Pretentii. Decizia nr. 8171/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8171/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 3673/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8171
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât PREFECTUL JUDEȚULUI TELEORMAN–SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în A., .-9, jud. Teleorman, împotriva sentinței cu nr. 862/03.10.2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman–Secția de Conflicte de Muncă Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal–Complet Specializat pentru C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G., cu domiciliul în ., având ca obiect „pretenții-taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: al doilea termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
-prin Încheierea de ședință de la termenul de judecată precedent, Curtea, în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ., a suspendat soluționarea recursului până la pronunțarea CJUE în cauza C-97/13;
-urmare a Procesului-verbal încheiat la data de 29.09.2014 cu prilejul verificării în temeiul dispozițiilor art. 106 ROIIJ a subzistenței cauzei care a determinat suspendarea dosarului, prin viza președintelui completului s-a fixat prezentul termen de judecată, în vederea repunerii cauzei pe rol;
-în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
Curtea, dispune repunerea cauzei pe rol, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. JUDEȚUL TELEORMAN, solicitând instanței, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G., casarea acesteia și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că sentința se impune a fi modificată în întregime pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 din Codul de Procedură Civilă, respectiv considerăm că sentința civilă este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru cele ce urmează.
Printr-o incorectă și insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică a cărei reformare se impune. Nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o incorecta dezlegare pricinii.
In cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a fost refuzat să i se înmatriculeze autoturismul întrucât nu a plătit taxa de poluare, refuz menținut și după formularea plângerii prealabile.
Legislația în vigoare, din domeniu, stabilește în mod clar că la înmatricularea autoturismelor este necesară printre altele și dovada achitării taxei de poluare, prevăzută de lege.
Astfel, OUG 9/2013 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în vigoare la data introducerii acțiunii, preciza în preambulul ei că, scopul acesteia era acela de a institui norme care vizează interesul public și a căror reglementare se face „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru, perceperea ei nefiind determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România (pct. 23 - 25 Hotărârea din 18.01.2007 Brzezinski), iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Mai mult, opinia formulată de Comisia Europeană față de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe baza principiului „poluatorul plătește", ceea ce s-a concretizat în emiterea OUG 9/2013 prin care se instituie taxa de poluare.
De altfel și Curtea de Apel B. prin Decizia civilă nr. 5l/R din 27 ianuarie 2009 precizează faptul că noua taxă instituită, respectiv taxa de poluare, este o taxă însușită de Comisia Europeană, nemaicontravenind Tratatului Comunității Europene și nici Constituției României, așa cum se întâmpla cu taxa de primă înmatriculare.
Astfel, având în vedere faptul că taxa de poluare este o taxă instituită cu respectarea prevederilor internaționale, având în vedere faptul că OUG 9/2013 instituie introducerea taxei de poluare, că OUG nr. 218/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare, stabilește în art. III alin. (2) faptul ca "Autovehiculelor Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor NI cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2", faptul că Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1501 din 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație prevede obligativitatea prezentării cu ocazia solicitării înmatriculării a dovezii faptului că s-a achitat taxa de poluare, în mod corect a fost respinsă cererea de înmatriculare a autovehiculul pe motivul neachitării taxei de poluare.
Mai mult decât atât, taxa de poluare nu ar contraveni în nici un chip reglementărilor europene, atâta vreme cât fiecare stat este liber să instituie taxe pentru înmatricularea autovehiculelor. In ceea ce privește taxa pe poluare, aceasta se aplică tuturor autoturismelor noi sau autoturismelor second hand produse în străinătate.
În ceea ce privește obligarea serviciului comunitar să înmatriculeze autoturismul fără a exista o prealabilă constatare că taxa de poluare nu este datorată, soluția este incorectă, și nemotivată pentru următoarele motive:
-în primul rând, pe lângă taxa de poluare, serviciul de specialitate din cadrul Instituției P. mai are de analizat și alte condiții de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită. Din acest punct de vedere, instanța nu se poate substitui în atribuțiuni funcționarului public obligat să verifice și să constate îndeplinirea tuturor condițiilor înmatriculării.
-în al doilea rând, este rolul exclusiv al judecătorului național să refuze aplicarea unor dispoziții naționale contrare TUE, competență atribuită acestuia în mod exclusiv. Așa fiind, nu s-ar putea cere funcționarului public de la serviciul înmatriculări să dea și o interpretare jurisdicțională aplicării sau nu a unei dispozițiuni legale naționale, în plină vigoare la data primirii unei cereri.
Refuzul autorității pârâte de a înmatricula autoturismul marca Renault proprietatea reclamantului, fără achitarea taxei de poluare, nu poate fi apreciat ca fiind unul nejustificat în sensul în care această sintagmă este definită de legea contenciosului administrativ.
Astfel, refuzul apare ca fiind nejustificat doar în ipoteza în care este emis cu exces de putere, ilegal, în mod subiectiv, prin raportare la drepturi ale persoanelor fizice și juridice, iar forma de manifestare a refuzului este una manifestă și nemotivată.
Or, în cauză autoritatea pârâtă în procedura prealabilă a procedat la justificarea refuzului prin invocarea dispozițiilor legale a căror încălcare s-ar realiza în ipoteza în care autoritatea s-ar conforma pretențiilor cetățeanului.
Principiul securității circuitului civil presupune respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar pentru ipoteza în care anumite norme nu sunt conforme dispozițiilor din acte normative cu putere superioară lor, respectiv Constituția sau Convenția, abilitarea în înlăturarea de la aplicare a acestora revine doar autorităților investite după caz, în acest sens, respectiv Curtea Constituțională, CJ.C.E, sau instanțelor naționale.
Prin urmare, refuzul pârâtei de a înmatricula autovehiculul marca Renault fără achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 9/2013 nu este unul nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. „i" din Legea nr. 554/2004, deoarece lipsește excesul de putere comis de instituția publică, ce ar putea atrage răspunderea administrativă.
Pe de altă parte, înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare prin analiza prevederilor OUG 9/2013 cu legislația comunitară este o abordare greșită în condițiile în care Instituția P. nu are atribuții în ceea ce privește stabilirea acestei taxe și cu atât mai mult examinarea legalității taxei în raport de prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții, fără a ține cont de legislația internă.
Astfel, se constată că sumele respective nu se fac venit la bugetul acestei autorității pârâte, iar o eventuală scutire de plată poate fi dispusă decât de organele fiscale care au atribuții legale în acest sens.
Totodată, pe lângă taxa de poluare, serviciul de specialitate din cadrul Instituției P. mai are de analizat și alte condiții de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită și, din acest punct de vedere, instanța nu se poate substitui în atribuțiunile funcționarului public obligat să verifice și să constate îndeplinirea tuturor condițiilor înmatriculării.
După achitarea taxei de poluare, reclamantul poate contesta, fie existența ei, fie modalitatea de calcul la organul administrativ fiscal, respectând procedura prevăzută de art. 205-209 din Codul de procedură fiscală, iar ulterior, poate ataca decizia emisă în soluționarea contestației, la instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 218 din același cod și numai într-un astfel de litigiu s-ar putea examina și compatibilitatea normelor din dreptul intern cu cele comunitare, așa încât, într-un litigiu având ca obiect „obligația de a face", nu există nici un motiv pentru a se impune serviciului de înmatriculării conduita reclamată.
Examinând recursul prin prisma unicului motiv care se constituie într-o critică la adresa instanței de fond, anume existența deciziei ÎCCJ în interesul legii, curtea îl apreciază ca nefondat, cu rezervele care se desprind în ceea ce privește argumentarea soluției tribunalului:
1. Prima subliniere care se impune este aceea a erorii în care se găsește recurenta în ce privește reglementarea în vigoare la momentul formulării cererii reclamantului de înmatriculare fără taxă, precum și la data refuzului.
Astfel, reclamantul a formulat cererea sub imperiul Legii nr. 9/2012, refuzul pârâtei de înmatriculare fără taxă fiind, de asemenea, atât plasat în timp, cât și argumentat prin raportare la această lege.
Or, analiza caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei recurente se face în raport de motivele efective ale refuzului, grefate pe Legea nr. 9/2012, fiind absolut irelevantă orice referire la reglementarea subsecventă, a OUG nr. 9/2013.
2. Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, s-a statuat, la punctul 1, cu referire la taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, că:
”1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă”.
- Pentru a determina aplicabilitatea în speță a acestei decizii, fie și mutatis mutandis, întrucât este vorba despre o altă reglementare, cea din Legea nr. 9/2013, se impune redarea câtorva dintre considerentele care au conturat această decizie a ÎCCJ.
Astfel, după ce face referire la pronunțarea CJUE cu privire la compatibilitatea cu dreptul european a taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, în Cauzele T. și respectiv N., ÎCCJ a statuat:
”Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume:
- prioritatea normelor europene față de cele interne contrare;
- efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale;
- obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;
- autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european;
- repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
Mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
"În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora.
Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic.
Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
……………………….
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
În fine, în privința prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, și coordonator al activităților din teritoriu ale Ministerului Administrației și Internelor, conform art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente și dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, el fiind chiar garant al ducerii la îndeplinire a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În contextul expus, Înalta Curte consideră relevante concluziile la care a ajuns instanța de la Luxembourg în Cauza 106/77, Simmenthal II:
"Instanța națională care a fost invitată să aplice dreptul comunitar are obligația de a aplica aceste dispoziții în plenitudinea lor și să refuze din oficiu aplicarea oricărei norme juridice naționale contrare, chiar dacă este ulterioară și nu are nevoie ca într-un astfel de caz să aștepte intervenția prealabilă a unor instrumente legislative, constituționale sau procedurale."
În atare situație, soluția propusă de procurorul general, care face abstracție de hotărârea din Cauza T., deja pronunțată la data promovării recursului în interesul legii (16 mai 2011), nu poate fi primită.
A pretinde unei persoane care solicită înmatricularea unui autovehicul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene ca, între alte documente, să prezinte și dovada achitării taxei de poluare, în condițiile în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja de mai multe ori că această taxă este contrară art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, înseamnă a nu ține seama de principiul priorității dreptului european”.
- Se observă astfel că însăși instanța supremă leagă admisibilitatea unei cereri de înmatriculare fără plata unei atare taxe de existența unei situații premisă, anume pronunțarea CJUE asupra conformității taxei respective cu dreptul european.
Or, în jurisprudența neunitară analizată de curte în soluționarea recursului în interesul legii, ne aflăm în prezența cererilor de înmatriculare fără taxa pe poluare astfel cum a fost reglementată de OUG nr. 50/2008, cu privire la neconformitatea căreia CJUE se pronunțase în Cauza T., respectiv Cauza N..
În aceste condiții, s-a apreciat că nu mai este necesar a se aștepta intervenția statului, pentru a pune în acord legislația națională cu hotărârile CJUE, toți resortisanții statului membru, inclusiv instituții și autorități publice, fiind obligația a respecta aceste hotărâri.
2. În prezenta cauză, cu privire la taxa pentru emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, CJUE s-a pronunțat, de asemenea, în sensul neconformității ei cu reglementările europene, prin Ordonanța C. și C., din 3 februarie 2014, în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13.
CJUE a stabilit și cu privire la această taxă pentru emisiile poluante, că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, raționamentul ÎCCJ poate fi aplicat în prezenta cauză, mutatis mutandis.
3. Este real că, nici la momentul pronunțării sentinței tribunalului, cu atât mai puțin la momentul exprimării refuzului de către pârâtul recurent, CJUE încă nu se pronunțase.
Or, până când CJUE nu se pronunțase în acest sens, a pretinde nici măcar autorității fiscale, ci Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să aprecieze asupra conformității unor taxe cu prevederile europene, este total lipsit de temei legal.
Cât timp nelegalitatea taxei pe emisiile poluante nu fusese statuată cu putere general obligatorie, refuzul pârâtului intimat de a proceda la înmatriculare fără plata acestei taxe, deci cu nesocotirea unei prevederi legale în vigoare, asupra nelegalității căreia nu s-a pronunțat CJUE, a fost unul justificat, iar sentința tribunalului – la momentul pronunțării acestea – lipsită de temei legal.
4. Pentru a da însă deplină eficiență Ordonanței CJUE, pronunțată pe parcursul soluționării prezentului recurs, instanța va menține sentința tribunalului, însă pentru considerentele arătate mai sus.
O atare soluție și parcursul prezentului diferend exclud orice culpă a instituției recurente, al cărei refuz, la momentul exprimării lui, era justificat.
Văzând considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, curtea apreciază sentința tribunalului ca fiind justă, însă cu rezervele de argumentare ce se desprind din cele ce preced, astfel că – în temeiul art. 496 NCPC – va respinge ca neîntemeiat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât PREFECTUL JUDEȚULUI TELEORMAN–SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în A., .-9, jud. Teleorman, împotriva sentinței cu nr. 862/03.10.2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman–Secția de Conflicte de Muncă Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal–Complet Specializat pentru C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G., cu domiciliul în ., având ca obiect „pretenții-taxa de poluare”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red./dact. M.N./2 ex.
Jud. fond V. V.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6081/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 448/2014.... → |
|---|
