Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 283/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 5762/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 283
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul pârât și chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, . nr. 28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 238/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal - complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. A. D., cu domiciliul în A., .. 823, ., . și cu intimata-pârâtă U. „S. HARET”, cu sediul în București, .. 13, sector 3 având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-pârâtă U. „S. Haret”, prin reprezentant convențional avocat N. S. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._.04.2013 (depusă la fila 13 dosar), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-la data de 26.04.2013, prin C. Registratură, intimata-pârâtă U. „S. Haret” a depus la dosarul cauzei întâmpinare și înscrisuri, în două exemplare, inclusiv pentru comunicare (filele 14-38 dosar);
-la data de 30.12.2013, prin C. Registratură, recurentul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei respectiv recipisa . nr._ (122)/15.11.2013 eliberată de CLSector 1-DGITL și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei (fila 40 dosar);
- la data de 30.12.2013, prin C. Registratură, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare, inclusiv pentru comunicare (filele 42-43 dosar).
Curtea comunică reprezentantului intimatei-pârâte un exemplar din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de intimata-reclamantă și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata-pârâtă prin avocat având cuvântul solicită respingerea recursului declarat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, pentru motivele arătate în întâmpinare reținând și practica judiciară depusă la dosarul cauzei. Solicită totodată cheltuieli de judecată și depune la dosarul cauzei dovada achitării acestora (filele 53-54 dosar).
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 238/19.02.2013, Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal - complet specializat în contencios administrativ și fiscal a admis cererea principală formulată de reclamanta P. A. D. în contradictoriu cu pârâții U. S. Haret și M. Educației Naționale, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret împotriva Ministerului Educației Naționale, a obligat pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă și a obligat chematul în garanție să aprobe pentru reclamantă tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, respingând în rest cererea de chemare în garanție.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
În perioada 2005 - 2009 reclamanta P. A. D. a urmat cursurile Facultății de D. si Administrație Publica, din cadrul Universității S. Haret București, la forma - invatamant la distanta .
A susținut examenul de licența in luna iulie 2009 asa cum rezulta si din Adeverința nr. 3962/09.07.2009, eliberat de M.E.C.T.C. - U. S. Haret.
Întrucât adeverința menționată avea un termen de valabilitate de maximum 12 luni, potrivit art 20, alin 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior, la implinirea termenului respectiv, reclamanta a solicitat conducerii Universității S. Haret eliberarea diplomei de licența si a suplimentului la aceasta, respectiv a foii matricole.
Potrivit Ordinului Ministerului Educației si Cercetării nr. 3404/07.03.2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare si desfășurare a admiterii in ciclul de studii universitare de licența pentru anul 2006 - 2007, admiterea in învățământul superior se organizează numai in instituțiile care au in structura domeniilor de studiu specializări acreditate si specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie.
Din Legea nr.443/09.07.2002 rezultă înființarea și acreditarea Universității S. Haret, iar potrivit art. 2 din Regulamentul de. organizare și funcționare emis de universitate, rezultă că U. S. Haret organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, respectând prevederile din fosta lege a învățământului nr.84/1995 ( abrogata prin Legea nr.1/2011).
In aceste condiții, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisa de parata sub nr 1405/21.05.2009, precum si art 20 alin 1 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr 2284/2007, pârâta U. S. Haret era obligata sa le elibereze actele de studii completate.
Tribunalul a reținut faptul că în conformitate cu prevederile HG nr.81/2009 și ale art.89 și următoarele din fosta Legea a învățământului nr. 84/1995, republicată,(dispoziție preluată de Legea nr. 1/2011), pârâtul este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care conduce sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare.
Ordinul MECTS nr.2284/2007, precum și Ordinul nr.4022/2008 conțin reglementări care atribuie chematului în garanție, competențe cu privire la conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor actelor de studii în baza consultării cu instituțiile de învățământ superior și cu ale instituții prevăzute de legislația în vigoare, dar și competențe cu privire la desemnarea unității de specialitate pentru tipărirea și difuzarea formularelor actelor de studii astfel concepute.
U. „S. Haret" are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății de D. și Administrație Publică, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, să se elibereze și diploma de licență.
Tribunalul a constatat că obligația Universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece pârâtul MEN refuză tipărirea formularelor tipizate necesare.
Motivul refuzului este acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
Refuzul MEN nu este justificat, întrucât U. a emis reclamanților adeverință că au absolvit o facultate și, prin urmare, poate pretinde eliberarea-diplomei de licență.
Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați in drept este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.
In cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a capătului principal al cererii de chemare în garanție, deoarece astfel se asigură punerea în executare a obligației pârâtei U. S. Haret de eliberare către reclamantă, a diplomei de licență obținută în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009.
În cauză există o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități. Obligația intimatei USH este corelativă obligației chematului în garanție MEN de a aproba formularele tipizate.
Celelalte capete ale cererii introductive și ale cererii de chemare în garanție având ca obiect fixarea unei termen de executare și obligarea la plata unor daune cominatorii, sunt nefondate, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 24 (1) din Legea nr.554/2004, iar în cazul refuzului de executare devin aplicabile dispozițiile art. 24 (2) din Legea nr.554/2004. Termenul de 30 zile este expres prevăzut de art. 24/ alin.1 din Legea nr. 554/2004, nefiind necesar să fie menționat în hotărârea de față.
Apărarea chematului în garanție în sensul că acțiunea reclamantei nu are obiect nu poate fi reținută de către tribunal deoarece adresele depuse la dosar nu probează cu certitudine îndeplinirea obligației de eliberare a tuturor formularelor tipizate.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că MEN nu a solicitat în instanță analizarea criteriilor de obținere a formularelor tipizate de către USH ori existența sau valabilitatea autorizării/acreditării programelor de studii derulate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii atât a cererii principale cât și a cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiate.
În motivarea recursului arată că sentința a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, ca și a mecanismului de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației Naționale. Sunt citate prevederile art. 2 din Legea nr. 288/2004 și art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007.
Actele de studii pot fi eliberate numai pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare, la momentul înscrierii în anul I de facultate. Acreditările/autorizările provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Prima instanță s-a substituit MEN și a decis acordarea diplomei fără ca aceasta să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la o specializare acreditată/ autorizată provizoriu conform legii, deși instanța nu avea competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor/standardelor de acreditare/ autorizare provizorie.
Instanța de fond a ignorat prevederile legale incidente și împrejurarea că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior, cu aprobarea MEN. Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate provizoriu structurile și specializările universitare, cu formele de învățământ respective. Sunt invocate prevederile Legii nr. 88/1993, ale OUG nr. 75/2005, ale HG nr. 535/1999, ale HG nr. 1011/2001.
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță și fără frecvență în specializările autorizate sau acreditate (vocație conferită de art. 60 din Legea nr. 84/1995) cu dreptul de a putea organiza școlarizarea, pe care universitatea îl are numai cu obligația parcurgerii procedurii de acreditare/ autorizare pentru aceste programe.
În speță, la data înmatriculării în anul I de studii pentru specializarea urmată de reclamant, pârâta USH era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu ID sau FR. Având în vedere că intimatul-reclamant nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu este îndreptățit să obțină diploma de licență.
În drept, s-au invocat dispoz. art. 304 pct. 4 și 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă USH solicită respingerea recursului ca nefondat arătând că prima instanță a stabilit corect obligația MEN de a aproba tipărirea formularelor de diplomă de licență și de supliment de diplomă, pentru a asigura efectiv punerea în executare a obligației puse în sarcina USH, de a elibera diploma de licență reclamantului. Intimata invocă prev. art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția EDO referitoare la interzicerea discriminării, referindu-se la refuzul nejustificat al MEN de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de USH, prin invocarea informă a diverselor impedimente legale care nu sunt incidente în speță.
USH a funcționat într-un cadru legal, care i-a permis să organizeze formele de învățământ FR și ID pentru domeniile pentru care era acreditată/ autorizată să organizeze cursuri de zi. Invocă prev. art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 al ministrului educației și jurisprudența ÎCCJ – C. în cauze similare.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că este licențiată în drept și că poate pretinde eliberarea diplomei câtă vreme pârâtul-chemat în garanție nu a solicitat anularea adeverinței care atestă calitatea de licențiat.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtul-chemat în garanție MEN, Curtea, cu opinie majoritară, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului privind neanalizarea de către prima instanță a hotărârilor de guvern prin care U.S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, judecătorul cauzei nefiind investit cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
În mod constant s-a statuat, în jurisprudența instanței supreme, în litigii de aceeași natură, că M.E.N are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012).
În același sens, ÎCCJ-SCAF, în exercitarea prerogativelor sale legale, a adoptat la data de 28.10.2013 o soluție pentru unificarea practicii instanțelor judecătorești ierarhic inferioare.
De aceea, soluția de respingere a recursului pârâtului-chemat în garanție se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat ca atare în practica Curții E.D.O. (a se vedea cauza B. c. României).
În raport de cele mai sus arătate, Curtea, cu opinie majoritară, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.E.N.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurentul căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului, cerute de pârâta garantată USH.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE DE VOTURI
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât și chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE cu sediul în București, . nr. 28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 238/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal-Complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. A. D., cu domiciliul în A., .. 823, ., . și cu intimata-pârâtă U. „S. HARET”, cu sediul în București, .. 13, sector 3.
Obligă recurentul să achite intimatei-pârâte U. S. Haret suma de 620 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 ianuarie 2014.
JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
Cu opinia separată a jud. M. N.
În sensul admiterii recursului, modificării sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate atât a cererii de chemare în judecată, cât și a cererii de chemare în garanție.
PREȘEDINTE |
M. N. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. C.E.V.
Tehnored. A.I.B.
Jud. Fond T. N.
Ad. dosar nr._
OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTOAREI M. N.
Nu împărtășesc opinia celorlalți membri ai completului în privința soluționării prezentului recurs, opinând pentru admiterea recursului MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate atât a cererii de chemare în judecată, cât și a cererii de chemare în garanție, pentru următoarele considerente:
1. Pârâta U. „S. Haret" este o „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, înființată și acreditată prin Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București.
- Potrivit dispozițiilor acestei legi, pârâta a fost înființată „cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar - Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română.” (art. 2), urmând ca după . acestei legi, în structura Universității „S. Haret" din București să „intre și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.
- Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamanților, cât și la susținerea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi”.
- Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, iar conform art. 3 din acest act normativ, „Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii 88/1993 republicată.
2. Potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”
În concluzie, Curtea subliniază ca fiind esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.
3. La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009, U. „S. Haret" era autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi” a specializărilor urmate de recurente, nu și pentru formele de învățământ urmate de acestea, „frecvență redusă” respectiv „la distanță”.
4. Faptul că există în cadrul universității intimate un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.
- Textul de lege invocat de reclamantă, art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1005, nu poate fi interpretat în sensul invocat de aceasta, cât timp din conținutul lor nu se desprinde ideea că învățământul la distanță poate fi organizat de instituțiile de învățământ care au cursuri la zi fără autorizarea provizorie sau acreditarea distinctă pentru formele FR sau ID, ci exclusiv faptul că nu pot fi desfășurate forme de învățământ la ID sau FR de către o instituție de învățământ superior ce nu este abilitată să organizeze, pentru specializarea în discuție, învățământul la zi.
Această cerință nu este unică, ci constituie doar premisa posibilității de autorizare provizorie/acreditare și a celorlalte forme de învățământ, condiționat însă de urmarea procedurii de evaluare, distinct pentru aceste forme de învățământ.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în OUG nr. 75/2005 pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale). Autorizarea specializării - forma de învățământ zi nu este suficientă pentru dublarea acesteia prin forma de ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ. Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
- Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.
În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
- Mai mult decât atât, extrem de importantă este, în raționamentul juridic al prezentei cauze, sentința civilă nr. 1165/09.04.2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2288/15.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin acțiunea mai sus invocată, respinsă în mod irevocabil, reclamanta U. „S. Haret" din București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, printre alte capete de cerere, la capătul 5 de cerere, să se dispună în contradictoriu cu Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1011 din 08.10.2001 în integralitate, pe motiv că aceasta contravine atât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, republicată, cât și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, întrucât cerința autorizării nu se referă la formele de învățământ, ci la specializări, iar modul de organizare a procesului de învățământ, respectiv formele de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior.
Prin urmare, instanța a stabilit, printr-o hotărâre ce se impune cu puterea de lucru judecat, necesitatea autorizării pe forme de învățământ, dezlegând astfel o importantă chestiune de drept, esențială în raționamentul juridic al prezentei cauze.
5. Argumentele reclamantei privind executarea întocmai a obligațiilor impuse prin contractul de școlarizare nu au nicio relevanță pentru aprecierea legalității formei de învățământ efectiv urmat, discuția din prezenta cauză purtându-se pe tărâmul dreptului public, nicidecum al celui contractual, potrivit diferențierii între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public, subliniată la punctul 1 de mai sus.
6. În ceea ce privește aplicabilitatea principiului aparenței de drept, acesta nu este aplicabil în prezenta cauză, câtă vreme nu ne aflăm în prezența unei erori comune și invincibile.
Caracterul invincibil al unei eventuale erori cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamanți este negat
- pe de o parte de însuși textul art. 17 din HG nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, text potrivit căruia „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”,
iar
- pe de altă parte de succesiunea de Hotărâri de Guvern care au stabilit extrem de clar și de concret specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular autorizate să funcționeze provizoriu (HG nr. 940/2004, HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009),
toate acte normative publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, reclamanta avea posibilitatea, cu o minimă diligență, de a cunoaște dispozițiile HG nr. 1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București.
7. În ceea ce privește faptul că reclamanta deține adeverință ce atestă promovarea examenului de licență, acte ce nu au fost anulate sau desființate, curtea apreciază că este absolut irelevant, cât timp nu se pune în discuție în prezenta cauză nici prezentarea, nici rezultatul reclamantei la susținerea acestui examen de licență (singurele aspecte pe care le atestă o atare adeverință), ci exclusiv îndreptățirea Universității de a organiza un atare examen de licență, dar mai ales efectele unei astfel de susțineri a examenului.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.
Ea nu are regimul juridic al unui act de studiu, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, potrivit căruia „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.
De altminteri, singurul tip de adeverință menționat în actul normativ menționat este adeverința de absolvire a studiilor, în art. 38, potrivit căruia „După finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni”.
8. În ceea ce privește rațiunea și efectele adoptării OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, curtea reține că o pretinsă legală desfășurare a școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, are la bază un raționament logic profund greșit.
Legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.
Nu trebuie omis un aspect extrem de important în prezenta cauză, din perspectiva acestui ultim act normativ invocat, anume faptul că el a prevăzut o modalitate de „intrare în legalitate” a tuturor acestor absolvenți, în art. 3, potrivit căruia: „(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”
Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fircare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI, rațiunea art. 3 fiind, așa cum s-a arătat mai sus, aceea de a asigura acestor absolvenți posibilitatea valorificării studiilor.
PREȘEDINTE
M. N.
GREFIER
F. E. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5662/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
