât timp cât o așa-zisă aparență încalcă prevederi legale imperative, nu mai vorbim de o aparență în drept, ci de o fraudă.
Menționează că U. "S. Haret" din București a solicitat în dosarul nr._ anularea H.G. nr.676/2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea și HG nr.635/2008 privind structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările/programele de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 4329/_, prin Decizia nr.4726/29.10.2009 statuează că existența unui „program de studiu de licență acreditat, care se desfășoară pentru o anumită formă de învățământ, respectiv zi, nu conduce la ideea că pentru același program este viabilă și poate fi organizată de aceeași instituție de învățământ superior o altă formă de învățământ la aceleași standarde cerute de legislația în vigoare" (fila 5), respectiv "ID"/ "FR". "Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nelegal că programele de învățământ la distanță și fără frecvență pot fi organizate fără a urma procedura de evaluare, considerând în locul autorității competente A.R.A.C.I.S. că sunt îndeplinite condițiile pentru organizarea acestor forme de învățământ" și în concluzie „respinge ca neîntemeiate acțiunile conexe privind anularea parțială a HG nr. 676/2007 si HG nr.635/2008, precum și cererile de anulare a actelor administrative asimilate, reprezentate de nesoluționarea în termenul legal a plângerilor prealabile formulate de reclamantă hotărârilor guvernului mai sus menționate."
Pentru a se pronunța în cauză o hotărâre temeinică și legală, este suficient sa se analizeze cuprinsul hotărârilor de guvern care reglementau în privința structurii fiecărei instituții de învățământ superior, inclusiv a Universității S. Haret, a specializărilor autorizate/acreditate să funcționeze provizoriu. O lecturare a H.G. nr.410/2002, H.G. nr.940/2004, H.G. nr.1609/2004, H.G. 676/2007, H.G. 635/2008 în paralel cu lecturarea adeverințelor de studii ale reclamanților din care să reiasă și forma de învățământ, sunt suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii.
Raportat la cele de mai sus solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, iar pe fond solicită respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale precum și a acțiunii ca neîntemeiate.
În drept, s-a întemeiat pe art. 115-118 din Codul de procedură civilă, art.60 din codul de procedură civilă Legea nr. 554/2004, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 443/2002, Legea nr. 88/1993, H.G. 1011/2001, H.G. nr. 536/2011, OUG nr. 75/2005, Legea nr.288/2004, H.G. nr. 1418/2006, OMECT 2284/2007, H.G. nr 1609/2004, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008. H.G. 1175/2006, H.G. 749/2009, Legea nr.l din 2011.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă, intimata USH depunând la dosarul de recurs practică judiciară și adresa nr._/25.06.2009 a intimatului M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fostul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI).
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În esență, Curtea constată că sunt fondate criticile formulate de către recurenți sub aspectul caracterului întemeiat al pretenției formulate prin cererea de chemare în judecată, cerere formulată atât în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. HARET ( USH ) BUCUREȘTI cât și cu intimatul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI), în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție –Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/ 2012, nr. 953/ 2012, nr. 1638/ 2012 și nr. 3302/ 2012 ale ICCCJ-SCAF.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că intimata pârâtă U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, iar M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 54/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum recurentelor reclamante le-au fost eliberate adeverințe de licențiat, neconstestate, acestea au dreptul să li se elibereze diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de acestea fiind întemeiată, înlăturându-se toate argumentele reținute de instanța de fond, precum și apărările intimatului-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fostul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI) și ale intimatei pârâte U. S. HARET ( USH ) BUCUREȘTI, inclusiv cea prin care se invocă, nejustificat, imposibilitatea intimatei pârâte de a realiza pretenția recurentului reclamant, în situația în care avea la îndemână calea unei acțiuni pentru obligarea ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Or, prin sentința civilă recurată, Tribunalul București - SCAF a respins cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca rămasă fără obiect, iar pârâtă U. S. HARET ( USH ) BUCUREȘTI nu a formulat recurs împotriva acestei sentințe, situație în care soluția instanței de fond în privința cererii de chemare în garanție a dobândit caracter irevocabil, situație în care nu poate fi avută în vedere solicitarea intimatei pârâte de admitere a cererii de chemare în garanție.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite ca fondat, recursul promovat, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată, va obliga M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamante în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de față, va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamantelor a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 10 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația sus-menționată și va menține în rest sentința civilă recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentii reclamanti C. V. V., P. (G.) D.M., ASTEFANOAIEI (M.) E. împotriva sentintei civile nr. 5013/07.12.2012, pronunțată de Tribunalul Bucuresti-Sectia a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatii parati M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI), U. S. HARET si intimatul chemat in garantie M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI).
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte cererea de chemare în judecată.
Obligă M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamante în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de față.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamantelor a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 10 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația sus-menționată.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER
D. Ș.
Red./Tehnored.V.H./2 ex.
Jud. fond TB9
I. M.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2746/2014. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Încheierea nr. 20/2014.... → |
|---|
